Penescu de la FC Arges si seful arbitrilor, retinuti de DNA pentru dare si luare de mita

Tweet this

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi mai mulţi arbitri sunt vizaţi de DNA pentru fapte de dare şi luare de mită, banii daţi de Penescu arbitrilor fiind de aproximativ 125.000 de euro, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Astfel, sursele citate au precizat, luni, pentru MEDIAFAX, că în acest caz au fost deja reţinuţi Cornel Penescu, precum şi preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin.

Alături de aceştia mai sunt vizaţi în anchetă şi mai mulţi arbitri, printre care Marcel Savaniu, Aurel Bogaciu şi Tiberiu Lajos.

Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că ancheta în acest caz a fost demarată, în 2008, şi vizează mai multe infracţiuni de luare şi dare de mită în cadrul unor meciuri de fotbal. Astfel, s-ar fi dat în mai multe rânduri bani arbitrilor. Sumele au fost de 3000, 10.000 şi 15.000 de euro, pentru meciurile dintre FC Argeş şi echipele FC Braşov, Gloria Bistriţa şi Universitatea Craiova .

Penescu ar fi dat bani acestor arbitri, prin intermediul a diverse persoane, pentru a arbitra favorabil meciurile echipei FC Argeş cu echipele menţionate mai sus. Anchetatorii au stabilit că suma totală dată de Penescu ar fi de 54.000 de euro şi 292.000 de lei, mai spun sursele citate.

Alături de cei patru arbitri şi Penescu, mai sunt cercetate şi persoanele de legătură, mai precis cei care au luat banii de la Penescu şi i-ar fi dat arbitrilor.

Finanţatorul Clubului de Fotbal FC Argeş, Cornel Penescu, vizat de procurorii DNA, a fost reţinut, luni, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de dare de mită, la ora transmiterii ştirii fiind dus la sediul IPJ Argeş.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 356

1 Comentariu pana acum»

  1. Csaba said

    am April 14 2009 @ 12:54 am

    Am repetat in nenumarate randuri ca-l apara pe bacali cu atata disperare tocmai din cauza ca facea aceleasi lucruri murdare.
    Sper sa se curete sportul romanesc de lepre in urmatorii 2-3 ani, sa avem si noi posibilitatea de a ne mandri ca echipa preferata castiga sau nu dupa cum joaca pe teren, nu in culise.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean