Banner

Comisia care analizează Codul Civil va lucra, de săptămâna viitoare, şi în week-end, 7 zile din 7 cate 10-12 ore pe zi

Tweet this

Preşedintele subcomisiei care analizează Codul civil, Daniel Buda, a afirmat, joi, că trebuie luată în calcul posibilitatea prelungirii programului subcomisiei, începând de săptămâna viitoare, şi în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, pentru a termina dezbaterile la timp.


Deputatul PD-L, Daniel Buda, a motivat acest fapt spunând că, având în vedere modul în care s-au desfăşurat şedinţele de până acum ale subocomisiei, lucrările la Codul civil nu vor putea fi finalizate la timp, dacă nu se va "depune efortul" de a lucra şi în zilele de la sfârşitul săptămânii, dar momentan nu a fost luată o decizie în această privinţă. Initiativa este sustinuta si de colegul sau, senatorul PDL Urban Iulian, VicePresedinte al Comisiei Juridice din Senat care a declarat : " suntem dispusi sa lucram si sambata si duminica, adica 7 zile din 7 cate 10-12 ore pe zi, pentru ca ne dam seama de importanta acestor coduri; totusi, tin sa precizez faptul ca, vrem sa se ia act de catre Guvern de acest efort facut de 7-8 parlamentari care lucreaza la Codul Civil si Codul de Procedura Civila, si daca nu vom termina la timp, sa ne prelungeasca termenul; de asemenea pentru cele 11 persoane care au elaborat aceste Coduri mai am un mesaj : sa fie mai flexibili si sa inteleaga ca , analiza acestor coduri se face nu neaparat in strictul sens juridic, ci ele trebuie adaptate si astfel incat sa devina instrumente utile in folosul cetatenilor, astfel incat orgoliile trebuie date laoparte, mai ales ca este pana la urma vorba si de o decizie politica legata de Coduri; In sfarsit pentru PNL care vrea sa depuna o motiune de cenzura fata de Coduri, reiterez recomandarea de a le cere propriilor parlamentari membrii ai Comisiei si care, vin destul de rar la lucrarile acestei Comisii, sa ne onoreze cu prezenta; pana la motiune, sa puna osul la treaba, iar critica mea se indrepta doar catre unii parlamentari, de la PNL si de la PSD care trec pe la Comisie cand isi aduc aminte ; sa nu uite de ce au fost votati de romani ! Sau sa uite si atunci indemn alegatorii sa-i uite la randul lor la alegeri" a mai declarat senatorul PDL Urban Iulian.


Membrii subcomisiei au dezbătut de la prima şedinţă din data de 18 martie, până joi 2 aprilie, 632 de articole din Codul Civil, dintr-un total de 2.672.


Daniel Buda, preşedinte al Comisiei parlamentare care se ocupă de analizarea Codului penal, Codului de procedură Penală, Codului civil şi Codului de procedură civilă declara pe 16 martie că speră ca până pe 30 aprilie, să reuşească să trimită la Senat un raport asupra Codurilor.





Urban I. Iulian
Senator de Ilfov
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei
member of American Lawyers Quarter
member of International Association of Commercial Collectors
member of Aca International
member of International Bar Association
Membru de onoare al UNMR
Presedintele Asociatiei www.AsistentaPentruConsumatori.ro
www.urbaniulian.ro

CABINET SENATOR : Preciziei Business Center
Bucharest, Blvd. Preciziei,
no.1, 6 district
BIROU SENATORIAL OTOPENI
Otopeni, Calea Bucurestilor, Nr. 16, Bloc B24, Et. 1, Ap. 14
Telefon 0314253465; 0314253466
Fax: 0314253467; 0314253468

BIROU SENATORIAL BALOTESTI
Soseaua Unirii, nr. 152, Balotesti, Ilfov
Telefon : 021 317 40 90
FAX : 021 317 40 90

BIROU SENATORIAL BUFTEA
tel: 0310222486
Adresa:    Blvd. Mihai Eminescu, nr.11,Buftea, judet Ilfov




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 337

7 Comentarii pana acum»

  1. Eugen said

    am April 2 2009 @ 5:51 pm

    Toata stima d-le Urban , meritati cu prisosinta votul nostru si faceti cinste PDL.
    Partidul castiga enorm ca imagine de pe urma dvs.

  2. ion - ilfov said

    am April 2 2009 @ 5:52 pm

    multumim !
    o sa avem grija de aia de la pnl si psd care nu vin si se fac ca ..muncesc

  3. Tica said

    am April 2 2009 @ 6:06 pm

    Si cand ma gandesc ca acum doi ani habar nu aveam cine era senator de Ilfov si cum ma mandresc cu senatorul Urban Iulian

  4. DUMITRACHE said

    am April 2 2009 @ 6:10 pm

    BRAVO IULIANE ! MACAR INCERCI !
    @ tica : dracu sa ma ia daca stiam cine e senator sau deputat de ilfov ! oricum nu au facut nimica pt noi, prostii

    inca o data : bravo iuliane ! continuati lupta

  5. Lica said

    am April 2 2009 @ 6:30 pm

    Fata de lacheii trimisi in Parlament de PSD si PNL, macar senatorul Urban isi face treaba asa cum poate mai bine, si pentru asta merita cinstea si atentia noastra.
    Pesedistii SOVA si CHELARU nu au dat nici o zi intreaga pe la Comisia de Cod Civil, asa ca o sa le mai dam si noi, nu voturi ci..m**e la alegeri

  6. Ora adevarului said

    am April 2 2009 @ 6:35 pm

    Iata care sunt parlamentarii care sunt membrii ai Comisiei pentru Codul Civil si statistica prezentei lor la sedintele comisiei

    au avut 100 % prezenta la dezbaterile Codului Civil

    - Urban Iulian [ PDL]
    - Daniel Buda [ PDL]
    - Gabriel Andronache [ PDL]
    - Gheorghe Gabor [ PNL]

    Prezenta 80 %

    - Bogdan Ciuca [ PSD]
    - Ciprian Nita [ PSD]
    - Mate Levente [ UDMR]

    Prezenta 50 %
    - Ruset Ion [ PDL]
    - Cseke Attila [ UDMR]
    - Tutuianu Adrian [ PSD]

    Prezenta 30 %
    - Liana Dumitrescu [ minoritati]
    - Ciprian Dobre [ PNL]

    Prezenta 5 %
    - Chelaru Ioan [ PSD]

    Prezenta 0 %

    - Sova Dan -[ psd]

    Sursa – staffu-l Comisiei

  7. Elena said

    am April 3 2009 @ 1:27 pm

    Felicitari si Spor la treaba!

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean