Către,

Comisia specială comună pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă

In atentia Subcomisiei de Cod penal şi Cod de procedură penală

Vă solicit pentru dezbatere o situatie speciala cu referire directa la continutul art.222 Cod penal, si analizarea propunerii de completare a acestui articol in sensul de mai jos, avand in vedere ca inviolabilitatea
domiciliului trebuie inteleasa in sensul cel mai larg cu putinta, dar garanţia inviolabilităţii sa se extinda asupra tuturor locurilor supuse uzului domestic in privinta carora exista o speranta legitima de folosire de drept si care sa nu fie incerta, privind ocrotirea locuintei sau a sediului persoanei juridice indiferent de forma juridica pe care o imbraca detinerea ei dar cu respectarea reglementarilor actuale care definesc domiciliul /resedinta, pe marginea observaţiilor noastre.

Este în prezent oportună transformarea conținutului art.222 Cod penal într-o măsură care sa respecte legislatia comunitar europeana, pentru a îmbunătăți și armoniza aplicabilitatea acestui articol, in sensul ca, unui tert tolerat nu ar trebui sa i se recunoasca domiciliul într-un imobil asupra căruia nu ar avea nici măcar dreptul de folosinţă incat sa invoce art. 222 Cod penal, posesia sa nefiind legala.Atat timp cat situatia locativa a toleratului este incerta, acesta nu poate pretinde ca domiciliaza legal in acel loc avand in vedere reglementarile interne care instituie criterii stricte de stabilire si dovedire a domiciliului /resedintei intrebuintata de  Constitute, de O.U.G. 97/2005 complatata si modificata si de legislatia europeana.

Astfel, art. 25 din OUG 97/2005 prevede ca Cetăţenii români au dreptul să-şi stabilească sau să-şi schimbe, în mod liber, domiciliul ori reşedinţa, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.

(3) Cetăţenii români nu pot avea în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi/sau o singură reşedinţă. În cazul în care aceştia deţin mai multe locuinţe, îşi pot stabili domiciliul sau reşedinţa în oricare dintre ele.

De asemenea, se mai prevede printe altele ca dovada domiciliului se face cu actul de identitate.

Pornind de la un prim caz concret, un imobil achizitionat recent se constituie in patrimoniul initial al unei persoane juridice la infiintare, dreptul de proprietate asupra unui imobil,la care instanta stabileste prin sentinta irevocabila de infiintare si sediul social, fondatorul, avand stabilit deja domiciliul la adresa respectiva,anterior infiintarii.

Desi fondatorul nu folosea des locuinta, fiind proprietar de curand, accesul in imobil fusese permis temporar unui prieten, ca tolerat pana se infiinteaza persoana juridica, in etapa de finalizare a actelor de infiintare cat si dupa infiintare acesta refuza sa paraseasca imobilul.

Dupa o serie de actiuni in evacuare respinse pe calea ordonantei presedintiale pe motiv ca nu se justifica urgenta, si o tergiversare a actiunii in evacuare pe calea dreptului comun, o actiune in anularea actelor fondatorului si a persoanei juridice ingradesc de aproximativ 5 ani dreptul de proprietate si sediul persoanei juridice.

In acest caz, patrunderea fondatoriului si membrilor organelor de conducere a persoanei juridice in propriul sediu, a fost asimilat ca o fapta penala in sensul art.222 cod penal, forma agravanta, cazul fiind in prezent pe rolul instantelor judecatoresti.

In conditiile in care detinatorul de fapt al locuintei proprietate privata nu are stabilit domiciliul legal la adresa acesteia si este tolerat, nu detine titlu locativ care sa justifice dreptul legal de acces in imobil, folosinta este abuziva din momentul in care proprietarul nu-l mai tolereaza iar norma penala nu ar trebui sa se aplice pentru detinatorul de fapt, astfel cum se intampla in practica judiciara.

Acest caz ar trebui sa nu constituie fapta penala in sensul art.192 cod penal, dreptul la domiciliu al fondatorului fiind incalcat inainte de infiintare a persoanei juridice iar din momentul infiintarii, sediul acesteia ar trebui sa fie ocrotit cu prioritate de legea penala si nu cel tolerat ca detinator de fapt, posesia sa fiind ilegala si fara drept in sensul textelor de lege invocate anterior si al normelor europene.

Intr-un alt caz concret, practica judiciară a stabilit că in cauză s-a demonstrat că partea vătămată – ce folosea legal locuinţa, când s-a reîntors  din spital, a gǎsit-o ocupată abuziv de către inculpat, cerându-i să o părăsească. La refuzul categoric al acestuia – care, de altfel, a acoperit cerinţele specifice infracţiunii de violare de domiciliu în varianta „refuză părăsirea”- partea vătămată a trebuit să acţioneze în judecată civilă pentru evacuare, ceea ce s-a şi realizat^{1 1} Decizia nr. 261/R din 16 octombrie 1996 a Curţii de Apel.

