UE nu isi permite sa lase Europa de Est sa se prabuseasca

Tweet this

Un eventual colaps al economiilor din Europa de Est ar putea declansa o serie de miscari in lant, punand sub semnul intrebarii chiar existenta Uniunii Europene. Prabusirea pietelor emergente vor destabiliza moneda euro, in conditiile in care unele state membre care au adoptat moneda europeana, cum ar fi Grecia si Irlanda, nu sunt intr-o forma mai buna decat statele din Europa de Est. De asemenea, colapsul ar zadarnici orice speranta in privinta unei posibile extinderi a UE, ridicand noi temeri pentru perspectivele Balcanilor de Vest, ale Turciei si mai multor tari ale fostei Uniuni Sovietice, avertizeaza, intr-un comentariu, publicatia britanica The Economist, potrivit ziare.com. Pe langa aceste scenarii neplacute, consecintele politice ale lasarii Europei de Est sa se prabuseasca ar putea fi si mai grave. Unul din scopurile Europei in ultimii 20 de ani a fost reunificarea pasnica a continentului dupa colapsul imperiului sovietic, insa, chiar daca Rusia are serioase probleme economice, liderii sai raman doritori sa exploateze orice sansa de a-si reafirma influenta in regiune. Daca locuitorii Europei de Est se vor simti abandonati de catre Europa Occidentala, ei si-ar putea pleca urechea la spusele populistilor si nationalistilor, de felul celor care au venit la putere prea adesea in istoria Europei.








Pentru liderii europeni, problema este cum sa evite un asemenea dezastru. Desi pietele tind sa considere Europa de Est drept o singura unitate economica, fiecare din regiune este diferita. Se disting trei grupuri mari. Primul include tarile care mai au de parcurs un drum lung pana la aderarea la UE. In cazul acestor tari, institutiile europene pot contribui financiar si cu sfaturi, insa principala sarcina cade in sarcina Fondului Monetar International. Aceste tari vor trebui sa inghita medicamentul amar al inaspririlor fiscale.

Cititi pe larg aici
http://ziua.net/news.php?data=2009-03-03&id=22271




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1069

5 Comentarii pana acum»

  1. Serban said

    am March 3 2009 @ 12:38 pm

    PDL include in sigla si cuvantul liberal. Ori, deviza liberalilor romani a fost si este “prin noi insine” … De ce nu putem renunta, o data pentru totdeauna, la mentalitatea jalnica de a astepta mereu sa ne scoata altii din rahat ???

  2. Vlad Tepes said

    am March 3 2009 @ 1:07 pm

    Pt Serban.
    Probabil fie pentru ca noi suntem rahatul Europei sau poate pentru ca suntem in propiul rahat si aia nu prea ar avea de ce sa se murdareasca cu propria noastra mizerie.
    Peste tot statul a inteles sa se implice responsabil si urgent in salvarea economiilor populatiei, in salvarea bunastarii oamenilor, in repararea urgenta a motoarelor economiei.
    La noi ce se face?
    Se mareste CAS-ul, se (re)introduce taxa pe scaun, se negociaza precum traficantii de droguri sau de lucruri furate pe la colt de strada sau de carciuma, cate un post, cate un avantaj economic, politic sau electoral, dar in rest nu s-a luat nici cea mai mica masura, desi cu toata gaura pe care ar fi lasat-o Tariceanu am avut o situatie si un avantaj cel putin de imagine net superior altor tari.
    S-a blocat totul dintr-odata, s-a pus totul pe butuci si acum astia nu stiu exact de unde sa inceapa sa o dezmembreze pe economia asta a noastra ca pe flota sau combinatele date la fier vechi. O sa se dezmeticeasca probabil curand, cand insa va fi prea tarziu pentru noi astia multi dar taman la timp pentru ei aia putini si urati ca sa-si treaca totul in buzunarele lor pentru ca peste doi-trei ani cand totul va reveni la normal sa se afle din nou in aceasi pozitie ca si in anii 96-2000 cand taman terminasera de vandut si de impartit toata tara pe degeaba intre ei si cativa musterii din afara.
    La fel se va intampla si acum. Jocurile si regulie sunt facute de ei si pentru ei si atunci de ce s-ar indrepta Europa cu adevarat spre noi. Ei si-au invatat lectia, ne-au citit in toti acesti ani, cu toata smecheria noastra de doi lei. Numai noi cei multi aici nu ne-am invatat lectia asa ca o sa ne fie servita inca o data si nici nu meritam altceva.

  3. VIOREL URBAN said

    am March 3 2009 @ 1:20 pm

  4. nedumeritu said

    am March 3 2009 @ 3:38 pm

    Serbane, PDL include in sigla si cuvantul liberal, provine din PD, de orientare socialista, si acum pretinde ca a aderat la doctrina partidelor populare europene. la ce te poti astepta de la un asemenea partid cameleonic, care isi tot schimba doctrina in functie de conjunctura?

  5. Marius GMT said

    am March 3 2009 @ 5:21 pm

    ASTA ESTE CHIAR O POVESTE ! … frumos titul , dar ATIT !
    Daca ne aruncam putin ochii pe “politica UE” pe “reglementarile date de Parlamentul European” de directiile in care (de ex.) Romania ar trebui “sa se dezvolte” (daca poate fi spus asa) vom vedea ca tara noastra este frumos asezata ca in 1800 ca “tara agrara” si atit. Nici macar “food processingul” nu este lasat pe mana noastra … ca directii de dezvoltare.
    Romania trebuie sa SCOLARIZEZE citi mai multi copii si sit mai bine iar rezultatul muncii fiind de tipul “boii ara, caii mananca” , adica dupa absolvire, tarile mai besinoase (scuzati expresia, dar ma refeream doar la creerele lor … ) importa pe nimic materia cenisie gata scolita , dar dupa un proces de selectie riguroasa. Pe scurt , din scolarizarea (clasa I) a 1000 de copii pot ajunge “sa confirme” zece, doua zeci … care vor primi “burse de studii” si “vor fi integrati” in tarile care ne indeamna sa cheltuim 6% din PIB pe scolarizare fara sa ne permita sa cerem vreun ban de la tarile in care , dupa 20 de ani de scoala platita din banul public, acestia “sunt migrati” (deoarece nu migreaza ei … de voie !). Apoi sa avem cai de comunicatii bune (pe unde sa fie aduse marfuri din vest … ) sa avem O AGRICULTURA SANATOASA …. si atat !
    Daca facem un scenariu , precum ca maine, sau peste 2-3 ani de strica “intelegerea” cu Hora-UE si fiecare tara trece “pe cont propriu” vom constata ca ne aflam mai rau decit atunci cind comunistii au luat tara si au transformat-o dintr-o tara agrara intr-una agrar-industrualizata !
    Regresam pe zi ce trece, am inchis si vandut toate fabricile si uzinele, am crescut de la zero la 65 miliarde euro datoria externa ( >60% din PIB) , dam salarii la bugetari 27% din PIB , consuma, consumam, consumam fara sa vedem MOCIRLA IN CARE NE AFUNDAM !

    Dar suntem MANDRI ca aplicam DOCTRINA UE !

    Poate ca putin scepticism nu strica, poate ca o umbra de indoiala ca “intelegerea” chiar ar fi cel putin echitabila n-ar strica !

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean