“Opriti Codurile!” ca sa ce ?
Am aflat faptul ca , coaliţia de ONG "Opriţi codurile!" a dat în judecată, luni, Executivul şi Ministerul Justiţiei, în acţiunea depusă la Curtea de Apel Bucureşti. Cele două instituţii sunt acuzate de încălcare a legii transparenţei în adoptarea proiectelor celor patru coduri.În cererea de chemare în judecată depusă la Secţia de Contencios Administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, ONG-urile acuză Executivul de încălcare a legii transparenţei, dar şi a Legii 24/2000 care reglementează tehnica legislativă, reprezentanţii organizaţiilor spunând că adoptarea codurilor prin hotărâri de Guvern s-a făcut fără existenţa unor avize.
Pe lânge cele două legi, ONG-urile au mai reclamat şi încălcarea mai multor hotărâri de Guvern conţinând prevederi tehnice. Am aratat aici http://www.urbaniulian.ro/2009/04/13/profesorii-de-drept-din-franta-ne-sfatuiesc-sa-avem-grija-cand-introducem-noi-institutii-in-codul-civil/ faptul ca se pot invoca anumite lipsuri, insa ca unul dintre cei mai activi parlamentari care fac parte din Comisia Speciala de analiza a Codurilor, care mi-am si atras oprobiul profesorilor de drept pentru ca am criticat aspru multe aspecte din aceste Coduri, consider ca nu rezolvam nimic daca oprim codurile ! absolut nimic !
Mai multe ONG-uri au depus, în 24 martie, la sediul Executivului, o plângere prealabilă acţiunii în instanţă, cerând premierului Emil Boc să retragă codurile civil, penal, de procedură civilă şi de procedură penală din dezbaterea Parlamentului, acuzând deficienţe grave ale acestora. Insa aici , eu personal am serioase rezerve asupra onestitatii acestei initiative si ma voi explica.
De mai bine de 3 saptamani, dovada fiind aici http://www.urbaniulian.ro/2009/03/26/in-25-martie-2009-a-fost-ultima-zi-cand-se-mai-puteau-depune-amendamente-la-coduri/, am invitat societatea civila, ONG-urile si orice persoane interesate sa formuleze amendamente la Coduri, sa imi trimita aceste propuneri, ca sa le luam in dezbaterea si dicutiile noastre . Asta pentru ca, nu degeaba stam cate 10-12 ore pe zi sa muncim la Codurile Civil si de Procedura Civila, iar la Codul Civil chiar pot spune ca am muncit , dovada fiind cele peste 1200 de articole deja parcurse, care ne-au adus la circa jumatatea acestui Cod, cel mai complex pe care Romania il va avea. Stiti, este extrem de simplu sa stai pe margine si sa critici, insa, si voi spune asta chiar cu riscul de a deranja, nici unul din ONG-urile care au dat in judecata Guvernul, nu a depus nici un amendament la Codul Civil, astfel incat, ce urmaresc ei ? vrei sa rezolvi ceva ? pui mana la treaba, citesti Codurile, faci amendamente, muncesti, si eu le puteam prelua si sustine in Comisie; numai ca aceste amendamente nu au aparut, si aici inteleg sa acuz inclusiv asociatiile jurnalistilor, care NU au depus amendamente nici macar la sectiunea care viza presa, unde noroc ca am fost pe faza si am cerut abrogarea textelor care limitau libertatea presei. Asadar, nu poti sa stai sa critici, sa spui ca nu ai fost invitat sa iti spui punctul de vedere, daca nu faci efectiv acest lucru ! Pentru ca exact asta fac aceste ONG-uri, doar critica, ignorand faptul ca parlamentari precum Daniel Buda, Urban Iulian, Bogdan Ciuca, Mate Andras, Ciprian Nita, muncesc, si au formulat pana acum peste 75 % din amendamentele admise, alaturi de Uniunea Notarilor Publici, Uniunea Judecatorilor, CSM sau Uniunea Barourilor.
Nu inteleg ce solutie vor cei care au dat in judecata Guvernul dar nu se implica in eliminarea acelor articole din Coduri pe care le considera inacceptabile ? sa obtina retragerea lor si apoi ce ? Parerea mea este ca acest demers este unul pur de fatada, pentru ca repet, daca vor sa demonstreze ca le pasa, atunci sa puna mana sa faca amendamente si sa ne ajute pe noi, cei care lucram la Coduri [ pe mine profesorii m-au dat afara de la o conferinta de drept al afacerilor, tocmai pentru ca am critica Codurile, insa acest lucru m-a indarjit astfel incat cu atat mai mult voi veghea sa nu imi scape nici macar o virgula ] , in loc sa ceara oprirea codurilor, fara sa ofere ceva concret.
Iata cine semneaza plângerea in Justitie contra Guvernului si care nu au formulat amendamente la Coduri care sa fi fost trimise Parlamentului :
-reprezentanţii Centrului pentru Resurse Juridice şi Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România -
- Comitetul Helsinki (APADOR-CH) şi susţinută de alte 11 organizaţii nonguvernamentale:
- Transparency International (TI) România,
- Institutul pentru Politici Publice (IPP),
- Asociaţia Jurnaliştilor din România (AJR),
- Federaţia Română a Jurnaliştilor "MediaSind",
- Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI),
- Clubul Român de Presă (CRP),
- Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP),
- Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale (CENTRAS),
- Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA),
- Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CRPP) şi
- Asociaţia Pro Democraţia (APD).
Urban I. Iulian
Senator de Ilfov
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































claudiu said
am April 13 2009 @ 1:32 pm
Imi permit sa va raspund.
Timpul pierdut si banii cheltuiti pentru corectarea ‘codurilor’sunt prea mari in comparatie cu rescrierea lor intr-o forma eligibila,logica,morala si legala.
Asta in cazul in care legalitatea si mai ales morala mai intereseaza pe cineva in tara asta.
Spun mai ales morala pentru ca stiti bine ca orice ineptie poate fi declarata lege.
Eugen said
am April 13 2009 @ 2:25 pm
Ptr. Claudiu : ce bani se cheltuie pentru corectarea Codurilor ? parlamentarii care participa in aceste Comisii Speciale NU sunt platiti suplimentar pentru munca depusa, asa ca, ce bani ?
Alta este sa li se ceara autorilor [ profesorilor ] sa dea banii inapoi, insa alti bani, suplimentari, nu se cheltuie
LastChance said
am April 13 2009 @ 2:41 pm
si mai ales chiar asa de tari suntem noi sa le luam de la zero, oare nu exista modele care ar merita sa fie urmate, eu personal as urma tarile nordice in toate: justitie, economie, impozitare, social
obiectiva said
am April 13 2009 @ 3:36 pm
ACESTE CODURI TEMBELE….NENOROCITE!!!! Trebuiau sa fi oprite.
obiectiva said
am April 13 2009 @ 3:40 pm
Domnule Urban, va inteleg frustrarea, ati stat sa lucrati ATATA la Coduri….Cand veti petrece 10 ani, in instantele din Romania, ZILNIC, veti intelege ca sacrificiul DVS. este mic fata de NULITATEA ACESTOR CODURI!!!!
student said
am April 13 2009 @ 3:40 pm
Chiar asa domnu’ senator, cum isi permit astia sa ceara retragerea codurilor, fara sa va ceara voie? Ziceti ca v-au dat afara profii’ poate aveau dreptate, de unde stim noi ce traznai va mai ies din condei? Adica onor senatorul de Ilfov e musai cel mai destept, de ce, ca are blog cu slujbasi care ii posteaza non stop? Cu ce activitate in domeniul teoriei juridice va laudati, in afara de recuperarea datoriilor? De ce nu-i intrebati pe dl Stoica, pe dna Macovei, ambii parinti iubitori ai Codurilor, de ce au facut acele articole ticaloase la care munciti din greu sa le modificati? Sau la PDL totul se prescrie!
Eugen said
am April 13 2009 @ 3:46 pm
Studentule, gandesti de parca ai fi pus sa scrii aici de profii asta care au facut cazanele astea de Coduri;
Deci intrebarea era: daca se opresc Codurile ce se va schimba ? nimic domnu’ studentu’ si in loc ca tu si altii sa dati din gura, mai bine ai da din pix si ai face si tu un nenorocit de amendament la Cod ca sa spui ce vrei sa se scoata de acolo; asta daca ai apucat sa citesti, sau esti dinala care cara kentane ca sa ia examenele ?
obiectiva said
am April 13 2009 @ 3:54 pm
Cand o OUG ABROGA ARTICOLE DIN CODUL DE PROCEDURA CIVILA, VI SE PARE NORMAL?????
obiectiva said
am April 13 2009 @ 3:56 pm
CAND O OARECARE HOTARARE DE GUVERN SCHIMBA LEGEA NR. 448 DIN 2006 VI SE PARE NORMAL?????
obiectiva said
am April 13 2009 @ 3:57 pm
EU ASA STIU, CA CETATEAN ROMAN, PARLAMENTUL ROMANIEI ESTE UNICA AUTORITATE LEGIUITOARE….SI VA MAI PLANGETI DE CEDO!!!
obiectiva said
am April 13 2009 @ 4:00 pm
ps TRADUCERE oug ORDONANTA DE URGENTA A GUVERNULUI!
ODOACRU said
am April 13 2009 @ 4:00 pm
domnilor
se trece cu vederea adevaratul motiv pentru care executivul a fost dat in judecata: faptul ca nu a propus spre dezbatere codurile decat in al 14-lea ceas cand a fost presat din toate partile. o lege a transparentei decizionale parca exista…
codurile trebuiau supuse dezbaterilor publice cu luni inaintea expirarii termenului privind depunerea de amendamente pentru ca orice persoana interesata sa poata a le citi, intelege si propune ceva.
TOCMAI ASTA E PROBLEMA PENTRU CARE ONOR EXECUTIVUL A FOST DAT IN JUDECATA! PENTRU NERESPECTAREA LEGISLATIEI PRIVIND TRANSPARENTA DECIZIONALA!!!!!
obiectiva said
am April 13 2009 @ 4:01 pm
PSS voi emigra in GAZA!
cot said
am April 13 2009 @ 4:21 pm
http://www.cotidianul.ro/coalitia_opriti_codurile_se_intalneste_miercuri_cu_mircea_geoana-80500.html
obiectiva said
am April 13 2009 @ 4:46 pm
PUNCTUL UNU. CUM SE INTELEGE NOTIUNEA DE DEZBATERE PUBLICA A CODURILOR IN ROMANIA? PRIN tv, PRIN massmedia, prin BLOGGUL DOMNULUI urbaN? unde este dezbaterea publica DIN ROMANIA??? Poate trebuie sa iti dai foc in fata parlamentului CA SA AI DEZBATERE PUBLICA!
obiectiva said
am April 13 2009 @ 4:50 pm
PSS Inainte de pstele Catolic ati scris pe blog ca ati trecut PPRIN 30 % . ACUM SuNTETI CU 70 % TRECUTE fix??? CAND ATI MINTIT, DOMNULE URBAN?
obiectiva said
am April 13 2009 @ 4:50 pm
rectificare. Pastele Catolic.
obiectiva said
am April 13 2009 @ 4:55 pm
SA STITI CA EU MA DESCURC CU TAXA DE TIMBRU. Mi/a venit o idee! SA STITI CA AM APUCAT SA CITESC CE A SCRIS ROALD pe blog SI ATI STERS! NU MAI AM INCREDERE IN DVS DOMNULE URBAN! SUNTETI REPTILIAN? Am citit mai multe de cand ati sters postarea lui Roald!
obiectiva said
am April 13 2009 @ 4:57 pm
CA SA MA CONVINGETI CA SUNTETI CU BASE SI NU SUNTETI REPTILIAN…. REPUNETI PE BLOG POSTAREA LUI ROALD!
admin said
am April 13 2009 @ 4:57 pm
obiectivo cand deraiezi o faci rau de tot ! nu-ti sterg postarile insa te-am blocat ca iar umpli blogul cu zeci de “idei”
admin said
am April 13 2009 @ 7:01 pm
obiectiva te-am mai lasat sa postezi insa de acum te asigur ca voi sterge orice comentariu deoarece m-am saturat sa vad in ce hal bati campii ! si ca sa-ti arat ca nu-mi pasa ce vrei sau zici postez asta aici ca un aviz si altora : E UN BLOG PRIVAT SI FACEM CE VREM CU EL ! in rest multumim celor care ne sustin si citesc
pa
adrian said
am April 13 2009 @ 10:16 pm
domnu senator,
faptul ca dvs lucrati (fie vorba intre noi, intreband destul de des la citirea diverselor articole: ce vrea sa insemnea asta?)cu spor nu inseamna ca am garantia ca pot sa dorm linistit ca acele coduri sunt bune
zau, aveti o parere de-a dreptul perfecta despre calitatile dumneavoastra de jurist
ca sa nu mai spun ca tezele se discuta cu toata lumea, de la bucatarese la ditamai senatorul. nu tre sa ai calitati de jurist confuz ca sa iti dai seama ca daca dai mita iei de la 1 la 5 ani si daca mergi beat cu masina pe strada iei de la 2 la 7
aveti ideea cand au aparut tezele la codul civil pe car eil discutati dvs? doar asa, de curiozitate, deschideti un monitor oficial din 2 aprilie
Codru Vrabie said
am April 13 2009 @ 11:33 pm
Stimate dle senator Urban,
Doresc sa va reamintesc faptul ca exista doua categorii de politicieni care chiar conteaza–unii in executiv, ceilalti in legislativ.
Cei din executiv au obligatia de-a respecta niste legi, inainte de-a sesiza legislativul cu un proiect de act normativ. Daca n-au facut-o, sa plateasca!
Cei din legislativ ar trebui sa vegheze asupra modului in care cei din executiv isi fac sau nu treaba, corect, conform legilor in vigoare. [Adica trebuia ca legislativul sa respinga codurile, pentru lipsa de procedura, in loc sa-si cheltuiasca resursele pe deliberari anulabile.] Daca n-au vegheat, sa plateasca!
Daca nimeni din aceste doua categorii de politicieni nu-si face treaba, respectiv nimeni nu plateste, inseamna ca-n Romania nu mai exista stat de drept
Asa ceva ar fi inadmisibil!
Prin urmare, fiecare face exact ceea ce stie mai bine, urmand sa-si poarte crucea pana la capatul drumului–din pacate, s-a ajuns in situatia in care numai judecatorul ne poate spune cand, cine si ce are de plata cand ajungem acolo
Desi mai exista politicieni care mai pot sa-si faca treaba, fie in legislativ, fie in executiv…
Fie ca Saptamana Mare sa ne lumineze Calea, tuturor
Seara buna! –Codru
PS Ar fi minunat daca parlamentarii, mai ales cei tineri, ar renunta la joaca asta, cu “amendamentele” depuse de ONG–numai parlamentarii au dreptul, procedural, sa depuna amendamente, in exercitarea mandatului lor reprezentativ! ONG nu se pot implica direct in procedura legislativa–ele au posibilitatea s-o faca doar indirect, in cadrul consultarilor publice prevazute de art. 6 din legea 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica. Chiar va sugerez sa luati legatura cu colegii dvs. din comisia senatoriala pentru cercetarea abuzurilor, combaterea coruptiei si solutionarea petitiilor, cu care am avut o discutie absolut agreabila pe 9 aprilie
ildiko said
am April 14 2009 @ 8:10 am
Chiar daca vor fi optite codurile, nu vad de ce sa nu fie folosita in continuare partea corectata. Astfel nu se va pierde munca depusa.
faqt said
am April 16 2009 @ 8:13 am
Ildiko… (iertatzi adresarea directa…)
Codurile, chiar adoptate , nu intra in vigoare imediat.
Exista o perioada de tranzitzie. Nu se pot utiliza fragmentar…
Dl Vrabie are dreptate… : oricat ar “latra” catzeii (de paza? de casa?…) democratziei, caravana trece…
Un folkist canta…
“Vin ai noshtri,pleac-ai noshtri/Noi ramanem tot ca proshtii…”
Geaba “dezbatere publica”… daca un legislator nu se lipeshte de o idee… nu o baga nimeni in sama. Iar atashamentul… poate fi “interesat”… Exista loby…
Atat cat am cetit… “noile coduri” se potrivesc capitalismului subdezvoltat in care ne zbatem….; da’ nu vor avea cariera lunga… Cand cei nascutzi dupa “epoca de aur” vor putea prelua fraiele , sigur le vor modifica, conform standardelor societatzii informatzionale in care -place sau nu ruginitzilor ce “predau” dreptu’…- unii traim.(deja…)
Aparent , shi dl. senator…
Macar exista iluzia ca “ne conversam” cu o persoana importanta…
Sau ca e informat… periodic…
Ori…fatza-i tzinuta de “negri”???
PS…optimist da’ ne-OBIECTIV….
(m-ashtept (shi) sa fiu banat… de vre-un “afro” enervat…)