De ce distrugerea economica a Americii poate fi primul pas spre acapararea puterii bancare la nivel mondial

Tweet this

Evenimentele financiare care au avut loc in State si in intreaga lume in ultimele luni nu reprezinta, din multe privinte, nici o surpriza. La un seminar pe teme financiare din septembrie 2008 eu am previzionat public majortatea tendintelor pe care le observati acum. Valul de falimente comerciale, a doua runda de bani emisi la gramada de Rezerva Federala si o continua slabire a pietetei imbiliare si a burselor de valori.


Toate se aliniaza conform planului, conducand Statele Unite catre colapsul financiar, care pare acum ireversibil. Exista un nou element in toate acestea, care a iesit la iveala cam in ultima luna, si as vrea sa-l impartasesc cu Dvs. in acest articol.


In ultimele luni, am pastrat legatura cu niste persoane foarte bine informate care mi-au dat anumite indicii cu privire la ce se intampla cu adevarat in spatele scenei finantelor mondiale. Din motive lesne de inteles, aceste persoane nu vor fi mentionate cu numele, dar ce-mi spun acum este ca decaderea economica este doar un mijloc de a ajunge la final. Totul se face in mod deliberat, spun ei, la cele mai inalte nivele, pentru a ajunge la un final  planuit.Care este acel final? Stapanirea intregului sistem bancar,evident.


Cum sa acaparezi toate finantele lumii


Imaginati-va o Rezerva Federala internationala, care creeaza si controleaza toata furnizarea de bani a lumii. Centralizarea puterii financiare in mainile unui grup restrans ar fi un fapt fara precedent. Ce putere manuieste acum Rezerva Federala asupra Statelor Unite nici nu se compara cu ce putere va detine o Rezera Federala globala.


Realizarea unei asemenea acaparari de putere  totusi, nu-i vorbarie marunta. Natiunile nu vor preda in mod voluntar puterea asupra monedei proprii.


Doar daca apare o criza…..


Intr-un scenariu de criza, natiunile vor renunta la aproape tot- libertati, finante, si, in plus, chiar la propria moneda, daca asta ar insemna veitarea unor dezastre economice. Daca e ceva ce lumea a invatat din incidentul 9/11, acest lucru este ca cea mai buna metoda de acaparare a puterii de la oameni este fie sa pui la cale un dezastru, sau sa te legi de unul produs deja. Cand se afla in fata pericolului de anihilare, oamenii oricarei natii nu doar ca vor renunta la libertati si finante, vor implora sa le fie luate, in schimbul oricarei autoritati care promite o  solutie.


Pentru cei ce-l urmaresc pe David Icke, aceasta tehnica este numita de el abordarea “Problema-Reactie-Solutie” in manipularea maselor.


De la asta pornind, este destul de evidenta metda de preluare a controlului asupra monedei la nivel mondial si de a stabili o “Rezerva Federala” globala. Se concepe un dezastru financiar global, care sa ameninte stabilitatea intregului sistem bancar global. Cu un colaps al stabilitatii si pierderea economiilor de-o viata, inceperea rascoalelor este doar o chestiune de timp.


Acesta ar fi momentul la care va aparea elita mondiala la TV, ca si cand ar fi trimisa de Dumnezeu Insusi, promitand ca va pune capat tuturor suferintelor daca natiunile conducatoare ale lumii vor fi de acord sa-si predea moneda si sa adopte o noua moneda, unica, la nivel mondial, operata de noua ”Rezerva Federala Internationala” (care nu se va numi chiar asa, dar am utilizat un terme generic).


Batalia pentru viitorul Americii se da chiar acum


Cu toate acestea in minte, suntem pusi in fata unui scenariu care sa ne trezeasca. Desi sunt multi oameni in structura conducerii  Statelor Unite care, cu siguranta, incearca sa salveze economia si sa previna colapsul total, cu certitudine exista insa si oameni mult mai puternici, implicati in acest joc, care au ca plan un sistem de control care include moneda unica. Si aparitia acelei institutii necesita caderea economica a unor natiuni precum Statele Unite si Regatul Unit, ca sa numesc doar 2.


In concluzie, exista un razboi in acest moment, care se da intre cei ce incearca sa salveze America, si ceilalti care lucreaza in mod activ la distrugerea si eliminarea Rezervei federale existente si transformarea ei intr-un organism de coordonare globala. Este important de notat faptul ca, indiferent de ce parte a baricadei vorbim, nici una dintre aceste forte ale elitei are grija de voi, de popr.Acesta este doar un meci de sah, iar noi suntem amarati pioni.


Distrugerea unei natiuni, pentru a o putea conduce


Interesant in toate acestea este ca, daca voi toti credeti explicatia aceasta, inseamna ca exista brokeri de elita care sunt dispusi sa riste distrugerea economiei unei intregi natiuni, numai pentru a putea prelua controlul resurselor financiare ale natiunii respective, pe termen lung.


Daca totul vi se pare familiar, asta se intampla pentru ca asa se procedeaza in interventiile militare: agresorul invadeaza o tara, o bombardeaza pana la ruine, apoi preia controlul asupra acesteia, astfel incat sa controleze beneficiile economice pe termen lung, cat si resursele produse de acea tara. (situatia Iraqului vi se pare familiala cumva?). Asta a condus si armatele lui Hitler catre Est pe teritoriile sovietice, in cel de-al 2-lea Razboi mondial. Batalia de la Stalingrad nu a fost chiar o victorie a unitatilor militare germane, a fost sfarsitul ultimei incercari disperate a Germaniei de a expropria banoasele campuri de petrol sovietice, necesare pentru a-si pastra masinile de razboi in functiune.


Ideea e ca, de-a lungul istoriei, nebunii ahtiati dupa putere au demonstrat intotdeauna o tendinta de a distruge practic orice (familii, orase, natiuni) pentru a obtine ce si-au dorit. Statele Unite nu sunt nevinovate nici ele, pe partea lor, iar daca veti cauta in istorie, veti gasi destule argumente.


