Profesorul Michael Hudson are dreptate cu privire la scandaloasele bonusuri de 165 milioane $ de la AIG, cand le considera o diversiune servita platitorilor de taxe, diversiune mai mica totusi decat “planul de salvare” a AIG, in valoare de 200 bilioane $. Trebuie totusi sa apreciem ca este o diversiune care serveste unui scop mai inalt.  Aceasta intamplare a aratat publicului american neatent ca elitele conduc guvernul in directia propriilor lor interese.

Americanii sunt furiosi ca executivii de la AIG isi ingrasa conturile cu bonusuri generoase pe buzunarul contribuabililor, care trebuie sa suporte si pierderile. Senatorul Charles Grassley a reactionat corect la furia publicului, sugerand ca executivii AIG “sa ia exemplul japonez si sa demisioneze sau sa se sinucida”.

Cu toate acestea, economistul de la Casa alba condusa de Obama, Larry Summers, sub a carui supraveghere, in calitate de Secretar al Trezoreriei in administratia Clinton, a scapat de sub control dezordinea financiara, acest economisc a invocat “sacralitatea contractelor”, in apararea bonusurilor AIG.

Totusi, administratia Obama nu considera chiar toate contractele ca fiind sfinte. In special: sindicatele au trebuit sa fie de acord cu restituirile, astfel incat companiile din industria auto sa primeasca ajutor federal; CNN consemneaza ca “secretarul pe problemele veteranilor, Eric Shinseki, a confirmat pe 10 Martie ca administratia Obama ia in calcul un controversat plan prin care ar pune veteranii sa-si plateasca tratamentul ranilor legate de serviciul militar prin asigurarea privata”; Washington Post consemneaza ca echipa Obama si-a facut un scop din reducerea programelor de securitate sociala si ingrijiri medicale. Conform aceleiasi publicatii, Washington Post, Obama a spus ca “este imposibil sa separam problemele financiare ale tarii de nevoia pe termen lung de a tine in frau costurile ingrijirilor medicale, de a stabiliza politicile de securtate sociala si de a impiedica falimentarea guvernului prin programul Medicare”.

Dupa toate salvarile economice coordonate de Washington, in valoare de sute de miliarde de dolari si dupa toate razboaiele facute de dragul profitului din industria de armament si a expansiunii teritoriale din Israel, nu sunt bani pentru protectie sociala si Medicare!

Guvernul american isi incalca contractele incheiate cu cetateni Statelor Unite in fiecare zi, dar contractele pentru bonusurile AIG-ului sunt sfinte! Contractul cu privire la securitatea sociala a fost incalcat atunci cand guvernul a decis sa impoziteze 85% din beneficii. A fost incalcat din nou si cand administratia Clinton a instalat masura contra inflatiei, prin care a urmarit sa le dea peste cap pensionarilor planurile cu privire lasupravietuire. Pentru a avea o acoperire reala prin Medicare, o persoana trebuie sa renunte la o parte din polita de asigurare sociala pntru a plati Medicare, partea B premium si apoi sa contracteze o polita suplimentara. Costul real al Medicare pentru beneficiari este de 6000$ anual, la care se adauga si taxa Medicare daca persoana este inca angajata.

Secretarul Trezoreriei Geithner, vulpea ce are in stapanire casa gainilor, a rezolvat problema pentru noi; va retine 165 milioane $ (cat valoreaza bonusurile AIG) din urmatoarele plati facute de contribuabili catre AIG, plati de 30 000 milioane $. Daca cineva v-ar da 30 000 $, v-ati supara daca v-ar retine 165 $? Cam aceasta este proportia demersului.

Specialistii in PR au rebotezat platile bonusurilor ca fiind “plati de fidelizare” necesare pentru a pastra angajatii valorosi. Aceasta minciuna a fost demascata de Procurorul General al New York-ului, Andrew Cuomo, care a informat Comitetul Camerei pentru Servicii Financiare  ca platile au mers la membrii ai subsidiarei pentru produse financiare a AIG, “unitatea AIG care a fost principalul responsabil pentru  caderea companiei”. Cu privire la “platile de fidelizare”, Cuomo a evidentiat faptul ca un numar mare de agajati ce au beneficiat de acestea nu mai activeaza in cadrul companiei”.

Eliot Spitzer, fostul Guvernator al New York-ului, caruia i-a fost fabricat un scandal sexual, pentru a-l impiedica sa investigheze hotiile de pe Wall Street, a evidentat, in declaratia sa din 17 Martie, ca scandalul real se refera la bilioanele de $ platiti din buzunarul contribuabililor catre alte parti implicate in afacerile AIG-ului. Aceste plati, scrie Spitzer, sunt “o cale de a masca o a 2-a runda uriasa de bani, directionati catre acelasi grup care a primit si primii bani.”

Goldman Sachs, de exemplu, primise deja o infuzie de bani de la contribuabili, in valoare de 25 bilioane $ si avea la mana inca 100 bilioane $ cash, la momentul la care Wall Street-ul a primit inca 13 bilioane via programul AIG.

In plus, in opinia mea, mjoritatea banilor directionati catre alte parti ale AIG nici macar nu erau necesari.Acesti bani alimenteaza firme care au facut pariuri fara nici un risc asumat si care nu le-au amenintat solvabilitatea financiara.

Spitzer identifica un conflict de interese care ar putea avea implicatii majore. Conform rapoartelor, decizia  de salvare a AIG-ului a implicat Secretarul Trezoreriei de pe vremea lui Bush, Henry Paulson, ce fusese la Goldman Sachs, CEO-ul de la Goldman Sachs Lloyd Blankfein, Cancelarul federal Ben Bermanke si Timothy Geithner, fost presedinte al Rezervei Federale si actual Secretar al Trezoreriei. Fara indoiala relatiile incestuoase sunt motivul afacerii de salvare.