Sistemul electronic de votare
---------- Forwarded message ----------
From: Dan
Date: 2009/2/21
Subject: De la un cititor al blogului
To: urban.iulian@gmail.com
Buna ziua,Va urmaresc cu interes blogul.V-am trimis un fisier despre o idee a mea.Stiu ca nu se poate aplica momentan,dar v-o trimit numai in ideea de a vedea ce crede un senator despre asta.
Va multmesc.
Sistem de votare electronic
Pentru contracararea corupţiei şi pentru a transforma clasa politică în ceea ce se vrea a fi din ceea ce este, mă gândesc că ar putea fi oportună introducerea unui sistem de vot care să poată permite accesul mult mai facil si mai direct al populaţiei la actul de guvernare.
Momentan ,sistemul de vot este unul care se bazează pe o teorie veche de 2000 de ani,înca de pe vremea lui Pericle.
Sistemul atenian de vot este unul foarte bun dar să nu uitam ca pe vremea lui Pericle toată lumea venea în agora şi legile se discutau acolo.O dată cu creşterea populaţiei s-a produs şi îndepartarea mulţimii de actul legislativ, ceea ce a dus la producerea abuzurilor de catre cei care au puterea in frâie.
Accesul populaţiei la actul puterii a fost negat faţiş în vremea totalitarismului ,pentru ca în era democraţiei(mai ales a celor incipiente,cum e cazul Romaniei) accesul să fie îngrădit indirect prin bani si influenţe.
Unui popor cum este cel român ,care nu a beneficiat ani indelungaţi de o democraţie adevarată si care nu a avut parte de o educaţie în acest sens( nici nu ar avea cine să o facă ), introducerea democraţiei nu este altceva decât un transfer de putere totalitară dintr-un sistem in altul.
Poporul român nu a avut parte de exerciţiul american,unde democraţia s-a infăptuit încă de la bun început fără interpunerea altor forme de guvernare ,nici de un personaj cum e Împaratul Japoniei care să le insufle un cult al muncii şi un spirit civic, nici de o revoluţie ca în Franţa .
Drept dovadă ,iată haosul extrem în care ne găsim.O ţară care ar avea potenţial extraordinar atât turistic cât şi comercial-industrial totuşi este una din codaşele Uniunii Europene cam din toate punctele de vedere.
Munţii României ,litoralul,Delta Dunării,zonele viticole,mânăstirile din Moldova şi nu numai,tradiţiile româneşti ar putea fi puse în valoare mai bine daca ar fi bani şi dacă legile ar fi mai ferme şi mai bine construite.
Potenţialul comercial al ţării noastre este indiscutabil , nodul intre Orient şi Occident putând fi aici legat, iar această aşezare între continente, care de veacuri ne-a fost pricina necazurilor,acum ar putea fi una din cauzele bunăstării.Industrial,fabrici si rafinării ar putea fi trecute din nou în proprietatea statului(pentru o privatizare ulterioară transparentă) sau măcar contractele făcute publice iar preţul reevaluat, acum venindu-mi în minte numai câteva exemple: Petrom,Petromidia,BCR,Transgaz,EON,ENEL plus "băieţii deştepţi" ai energiei care jonglează cu banii noştri ,plus ceea ce se pare că s-a întâmplat cu platforma continentală a Marii Negre ,recent câştigată în proces cu Ucraina.
Nu zic ca am deveni o Japonia sau Germania ,peste noapte, dar dacă japonezii au reuşit să facă dintr-o stânca din ocean loc de prosperitate,cred ca pot şi românii măcar să încerce să se ridice peste statutul de tara codaşă din Uniunea Europeană.
Să revenim la ce încerc să vă arăt în scurta prezentare de faţă.
Dacă sistemul de votare ar fi unul în care ,săptămânal sau lunar, să zicem , cetăţenii ar putea vota un pachet de legi cred că multe lucruri s-ar schimba in România.
Închipuiţi-vă că duminica asta , între ora 0000 si ora 2400 , trebuie sa votaţi un pachet de legi care să decidă dacă taxa auto trebuie triplată , dacă se vinde CEC, sau dacă se concesionează zona economică exclusivă din Marea Neagră unei obscure firme .
Legile vor fi elaborate tot de Parlament ,dar în loc să aibă nevoie de girul Preşedintelui vor avea girul întregii populaţii,căci până la urmă ce este preşedintele,nu reprezentantul populaţiei ?
Pare uluitor nu?Să puteţi fi implicaţi voi în actul de guvernare.Pare ceva de pe altă planetă.În cele ce urmează voi arăta că acest lucru este perfect posibil dacă se doreşte.
Sumele pentru implementare sunt mari,uriaşe,dar beneficiile sunt colosale.
Cred că un sistem ce ar putea duce la îndeplinire un asemenea obiectiv ar fi unul care să cuprindă un terminal cu un display LCD cu diagonală de aproximativ 9" ,la care utilizatorii să se poată loga cu un cititor de amprentă(terminal ce ar putea fi fixat în peretele fiecărui apartament).
Aici va apărea textul legilor ce urmează a fi dat acordul precum şi o explicaţie pe înţelesul persoanelor ce nu fac parte din aparatul administrativ-juridic ,ce nu sunt familiarizaţi cu termenii juridici precum şi o clarificare a termenilor ce pot crea confuzii.
În urma logarii ,după citirea textului,cetaţeanul X va avea două opţiuni:DA sau NU.
Optez pentru excluderea variantei "Mă abţin" deoarece consider că pentru o schimbare şi pentru o prosperitate trebuie să ne implicăm şi să nu mai acceptăm ca alţii să decidă pentru noi.
Costurile pot ajunge la sume impresionante,e adevărat: conectarea fiecărei case cu aşa ceva,plus cablurile necesare(se pot folosi cablurile de telefonie sau CATV,acolo unde se poate),plus persoane care să deservească serviceul respectivelor unităti,dar beneficiile sunt nenumărate.Gândiţi-vă câţi bani s-au dus pe apa sâmbetei cu autostrada Transilvania,gândiţi-vă câţi bani s-au furat în energie,gândiţi-vă câţi bani s-au evaporat o dată cu flota României(a 9-a flota din lume,mai mare decat a Australiei).
Pentru echivalentul urnelor mobile ar putea fi utilizată o variantă a mobilă a unităţii,care să se conecteze prin Internet, securizat, la o bază de date centrală unde sunt stocate amprentele,pentru validare,într-un sistem asemănător cu cel al cardurilor bancare.
Nu am idee despre costurile cablării caselor fără telefonie sau CATV,dar cred ca în locurile unde această metodă nu e fezabilă,se poate folosi ,pentru transmisia datelor,infrastructura GSM,volumul de date nefiind foarte mare.
Preţul unei unitaţi de votare care să cuprindă şi hardware-ul de conectare plus software,plus unitate de citire amprente nu cred sa depaşeasca 100-120 de euro ,avand în vedere volumul comenzii:undeva pe la 10 milioane de bucaţi.Deci un cost iniţial de un miliard doua sute de milioane de euro,plus cablajul acolo unde este fezabil,inca 300-400 de milioane de euro,plus creearea bazei de date cu amprentele populaţiei cu drept de vot,vreo 50 de mil de euro,plus costuri adiţionale neprevăzute,am putea ajunge la vreo două miliarde de euro.
Daca presupunem că calculele mele sunt fanteziste şi că preţul ar fi mult mai mare.OK. să zicem 5 miliarde de euro.E mult?Da e mult ,dar dacă ratăm cele 30 de milliarde de euro ce trebuiesc să intre in ţară de la UE.Nu e mai mult?Iar acest sistem va putea fi proiectat să dureze şi 30 de ani fără a fi înlocuit(se vor înlocui doar unităţile care vor ceda).
Printre problemele şi imperfecţiunile sistemului sesizez: într-o familie cineva ar putea pune degetul să realizeze autentificarea,dar altcineva să apese butonul in locul lui.
Presupunem că persoanele au discernamant.Gândiţi-vă la persoanele oarbe sau cele care nu ştiu să citească, şi care sunt îndemnate de cei din secţiile de votare să pună ştampilă pe un anume partid sau pe un anume candidat.
2.Sistemul de vot ar putea fi victima unui atac al hackerilor sau pe Internet.Sistemul va avea o metodă de conectare similară cu a băncilor sau Armatei cu un nivel SIMILAR de securizare si criptare.
3.Ce se intamplă dacă o persoană nu votează?Nimic.Ca şi până acum.
Dar cred şi sper că văzând legea pe peretele propriei sufragerii numărul celor care vor apasa butonul şi vor vota va fi mult mai mare decât al celor care stau actualmente pasivi . În timp ,după rafinarea sistemului şi obişnuirea populaţiei cu ea ,s-ar putea institui şi o obligaţie de a vota,cu excepţia celor ce nu sunt în ţară.De ce sa nu putem consacra o oră pe saptamană/lună pentru votarea unor legi ce ne vor afecta direct viaţa?
Problema este muult mai spinoasă şi mai plină de parti dificile ,dar daca există voinţă este una rezolvabilă.
sistem-de-votare-electronic
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































eugenil said
am February 22 2009 @ 11:18 am
STIMATE DOMN, IDEA MI SE PARE FOARTE BUNA SI POATE FI IMPLEMENTATA CA O INVESTITIE IN INFRASTRUCTURA TARII IN ACESTE TIMPURI DE CRIZA.
DAR AR PUTE SA IASA SI MAI IEFTIN DACA AR FI O UNITATE CUPLATA LA TV
FIINDCA MAJORITATEA AU DEJA.