Există în prezent la nivel european, reglementari care trebuie analizate proportional cu situatia concreta creata prin fapta de a abuza de increderea celui care te tolereaza si te gazduieste temporar si refuzul de a parasi locuinta sa cand acesta iti solicita.

Practic art.222 Cod penal protejeaza aceste fapte abusive a celor tolerati, majoritatea avocatilor constata ca se incalca pe de-o parte de instante dreptul celui indreptatit sa ceara de urgenta evacuarea si din pacate nu o poate obtine intr-un termen rezonabil si concomitent reglementari care protejeaza dreptul la domiciliu si dreptul sau de proprietate. art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei si art. 8 din Convenţie, ale căror pasaje pertinente prevăd următoarele:

"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie.

[...]

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale [...]."

Susţinem că există un interes al respectarii legislatiei mai sus amintite si este necesara o corelare a legii penale sub aspectul sanctionarii faptei prevazute la art.222 Cod penal pe marginea celorlalte norme juridice interne si europene care ocrotesc celelalte drepturi, in sensul

Desi există numeroase aspecte controversate şi în orice caz nediscutate (public) de iniţiatorii proiectului de lege, am intervenit cu aceasta propunere tinand cont ca este essential sa intervenim cu exemple concrete in lipsa carora exista pericolul producerii unor importante consecinţe negative.

AMENDAMENTUL PROPUS

1. Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-un imobil, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acesta, fără consimţământul persoanei domiciliate legal la adresa imobilului pe care-l foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia si daca nu este tolerata, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un 2 ani sau cu amendă

1. Constituie infractiunea de violare de domiciliu si se pedepseste cu amenda fapta toleratului de a refuza parasirea imobilului la cererea expresa scrisa a proprietarului.

Acest text respecta atat dreptul la domiciliu astfel cum este protejat prin Constitutie dar si celelalte drepturi fundamentale, eliminand in special abuzurile tertilor sau a persoanelor tolerate ce abuza de increderea gazduitorului si nu justifica dreptul legal de stabilire a domiciliului astfel cum ar trebui sa prevada legea penala.

ă solicit pentru dezbatere o situatie speciala cu referire directa la continutul art.222 Cod penal, si analizarea propunerii de completare a acestui articol in sensul de mai jos, avand in vedere ca inviolabilitatea
domiciliului trebuie inteleasa in sensul cel mai larg cu putinta, dar garanţia inviolabilităţii sa se extinda asupra tuturor locurilor supuse uzului domestic in privinta carora exista o speranta legitima de folosire de drept si care sa nu fie incerta, privind ocrotirea locuintei sau a sediului persoanei juridice indiferent de forma juridica pe care o imbraca detinerea ei dar cu respectarea reglementarilor actuale care definesc domiciliul /resedinta, pe marginea observaţiilor noastre.

Este în prezent oportună transformarea conținutului art.222 Cod penal într-o măsură care sa respecte legislatia comunitar europeana, pentru a îmbunătăți și armoniza aplicabilitatea acestui articol, in sensul ca, unui tert tolerat nu ar trebui sa i se recunoasca domiciliul într-un imobil asupra căruia nu ar avea nici măcar dreptul de folosinţă incat sa invoce art. 222 Cod penal, posesia sa nefiind legala.Atat timp cat situatia locativa a toleratului este incerta, acesta nu poate pretinde ca domiciliaza legal in acel loc avand in vedere reglementarile interne care instituie criterii stricte de stabilire si dovedire a domiciliului /resedintei intrebuintata de  Constitute, de O.U.G. 97/2005 complatata si modificata si de legislatia europeana.

Astfel, art. 25 din OUG 97/2005 prevede ca Cetăţenii români au dreptul să-şi stabilească sau să-şi schimbe, în mod liber, domiciliul ori reşedinţa, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.

(3) Cetăţenii români nu pot avea în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi/sau o singură reşedinţă. În cazul în care aceştia deţin mai multe locuinţe, îşi pot stabili domiciliul sau reşedinţa în oricare dintre ele.

De asemenea, se mai prevede printe altele ca dovada domiciliului se face cu actul de identitate.

Pornind de la un prim caz concret, un imobil achizitionat recent se constituie in patrimoniul initial al unei persoane juridice la infiintare, dreptul de proprietate asupra unui imobil,la care instanta stabileste prin sentinta irevocabila de infiintare si sediul social, fondatorul, avand stabilit deja domiciliul la adresa respectiva,anterior infiintarii.

Desi fondatorul nu folosea des locuinta, fiind proprietar de curand, accesul in imobil fusese permis temporar unui prieten, ca tolerat pana se infiinteaza persoana juridica, in etapa de finalizare a actelor de infiintare cat si dupa infiintare acesta refuza sa paraseasca imobilul.

Dupa o serie de actiuni in evacuare respinse pe calea ordonantei presedintiale pe motiv ca nu se justifica urgenta, si o tergiversare a actiunii in evacuare pe calea dreptului comun, o actiune in anularea actelor fondatorului si a persoanei juridice ingradesc de aproximativ 5 ani dreptul de proprietate si sediul persoanei juridice.

In acest caz, patrunderea fondatoriului si membrilor organelor de conducere a persoanei juridice in propriul sediu, a fost asimilat ca o fapta penala in sensul art.222 cod penal, forma agravanta, cazul fiind in prezent pe rolul instantelor judecatoresti.

In conditiile in care detinatorul de fapt al locuintei proprietate privata nu are stabilit domiciliul legal la adresa acesteia si este tolerat, nu detine titlu locativ care sa justifice dreptul legal de acces in imobil, folosinta este abuziva din momentul in care proprietarul nu-l mai tolereaza iar norma penala nu ar trebui sa se aplice pentru detinatorul de fapt, astfel cum se intampla in practica judiciara.

Acest caz ar trebui sa nu constituie fapta penala in sensul art.192 cod penal, dreptul la domiciliu al fondatorului fiind incalcat inainte de infiintare a persoanei juridice iar din momentul infiintarii, sediul acesteia ar trebui sa fie ocrotit cu prioritate de legea penala si nu cel tolerat ca detinator de fapt, posesia sa fiind ilegala si fara drept in sensul textelor de lege invocate anterior si al normelor europene.

Intr-un alt caz concret, practica judiciară a stabilit că in cauză s-a demonstrat că partea vătămată – ce folosea legal locuinţa, când s-a reîntors  din spital, a gǎsit-o ocupată abuziv de către inculpat, cerându-i să o părăsească. La refuzul categoric al acestuia – care, de altfel, a acoperit cerinţele specifice infracţiunii de violare de domiciliu în varianta „refuză părăsirea”- partea vătămată a trebuit să acţioneze în judecată civilă pentru evacuare, ceea ce s-a şi realizat^{1 1} Decizia nr. 261/R din 16 octombrie 1996 a Curţii de Apel.

Există în prezent la nivel european, reglementari care trebuie analizate proportional cu situatia concreta creata prin fapta de a abuza de increderea celui care te tolereaza si te gazduieste temporar si refuzul de a parasi locuinta sa cand acesta iti solicita.

Practic art.222 Cod penal protejeaza aceste fapte abusive a celor tolerati, majoritatea avocatilor constata ca se incalca pe de-o parte de instante dreptul celui indreptatit sa ceara de urgenta evacuarea si din pacate nu o poate obtine intr-un termen rezonabil si concomitent reglementari care protejeaza dreptul la domiciliu si dreptul sau de proprietate. art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei si art. 8 din Convenţie, ale căror pasaje pertinente prevăd următoarele:

"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie.

[...]

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora."

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale [...]."

Susţinem că există un interes al respectarii legislatiei mai sus amintite si este necesara o corelare a legii penale sub aspectul sanctionarii faptei prevazute la art.222 Cod penal pe marginea celorlalte norme juridice interne si europene care ocrotesc celelalte drepturi, in sensul

Desi există numeroase aspecte controversate şi în orice caz nediscutate (public) de iniţiatorii proiectului de lege, am intervenit cu aceasta propunere tinand cont ca este essential sa intervenim cu exemple concrete in lipsa carora exista pericolul producerii unor importante consecinţe negative.

AMENDAMENTUL PROPUS

1. Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-un imobil, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acesta, fără consimţământul persoanei domiciliate legal la adresa imobilului pe care-l foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia si daca nu este tolerata, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un 2 ani sau cu amendă

1. Constituie infractiunea de violare de domiciliu si se pedepseste cu amenda fapta toleratului de a refuza parasirea imobilului la cererea expresa scrisa a proprietarului.

Acest text respecta atat dreptul la domiciliu astfel cum este protejat prin Constitutie dar si celelalte drepturi fundamentale, eliminand in special abuzurile tertilor sau a persoanelor tolerate ce abuza de increderea gazduitorului si nu justifica dreptul legal de stabilire a domiciliului astfel cum ar trebui sa prevada legea penala.