Senatorul Urban Iulian a depus un proiect de modificare a Legii Consilierilor Juridici

Tweet this

Avand in vedere ca de la adoptarea Legii 514/2003 - privind exercitarea si functionarea profesiei de consilier juridici mediul socio-economic si juridic a fost supus unei permanente evolutii,


In conditiile in care Romania a  devenit Stat membru al U.E., iar majoritatea a profesiilor au fost adaptate, uniformizate si reglementate prin legi speciale,


Raportat la faptul Legea 514/2003  a facut de la adoptare decat obiectul unei singure modificari/completari ( a se vedea Legea 246/2006 - pentru completarea Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic),


Existand necesitatea reala pentru o interventie in domeniu care sa fixeze cadrul accesului in profesia de consilier juridic si care sa stabileasca totodata obligativitatea inregistrarii intr-o Organizatie profesionala in vederea desfasurarii profesiei de consilier juridic – operatiune care sa certifice pregatirea profesionala a consilierului in conditiile urmaririi permanente a nivelului de pregatire profesionala si instituirii unor etape care sa vizeze permanenta pregatire profesionala,


Tinand cont si de necesitatea asigurarii protectiei Institutiilor publice sau persoanelor juridice de a numi in functie sau de a angaja consilieri juridici de o inalta pregatire,



In scopul crearii unui cadru echilibrat si adecvat si cu celelalte profesii juridice,


Cu referire si la prevederile legislatiei europene,


In temeiul Art. 74 din Constitutia Romaniei si in conformitate cu prevederile art. 85 alin.[2] din Regulamentul Senatului republicat, inaintam prezentul proiect de lege.


INITIATOR


Senator URBAN IULIAN


Grupul Parlamentar al PDL din Senat

PARLAMENTUL ROMANIEI


CAMERA DEPUTATILOR                                            SENAT


LEGE


Pentru modificarea Legii 514/2003 privind exercitarea si functionarea profesiei de consilier juridic , cu modificarile si completarile ulterioare.


Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege :


Articol unic : Legea 514/2003 privind exercitarea si functionarea profesiei de consilier juridic se modifica si va avea urmatorul cuprins:




  1. La art. 2  se introduce alin. [2] care va  avea urmatorul cuprins:


“Angajarea sau numirea in functia de consilier juridic va fi posibila numai cu dovedirea calitatii de membru al unei asociatii profesionale.




  1. Dupa art. 11 se introduce art. 111 care va avea urmatorul cuprins:


“(1) Dreptul de primire in profesie se obtine pe baza unui examen, organizat conform prevederilor prezentei legi si statutului profesiei.
(2) La cerere, poate fi primit in profesie, cu scutire de examen:
a) titularul diplomei de doctor in drept;
b) cel care, anterior sau la data primirii in profesia de consilier juridic, a indeplinit functia de judecator, procuror, notar;

[4] Consilierii juridici care nu sunt membrii unei asociatii profesionale, se vor putea  inscrie la cerere, cu scutiere de examen,  in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi”


3. La art. 12  alin. [3] se introduce teza II cu urmatorul cuprins:

“ Avocatii definitivi vor dobandi dupa promovarea examenului de admitere in profesia de consilier juridic, titlul de consilier juridic definitive.”

4. La art. 12  se introduce alin. [31] care va  avea urmatorul cuprins:

“In termren de 6 luni de la definitivarea stagiului, consilierii juridici au obligatia de a sustine examenul de definitivare in profesie.”

5. La art. 12  se introduce alin. [32] care va  avea urmatorul cuprins

“In cazul nesustinerii examenului in termenul mentionat la alin. [ 31] in cazul nepromovarii acestuia, consilierul juridic va fi exclus din cadrul asociatiei profesionale”

INITIATOR


Senator URBAN IULIAN


Grupul Parlamentar al PDL din Senat

ATASAMENT : propunere-de-modificare-a-legii-514-2003-prof-de-cj

foto:nfcglobal.com




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 4005

42 Comentarii pana acum»

  1. Elena said

    am March 30 2009 @ 2:42 pm

    Domnule Senator,
    I. Dvs. propuneti:
    “Angajarea sau numirea in functia de consilier juridic va fi posibila numai cu dovedirea calitatii de membru al unei asociatii profesionale.
    Foarte bine,
    Dar
    La inscrierea mea in Colegiul Bucuresti mi s-a cerut sa fac dovada ca indeplinesc functia de consilier juridic (pe care, dealtfel, o indeplineam de multi ani si nu mi-a fost greu sa o dovedesc). La schimbarea locului de munca, mi s-a cerut sa aduc o fotocopie dupa CIM, mai exact dupa pagina unde era trecuta functia pe care eram angajata. Deci, ca sa fiu primita/sa raman in asociatia profesionala, trebuia sa fac dovada ca indeplinesc, in continuare, functia de consilier juridic. Dvs. propuneti ca pentru angajarea pe functia de consilier juridic, cel in cauza sa faca dovada ca face parte dintr-o asociatie profesionala. Cum o scoatem la capat?
    II. Daca tot ati initiat aceasta modificare, as vrea ca in legea modificata sa gasesc ceva, orice, cat de putin, referitor la ceea ce face asociatia asta profesionala pentru membrii ei. Nu propun eu nimic, poate propune… chiar asociatia. Ma uitam, de exemplu, la colegii si prietenii mei avocati care au sambata si duminica, din cand in cand, ore de pregatire profesionala. Nu sugerez nimic, da zic si eu, asa….

  2. Viorica said

    am March 30 2009 @ 2:48 pm

    1. Dreptul la asociere este liber, nu este obligatoriu.
    2. In economia de piata, piata te exclude daca dai dovada de incompetenta, oamenii fiind subiectivi.
    3. Pe zi ce trece, ne reantoarcem la dictatura (ce mai conteaza ca este a unui om, a unui clan, a unei organizatii,….)

  3. Parmalat said

    am March 30 2009 @ 3:35 pm

    Pai sigur ca da, voi care ati prins vremuri usoare si sunteti acum in paine va protejati veniturile de altii care ar veni din urma prin instituirea a cat mai multor bariere birocratice (examene, hartii, etc…)
    Ba, da nesimtiti mai sunteti!
    Dar-ar Dumnezeu sa vina o criza din aia adevarata cu razboi si foamete si tot ce trebuie si sa iasa lumea in strada sa va ia totul cu forta ca altfel nu mai platiti decat pe lumea ailalta pentru ce faceti!
    Fiti atenti ce va spun acum ca intr-o zi o sa se sature unul si o sa puna mana pe un pistol si o sa va caute pe toti astia si o sa va impuste! Si dupa el o sa vina altul si tot asa!
    Vreti sa aveti tot numai voi, altora nu vreti sa le dati nimic!

  4. consilierul luy mata said

    am March 30 2009 @ 3:36 pm

    @ Parmalat mars ma aurolacule cu site-ul tau de cacat

    sa ma pis pe parerea ta si pe ideile tale si pe munca ta si pe viata ta

    cacatule ce esti

  5. Parmalat said

    am March 30 2009 @ 3:37 pm

    Ati dat dovada de o ipocrizie crunta prin legea asta!

