Am primit prin mail un editorial excelent scris de Lucia Baki pe tema pseudo-jurnalistilor :

Ura, disperarea, minciuna, dezinformarea, lasitatea, prostia, incompetenta, rãzbunarea  si interesele de orice fel  nu-si au locul în mas- media, fie ea scrisã, audio sau vizualã. Pot fi jurnalisti adevãrati doar acei indivizi care nu intrã în caracterizarea amintitã. Ceilalti  nu pot reprezenta mas-media chiar dacã s-au strecurat miseleste în acest  domeniu. Ei pot sã lucreze oriunde, la bar, la mãturat strada, la pãzit porcii, la strung, la usa cabinetului vreunui boss, dar si acolo dacã au vreo calificare sau coloana foarte flexibilã pentru plecãciuni. Sã iei de pe stradã un individ, sã-i pui condeiul în mînã si sã-i zici de aici încolo esti jurnalist, reprezintã o sfidare la toate regulile moralei si eticii profesionale. Este valabil acest lucru  si în alte domenii de activitate. Nu poti sã iei un om de pe stradã si sã-l faci, de pildã, politist sau agent de vînzãri sau secretar într-o primãrie. Numai în politica româneascã se practicã astfel de aberatii. Indivizi care n-au nimic în comun  cu scaunul de director sau de sef la vreo agentie sînt numiti pe astfel de functii. Pentru cã asa impune algoritmul politic. Si cînd ajung în functiile dictate, îsi dau în petic si se rãzbunã, în primul rînd, pe subalternii sau colegii inteligenti si scoliti. În presã n-ar trebui sã se întîmple asa ceva. Mai ales cã este poate singurul domeniu în care cetãtenii mai au încredere. Pseudo ziaristii fac si ei ce pot, atît cît îi duce mintea si cît le permite bunul simt. Cred cã astfel de insi trebuie compãtimiti pentru cã habar nu au ce presupune deontologia profesionalã, habar nu au de limba românã, habar nu au de atributiile de serviciu. Sînt indivizi care vor sã tinã pasul cu munca de pe urma cãreia asteaptã o leafã minimã, dar  materia cenusie pe care o poartã zi de zi sub cãciulã este infimã si nu-i ajutã deloc. Ajung sã fie arãtati cu degetul de oamenii civilizati si cumpãtati din toate punctele de vedere. Atitudinea unui pseudo jurnalist se scaldã în mocirla sa proprie sau în care a fost crescut. Se simte frustat de toti si de toate, de cînd l-a nãscut vreo mamã inconsientã si bolnavã psihic sau pãrãsitã de sot pînã cînd a ajuns el la rîndui sot umilit si amenintat de aleasa lui.  Un astfel de ins mai meritã milã pentru cã îsi gãseste o scãpare prin vorbele aruncate în van sau  cuvintele scoase din condeiul lui subtire,  murdar si rãzbunãtor. Spun rãzbunãtor pentru cã insii prosti sînt dominati de urã, disperare si rãzbunare. Multi ar spune despre astfel de indivizi, si pe bunã dreptate, cã sînt asemeni ciocoilor rãtãciti în democratie. Care vor sã redevinã ce-au fost urlînd la lunã fãrã sã-i audã însã nimeni. Copiilor mici le spui seara o poveste frumoasã care sã le aducã un somn lin si vise înconjurate de îngerasi. Le-as recomanda si acestor indivizi frustati ajunsi din eroarea unora ca ei jurnalisti de mahala, sã-si închirieze mame care sã le spunã povesti de viatã. Poate asa ajung sã afle  cã nu totul se rezumã la rîsul zgomotos al prostiei ridicatã la rang de inteligentã sau la pretentia de profesionist.