Banner

PD-L este nemulţumit de absenţele senatorilor PSD de la şedinţele subcomisiei de Cod civil

Tweet this

Coordonatorul subcomisiei parlamentare de Cod civil, Daniel Buda, a suspendat lucrările şedinţei de miercuri din cauza lipsei de cvorum, pentru care i-a acuzat pe senatorii PSD din subcomisie, Buda reclamând şi "atitudinea oscilantă" a lui Mircea Geoană faţă de adoptarea Codurilor.


Şedinţa de miercuri a subcomisiei de Cod civil a fost suspendată după ce senatorul PD-L Iulian Urban s-a declarat nemulţumit de faptul că senatorii social-democraţi au absentat sistematic la şedinţe, iar un alt pedelist, Ioan Ruşeţ, a cerut suspendarea lucrărilor pentru lipsă de cvorum.


Deşi nu a fost prima dată când subcomisia a lucrat fără cvorum, suspendarea a survenit după ce câţiva parlamentari PD-L au venit iritaţi de la dezbaterea publică pe tema Codurilor, organizată de preşedintele Senatului Mircea Geoană."Această chestiune vine şi pe fondul unei poziţii extrem de oscilante pe care a avut-o domnul Geoană vizavi de aceste proiecte de Coduri şi eu cred că trebuie să se lămurească un pic ce vrea să facă cu aceste Coduri domnul Geoană, pentru că nu poate să fie dimineaţa într-o parte, după masă în altă parte, seara în altă parte. Cred că avem nevoie de mai multe clarificări", a declarat Daniel Buda, preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.


Buda a apreciat că subiectul atitudinii senatorilor PSD din subcomisie ar trebui discutat în coaliţie. "Cred că este necesară discuţia pentru că nu putem accepta totuşi de la colegi care nici măcar nu participă la şedinţă să fie foarte vocali în alte spaţii: vin şi spun că nu-i nevoie de aceste Coduri, nu e nevoie de adoptarea lor... Cred că trebuie să fie o chestiune pe care să ne-o asumăm public, politic şi, dacă a intervenit o modificare din partea colegilor, trebuie să ştim şi noi", a spus pedelistul precizând că nu este exclusă din capul locului suspendarea dezbaterilor.


Un alt pedelist, Iulian Urban, a fost mult mai virulent la adresa pesediştilor. "La dezbaterea de azi cu societatea civilă, ne-am trezit că nişte colegi senatori de la PSD care nu au venit la şedinţe au început să ne critice, iar Mircea Geoană i-a sfătuit pe cei de la Coaliţia "Opriţi Codurile" să facă o cerere scrisă către cele două Camere prin care să solicite oprirea dezbaterilor pe Coduri. Toată lumea a rămas cu impresia că noi, cei de la PD-L, vrem să nenorocim poporul român, iar ONG-urile ne luau peste picior spunându-ne că degeaba ne mai chinuim să mai depunem amendamente", a declarat Urban, pentru NewsIn.


Urban a susţinut că senatorii PSD din subcomisia de Cod Penal au venit la şedinţe tocmai pentru că această subcomisie a fost prezidată de Victor Ponta "în ideea că pe ce pune mâna PSD iese cum trebuie".


Deputatul PC Bogdan Ciucă, singurul reprezentant al parlamentarilor PSD+PC, susţine că acuzaţiile de absenteism la subcomisia de Cod civil nu pot fi extinse la adresa deputaţilor din grupul parlamentar PSD+PC. "N-am calitatea de a ţine prezenţa colegilor mei de la Senat. Pe cei de la Camera Deputaţilor îi cunosc şi pot vorbi în numele lor. La grup la Cameră, ni s-a trasat sarcină să fim prezenţi la Comisie", a declarat Ciucă. Acesta a apreciat că, dacă subiectul absenţelor de la şedinţele subcomisiei generează dispute, ar trebui discutat în coaliţia de guvernământ. "Dacă asta este problema, poate ar fi bine să discutăm în coaliţie", a spus Ciucă.


Senatorii PSD care fac parte din subcomisia de Cod civil sunt Dan Şova, Ioan Chelaru şi Adrian Ţuţuianu.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1025

5 Comentarii pana acum»

  1. ildiko said

    am April 16 2009 @ 3:41 pm

    Sa fie penalizati la salar.

  2. eugen said

    am April 16 2009 @ 4:48 pm

    Impuscati si dati afara din parlament , ca i-ati votat degeaba pe pesedistii astia adica :

    Sova – senator PSD de Dolj

    Chelaru – senator PSD de Roman

    Tutuianu- senator PSD de Dambovita

    PS – sa ma pupe in fund toti pesedistii

  3. tica said

    am April 16 2009 @ 4:57 pm

    Unde sunt pesedistii Buduru si Ady ?
    Taceti ca pestii, cand vi se demonstreaza ca parlamentarii PSD si-au batut joc de alegatori si nu isi fac treaba, adica nici nu vin in Parlament la comisiile in care sunt numiti si pentru care incaseaza lunar sute de milioane de lei salariu ? Escrocilor

  4. Parlamentarii-juristi ai PDL vor continua munca la Codul Civil chiar daca pesedistii boicoteaza lucrarile | Pe net! said

    am April 16 2009 @ 8:25 pm

    [...] cum spuneam si aici http://www.urbaniulian.ro/2009/04/16/pd-l-este-nemultumit-de-absentele-senatorilor-psd-de-la-sedinte... atata timp cat parlamentatrii-juristi au fost numiti in Comisiile Speciale pentru analiza [...]

  5. m1ha1 said

    am April 16 2009 @ 9:02 pm

    Pai de ce nu se penalizeaza ?
    aveti nevoie de bani domnilor, trageti din leafa orice kestie.
    ca nu se prezinta . ca voteaza in locul altuia….

    Fiti corecti domnilor. noi cetatenii de rand muncim din greu sa ne castigam painea cat voi INCA dormitati pe scaune de aur [ ma refer la comunistii imputiti si lenesi care conduc tara ]

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean