Conditiile de stabilire a prejudiciului si a daunelor-interese conform noului Cod Civil
Am intrat in studiul proiectului Codului Civil, fiind membru al Comisiei speciale de analiza a proiectului de Cod Civil si Cod de Procedura Civila.
Noul Cod Civil introduce reguli de stabilire a prejudiciului si a daunelor-interese, de care judecatorul dar si partile , vor trebui sa le ia in vedere in momentul in care vor stabili sau cere, acordarea de compensatii banesti sub forma prejudiciului sau a daunelor-interese.
De asemenea, se stabileste faptul ca , daca, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi catre creditor in cuantum mai mare decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate în acelaşi cuantum, clarificandu-se acest aspect care de multe ori punea in dificultate instanta de judecata, si care dadea nastere la unele interpretari diferite in jurisprundenta romaneasca.
Art.1541 – (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului, se ţine seama de reducerea unor cheltuieli sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligaţiei.
(3) Creditorul are dreptul şi la repararea prejudiciului nepatrimonial.
Art.1542 – (1) La stabilirea daunelor-interese se ţine seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe.
(2) Pierderea unei şanse poate fi reparată în măsura probabilităţii sale de realizare.
(3) Prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanţa de judecată.
Previzibilitatea prejudiciului
Art.1543 – Debitorul răspunde numai pentru prejudiciile pe care le-a prevăzut sau pe care putea să le prevadă ca urmare a neexecutării la momentul încheierii contractului, afară de cazul în care neexecutarea este intenţionată ori se datorează culpei grave a acestuia. Chiar şi în acest din urmă caz, daunele-interese nu cuprind decât ceea ce este consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei.
Art.1544 – (1) Dacă, prin fapta sau omisiunea sa culpabilă, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate de debitor se vor diminua în mod corespunzător. Această dispoziţie se aplică şi atunci când prejudiciul este cauzat în parte de un eveniment al cărui risc a fost asumat de creditor.
(2) Debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligenţă. Creditorul poate însă recupera cheltuielile rezonabile făcute în vederea limitării prejudiciului.
Art.1545 – (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate în acelaşi cuantum.
(3) Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării.
Art.1546 – În cazul altor obligaţii decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală, calculată, de la data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligaţiei, cu excepţia cazului în care s-a stipulat o clauză penală ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligaţiei.
Art.1547 – Dovada neexecutării obligaţiei nu îl scuteşte pe creditor de proba prejudiciului, cu excepţia cazului în care prin lege sau prin convenţia părţilor se prevede altfel.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro






























