Salvam rechinii ?
Nationalizarea bancilor falimentare inseamna cumpararea lor cu bani de la bugetul de stat, care se alcatuie din impozite, si cu imprumuturi ale statului, care aduc dupa ele dobanzi enorme. Toate aceste datorii facute de stat pentru salvarea unor institutii financiare care au jonglat cu banul depunatorului privat, plasandu-l in investitii uneori inutile si dezastruoase, dar si in buzunarele unor top-manageri lacomi si fara scrupule, urmeaza sa fie acoperite din taxe si o fiscalitate de stat din ce in ce mai apasatoare pentru contribuabil. Un cetatean care are datorii sau o firma mica/mijlocie ajunsa la insolventa n-o salveaza nimeni, trebuie sa-si scoata singura castanele din foc, cum poate.De ce, atunci, sa se acorde regim preferential pentru marii rechini din finante? Din castigurile lor enorme din ultimii ani nu s-au facut "pomeni nationale"!
Deja, Germania vrea sa preia conducerea celei mai mari banci de credite ipotecare. EXPROPIERE FORTATA. Tind sa cred, ca din ce in ce mai mult vom auzi de acea nationalizare amintita de tine 1948.
Dupa unii analisti de prestigiu ar fi mai nimerit desfiintarea actualului sistem bancar mondial si al burselor de valori, deoarece aceste nu respecta nici o regula de loialitate si de moralitate fata de activitatile reale si producatoare de profit real si palpabil.
Ar fi nimerit reinventarea unui sistem bancar foarte bine strunit si sub un control riguros al contribuabilului furat si mintit de actualul sistem.
Ideea cu "curatarea" sistemului bancar nu tine, deoarece ar duce la masuri extreme si la confiscari in lant a averilor celor care au dus in prapastie actualul sistem bancar.
Ar trebui, exact cum se mai spune instituirea unui sistem similar socialismului utopic, axat, in principal pe sentimente purificatoare si mai putin pe calculele capitaliste "salbatice" acuale.
Un adevarat scandal e pe cale sa izbucneasca in Irlanda, tara lovita dur de criza economica, dupa ce presa locala a aflat ca guvernul a ajutat de la buget unele banci private fara sa comunice nici sumele nici momentul operatiunilor.
Ceea ce a socat a fost sa se afle ca multe banci irlandeze au dat credite absolut fara nici un criteriu de performanta, ci pe relatii personale si presiuni politice.
Astfel, se pare ca Anglo Irish Bank (una dintre cele mai mari din Irlanda) a dat peste 300 de milioane€ de credite fara nici o garantie sau dosar de afaceri sau imobiliar.
Mai mult, presedintele AIB, Sean Fitzpatrick si-a acordat singur un credit pentru "nevoi personale" de..87 milioane€ !!! Iar acum banca AIB vrea ca guvernul sa o salveze de la faliment !
De ce populatia trebuie sa plateasca pentru mentinerea in coma a unui sistem financiar care a dovedit ca nu functioneaza? Daca tot suntem capitalisti sa fim pana la capat. Ai o activitate care iti aduce profit, existi. Nu ai, dai faliment. Bancile, care nu sunt mai presus de regulile economice, au dat chix (cele care au dat). Prin urmare, sa falimenteze, la fel ca orice amarastean, care este dat afara din casa, si apoi se sinucide.
Sunt socat de prostirea pe fata si in masa a poporului american dupa o reteta care se va aplica cat de curand si in Europa, care accepta sa arunce mii de miliarde de euro pentru mentinerea in viata a unui sistem fara sanse de revenire. Nu inteleg cum accepta sa fie pacaliti atat de usor.
In viziunea mea, solutia este falimentul institutiilor care trebuie sa dea faliment, apoi reconstruirea unui alt sistem pe baze corecte.
Asadar, "nationalizare capitalista" de buna seama! Adica pe bani buni de la stat, adica pe banii nostri din impozite si taxe - nu ca aia comunista de la 11 iunie 1948, evident.
Carevasazica acuma urmeaza sa RASCUMPARAM practic bancile de la austrieci, francezi dupa ce le-au adus in pragul falimentului. Asta dupa ce astia le-au luat aproape pe nimic de la statul roman , FARA NICI O DATORIE, fara ACTIVE TOXICE fara CREDITE NEPERFORMANTE. Incursiunea austriecilor sau francezilor pe plaiul mioritic bancar, ii umple de bani pe baietii destept, a doua oara in istorie! Reteta : cumperi pe nimic o banca romaneasca, o storci de active, o duci la faliment si apoi, te salvezi pe banii publici platiti de romani cu titlu de taxe si impozite.
Bravos natiune! Acuma poate va pricepe fiecare pe propria-i piele ce insemna capitalism rapace, exploatare nerusinata, minciuna abjecta, colonialism veros.
Astfel se explica chestii pe care majoritatea dintre noi nu le intelegeam. Deci problema defapt nu e ca , restantierii americani nu mai au bani sa plateasca creditele, ci ca desi au bani ei considera ca nu mai merita, prefera sa piarda casa decat sa plateasca mai mult decat face.
Asadar : salvam sau nu rechinii ?
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































Parmalat said
am February 22 2009 @ 9:12 pm
Ii salvam domnilor fiindca altfel ne intoarcem in feudalism!
Daca pica Bank of America si Citigroup ne intoarcem in vestul salbatic si pe vremea indienilor!!!
alex.dumitrascu said
am February 22 2009 @ 9:25 pm
Nu se ’salveaza” bancile, se “salveaza ” banii deponentilor si finantarea economiei.
Cineva trebuie sa plateasca pentru actualul faliment mondial .
Am aratat de mai multe ori ca la originea crizei mondiale se afla prostia de a tranzactiona imobile in conditiile liberei circulatii a marfurilor si capitalurilor, exclusiv dupa regulile pietei de capital, ignorandu-se insa faptul elementar ca imobilele nu sunt o marfa obisnuita. Imobilelor nu li se pot aplica regulile liberei circulatii si ale globalizarii pietelor, pentru simplul motiv ca ….nu pot fi relocate.
La o analiza atenta, deducem fara dubiu ca actuala criza mondiala isi are originea si fundamentul in ‘criza creditelor imobiliare subprime”, si implicit in boom-ul imobiliar.
Nesocotirea de catre prosti a fundamentelor economice se plateste de catre statele care nu au reglementat piata imobiliara.
Vedeti care sunt la ora actuala singurele state neafectate de criza, si vedeti cum e reglementata acolo piata imobiliara.
Radianu Mihai said
am February 22 2009 @ 9:53 pm
bancile trebuie lasate sa se descurce singure,ca orice agent economic,dar sub atentul control al BNR,sa nu sara din nou calul la dobanzi si comisioane!
care a facut afaceri proaste sa dea faliment ca orice agent economic
deci nu trebuie ajutate in nici un fel!
apocas said
am February 22 2009 @ 10:06 pm
romania are un exercitiu vechi in salvarea bancilor care se duc spre faliment ( chiar si dupa salvare)
pai bancorexu a supt bani inainte si dupa 1996, priministru Ciorbea a facut cadou , discret, (dar nu din leafa lui) un miliuard de dolari, sistemului (bancorex si falitii sai), asta in 1997
era mandria lui e.constantinescu ca noi nu in colaps, dar banii s-au dus undeva si sigur nu pe apa sambetei ci in buzunarele unora!
asa ca teoria buna, propaganda buna,(loby), dar cine plateste si unde e diferenta (dlor economisti) ca banii nu au ars in crematoriu!!!!
Paul said
am February 22 2009 @ 10:17 pm
Cred ca raspunsul la aceasta intrebare va fi dat dupa ce raspundem la o alta intrebare: De ce vrea FMI ca Statul roman sa faca imprumut la ei? Se stie ca Fondul ar putea ajunge la “fundul sacului” (se poate vedea ce fonduri au fost date de Japonia saptamina aceasta). Lichiditatile se pot obtine fie prin emiterea de obligatiuni (in nume propriu pe pietele financiare – metoda nefolosita pana acum de fond) fie prin solicitarea de depozite de la membrii (daca nu ma insel, are 185 de state membre – ceea ce face acum) sau fie prin tipaire de bani (prin emisiuni tip Special Drawing Rights, instrument financiar deja folosit si de FMI ?i de Banca Mondial?). Daca vom sti de ce vrea FMI sa creasca inflatia si mai mult atunci vom sti si ce trebuie facut cu bancile falimentare.
Virgiil said
am February 22 2009 @ 10:59 pm
Nu, situatia dezastruoasa in care ne aflam (lasam criz la o parte) se datoreaza bancilor si, mai ales, Bancii Nationale, care a stiut de toate potlogariile bancilor care au falimentat dar nu au luat nicio masura. Vesnicii Isarescu si Vasilescu au dat in permanenta explicatii stupide dar si-au vazut de interesele lor si nu au miscat nici un deget pentru salvarea Leului.
Au descoperit ca unele banci au vrut sa dea o livitura de gratie leului nostru amarat. Au siut care sunt acelea. Nu era firesc sa le pofteasca afara pentru 5 sau 10 ani ? Nu au facut nimic.
Acum vor sprijin de la stat, doar ca sa-si mentina in continuare privilegiile si averile uriase.
Da, bancile insolvabile trebuie NATIONALIZATE. Fara discutie si stai sa vezi si fara infuzii de capital din ceea ce nu avem.
Catalin HN said
am February 22 2009 @ 11:02 pm
Total de acord cu Radianu Mihai si Virgiil.
apocas said
am February 23 2009 @ 12:20 am
sunt multi aparatori ai sistemului bancar, si pe buna dreptate, dar multi dintre acestia confunda necesarul sistem bancar cu bancile comerciale.
bancile sunt necesare spre a forma sistemul bancar dar nu toate, nu in ori ce conditii. unele pot sa dispara, si nu ar fi de loc o premiera in romania, eu cred ca mai multe au disparut decat au ramas! au falimentat, si ce?
acum nu se simte nevoia ( daca e sincera, onesta) de a pastra o anume banca care nu merge. nu merge si gata.
bancile si nu sistemul bancar,dar si institutia de supraveghere (in alte tari mai cu traditie in domeniu este o institutie distincta de banca centrala – si tot o da in bara), au comis erori care sunt in afara legii si eticii.
in afara legii sunt intelegerile dintre banci care si-au coordonat coeficientii, dobanzile si mai toate tipurile de magarii astfel incat clientul nu avea unde sa fuga. micile discrepante erau distribuite astfel (si mai sunt) incat sa ia ochii dar pe total suma efectelor este aceiasi.
asa ceva este ilegal, inclusiv in legislatia romana, dar si in cea europeana in care sistemul bancar romanesc este actor, important, totusi.
greu de dovedit, dar nu mie sau noua ne revine sau ne revenea aceasta datorie, de a dovedi reaua credinta si intelegerile in afara legii dintre bancheri!
Marcel said
am February 23 2009 @ 2:35 am
Domnilor nu va faceti griji bancile o sa fie ajutate de catre stat deoarece se da spaga puternica pentru a se aproba asta asa ca ……… Cu toate bancile care au falimentat s-a intamplat asta. Fosti patroni ai acestor banci sunt bine mersi cu alte afaceri mult mai bune, nu s-a luat nici o masura impotriva lor. De ce ar fi acum altfel? Sau ar trebui sa stim cine sunt acesti patroni de banci ca sa nu ne mai facem probleme pentru ei ?
LastChance said
am February 23 2009 @ 9:13 am
ar trebui scosi banii fraudati si ascunsi prin paradisuri fiscale, daca guvernele ar dori sa faca treba acum ar fi momentul unei stabilizari la nivel mondial si astfel sar face curatenie in finantele lumii. Altfel ei vor sa faca o revolutie fara revolutie
gabriel said
am February 23 2009 @ 9:29 am
este nu cerc vicios daca trebuie tb analizat la sange aceste cereri corwect nu ar trebui ajutate dar.. ca sa functioneze economia unele trebuiesc ajutate … http://www.anunturiplatite.ro
Marius Emanuel said
am February 23 2009 @ 10:35 am
Domnule,
Felicitari si mult succes in lupta dvs cu raul din sistemul bancar ticalosit. Nu sunt un defetist, sunt chiar un luptator si de aceea am avut multe de pierdut in viata. De aceea va intreb ce sanse credeti ca poate avea un om simplu fara bani sa lupte si sa invinga fiara banilor? Chiar daca are legea de partea sa, si bunul simt, cand totul se rezuma in final la bani pe lumea asta, e aproape imposibil sa invinga!
Va dau mai jos un link care ar trebui sa va dea mult de gandit cu privire la viitorul nefast ce neasteapta:
http://www.radiovega.ro/verichip.html
Sa dea Domnul sa nu se realizeze, dar tare mi-e teama ca drumul ne este deja trasat!
Cu mult respect,
Marian Emanuel
MODERAT said
am February 23 2009 @ 10:52 am
Din pacate, daca ne raportam la romanica, suntem in situatia de a analiza daca salvam rechinii altora si poate asta ne ajuta sa luam o decizie mai usor.
Contrar specialistiilor ( de exemplu Parmalat, care spune clar DA, motivand ca cele 2 banci sunt inima sistemului, pana acum RBS era creierul sistemului dar observa ca-si schimba optiunile si-l tachinez pe aceasta tema) eu zica ca NU.
Argumentele mele, referitor la situatia nationala, sunt legate de o viziune pe termen lung. Este oare mai sigur sa duci o campanie de prevenire a unei boli incurabile sau sa incerci sa mentii in viata un asemenea bolnav? Prin urmare sa lasam bancile sa se cupleze cu cordonul ombilical catre bancile mama, iar statul roman sa se axeze catre cele 2 banci romanesti si infiintarea a inca uneia, o banca populara comerciala, cu capital majoritar al statului. La profiturile scoase de banci in 2008, aceasta investitie ar fi profitabila chiar daca acestea raman la o treime in 2009.
Mai bine ma fura romanii decat austriecii, fracezii, olandezii, greci, turcii, englezii sau cu atat mai mult italienii.
Asociatia Clientilor Bancilor din Romania http://acbdr.wordpress.com/
Buduru said
am February 23 2009 @ 11:17 am
Ca sa analizezi CUM iesi din aceasta situatie, trebuie sa-ntelegi DE CE s-a ajuns aici! Bancile au evoluat, de la evreul care imprumuta aur cu dobanda, la institutiile “stat in stat”, de astazi, datorita reglementarilor impuse de STAT. E limpede, astazi, ca, aceste reglementari, care ar fi trebuit sa protejeze clientul, au protejat, de fapt, bancile (camatarii), prin diminuarea, sau eliminarea concurentei. Economia de piata nu poate exista, fara piata! Atunci cand concurenta tinde la infinit, profitul tinde la zero, si reciproc! Profitul poate sa fie fiscalizat, sau nu! Cine a platit taxe si impozite pe banii furati? Pentru ca n-are rost sa ne ascundem dupa “ACTIVE TOXICE”, “CREDITE NEPERFORMANTE”, “INGINERII FINANCIARE”, etc.! Conducerea bancii a dat bani unor indivizi, cu scopul precis de a nu-i mai recupera! “Imparteala” s-a stabilit, procentual, inainte de acordarea creditului! Cine a furat banii, sa-i dea inapoi! De ce sa capitalizezi banci din care s-au furat bani, cu concursul conducerii? Cu banii astia se pot infiinta banci noi, “curate”! Cele cu probleme, sa fie lichidate! Problema nu este “daca salvam, sau nu, bancile in dificultate?”! Problema este: “ii salvam, sau nu, pe managerii acestor banci?”! Eu spun ca nu merita!
LastChance said
am February 23 2009 @ 12:50 pm
bancile nu sunt statul, ele sunt camatari cu acoperirea statului
nedumeritu said
am February 23 2009 @ 2:46 pm
nu stiu cine a scris un asemenea articol nesemnat, dar banuiesc ca reflecta pozitia d-lui Urban daca se afla pe blogul sau. in cazul asta pot spune ca a ales bine partidul pe care-l reprezinta in parlament (n-am inteles inca daca a devenit si membru), un partid fara identitate si fara ideologie dar de un populism fara limite. nu conteaza ca ai intrat in parlament ca democrat-LIBERAL, poti foarte bine sa propovaduiesti, cand da bine la audienta, tezele socialismului utopic. mai rau ca Iliescu, care in 90 era nemultumit ca a fost intinate idealurile socialismului stiintific. pai, mai oameni buni, socialismului utopic de aia se cheama utopic, fiindca din motive obiective, ce tin de factori sociali, nu va putea fi niciodata transpus in practica. degeaba s-a incercat, mai facand diverse ajustari pe ici pe colo, de la falanstere pana la Republica Sovietelor, de fiecare data, rezultatul a fost, mai devreme sau mai tarziu, un mare ESEC.
sigur ca in vremuri de criza stangismele astea excesive pot sa prinda bine in fata celor mai afectati de problemele economice. dar asemenea elucubratii sustinute de un reprezentant in forul legislativ din partea unui partid care are in titulatura cuvantul “liberal” denota ori operarea cu niste notiuni al caror inteles nu e cunoscut, intr-o lipsa crasa de cultura politica, ori lipsa oricarei coerente de gandire si actiune politica, ceea ce permite in orice moment sa imbratisezi acel discurs care gadila placut urechile adresantilor chiar daca e in totala contradictie cu propriile afirmatii de mai devreme, in absenta totala a moralitatii.
din partea mea, NU, domnule, 45 de ani de experimente socialiste au ajuns tarii asteia ca s-o duca de rapa, numai niste iresponsabili sau rauvoitori ar putea dori reluarea unui asemenea demers!
Ovidiu said
am February 23 2009 @ 2:48 pm
La intrebarea asta: “SALVAM RECHINII?”
Eu as raspunde cu o alta intrebare:”DE CE?”
Exista argumente ?
MODERAT said
am February 23 2009 @ 3:12 pm
@ nedumeritul
- bine macar in finalul postarii ai reusit sa zici cefa si-n topic, asta e important, restul este o optiune a ta, si un drept al tau, asupra unei culori politice, si chiar nimeni pe acest forum nu incearca sa te determine sa o schimbi. Poti ramane liberal pana la finish, dar exista sectiunea Politica unde poti deszbate acest subiect.
Cat despre acuzatiile tale fara argumente, sunt opinii si punct. Noi discutam ce face omul urban aici, si la politica il judecam pe pedelistul urban, si chiar putem face diferenta intre cei 2. Sper ca nu te superi ptr aceste precizari.
Asociatia Clientilor Bancilor din Romania http://acbdr.wordpress.com/
redondo said
am February 24 2009 @ 10:59 am
banca comerciala in romania inseamna adapost la umbra bnr-ului pentru cei mai inventivi camatari : de ce nu fac in vest ce fac pe la noi ? fiindca le este frica si fiindca acolo exista niste legi foate stricte cu privire la mediul bancar ,acolo nu te joci cu contractul ,nu fentezi dae cu alt dae ,nu inventezi gogorite de comisioane ,nu inchizi firme si nenorocesti familii doar ca nu te mai saturi de profit. cine are o curiozitate cat de mica sa vada care sunt profiturile infectilor astia anul trecut il ia durerea de cap. solutia ? natia asta ar trebui sa inceapa sa ii boicoteze ,zicea cineva bine,sa inceapa cu o banca ,cat de mica ,sa nu mai faca operatiuni prin ea ,sa o ignore ,si sa vedeti ca o sa revina la sentimente mai bune toti.
si apoi ,trebuie pacalicilor astia de isarescu ,vasilescu ,negritoiu ,baltazar,etc sa le sune careva trezirea.daca nu sa plece in alte zari ca si-au facut suma ,ne-am saturat de asa specialisti
Csaba said
am February 25 2009 @ 1:46 am
Eu zic sa nu-i salvam, indiferent de consecinte. Saracii nu vor fi mai saraci si bancherii incapabili sa produca profit nu merita sa fie bancheri.
Popescu Mihai said
am February 26 2009 @ 7:29 am
Pe noi cine ne salva de comisioanele abuzive ale bancilor? Nimeni. Asa ca….la faliment cu ele.
MODERAT said
am February 26 2009 @ 3:25 pm
acum e momentul, RBS ROMANIA e de vanzare. detalii pe
http://acbdr.wordpress.com/2009/02/26/rbs-romania-for-sale/
Roald said
am March 6 2009 @ 1:49 pm
Si daca falimenteaza ce? Niste hoti mai putin! Fara banci cresterea economica este mai lenta, dar e sanatoasa.