  6. Parmalat said

    am March 30 2009 @ 3:38 pm

    @consilierul lui ma-ta: ba cacat cu ochi ce esti, sluga ordinara si sclav de 2 lei nici nu-ti dai seama cat de prost esti fututi mortii matii si rasa matii

  7. Parmalat said

    am March 30 2009 @ 3:39 pm

    bagamias pula in mortii tai si in familia ta si in culoarea matii de sluga jegoasa

  8. ADOS said

    am March 30 2009 @ 3:43 pm

    PARMALAT FUTUTI MORTII MATII SI MATA AIA CURVA CARE TE-A FATAT, DUTE-N GURA MATII MA

    MA PIS PE TINE ! O SA-TI FAC ANTIRECLAMA CACATULE ! LAS CA VEZI TU CE INSEAMNA SA TE IEI CU CONSILIERI JURIDICI CAND NU STII CE MORTII MATII DE CACAT CU OCHI VORBESTI

    MARS IN GURA MATII IN GHENA DE UNDE AI STAT PANA ACUM

    JEGULE, SA MA PIS PE MATA SI TOATA FAMILIA TA

  9. DREPT said

    am March 30 2009 @ 3:44 pm

    parmalat = jeg cacacios cu site si pareri

    ma pis peste tine si viata ta boule

    las ca o sa ne vedem intr-un tribunal jegule

  10. Parmalat said

    am March 30 2009 @ 3:45 pm

    @DREPT: o s-o vezi pe mata in tribunal cum ma pis pe ea

  11. eu ala said

    am March 30 2009 @ 3:46 pm

    pe cine mortii matii faci tu nesimtit jegule ? pisamas pe mortii matii de avortat ca ti-as rupe gatul

    tu ce pula mea de facultate la privat ai facut sconsule ? bagamias pula in mata si in familia matii de jeg, dracu de cocalar cu pareri

    bulangiule rosu, mars in gatu matii de aici

    sa le sugi pula la toti CJ din RO

  12. sorin said

    am March 30 2009 @ 3:47 pm

    ce distrus esti parmalat ! bravo domnule Urban si multumim !

  13. ADMIX said

    am March 30 2009 @ 3:48 pm

    felicitari pentru propunere

  14. Parmalat said

    am March 30 2009 @ 3:49 pm

    @ADOS: ce antireclama sa-mi faci tu mie ba cacat cu ochi? tu crezi ca yo dau 2 bai pe voi? yo ma pis pe toti fraierii care zic de mine ba imputitule

  15. Parmalat said

    am March 30 2009 @ 3:49 pm

    @eu ala: imi bag pula in facultatea ta; daca vrea pula mea imi fac facultate privata si imi dau 40 de diplome

  16. SANDOR said

    am March 30 2009 @ 3:51 pm

    andreie sa ne sugi pula la toti cacatule ! esti un nimeni si asa vei ramane

    hai baga injuraturi si carne, atat te duce bibilica aia

  17. Parmalat said

    am March 30 2009 @ 3:54 pm

    @Sandor: voi ati bagat injuraturi si jigniri, eu doar mi-am spus parerea; si v-am raspuns bineinteles ca imi place :D

  18. Ilie Marian said

    am March 30 2009 @ 3:55 pm

    Si daca vreau va injur o saptamana de pe 10 nume

  19. 0 barat said

    am March 30 2009 @ 3:57 pm

    pe cine injuri ilie marian ?

  20. Ilie Marian said

    am March 30 2009 @ 4:00 pm

    @0 barat: pe fraierii kre ma injura pe mine

  21. Ilie Marian said

    am March 30 2009 @ 4:06 pm

    Ba voi nici nu va dati seama ca odata cu legea asta un proaspat absolvent de drept nu mai are nici o sansa!
    La revedere, daca vrea sa fie consilier juridic inseamna spagi, examene, taxe, bani peste bani etc… e la fel ca in taximetrie, unii au prins autorizatii si restul care vor sa faca taximetrie stau pe afara!
    Pe mine nu ma intereseaza, m-am bagat degeaba ca nu e treaba mea, dar asta e intentia clara – unii (aia care au prins vremuri usoare) sa ramana in paine toata viata si restul (aia care vin din urma) sa nu mai apuce nimic!!!
    Si asa e peste tot, se fac reguli peste reguli de catre aia care sunt acum in paine pentru ca restul sa ramana pe dinafara si sa fie nevoiti sa-i slujeasca pe ei toata viata!!!
    Ati vrut libertate in 89, numai de libertate n-aveti parte!

  22. Vlad said

    am March 30 2009 @ 4:56 pm

    Domnule Urban
    felicitari pentru propunere.Mi se pare ok, ca raspuns la modificarile legii avocaturii prin OUG 159/2008. Procurorii, judecatorii si notarii vor putea intra in profesie fara examen. Nu insa si avocatii. Esti avocat si vrei sa te angajezi consilier juridic? Foarte bine! dai examen de admitere.In rest ideea examenului si a apartenentei la o organizatie profesionala nu e rea. Cu conditia ca aceasta organizatie sa functioneze cu adevarat

  23. ildiko said

    am March 30 2009 @ 4:57 pm

    Intrebare: ce valabilitate mai are diploma/licenta dupa terminarea facultatii de drept daca trebuie sa mai dai examene ca sa profesezi? Este constitutionala obligarea unui licentiat in anumit domeniu sa intre intr-o asociatie profesionala ca sa poata practica meseria?
    Apartenenta la o asociatie certifica o competenta teoretica, mai trist e cand ajungi la partea practica.

  24. Stupu Petrica said

    am March 30 2009 @ 6:12 pm

    Va felicit domnule senator Urban Iulian, ar trebui sa va clonam si asa vom avea mai multi oameni de bine in Romania.

  25. tatar said

    am March 30 2009 @ 6:48 pm

    par examplu in atentia dlui urban. cu stima va aduc in atentie ca acest sitem promovat de bresle , avocati,notari, ……….etc nu face cinste celor ce fac parte din ele. eu personal odata ce am absolvit universitatea politehnica cu diploma de inginer ,nu mai am nevoie sa dau examene sa dovedesc din moment ce am aceasta diploma.
    verificarea permanenta si continua nu dovedeste ninmic altceva decat valoarea diplomelor din aceste domenii.
    dar, pentru ca exista un dar, acest sistem e facut ,ca sa oblige membrii breslelor sa cotizeze in mod gratuit la o asociatie cu ale caror principii si conducere nu e de acord. fiecare e liber sa profeseze ,atat timp cat are o licenta , in ce mod doreste daca nu incalca o lege. atunci ce rol mai au facultatile de drept dl.urban ?

  26. Nori said

    am March 30 2009 @ 10:14 pm

    Practic li se ia dreptul celor care termina facultatea de drept de a practica profesia de consilier juridic imediat dupa absolvire! Domnilor juristi pana si medicii pot deveni medici de familie daca nu sunt capabili sa isi ia rezidentiatul!! Este ridicol si revoltator!! Aici se vede cat de dezbinata este aceasta categorie a societatii si cat de tare se mananca unii pe altii !! Domnilor unde vreti sa ajungeti?? Sa globalizati tot sistemul?? De cine nu mai aveti loc in lumea asta?? Pai asa vreti sa reformati sistemul romanesc de justitie?? Pai de fapt nu vreti asta reiasa din tot ceea ce se intampla!!

  27. ildiko said

    am March 31 2009 @ 7:49 am

    Si eu fac parte dintr-o asociatie profesionala: Societatea Geologica, care nu limiteaza in niciun mod practicarea profesiei. Asa ar trebui sa fie toate asociatiile profesionale, fara discriminare.

  28. Nori said

    am March 31 2009 @ 11:53 am

    Profesia de jurist este una singura! Ca exista diferite ramuri de specialitate asta e altceva!! Este ca si cand in colegiul medicilor medicii nu s+ar putea inscrie decat daca au urmat o anumita specialitate!! Ceea ce se vrea cu justitia este o manipulare fara precedent !! Nu cred ca este normal si nici benefic acest lucru!!

  29. Vlad said

    am March 31 2009 @ 3:05 pm

    Nori,
    poate ca ai dreptate insa cred ca totul a pornit de la dorinta nesatioasa a barourilor de a fi singurii stapani ai justitiei. Au constituit aceasta breasla pe principiul castei inchise,care a culminat cu actuala OUG 159/2008 PRIN CARE JUDECATORI CU VECHIME SAU DOCTORI IN DREPT TREBUIE SA DEA EXAMEN DE ADMITERE CA SA INTRE IN BAROU. Si aici nu e vorba de faptul ca acesti profesionisti nu pot sustine acest examenu ci e vorba de respect. Cat tupeu trebuie sa ai sa-l pui pe profesorul de la care ai invatat meserie sa dea examen de admitere in profesie si eventual sa fie si stagiar? Propunerile de unificare a profesiilor au fost in mod constant refuzate si atunci singura varianta ramasa consilierilor juridici este aceea de a se constituii si acestia intr-un corp solid; altfel in curand( astfel cum ne arata dinamica evenimentelor din ultimii ani) aceasta profesie va fi desfintata prin manoperele legislative ale barourilor de avocati.Vor incepe mai intai prin a interzice consilierilor juridici sa puna concluzii la instantele superioare apoi interdictia se va extinde si la instantele inferioare in grad. Vor urma apoi actiuni de modificare a legislatiei in sensul ca nu vei mai putea profesa ca si consilier juridic decat daca esti inscris in barou. S.a.m.d. De ce se va intampla asa? Deoarece in curand vor incepe sa fie gelosi pe cei care au un salariu bun si stabil ca si consilieri juridici; vor mirosii posibilitatea de a castiga bani profesand ca si consilieri juridici si isi vor incepe sa amusineze. De aceea trebuie sa existe un corp profesional al consilierilor juridici ca si contrapondere la tendintele distructive si expansioniste ale barourilor. Sunt de acord cu proiectul de lege propus de Dl Urban deoarece sunt de acord in primul rand cu stoparea tendintei barourilor de a se erija in detinatorul de drept al exclusivitatii pe piata serviciilor profesionale juridice. Daca nu suntem organizati nu vom rezista in fata lor.Dumneavoastra ati dat exemplul colegiului medicilor insa va asigur ca daca medicii chirurgi si-ar fi arogat dreptul de a fi singuri membri ai colegiului medicilor, cu siguranta ca celelalte categorii de medici ar fi reactionat si s-ar fi constituit in organizatii distincte, tocmai pentru a-si apara drepturile si pentru a nu le fi amenintata identitatea.
    Si in final vreau sa va spun ca din ce in ce mai multi avocati( cunosc foarte multi care ma intreaba mereu daca nu stiu cumva pe cineva sa ii angajeze) doresc sa iasa din barou pentru a profesa angajati cu contract de munca. Cand acest fenomen va incepe sa ia amploare baroul va incepe sa amusineze( cum am spus mai sus) iara daca organizatia profesionala a consilierilor juridici nu va fi pregatita sa faca fata, atunci va fi vai si amar de noi.
    Bravo Dle Urban pentru initiativa dv inteligenta.Cand e vorba de barou, e bine sa-ti pui toate cele 5 centuri de siguranta.

  30. consilier juridic Stefan Vlad said

    am March 31 2009 @ 7:22 pm

    Buna Ziua Domnule Urban,
    Apreciez foarte mult lupta pe care o duceti impotriva tendintei barourilor “clasice” de expansiune si de acaparare a pietei serviciiilor juridice. PROIECTUL DVS DE MODIFICARE A LEGII CONSILIERILOR JURIDICI MI SE PARE BINEVENIT IN ACTUALA CONJUNCTURA. Nadajduiesc insa ca nu sunteti singur in acest demers si ca sunteti sustinut fie de colegii dvs din partid fie de ceilalti profesionisti ai dreptului. Apreciez totodata faptul ca sunteti singura persoana credibila si cu charisma care in ultimii ani a luptat “pe fata” cu sistemul.
    Vreau deasemenea sa-mi manifest disponibilitatea de a ma alatura acestei lupte pe care o purtati si sa-mi pun la dispozitie cunostintele, experienta de 15 ani de profesie si energia de care dispun. Nu cer nimic in schimb, am o situatie materiala buna, o cariera si clienti( detin o firma de consultanta) la care multi avocati viseaza; vreau doar sa ma alatur acestei lupte pentru ca altfel in curand baroul va incepe sa lucreze temeinic pentru desfintarea uniunii colegiilor consilierilor juridici.
    Va multumesc si astept o reactie.
    Consilier Juridic
    Stefan Vlad.

  31. Elena said

    am April 1 2009 @ 9:00 am

    Ma alatur lui Vlad si lui consilier juridic Vlad Stefan. Sunt consilier juridic cu multi, multi ani vechime si stiu ca dintotdeauna a existat aceasta “prapastie” intre avocati si consilieri.
    Dl. Urban face o treaba f. buna cu aceasta initiativa legislativa.
    D-le Senator, daca noi, consilierii juridici care am inteles initiativa Dvs. putem sa facem ceva concret, asa cum spunea si Vlad Stefan, comunicati-ne si ne veti avea alaturi.

  32. Anka said

    am April 2 2009 @ 9:17 am

    Sunt perfect de acord cu aceata initiativa dar numai in masura in care acest Colegiu al Consilierilor Juridici ar face intr=adevar ceva pentru cei care se inscriu.In afara de taxe nu fac nimic altceva. Cu ce ii avantajeaza pe altii daca suntem inscrisi in acest colegiu? Ca mai multa carte nu va sti nimeni doar inscriindu-se.

  33. Bubu said

    am April 2 2009 @ 10:16 am

    Am si eu o propunere: in loc sa infiintati o organizatie separata a consilierilor juridici, care va deveni instantaneu o casta inchisa, menita a-i feri pe membri de concurenta noilor absolventi si in care se va intra doar pe baza de spaga si nepotism – si cine zice ca nu va fi asa e pus si simplu naiv sau ipocrit ordinar – n-ar fi mai bine sa se unifice profesiile de avocat si consilier juridic ? Cred ca suntem singura tara din lume unde se face aceasta diferentiere. Barourile de avocati sunt niste organizatii inchise, unde se intra dupa cum am zis doar pe spaga si nepotism, fara exceptie. E strigator la cer sa faci o facultate si apoi sa n-ai dreptul sa profesezi. legea Barourilor e profund anticonstitutionala, intrucat interzice un drept fundamental, de exercitare a profesiei pentru care te-ai pregatit. Ma mir ca nu s-a trezit inca nimeni sa reclame acest fapt. Si daca din intamplare intri in barou, esti obligat sa-ti gasesti un asa-zis maestru. Maestru in ce ? Ce sa inveti de la el ? Cum se fac aranjamente pe la spate cu magistrati corupti ? Cum sa furi cu acte in regula ? Maestru care iti pretinde spaga sa te tina ? In loc sa te plateasca el trebuie sa-l platesti tu, asta daca n-are vreo obligatie fata de tine sau de un protector de-al tau ? Eu sunt inginer si dupa cum spunea cineva mai sus, dupa terminarea facultatii, n-am avut nevoie de nici o aprobare sa-mi exercit meseria. Succesul depinde exclusi de ce-am in cap, de capacitatile mele. Insa am rude, absolventi de drept si mi se pare revoltator, strigator la cer cand vad cum o gasca de incompetenti, pilosi, si pana la urma de borfasi ordinari, au pretentia sa interzica celor ce iubesc cu adevarat aceasta meserie si vor s-o exercite din pasiune, practicarea ei, pentru ca pur si simplu tremura de groaza concurentei. MI-E SCARBA!!!

  34. Nori said

    am April 2 2009 @ 12:05 pm

    Incercam si eu sa spun acelasi lucru ca si BUBU !! Perfect de acord cu dvs.!!

  35. Vlad said

    am April 2 2009 @ 1:00 pm

    Domnule Bubu
    se vede treaba ca nu sunteti la curent cu incercarile de unificare a acestei profesii, incercari venite de la diverse organizatii si respinse cu indaratnicie de catre cei de la Barou. Aceasta solutie a fost incercata de 10 ani incoace fara succes. Mai mult, anul trecutuniunce consilierilor juridici a depus cerere de afiliere la uniunea avocatilor eurpeni( CCBE) care a fost respinsa deoarece s-a opus …..ghiciti cine?…….Baroul din ROMANIA. Deci despre ce unificare vorbim?

  36. Bubu said

    am April 2 2009 @ 1:47 pm

    Domnule Vlad,
    A incercat cineva ceva concret in privinta asta ?
    S-a facut cumva lobby pe tema asta, inclusiv pe langa institutiile europene ? A reclamat cineva, undeva neconstitutionalitatea acestor reglementari ? Baroul nu este o institutie intangibila, neperfectibila, ne… tot ce vreti dumneavoastra. Solutia nu este imitarea lui. Solutia este deschiderea si transparenta institutiilor. Astea se pot obtine daca exista vointa. Dar stiti cum e, fiecare spera sa ajunga printre cei alesi, prin diverse metode si atunci se schimba brusc optica…

  37. profetul din 2004 said

    am April 2 2009 @ 1:52 pm

    Bubu simt ca ai un strat bun, insa se pare ca nu prea stii pe ce lume traiesti omule
    multi incearca ca tine sa ne arate raul insa daca te intreb tu direct ce faci ca sa traim toti mai bine [inclusiv sa te lupti cu institutiile statului, cu interlopi, cu gainari] o sa te superi si probabil ma vei injura

    sa stii ca eu am avut o problema si domnii Urban m-au ajutat ; si asta dupa ce institutii ale statului nu mi-au raspuns la numeroasele adrese trimise la ei [inclusiv prin e-mail]

    numai bine celor care spera si incearca sa schimbe Romania in bine!

  38. al. F. said

    am April 11 2009 @ 8:44 pm

    Angajarea sau numirea in functia de consilier juridic va fi posibila numai cu dovedirea calitatii de membru al unei asociatii profesionale.
    Si cum o definiti ca asocierea e libera,
    dreptul la munca liber
    calificarea data prin diploma

    uite ai nostri nu s-au descurcat – si n-au mai definit nimic : au declarat- “Ordinul este compus din membri sai ” – eroarea asta are o denumire juridica, nu?, si filologica. As vrea sa aflu cum se cheama.
    Exact cand la conducerea UE era Finlanda care nu impunea nimic in afara de scoala/diploma – nu puteau ai nostri sa bage taxa. Legea nu declara instituirea taxei, da’ declara ca-ti pierzi drepul de semnatura daca n-o dai. Apropos de europa- tocmai se judecau unii pe directiva 85(parca) si ai nostri parlamentari(ca ei fac legea- nu?) se luptau pt onorarii- sa nu gresiti:asemanarea se exclude. Nu incercau sa se agate de dreptul muncii- sa poata tarifa legitim: rezultatul a fost(cat pe ce) separarea profesie=onorarii(+ onoare) de SCsiSRL=tarif+piata+ impozite preferentiale.
    S-a si admis ca juridic am ramas fii ploii v’o 3ani. Nu tu scuze, nu tu retur de taxa. nu tu consiliu’ concurentei. Asta s-a trezit ca in europa nu se mai poarta si parlamentarii(?) au reluat legea. Cu care okazie s-a mai dres una-alta- de exemplu dreptul se acorda nu “se recunoaste”..-fineturi de ale voastre.., s-a mai scapat ceva gen gestiune..ca doar e treaba interna(de urla ministeru).. si acu Europa te recunoaste dupa scoala+Dipl+stagiu daca nu cumva ai organizatie profesionala. ati inteles?
    Asa ca lasati blestemele , si ochii in 4 cu pixu in mana pe proiectul de lege. Luptati pentru un Registru= evidenta la minister si garantarea libertatilor existente.PUNCT. Ca daca UNII vor o vor face. Sper ca misterUrban v-a intins o nada ca sa deveniti vigilenti.
    Tocmai umblam sa vad daca inginerii s-au incaltat deja, pentru ca in proiectul lor de lege am recunoscut cateva acorduri cunoscute…
    si am dat de voi.
    Abia astept sa vad ce unelte sa fur de aici cand revin, ca la voi e meseria asta. Al