Razboiul, bineinteles, poate lua diverse forme. Tradtitionalele bombe si gloante fac parte din cea mai reprezentativa forma de preluare a unei tari. Cu siguranta ca nu este si cea mai eficienta. Dintr-o perspectiva economica, este mult mai inteligent sa preiei controlul unei natiuni lasandu-i infrastructura intacta, astfel incat toti muncitorii sa se poata intoarce la munca dupa razboi, pentru a produce noi castiguri pentru noii stapani.



Print-o anumita interpretare a evenimentelor la nivel mondial, America pare acum sa fie intr-un razboi economic care ameninta sa-i spulbere moneda si intreaga economie, prin care se spera ca se va preda unei noi autoritati financiare globale. “Noua Banca Mondiala” ar fi beneficiarul tuturor acestor lucruri.



Ce inseamna asta pentru voi?


Previziunile mele au fost apropiate de coordonatele prezente. Reduceti-va cheltuielile, iesiti din datorii si convertiti-va banii in ceva cu adevarat solid si valoros, care sa reziste iminentului colaps al monedei.


Unele din acele lucruri reale includ terenuri, aur si chiar propria educatie. Un numar mare de oameni au ales sa achizitioneze si sa depoziteze arme de foc, care cu siguranta vor deveni valoroase intr-un scenariu creat de Obama, pt. confiscarea a armelor. Desi nu sunt un fan al acestei idei, nu am nici un dubiu ca idea de confiscare  a armelor are doar scopul de a dezarma personajele positive ale acestei povesti, pentru ca personajele negative sa si le poata pastra pe ale lor si folosi. In orice scenariu de confiscare a armelor, cei ce le detin vor constata ca devin instantaneu valoroase.


In frontul dolarului, nu am dubii ca un colaps (sau chiar o abandonare) al monedei americane este inevitabil. Cel mai probabil scenariu care iese la suprafata acum cuprinde idea ca, odata ce criza va afecta foarte grav Statele Unite, iar oamenii vor iesi pe strazi, atunci Obama va ceda si se va indrepta catre o autoritate bancara mondiala, abandonand dolarul.


Daca acest lucru se intampla, inseamna ca dolarul American va fi “dat la schimb” pentru o noua moneda la nivel global, iar prin acest schimb, posesorii de moneda Americana vor descoperi (surpriza!), ca au pierdut 60% la 90% din puterea de cumparare. Sigur ca poti face schimb cu toti dolarii detinuti, dar pentru ce putere de cumparare? Raspunsul este, bineinteles, pentru cat vor ei sa-ti dea. Pentru ca, in cazul in care numai dolari detii, esti la mana lor, a celor ce au conceput tot acest scenariu, si nu prea ai de ales.


De aceea, diversificarea dolarului in acest moment este foarte importanta penrtu oricine vrea sa nu-si piarda majoritatea economiilor. Am prezentat numeroase strategii in acest sens in cursul meu Health Ranger LIVE: Health Preparedness and financial Portection (Gardianul sanatatii: a fi pregatit pentru orice si protejat financiar).



Merita mentionat faptul ca aurul are aceeasi valoare pe care o avea si acum 50 de ani. Aurul va fi vaoloros mereu, indiferent de ce se intampla cu banii din hartie.


In cine puteti avea incredere in toata aceasta situatie?


In timp ce procesati aceste informatii, pastrati in minte faptul ca, din punct de vedere istoric, la fiecare cadere economica, au existat mereu politicieni si economisti care au anuntat sfarsitul crizei in fiecare saptamana, desi nu se intampla asa. Niciunul din cei implicati in sistemul financiar  nu poate recunoaste adevarul, de teama sa nu produca panica in mediul financiar.


Fragilitatea acestui intreg sistem ar trebui sa va indice cam cat de rau stau lucrurile de fapt. Cand sistemul este atat de aproape sa cedeze incat nici Rezerva Fed. nu intrazneste sa mentioneze ce banca ajuta, acesta reprezinta un mare semn de avertizare ce indica necesitatea iesirii din acest sistem si transferarea resurselor catre ceva mai stabil.


Concluzia? Nu credeti in ce spun autoritatile din domeniu cu privire la situatia generala. Toti au o miza in pastrarea oamenilor in necunostinta de cauza, in timp ce ei isi fac manevrele cu pionii lor din jocul financiar, in secret absolut. Singurul mijloc prin care se poate evita afectarea din punct de vedere financiar este sa va asigurati ca nu va veti trezi cu o gramada de hartii verzi fara valoare.


Iar acea zi se apropie curand, chiar mai repede decat am estimat. Acum un an am crezut ca dolarul American va mai supravietui un deceniu sau 2. Dar acum, dupa ce am vazut cum a procedat intai administratia Bush, dupa care si Obama, cred ca dolarul american va fi fie declarat fara valoare, fie abandonat in urmatorii ani. Trecerea timpului ne va arata ce intorsatura vor lua lucrurile, pentru ca exista multe variabile care ar putea intarzia sau intoarce total mersul lucrurilor; pe termen lung insa, soarta celui mai mare debitor al lumii, Statele Unite ale Americii, este pecetluita, acesta va fi probabil nevoit sa-si abandoneze moneda, fapt sinonim cu declararea faliemntului intregii natiuni.


Nu va lasati prinsi in aceasta capcana financiara, prieteni. Schimbati-va dolarii sau ronii pe ceva real cat inca puteti. Si daca aveti sansa sa faceti asta, stabiliti-va veniturile astfel incat sa nu va poata fi sustrase. Oamenii vor continua sa-si piarda slujbele, si ramuri intregi ale industriei pot sa cada, inainte sa se sfarseasca toate acestea. Nu am scapat de problema. Nici pe departe!

foto:2.bp.blogspot.com




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 4371

33 Comentarii pana acum»

  1. MODERAT said

    am March 10 2009 @ 7:44 pm

    Va rog luati sfoara si sapunul de langa mine!

    Trist si dramatic acest articol, nu stiu cat sa cred si cat sa nu, ptr ca nu am dovezi sau argumente.

    Insa nu-mi este clar cine povesteste aici, nu este semnat si nici nu are o trimitere catre vreo sursa

    http://acbdr.wordpress.com/

  2. Buduru said

    am March 10 2009 @ 9:46 pm

    Din toata povestea asta, “cu pajuri si cu zmei”, e adevarat doar faptul ca interesele financiare, ale unui grup restrans, au dictat criza! De ce ar avea interes acest grup sa creeze o moneda unica?! E o prostie! Aveti idee cate speculatii fac astia, pe toate pietele din lume, si cati bani castiga din variatiile cursurilor de schimb, pe care tot ei le manipuleaza?! Adica, “baietii astia destepti” isi taie singuri craca de sub picioare? Hai sa fim seriosi! Dupa ce-si vor face plinul, ciclul se va relua! Cat va dura pana-si fac plinul? Habar n-am! Asa a fost de cand lumea!

  3. Daniel said

    am March 10 2009 @ 9:51 pm

    Chiar conteaza cine povesteste? Necazul e ca are dreptate…

    Ca e dramatic sau nu, nici asta nu conteaz, ci faptul ca e a naibii de real… cine are ochisa vada, cine are urechi, sa auda.

    Daca esti informat cand te prinde criza, nu mai ai nevoie de franghie si sapun…

  4. Viorel said

    am March 10 2009 @ 10:01 pm

    Ati batut campii cu o foarte mare gratie. Si cred eu ca nu mai era nevoie de inca un scenariu apocaliptic pentru a teroriza poporul asta amarat si asa bagat in corzi de foamea fara sfarsit a celor ce ne conduc de vreo 20 de ani incoace!
    La articolul asta sunteti cam pe langa, explicatiile reale ale acestui presupus scenariu se gasesc de multa vreme in filmul “ZEITGEIST”, pentru cei care au rabdare sa urmareasca ambele parti.
    Ca sa intelegeti amploarea excrocheriei si ca nimic nu este intamplator, inclusiv aceasta criza financiara declansata tot de catre banci puteti sa descarcati filmul “ZEITGEIST” partea intai de aici:
    http://www.subtire.com/2008/01/04/download-zeitgeist-cu-subtitrare-in-romana/
    partea a doua de aici:
    http://www.subtire.com/2008/11/01/zeitgeist-addendum-subtitrat-in-limba-romana/
    sau din orice alta sursa doriti.
    Cu stima pentru semenii mei,
    Viorel din Otopeni

  5. nicu said

    am March 10 2009 @ 11:54 pm

    Romania,o tara ortodoxa,o tara cu multe bogatii naturale,daca ar fi condusa de oameni intelepti,poate nici sa nu intre in aceasta criza,care,intradevar va duce la planul diabolic care se prognozeaza.Oare se va face nationalizarea rezervelor naturale…daca da,e bine,daca nu vom asista la ce va urma…!!!..o tara cu cea mai mare suprafata agricola din europa,am ajuns sa importam alimente…!!!!

  6. Othelo said

    am March 10 2009 @ 11:55 pm

    Inca o data se dovedeste ca unii isi merita soarta. Informati-va fratilor inainte de a va da cu parerea. Articolul este cat se poate de real. Cititi naibii carti, intrati pe website-uri: vedeti in special http://www.infowars.com, ca multi habar nu au ce se intampla. Veti fi luati ca din oala. Nu mai este timp de vanitati de doi bani aici. Nu va mai dati cu parerea nedocumentati. Cititi David Icke, Jan van Helsing, Frank Hamet, si o sa gasiti o gramada de dovezi acolo. Incercati sa selectati si de pe youtube. ACEASTA CRIZA SE VA INCHEIA IN MOD DRAMATIC PRINTR-UN RAZBOI MONDIAL. Nu este vorba de paranoia, ci de fapte, care au in spate actiuni ce sunt gandite de multi ani. Cititi, documentati-va singuri, ca exista mijloacele in zilele noastre si dupa aceea trageti concluzii. Daca esti informat corect poti sa treci mai usor peste evenimentele ce vor veni, si sunt alaturi de Daniel cand sustine aceste lucru.

  7. Othelo said

    am March 11 2009 @ 12:00 am

    Pentru cine nu are timp sa mai citeasca si carti si nu a vazut, vizionati la link-ul de mai jos Endgame subtitrat in romana. In curand va apare si “The Obama deception” in engleza.

    http://video.google.com/videoplay?docid=259284298193847598&ei=JPZISY-pOaKy2gKp1-zqBQ&q=endgame+tradus+in+romana
    apasa pe CC pentru traducere

  8. Marius said

    am March 11 2009 @ 12:23 am

    ce e mai trist e ca eu nu pot face nimica …

    imi doresc sa fiu extraterestru

  9. tizul said

    am March 11 2009 @ 12:30 am

    @MODERAT- gasesti pe bataiosu, altermedia & gashca toate povestile astea, postate de mult timp. ;)

  10. Georgian said

    am March 11 2009 @ 7:48 am

    Corect. Cand incepuse sa se vorbeasca despre “marea conspiratie masonica”, toata lumea zambea in coltul gurii. Uitati-va la prevederile UE privind poluarea. In timp ce “prostimea” trebuie sa plateasca poluarea produsa de automobile, marile industrii poluatoare nu platesc cu acelasi echivalent al poluarii auto. Este protejat “marele capital” pentru definirea unui nou tip de inrobire a maselor. Cautati pe internet si veti gasi documente aparute online cu peste 10 ani in urma, despre care se spune ca ar fi fost concepute cam in urma cu 70 de ani, daca retin bine. Cei care detin un link catre ele ar fi bine sa-l puna pentru a se vedea similitudinea. Veti gasi in ele relatarea din trecut asupra a ceea ce se intampla astazi. (chiar si cu numai 10 ani in urma si tot este suficient)

  11. Beelge said

    am March 11 2009 @ 8:16 am

    Scurt: sunt de acord cu ceea ce ati scris, as mai aminti ca ultim pas din acest scenariu privatizarea statelor…

  12. xyz said

    am March 11 2009 @ 10:06 am

    Cu totii stim sau presimtim ce va veni, intrebarea este ce facem, cum ne protejam. Doar ne achitam datoriile ne cumparam terenuri si aur (nu ca ar fi idei rele ,ci din potriva sunt idei f.bune).
    Ce metode exista de a ne feri de aceasta globalizare? despre lucrurile astea tb sa vb si ideiile cele mai bune trebui spuse cu voce tare si eventual ascultate de catre alesii nostri.

  13. Othelo said

    am March 11 2009 @ 10:33 am

    Buna intrebarea lui xyz. Personal cred ca protectia trebuie sa sse desfasoare pe doua planuri:
    1. In plan fizic: sa nu facem datorii, sa investim in terenuri si aur. Fara credite la banci, in cel mai rau caz de valoare mica.
    2. In al doilea rand, este vorba si de o protectie spirituala, mai exact de cresterea vibratiei personale. Omul este o cu o existenta multidimensionala, dar cei mai multi nu constientizeaza acest lucru, pentru ca am fost fortati la aceasta. Cele mai moderne modalitati sunt aditivii din alimente, chemtrails, programele criminale de vaccinare (in special din ultimul deceniu), spalarea crereirului prin mass media in special TV cu programe ce genereaza vibratii joase, in special cel de frica (gen Stirile de la ora 17.00), sau filme violente, horror, porno, etc.
    Un lucru stiu sigur: de ceea ce se tem cel mai mult acesti “iluminati”:
    1. De persoanele care au credinta (nu ma refer neaparat in context religios), e vorba de o relatie personala constienta cu Dumnezeu, Creatorul Univerul Constient, sau cum se mai doreste sa
    i se spuna. Toti oamenii au capacitatile paranormale (care de fapt sunt normale) in stare latenta, dar putini le pot activa, pentru ca stiu cum. Si atunci se deschide si o alta lume si perspectivele sunt altele. Constientizam puterea gandurilor, faptelor sau vorbelor noastre si avem o alta abordare, mult mai pozitiva dar si mai puternica, ne putem proteja mult mai usor.
    2. Persoanele care au proprietati, in special terenuri pe care pot cultiva si pot deveni independente/autosuficiente din punct de vedere alimentar.
    Daca cele doua sunt combinate, cu atat mai bine pentru cei in cauza.
    Asta este in mare.
    In detaliu, recomand inca o data cartile lui David Icke (in special “Adevarul suprem” si “Copii matricei”, orice carte a lui Jan van Helsing, sau Frank Hatem (“Cele 5 chei”)aceasta ultima la editura Excalibur (cu motor de cautare pot fi comandate si de pe net).
    Pentru vorbitorii de engleza postul alternativ radio (gratis) – TV al lui Alex Jones (autorul superdocumentarului “Endgame”) la http://www.infowars.com
    Toate aceste surse sunt bine documentate si argumentate si nu contin informatii “de la gura sobei”.
    xyz, te rog sa imi spui daca e suficient sau daca ai nevoie de mai multe informatii. Atatea cate am, le impartasesc cu tine si cu oricine doreste.
    Sunt convins ca Raul va pierde, cum a facut-o intotdeauna, dar depinde si de noi ca sa minimizam pierderile prin ceea ce vom face vis-a -vis de situatie. Si putem incepe prin a informa corect in primul rand pe cei care nu stiu, chiar cu riscul de a fi ridiculizati uneori.
    Numai bine tuturor!

  14. said said

    am March 11 2009 @ 10:50 am

    Alearga si citeste.

  15. Bogdan Pavel said

    am March 11 2009 @ 11:20 am

    Salut,

    Acest scenariu este precizat si in filmul Zeitgeist.
    Practic nu este o noutate. Aceste tendinte au aparut la inceputul anilor 70.
    Rezerva federala a Aericii este detinuta de un grup traditional de bancheri si practic este privatizata.
    Statul American imprumuta bani de la rezerva federala privatizata si devine dependent.
    In asa zisa criza cei mai bogati au profit mare.
    In film se spune clar cel mai profitabil este razboiul si criza economica.

    Bogdan

  16. Sorin said

    am March 11 2009 @ 11:28 am

    Othelo
    suna f interesant ceea ce spui tu
    da-mi un email te rog pe sorinxyx@yahoo.com

  17. LastChance said

    am March 11 2009 @ 11:57 am

    da, este posibil, oricum sunt doua sanse ori dau drumul la masinile de facut bani ori o noua oranduire sociala. eu zic ca vor da drumul masinilor de facut bani adica “zeci de mii miliarde datorie” = X , X se ramburseaza in urmatorii 500 de ani si se merge mai departe asa se merge de 30-40 ani incoace. Banul este o notiune poate fi transformat oricand. Daca se vrea rezolvarea problemei se poate face stabilizare la nivel mondial si astfel se scot toti banii murdari si otraviti din circuit, dar cine conduce si cine este condus, oare mai conduc guvernele ?

  18. capra cu trei iezi said

    am March 11 2009 @ 12:48 pm

    Economia mondiala, incepand de la revolutia industriala, a fost ca broscuta din fabula, care vrea sa se umfle si sa ajunga cat o vaca. La un moment dat a crapat…

    Valorile de intrebuintare durabile (ex. terenuri) si cele usor transferabile (aurul) sunt ok, dar … apa, mancare, liniste si pace, educatie, cum le obtii pe o planeta supra-populata haotic, cu resursele esentiale distribuite aleatoriu si controlate totalitar ?

    Lupta pentru existenta in forma ei moderna este in principal concentrata pe financiar.

  19. prada said

    am March 11 2009 @ 1:02 pm

    din pacate acest articol este foarte realist cu ce se intampla in ziua de astazi si ce ne asteapta, sunt solutii care le-au dat marii economisti ai lumii, eu am articole pe care le-am tradus de ceva timp ,(numai ca nu vor cei mari sa le puna in aplicare , este normal dvs. v-ati da afacerea din mana ). eu nu inteleg de ce trebuie sa luam noi bani de la FMI- sa ne indatoram si mai mult , atata timp cat noi avem moneda nationala leul care ne apartie , daca astia tot fac bani virtuali , fara acoperire (vezi Federal Fezerv, FNI) , de ce nu imprimam noi bani .in cateva orase au functionat doar cu o moneda locala si s-au decurcat f. bine, noi de ce trebuie sa ne globalizam cu forta . speram sa avem lideri de caracter dar si priceputi in ale economiei sa nu ne duca de rapa, pt. ca atata timp cat ai moneda ta nationala mai ai o salvare , mai avem si ceva terenui de la bunici si nu ne strica sa avem o viata mai linistita la tara cu porci , vaci , gaini naturale , si o sa avem si mai mult timp liber pt. noi si familiile ns. eu iau pozitiv aceasta criza , haide ca nu ne-am nascut in masini superbe , si ce fericiti eram in caruta la Nenea Matei .

  20. Roald said

    am March 11 2009 @ 1:23 pm

    Cititi “Protocoalele inteleptilor Sionului”, urmariti evolutia mass mediei, ideilor impuse drept “corecte politic”, politicilor de imigratie, economice, sociale rasiale, etc, mai ales de dupa al doilea razboi mondial, si va veti da seama cine si de cand planuieste toate astea. Planul a fost intins pe secole, poate milenii, (bineinteles perfectionat si adaptat intruna) si acum a intrat in faza finala.
    P.S. NU SUNT NAZIST!, cu multe din ideile si mai ales mijloacele lor nu sunt de acord.

  21. adrians said

    am March 11 2009 @ 7:55 pm

    Pentru Othelo si Sorin,dar mai ales Othelo – poate ca ar trebui sa-i spui lui Sorin si modul prin care poate sa-si deschida cele 5 chakre si astfel sa ajunga la cresterea nivelului vibratiei.Nu de alta,dar daca scapam de criza,se apropie 2012

  22. leo peter said

    am March 12 2009 @ 9:48 am

    intersant articol totus sa nu uitam ca sunte-m in plin rulaj spre apocalipsa (nu intelege-ti gresit:aceasta este inevitabila da mai suferim sckimbari pina vo realiza ca ceva a fot),sunt de acord cu mesajul autorului,scris in articol dar nu-i neaparat necesar sa investim (banul marfa de scimb in alta marfa cum ar fi aurul),prin asta nu facem decit sa transferam o valoare din mina unora in mina altora ele raminind.Deci ca sa schimbam, pe una trebuie sa o eliminam pentru-ca amindoua sunt mereu in competitie si nu ne aduc decit nenorociri.Va trebui sa investim aproape tot, in noi,in(credinta,sflet,educatie,curatenie,morala,dragoste,munca asidua,rugaciune; ca nu sunte-m noi muritorii buricul si creierul unuversului,)Sa nu uitam ca daca cercul nu se inchide,nu este pentru-ca nu ieste.Cu scuze si respect.

  23. Othelo said

    am March 13 2009 @ 9:23 am

    Perfect de acord cu ce a spus Roald.
    In ceea ce priveste afirmatia lui adrians, desi are o nota de ironie in ea, de fapt atinge o zona sensibila legata de 2012. Nu stiu daca va fi apocalipsa in anul respectiv, dar stiu ca vor fi schimbari dramatice cel putin la nivel social daca nu si la nivel energetic (spiritual). Stim cu totii de calendarul mayas si cel tibetan si legatura lor in context previzionar cu acelasi an 2012.
    De asemenea, aproprierea intregului sistem solar de soarele din centrul galaxiei cu consecinte in plan energetic.
    Realitatea este ca traim niste evenimente cum nici o generatie nu a mai trait in perioada istoriei cunoscute a omenirii. Va trebui sa fim la inaltimea evenimentelor, asa cum am zis atat in plan spiritual cat si fizic. Adrians, chestia cu vibratia este pe bune, suntem in primul rand fiinte energetice la nivel subtil (as vrea sa subliniez ca nu sunt yogin, desi cred in tehnicile yoga, dar sunt mai multe metode, din ce in ce mai simple de a-ti activa hiperconstienta, facilitate din ce in ce mai mult in plan energetic de aproprierea de centrul galaxiei de care aminteam).
    Toate bune!

  24. Othelo said

    am March 13 2009 @ 9:32 am

    O rugaminte pentru dl Urban. Este foarte bine ca introduceti aceste teme. Rugamintea mea este sa se intample si mai des daca este posibil, pentru ca ce se intampla in State sau in UE ne afecteaza automat si pe noi.
    Spre exemplu, statul Texas (stire proaspata, de ieri, bine ascunsa de main stream media)doreste sa isi declare independenta (pentru suveranitate facuse primii pasi impreuna cu alte 11 state, cum de altfel a aparut si pe blogul dvs). Miscarea aceasta are loc in jurul unei aripi de dreapta ce il are ca principal activist pe actorul Chuck Norris. Intrebarea este daca nu cumva acesta, fiind de buna credinta, este manipulat in aceasta actiune de catre oamenii lui Obama pentru a justifica o descindere in forta in Texas si nu numai. Cu atat mai mult cu cat un documentar exceptional al lui Alex Jones (poate va apare titrat pe blog in curand?) va fi inaugurat luni: “The Obama deception”.
    P.S. In speranta ca totusi nu va trebui sa ajungeti un fel de Ron Paul al Romaniei. Cu stima!

  25. Vasile said

    am March 13 2009 @ 12:45 pm

    este corect prezentat materialul. Nu s-a indicat cine sta in spatele acestor miscari. Va pot ajuta in acest sens: este diavolul, care lucreaza printr-un reprezentant pe pamant – antihrist. Cine este antihrist? Studiati Apocalips 12-17 in paralel cu Daniel 2-9 si veti descoperi. Exista cateva zeci de caracteristici ale acestuia. Daca le puneti toate cap la cap, veti putea identifica doar o singura putere: papalitatea/vaticanul. Care este semnul antihristului/semnul fiarei care se va pune pe mana si pe frunte? Este un alt subiect interesant si capital pt fiecare. Documentati-va pe internet ca ar trebui sa scriu o groaza aici. Cuvante cheie: semnul fiarei, 666, legea duminicala, papalitatea sau in engleza (mark of the beast, 666, sunday law, papacy).

  26. M said

    am March 13 2009 @ 5:09 pm

    Il mai pun aici pe d-l Marx, ca e in context:
    “POSESORII DE CAPITAL VOR STIMULA CLASA MUNCITOARE SA CUMPERE MAI MULT SI MAI MULT BUNURI COSTISITOARE, PINA CIND DATORIA LOR DEVINE INSUPORTABILA.
    DATORIILE NEPLATITE VOR DUCE LA FALIMENTUL BANCILOR CARE VOR TREBUI NATIONALIZATE IAR STATUL VA TREBUI SA IA CALEA CARE VA DUCE IN FINAL LA COMUNISM..”
    Karl Marx, Das Kapital, 1867
    Sunt de acord ca d-l Marx tragea spuza pe turta dinsului, dar chestia e ca i se parea clar ca sistemul capitalist e putred. Si doarece prezicerea incepe sa se adevereasca, am putea sa luam in considerare ca poate avea dreptate, ca nu e nevoie de nici o conspiratie, ca sa intimple toate tzepele astea, e doar un mecanism prost conceput din start.

    Nu cred in asta, cu conspiratia sa puna cineva gheara pe US. US mai are inca rachetele pe pozitii. Mai stiti doctrina militara a US ?
    US va face uz de arma nucleara numai in 3 situatii:
    -daca dusmanul face uz de arme nucleare sau biologice sau chimice;
    -daca dusmanul e prea puternic;
    -in alta situatie neprevazuta.. !
    Numa’ sa le treaca prin cap, ca ii ataca cineva la moneda, si sunt gata sa-i ‘radieze turul pantalonilor lu’ oricine, si la toti care mai sunt pri’mprejur.. Ia sa vezi cum se ofileste orice moneda, nationala sau internationala, pe sub ciuperca aia puturoasa.. Ce, ca nu-i frumos ? Pai ce, s-au terminat pretextele ? Dimpotriva, au pretexte frumoase prea multe pentru orice ar vrea sa faca..
    Si ma gindesc, asta nici macar nu e o criza adevarata. Toti care au consumat, au consumat produse nu ? Ce era sa faca, sa le lase sa zaca ? aia ar fi fost alta criza. Si produsele, le-au facut producatorii nu ? Adica tot consumatorii. In mare, oamenii au lucrat si au consumat tot ce au lucrat, si nu i-ar fi deranjat sa o tina tot asa. Asta nu e o criza de supraproductie, in care multe produse s-au facut deja si acuma nu le mai vrea nimeni, si trebuie date fabrici la gunoi si facute alte fabrici pt. alte produse etc.
    Fabricile sunt tot acolo, muncitorii sunt disponibili, produsele le sunt convenabile. Atunci, ce au de stau ? Pai ce sa aiba, i-au incurcat bancherii lor. Bancherii le-au dat credite prea multe, ceea ce a permis constructorilor, industriasilor si distribuitorilor sa ceara preturi prea mari, care s-au acoperit din credite. Bancherii au bagat prea multi bani prin credite, care au ajuns prin preturi umflate, in buzunarele constructorilor de case, industriasilor si vinzatorilor. Acesti bani “in plus” sunt bani fictivi, scosi din condei, din evaluari umflate savant ale averilor bancilor. Iar de partea cealalta, producatorii si vinzatorii, si-au permis sa puna preturi mari tocmai pt. ca erau destui bani pe piata. Daca nu erau banii astia in plus, ar fi fost obligati sa vinda mai ieftin ca altfel ramineau fara cumparatori. Tzeapa e clara pt. ca daca poporul munceste si produce, apoi consuma sau utilizeaza ceea ce tot ei au produs, de unde sa apara datorii ?? Si inca uriase ?? Deci bancherii au inventat banii astia fictivi si i-au dat in circulatie ca sa-i aiureasca pe toti. Da’ cind e vorba de cerut bani inapoi, bancherii se asteapta sa primeasca bani adevarati, proveniti din salarii si profituri adevarate, nu dobinzi din evaluari de cifre goale. Striviti de datorii, consumatorii au redus consumul ca sa plateasca datoriile. Scaderea consumului a antrenat somaj. Imposibilitatea de plata a antrenat picajul preturilor proprietatilor. Bancile nu-si pot vedea banii inapoi si acuma santajeaza statul, sa dea bani de la buget. Daca statul le da bani, trebuie sa reduca lucrarile publice, adica mai multi someri, mai mic bugetul, si mai mare cheltuiala. Pina o sa ajunga cu fundul la pietre.
    Cine cistiga din tot balamucul asta ? Bancherii nu recunosc nimic si nu vor sa piarda, ei au contracte semnate in regula. Asa ca se vaieta la stat, ca sa dea statul banii ca sa re-porneasca masinaria si sa repare porcaria pe care au facut-o. Iar cit despre datornici, bancherii or sa faca la un fel ca sa extinda perioada de creditare la toata viata, ca sa-i faca sclavi pe toti care au semnat, si sa-i lase si fara pensii. Industriasii si proprietarii de lanturi de distributie, se vaieta ca fabricile si magazinele lor nu mai valoreaza nimic. Se fac ca ploua si nu vorbesc de banii lichizi pe care ii au in conturi (aia, proveniti de la preturile umflate cu complicitatea bancherilor). Asteapta sa scada preturile, ca sa cumpere pe apucate. Alte firme, care si-au dat salarii uriase la directori, se dau in faliment si fostii directori asteapta sa le cumpere inapoi la mezat, cu banii pe care si i-au dat singuri ca salariu. Banuiesc ca o sa cistige tipii care au adunat profituri din preturile vechi, si care au inchis firma devreme, i-au dat pe toti afara si acuma umbla pe la licitatii cu banii in buzunar, dupa chilipiruri. Asta e, in tara aia, desteptii au avut totdeauna o sansa.
    Toata situatia asta nu e noua de loc. De fiecare data cind US a fost in criza, au mai inventat ceva nou, chipurile, ca sa elimine crizele. In realitate, fiecare “inventie” financiara, la un moment dat a produs o noua criza, diferita nitzel de cele precedente. Banuiesc ca si acuma e tot asa, trebuie sa fie o “inventie” sau mai multe, de ex. cu creditarea pe “vorbe” adica numai cu dovezi de venit prezent, si cu “estimarea” ca o sa ai venitul asta si in viitor (ceea ce e nesanatos), sau poate prevederi legate de o dobinda flexibila care sa tina seama de o eventuala devalorizare a monedei, sau vreun nou calcul de estimare a activelor etc.
    Motivul de fond totusi cred ca e sincronizarea. Fenomenul ala clasic de bursa, cind bursa creste se reped toti sa cumpere si atunci creste si mai tare, dupa aia inapoi, cind scade, se reped toti sa vinda si cade de tot. E vorba ca se copiaza unii pe altii, pentru ca in caz contrar risca sa piarda mult, daca nu merg cu turma. Turma pierde constant, dar dintre codasi. Drept
    pentru care se reped toti sa se copieze unii pe altii cit mai repede ca sa nu ramina in urma. Cita vreme nu reusesc sa elimine fenomenul asta, care se vede in mai toate aspectele sistemului financiar si in general in sistemul competitional capitalist, nu e posibil sa dispara “crizele” astea regulate. Chiar si bancile, cind au prins de veste ca vecinii dau cu imprumut, s-au repezit fiecare sa dea si mai multe imprumuturi, ca sa nu ramina de caruta intre celelalte banci. Deci cred ca mai sunt si alte explicatii mai plauzibile decit marea conspiratie sionista, masonica sau mai stiu eu ce organizatie multi-pan-secreta.
    Cit despre sfirsitul crizei, mie mi s-ar parea corect ca moneda sa se devalorizeze, ceea ce le-ar cauza bancherilor pierderi
    reale nu pe hirtie, ca acuma, si i-ar impiedica sa mai dea pe viitor credite prea multe. Din pacate, daca in US bancherii au
    reusit sa faca dobinda variabila, cum foarte frumos le-au impus-o romanilor, iar eu ma minunam acu’ citiva ani cum se poate sa semnezi asa ceva, si pe urma am vazut cit de multi prosti sunt, tare ma tem ca iese urit de tot. Din pacate, din cite am vazut, americanul de rind nu e mai breaz decit romanul de rind (vezi Caritas-urile si FNI-urile lor), asa ca tare ma tem ca aia au semnat chestii fara scapare, si acuma nu mai au decit sa se ia de git, nu se mai pot intelege.
    Plus domnul Obama. Nici nu mai intereseaza cit de destept este. Oricum, ca presedinte nu are prea mult timp de gindit, are program ziua si noaptea. Chestia e ca e negru si ca atare e in focuri. Ma tem ca asta il va face sa greseasca si sa incalce
    procedura stabilita in US de la inceputuri, anume ca Prostul Plateste. In loc sa “mearga pe burta” si sa asculte pe consilierii lui, s-ar putea sa vrea sa faca vreun bine Maselor. Asta e drum deschis spre Iad, pentru ca nu e de nasul dinsului sa faca ordine in cosmarul financiar capitalist. Orice miscare bine intentionata e mai degraba sortita sa iasa cumplit de prost.
    Ete cum le port io de grija, mititeii.. mai bine ne vedem de ratele noastre.

    Acu’ ma gindesc, stai putin.. am citit pe Yahoo cum americanii au luat-o intr-o parte cu economiile, chiar si cei care inca lucreaza.. se laudau ca fac detergent in casa, economisesc firimiturile de covrigei, pun otzet in rufe, in loc de balsam,
    taie tuburile de alifii ca sa scoata ultima picatura, si-au schimbat dieta si maninca dupa pretul/calorie, spala cu apa rece
    si cite si mai cite nazbitii, si la urma ziceau ca indivizii care trec printr-o criza de-asta de economii isi schimba obiceiurile pe toata viata.. !!
    Daca suficient de multi o iau in partea asta, structura de consum se va schimba semnificativ si la iesirea din criza asta se vor gasi in criza clasica de supraproductie, unde produsele de lux nu se mai cauta. Deci iar, vor trebui sa darime fabrici si sa faca altele, dar iar nu sunt bani, deci nu ies din criza..
    Nu e adevarat. Schimbindu-si obiceiurile spre consum redus, rezulta doar un disponibil de forta de munca, pe care n-au decit
    sa-l redistribuie ca sa-si faca alte fabrici de ce mai vor ei. Mincare au pentru toata lumea, case la fel. N-au decit sa se
    inteleaga cum sa-si distribuie responsabilitatile si proprietatile. Banii ca masa circulanta nu sunt o problema, ei oricum sunt aproape complet virtuali in calculator, iar banii in ansamblu nu sunt decit oglinda fortei de munca, asa ca statul e in
    masura sa se descurce cu aceasta problema virtuala.
    Daca totusi nu se descurca, si face vreo prostie care cauzeaza revolte, sunt disponibile lagare prefabricate pentru mai multe
    milioane de detinuti (asta e chestie prevazuta demult la ei, care au mai multe rase in aceeasi oala, si nu se prea plac unii pe altii).
    Daca statul va face prostii mai mari, o sa ajunga la razboi civil sau dictatura militara, urmata de confiscarea armamentului personal si revolte armate pe tot teritoriul. Cu asta, democratia in US s-a incheiat si nu va mai fi niciodata. In acest moment, alte state oportuniste s-ar putea sa faca vreo manevra stupida, de ex. India sa ocupe Pakistanul, Iranul sa dea cu bomba in Israel, China sa ocupe Taiwanul si alte teritorii, Coreea de Nord sa o ocupe pe cea de Sud, Ukraina sa ocupe in sfirsit Moldova etc. sunt o multime de state care au o pofta mai veche si le e jena de US, si vazindu-i in dificultate, s-ar grabi repede sa-si faca mendrele. S-ar putea pina la urma sa se bata toata lumea cu toata lumea. Dupa aia US o sa-si lanseze arsenalul ca sa faca “pace” prajind in stinga si in dreapta.
    Admitind ca scap ne-prajit, in “lumea de dupa”, cred ca niciun obiect n-o sa fie mai valoros decit un Kalasnikov. Asta e arma
    de vremuri grele. In Europa de est, trebuie sa fie stocuri uriase, din vremea comunistilor, care erau de doctrina cu “armata
    tarii” adica multi si fiecare cu Kalasnikov-ul lui. N-am impresia ca stocurile au fost lichidate. Munitia se va gasi de vinzare la toate coltzurile, cartusul de Kalasnikov s-ar putea chiar sa devina moneda locala. Stiu ca trage perfect prin tabla de la masini, prin castile de infanterie, porti de tabla si chiar chestii mai grosute. Face gaura mare, e fiabila, usoara pentru puterea ei, e mult mai precisa decit trebuie pentru o arma fara luneta, la 100m grupam o serie scurta pe citiva cm.. Singura chestie, daca ai scos-o din conservare, trebuie sa n-o lasi sa rugineasca.. Nici nu cred ca o sa apuce..
    Q.E.D. Am dat fuga sa-mi cumpar. Ne vedem “dupa”.

  27. Othelo said

    am March 13 2009 @ 7:03 pm

    De acord in mare parte cu ultimulo mesaj, mai putin cu poartea cu bancherii. Nu va fi liniste pana ce acestia nu vor rapsunde in fata justitiei. Legat de rachetele americane, iarasi e o problema. SUA deja sunt preluate cu tot cu armata si Congres de bancherii internationali, deci nu mai vorbim de SUA decat daca patriotii ii vor infrange pe globalisti.
    Pentrru M: Mark era din schema iluminatilor (bancherilor internationali) de aceea spunea ceea ce spunea pentru ca avea informatia nu pentru ca ar fi fost vreun vizionar.
    Tot pt M: Mergeti la link-ul de mai jos sa vedeti o alta victima, care a facut parte din “establishment”. A facut dezvaluiri si a “murit” subit? de cancer:
    http://saccsiv.wordpress.com/2009/02/20/documentare-celebre-interviul-luat-de-alex-jones-lui-aaron-russo-subtitrare-in-limba-romana-si-o-analiza-a-sa/

    Tot care s-au impotrivit iluminatilor au sfarsit in final prin deces in urma unui atentat: vezi Lincoln si Kennedy. De fapt din declaratii ale lor se putea intrevedea cine este inamicul si cat de periculos este.

  28. nedumeritu said

    am March 18 2009 @ 10:59 am

    vad ca acest site devine tot mai mult tribuna de exprimare a unei paranoia colective!

  29. nebunu said

    am March 18 2009 @ 11:01 am

    nedumeritule : BESI AMICE
    nu-ti vom simti lipsa, esti total depasit

    si rusinica !! am vazut ca te plangi de viata de cacat din RO ! uita-te in oglinda si o sa vezi cauza : SI TU ESTI DE KAKAO

    hai mars

  30. Roald said

    am March 18 2009 @ 5:25 pm

    La “M”
    In general mersul lucrurilor din punct de vedere economic, geopolitic este bine surprins, dar da, exista totusi o conspiratie, altfel de ce s-ar face legi si cheltuieli mari in plina criza in scopul de a avea toata populatia sub control si de a-i putea baga mai apoi pumnul in gura ? Cineva, care are de mult suficienti bani, a provocat aceasta criza, pentru a obtine nu atat bani, ci PUTERE

  31. Calibro said

    am June 22 2009 @ 10:52 am

    To Roland: E simplu pentru Banca Rez. Fed. (care e o banca privata) sa injecteze bani – de fapt hartii frumos colorate care de mult nu mai au valoare, costul ultimei injectari fiind de cateva mii de $, adica pretul achizitionarii hartiei si tusului pentru tiparire, in economia americana care este intr-adevar la pamant (ganditi-va ca in Ro lumea s-a indatorat pe capete de cativa ani si deja sunt foarte multi falimentari – fie ele firme sau persoane fizice, familii, dar la ei sistemul acesta functioneaza de mult timp si lumea isi acopera datoriile la o banca indatorandu-se la alta… Bancile respective, sau cele mai mari dintre ele apartin, surpriza, tot celor care detin si Banca Rez. Fed., respectiv celor din sleapca lui Rockefeller…
    Practic ei isi finanteaza propriile banci pe care le fac sa para ca sunt in prag de faliment pentru a da impresia de criza autentica, mai dau ceva si pentru economia Americana, guvernantii (si aici ma refer nu numai la cei americani), sau acea parte din ei care nu sunt deja marionetele celor mentionati mai sus se simt indatorati moral pentru gestul marinimos si iata in ce consta castigul acestor domni.
    In ceea ce priveste povestea cu noua moneda treburile stau destul de simplu: pana acum ceva timp, SUA era unica superputere… mai nou, Rusia, Japonia, China, tari ale caror economii sunt in crestere incep sa puna urmatoarea problema: rezervele lor si preturile pentru materiile prime se exprima in moneda americana; puterea unei monede este reflectata de starea economiei; economia americana este, in ciuda injectarii de capital, in prag de colaps deci aceste tari care formeaza noi poli ai economiei mondiale au tot dreptul sa nu mai aiba aceeasi incredere intr-o moneda nesigura. In aceste conditii deja au pus problema necesitatii aparitiei unei Monede de Rezerva Internationala.
    Deci, stimabililor care inca va mai indoiti de niste evidente si inca va indaratniciti sa va ascultati conducatorii pe care vi i-ati ales, mintindu-va cu privire la faptul ca aceasta criza este pe sfarsite, sfatul meu e sa nu ziceti inca “HOP”…

  32. nobody said

    am October 3 2009 @ 8:24 am

    Babilonul cel mare(USA) v-a fi asediat de osti ca de niste lacuste-Ier 51:14.Asta va fi inceputul apocalipsei.Va fi un timp de cinci luni in care oamenii vor mai putea sa iasa sau sa intre dupa care se va lasa cu cel mai mare genocid din istoria omenirii.In acest timp de cinci luni se va naste copilul de parte barbateasca caruia YHWH ii va da imparatia(Is 9:6,7),ei sunt cei 144.000 de israeliti si vor fi rapiti de Dumnezeu la scaunul sau de domnie in ierusalim,adica vor fi repatriati,asta inainte de marele genocid.-Ier 50:3-5. Dupa 3 ani jumate,incepand cu cele cinci luni de asediu asupra babilonului(USA),imparatia lui dumnezeu va prelua controlul.
    POCAITI-VA CACI IMPARATIA LUI DUMNEZEU ESTE APROAPE!!!

  33. COSTEL BARDAN said

    am February 24 2010 @ 3:48 pm

    Comentatorii de aici sunt numai redusi mintal si moral.As vrea sa le vad fetele cand toate cele descrise vor avea loc..peste noapte.Facavi-se dupa credinta voastra,ipocritilor.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean