Banner

Suspiciuni vizand eliberarea lui Becali : “este ciudat faptul ca s-a constituit un complet special de judecatori” afirma procurorul general

Tweet this

Consiliul Superior al Magistraturii s-a autosesizat, joi, în urma unor articole cu privire la eliberarea din arest a lui Gigi Becali, respectiv în legătură cu modul în care a fost repartizat dosarul la Tribunalul Bucureşti, unde cu două voturi din trei s-a hotărât punerea în libertate a acuzatului. Este ciudat faptul ca s-a constituit un complet special, desi erau deja trei judecatori investiti cu judecarea cauzei, iar in speta trebuia respectat principiul continuitatii completului de judecata; exista de asemenea suspiciuni serioase vizand temeiul de drept invocat de cei doi judecatori care au votat pentru eliberarea lui Becali, insa la acest moment problema cea mai mare este alta : de ce procurorul de caz nu a formulat recurs la cererea de eliberare ? CSM a declansat o ampla ancheta prin Inspectia Judiciara in acest sens, nefiind exclus sa apara suprize uriase in acest caz

Biroul de presă al CSM a comunicat, pentru MEDIAFAX, că va fi verificat modul în care s-a repartizat aleatoriu dosarul privind judecarea cererii de liberare condiţionată sub control judiciar a lui Gigi Becali.

Consiliul Superior al Magistraturii precizează că asigură independenţa magistraţilor şi este singurul garant al respectării acestui principiu fundamental unui stat de drept.Tot joi, procurorul general Laura Codruţa Kovesi a afirmat că dacă există suspiciuni cu privire la eliberarea lui Gigi Becali din arest, doar procurorul de caz poate să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).Întrebată de ce CSM nu face verificări cu privire la eliberarea lui Becali, în condiţiile în care inspectori judiciari ai Consiliului fac cercetări, în urma sesizării unei organizaţii, în legătură cu arestarea finanţatorului FC Steaua, Kovesi a spus că o astfel de sesizare ar trebui să provină de la procurorul de caz.

"Această sesizare ar trebui să provină de la procurorul de caz sau de la procurorii care se ocupă de acest caz, în situaţia în care au indicii de încălcare a Codului deontologic şi a legilor de organizare judiciară. Nu pot să fac eu o astfel de sesizare, să mă substitui eu procurorului de caz", a declarat Kovesi jurnaliştilor, după şedinţa CSM.Procurorul general al României este membru de drept al CSM.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1123

5 Comentarii pana acum»

  1. MADCAT said

    am April 24 2009 @ 5:10 am

    Eeeeeeeeeheheheheee!!! Inca o dovada (mai era nevoie?!?!?!) ca (in)justitia romana nu numai ca e oarba din nastere, dar e si curva!!!!

  2. Asociatia Clientilor Bancilor din Romania said

    am April 24 2009 @ 6:14 am

    Pai cum era treaba ca “nu comentez, sa lasam justitia sa-si faca treaba” sau cu “increderea in justitie”?

    Sau astea sunt valabile numai cand exista premizele unei decizii ce coincide cu propria parere?

    Eu intreb de ce anumite institutii nu citesc presa zilnic, si nu se autosesizeaza de fiecare data?

    Mai spuneti dvs “CSM a declansat o ampla ancheta prin Inspectia Judiciara in acest sens, nefiind exclus sa apara suprize uriase in acest caz” atat de ampla ca luni e gata ca au de verificat trei acte procedurale; referitor la surprize uriase acestea nu vor fi ptr ca:

    - daca se dovedeste ca cei 2 au fost corupti nu este o surpriza, justitia este corupta 90%

    - daca a fost corecta decizia , atunci judecatorii nu au fost “ascultatori” cea ce poate fi o surpriza.

    Si oricum SURPRIZA URIASA nu poate fi anularea deciziei de eliberare a lui JIJI, cum prin omiterea intentionata a redarii acestei informatii, lasati sa deduca profanii.

    Cat despre jiji, nu moare acasa nici el, o tzatza inculta si incooerenta, insa probabil ca inca unii il cosidera un adversar politic in ilfov si asta e o mare greseala de strategie politica.

    http://acbdr.wordpress.com/

  3. ildiko said

    am April 24 2009 @ 7:22 am

    Much ado about nothing (Shakespeare).
    Cand au hotarat corect judecatorii: prima data cand l-au considerat pericol public sau a doua oara cand l-au lasat acasa sa fie judecat in libertate? Fiecare interpreteaza dupa altfel. Eu consider ca nu este pericol public, sunt multi altii care sunt judecati in libertate si nu as vrea sa ma intalnesc cu ei.
    Nu-mi place Becali.
    I s-a facut campanie electorala pe gratis, astfel daca ajunge in parlamentul UE este in exclusivitate opera celor care sunt abilitati sa ofere justitie.

  4. ildiko said

    am April 24 2009 @ 9:30 am

    Daca este adevarat ce a aparut pe site-ul realitatea tv atunci Consiliul Superior al Magistraturii mai are o tema de casa intr-un caz si mai dubios:
    “Curtea de Apel Craiova a înregistrat un record absolut în domeniul celerit??ii cu care a judecat un dosar. În 13 aprilie 2009, peste 40 de judec?tori de pe raza acestei Cur?i, în frunte cu Costel Dr?gu?, pre?edintele acestei instan?e ?i membru interimar al CSM de un an ?i jum?tate, au câ?tigat sporurile salariale restante de risc ?i suprasolicitare neuropsihic? de 50 la sut?. Procesul a avut un singur termen, 13 aprilie 2009, iar cererea a fost înregistrat? în 10 aprilie, cu doar trei zile mai devreme.”

  5. Buduru said

    am April 25 2009 @ 8:29 am

    O alta perla, a injustitiei din Romania, este si motivarea mentinerii masurii arestarii preventive, pentru arbitrii din Liga I! Cica, pericolul social il reprezinta efectul activitatii arbitrilor asupra pariorilor (pronosportistilor)! Daca ar fi lasati in libertate, ar produce paguba pariorilor, prin vicierea rezultatelor! Care viciere, ca aia sunt retinuti de la delegari?! De pariori, are grija justitia, dar de investitorii de la FNI nu prea! Pe de alta parte, in cazul in care acesti arbitri vor fi judecati si condamnati, e vai de capul lor! Toti pariorii, care-au pastrat biletele necastigatoare din etapele respective, ii vor putea actiona in instanta, pentru daune materiale!

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean