Băsescu: A răspunde peste gard lui Voronin este exact jocul în care ar fi vrut să intre cu România
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că a avut "foarte multă răbdare" în ceea ce priveşte situaţia din Republica Moldova şi că nu a dorit să răspundă "peste gard" lui Vladimir Voronin pentru că ar fi însemnat să-i facă jocul, precizând că va da detalii în discursul de marţi din Parlament.
"În ceea ce priveşte Republica Moldova, vreau să ştiţi că am avut, pe de o parte, foarte multă răbdare, pentru a avea o analiză completă cu privire la ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova, iar, pe de altă parte, mi s-a părut că a răspunde peste gard preşedintelui Voronin este exact jocul în care domnia sa ar fi vrut să intre cu România", a spus şeful statului.
Preşedintele Băsescu a spus că Voronin poate decide "sau poate încerca să ridice o cortină de fier pe Prut", dar că nu va avea ocazia să facă acest lucru pentru că România va avea "un comportament european". "Un comportament responsabil, nu faţă de preşedintele Voronin, ci faţă de cei 4 milioane de români care trăiesc în Moldova. 4 milioane de români, cetăţeni ai Republicii Moldova, parte a acestui popor", a aprecizat Traian Băsescu.
Şeful statului a anunţat că marţi va susţine în Parlament un discurs "dedicat exclusiv evenimentelor din Moldova şi acuzaţiilor nefondate pe care autorităţile de la Chişinău, inclusiv preşedintele Voronin, le-au adus României".
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































Cezarul said
am April 14 2009 @ 11:49 am
Interesant ce o sa spuna, cum o sa ii raspunda comunistului de Voronin. E pacat ca din cauza regimului comunist sufera cam 1 milion de cetateni romana din Moldova (cam asta cred ca e numarul lor).
gabi said
am April 14 2009 @ 3:05 pm
Daca presedintele se va referi la cei 4.000.000 de romani, vor curge cu acuzati si de la Moscova si de la Chisinau. Dar este bine astfel incat se arata celor din Moldova ca nu i-am abandonat.
Virgiil said
am April 14 2009 @ 4:20 pm
Domnul presedinte face abstractie de faptul ca gardul de care se fereste este, de fapt, un zid chine… (pardon) moldovenesc cu sens variabil, dupa cum canta interesele tatucai cu rubasca albastra si care vorbeste ruseste in tara lui.
Domnul presedinte ar fi facut foarte bine daca raspundea dur, dupa cum merita, pentru ca apeland la tacere, inseamna ca si accepta elucubratiile voroniene. Era foarte bine daca ii spunea ca nu incitarea romanilor i-a scos pe oameni in strada ci mizeria si lipsa de libertate a propriilor cetateni, dupa 20 de ani de cand comunismul a fost renegat de toate popoarele Europei. Ce bine daca domnul presedinte, in loc sa inghita expluzarea diplomatilor nostri i-ar fi facut pasaportul beuzadelei lui Voronin care invarte afaceri colosale cu Romania hulita de tata. Cu diplomatie e raspunde diplomatilor. Ticalosilor li se raspunde cu ticalosire.
Sunt convins cas discursul din parlament va avea aceeasi nota de “cumintenie” care inseamna detasare si parasirea fratilor nostri de sange in labele tatucai VV.
macabuba said
am April 15 2009 @ 12:40 am
Solutia ar fi ca lui Voronin si familiei lui si cuibusorului lui de viespi sa li se confiste averea acumulata intr-un timp relativ scurt din deturnarea de fonduri de la UE. Cu toti banutii acumulati de ei ar fi suficient pentru repararea cladirilor Parlamentului si a Guvernului, plus ar fi destui bani sa se repare drumurile care sunt intr-o stare jalnica in ultimii ani plus ar fi destul ca sa se acopere pensiile pentru cel putin 10 ani (ca tot le-a promis pensionarilor ca nu o sa ii lase balta, iata ar fi si o solutie concreta). Si asta ar fi chiar in spiritul comunismului care l-a promovat Voronin – se va imparti averea cu poporul. Si-a pus cineva intrebarea – daca Voronin si fiul sau au atatea afaceri de monopol, unde nimeni nu misca nimic fara ei, de ce nu au avut spiritul intreprinzator sa lanseze R. Moldova din punct de vedere economic?
Iulian said
am April 15 2009 @ 8:37 am
Astept sa i se acorde lui Voronin si fiului acestuia titulatura de PERSOANA NON GRATTA asa cum merita datorita deserviciilor de imagine create Romaniei.
De asemenea ar trebui desfiintata ambasada republicii Moldova de la Bucuresti. Care tara isi creeaza proprie ambasada in propriul teritoriu?
Este suficient.