  39. Maria V said

    am November 8 2009 @ 8:52 pm

    am ramas socata de cuvintele folosite aici. am inceput sa citesc despre un proiect de lege si nu imi venea sa cred ce citesc in continuare. incredibil!!!! soc!!

    consider ca, nu se merita se ne injuram si sa ne facem ca la usa cortului intre noi, cei din breasla aceasta, pentru faptul ca tara aceasta este populata si de unele categorii de oameni care ajunsi in functii publice si cu anumite prerogative, ne sustin mai mult sau mai putin interesele.

    imi aduc aminte ca, atunci cand a intrat in vigoare Legea consilierilor juridici, era liniste si pace, nu erau asa multi avocati si nimeni nu invidia sau concura pe nimeni sau nu era asa incisiv cu aceasta profesie, “consilier juridic” pe care o regasim in Clasificarea Ocupatiilor din Romania, sa nu uitam, precum multe alte incadrari profesionale si sunt unii care iau pensie urmare practicarii acestei profesii.

    sunt consilier juridic de cativa ani si nu sunt inscrisa in Colegiul Consilierilor Juridici si nici nu mi se pare normal sa fiu obligata sa fiu membru al acestei organizatii.

    cand m-am angajat in aceasta functie proaspat absolvent fiind, nu mi-a conditionat nimeni si nimic practicarea acestei profesii de aparteneta ca membru la vreo organizatie, nu vad de ce acum. vechimea mea in munca este atestata de cartea de munca iar incadrarea este prevazuta in COR.

    in schimb cand am vrut sa intru in avocatura, pentru a-mi forma dosarul de examen admitere in barou, mi s-a cerut de catre un avocat suma de 3000 USD pt a incheia un contract asa zis “de indrumare si calauzire” in avocatura, cu avocatul respectiv.sunt convinsa ca nu mi-ar fi ajutat cu nimic, poate doar sa-i car geanta.

    de la inceput, imediat dupa ce am terminat facultatea, avocatii pe care i-am intalnit mi s-au parut ca se cred “buricul pamantului”, spagari, oameni care muncesc putin si vor mult sau vor sa castige bani cu foarte putin efort, daca se poate sa li se plateasca o taxa asa pur si simplu pt “brandul” ca sunt avocati.
    mi-e greata de unii avocatii din aceasta tara, care intradevar doar pt ca sunt mai vechi in profesie si nu le-a ingradit nimeni dreptul de a profesa, mai si lucreaza si incearca sa distruga, denigreze, inlature breasla consilierilor juridici.

  40. BOC said

    am December 14 2010 @ 3:56 pm

    BAH SMECHERE VREII SA MA PIS PE CALANTA TA DE CACT FIRPT CE ESTI CU OCHI NASOLI DE GANDAC STRIVIT

  41. BOC said

    am December 14 2010 @ 3:57 pm

    AUZI PROSTULE ITI IAU COAIELE SHI TI LE PUN LA USCAT CU TOT CU PULA LA CAZANU CU CARNATI VRETI UN GUST DE COT IN GURA

  42. lucian said

    am November 15 2011 @ 6:48 pm

    modificarile la lege 514 din 2009 au seanse sa mai intre in vigoare?

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean