Raportul Comisiei Juridice in cazul OG 1 din 2009
Comisia Juridică, de numiri,
disciplină, imunităţi şi validări
Nr.XIX/99/2009
RAPORT
la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.1/2009 pentru stabilirea unor măsuri financiar-bugetare
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, prin adresa nr.L1 din 3 martie 2009, a fost sesizată, în vederea întocmirii raportului, cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.1/2009 pentru stabilirea unor măsuri financiar-bugetare.
În şedinţa din 25 februarie 2009, Comisia juridică a analizat acest proiect de lege şi a hotărât, cu majoritate de voturi, 5 voturi „pentru” şi 3 „abţineri”, să adopte raport de admitere fără amendamente.
Prin Legea 202/1998 este reglementată organizarea şi funcţionarea Monitorului Oficial al României, ca publicaţie oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituţie şi cele prevăzute de legi.Editura Monitorului Oficial al României constituie un serviciu public asigurat de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”.
Obiectul de reglementare al prezentului proiect de lege îl constituie modificarea art.17, astfel încât, începând cu data de 1 ianuarie 2009, cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părţile I-VII, se suportă de către emitenţi, pe baza tarifelor aprobate anual de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
Totodata, începând cu data de 1 ianuarie 2009 s-a prevăzut abrogarea art. 16 din Legea 202/1998 potrivit căruia, în cazul actelor a căror publicare este prevăzută de Constituţie, precum şi în cazul actelor ce se publică în Partea a II-a, cheltuielile de publicare sunt suportate de Regia Autonimă „Monitorul Oficial” din bugetul propriu.Cu privire la acest lucru, Biroul Permanent a Camerei Deputaţilor a adoptat Hotărârea nr.10/2008 privind aprobarea tarifelor pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, părţile I-VII, modificată ulterior prin Hotărârea nr.11/2008.
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a avizat favorabil proiectul de lege.
În consecinţă, supunem spre dezbatere şi adoptare plenului Senatului, raportul de admitere, fără amendamente, împreună cu proiectul de lege.
În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi urmează să fie adoptat potrivit prevederilor art.76 alin.(2) din Constituţia României.
Potrivit art.75 alin.(1) din Constituţie şi art.88. alin.(7) pct.1 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului, proiectul de lege urmează a fi adoptat de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.
Urban I. Iulian
Senator de Ilfov
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































DAVENNE Daniel said
am March 4 2009 @ 10:23 am
Hors sujet : la Commission Juridique Belge a voté une loi permettant à tout créancier de réclamer son dû devant un tribunal, sans que le débiteur en soit nécessairement informé, et surtout sans que celui-ci ait pu faire valoir ses éventuels arguments pour n’avoir pas payé!! Restriction sociale évidente, restriction au droit du client, du débiteur!!
Elena said
am March 4 2009 @ 1:40 pm
Ca tot e vorba de Regia Autonoma “Monitorul Oficial”, am in fata toate actele pe care le enumerati in postare, ba si in plus!!! In plus am Ordonanta 23 din 27 august 2008 pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al Romaniei. Asadar, avem un textulet de lege care spune ca “R.A. “Monitorul Oficial” realizeaza si un produs electronic, accesibil pe internet, care este destinat exclusiv informarii gratuite a persoanelor fizice asupra actelor ce se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.”
NU AM GASIT NICIO PREVEDERE LEGALA CARE SA O ABROGE PE ACEASTA. Si totusi, de luna trecuta persoanele fizice nu mai au acces la acea informare despre care se face vorbire in lege.
Despre acest subiect s-a mai discutat, pesemne acum va aparea un text de lege care sa abroge ceea ce am citat mai sus si NU E CORECT!
CETATEANUL TREBUIE SA AIBA ACCES LA LEGE. E adevarat, nimeni nu poate invoca in apararea sa necunoasterea legii, si atunci CE FACE PARLAMENTUL ROMANIEI PENTRU INFORMAREA CETATEANULUI PE TARAM LEGISLATIV?????
In fond, mi se pare si o chestiune de civilizatie…
R.A. Monitorul Oficial se subordoneaza Camerei Deputatilor, nu?