Sistemul bancar si economic mondial este conectat la aparate care-l mentin artificial in viata

Tweet this

Investitorul George Soros a declarat, vineri, ca sistemul financiar mondial s-a dezintegrat si ca nu se intrevede vreo iesire imediata din criza, transmite Reuters.

Soros a afirmat ca situatia actuala este mai serioasa decat cea din perioada Marii Depresiuni. Investitorul a comparat de altfel criza economica si financiara cu destramarea Uniunii Sovietice.

Soros, a carui avere este estimata de Forbes la noua miliarde de dolari, a precizat ca falimentul bancii de investitii Lehman Brothers, in luna septembrie a anului trecut, a reprezentat un moment de rascruce in functionarea pietei. "Am fost martorii prabusirii sistemului financiar", a declarat Soros in cadrul unui discurs rostit la Columbia University. "Sistemul a fost conectat la aparatele care-l mentin artificial in viata iar acum inca se afla in coma. Nu se intrevede niciun semn ca am fi aproape de sfarsitul crizei", a adaugat investitorul.

Declaratia lui Soros a fost facuta in cadrul aceleiasi conferinte in care a vorbit si Paul Volcker, numit de presedintele Obama in fruntea Economic Recovery Advisory Board, care a afirmat ca economia globala s-ar putea deterioara chiar mai rapid decat in cazul Marii Depresiuni din anii '30. Volcker a remarcat ca productia industriala la nivel mondial se afla intr-o scadere mai accelerata decat in SUA, care are oricum probleme grave.

"Nu tin minte nici o perioada, poate nici macar in timpul Marii Depresii, in care economia scade intr-un ritm atat de alert si atat de uniform in lume", a declarat Volcker. De asemenea, Volcker, fost presedinte al Federal Reserve, se indoieste ca masurile pentru salvarea economiei, asa zisele "inovatii financiare", adica cele care au dus la crearea activelor toxice, ar fi adus beneficii importante societatii, scrie Reuters.
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5437305-george-soros-colapsul-sistemului-financiar-nu-are-solutie-imediata.htm




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 964

6 Comentarii pana acum»

  1. economia e guadagnare per tutti » Blog Archive » Banche e mondo economico è collegato a dispositivi Carel mantenere artificialmente in vita said

    am February 21 2009 @ 4:15 pm

    [...] Fonte Urban Iulian [...]

  2. Daniel said

    am February 21 2009 @ 8:30 pm

    Soros spune lucrurilor pe nume, dar la noi in mass-media nimeni nu baga in seama un “biet multimiliardar”, care si-a facut averea folosind flerul si cunoscand bine piata financiara.

    Lumea din Romania e convinsa ca statul TREBUIE sa faca ceva, si ca va face ceva. Ideea ca tatucul-stat face totul, rezolva totul, lateste pensii si salarii indiferent de criza, e atat de adanc inradacinata, ca romanului nu ii pasa de nimic.

    Il credeti pe Soros? Sau pe Basescu? (citez: criza nu se va sinti in Romania)

    Io il cred pa Basescu, ca minte asa de frumooooos…. si cica o sa traim bine….

  3. MODERAT said

    am February 22 2009 @ 9:46 am

    @ daniel

    nici pe unul nici pe altul
    in perioada de criza am incredere numai in flerul meu, restul e manipulare. Cum manipularea a provocat si criza.
    Cat despre ce trebuie sa faca statul, sau care sunt asteptarile romanilor in acest sens, se stie ca noua trebuie sa ne rezolve altii problemele, ptr ca noi platim taxe si impozite, e o discutie lunga despre mentalitatea noastra, si o inchei inainte de a o incepe parafrazand:

    Nu intreba de ce esti abuzat, intraba ce faci ca sa nu mai fi abuzat!

    Asociatia Clientilor Bancilor din Romania
    http://acbdr.wordpress.com/

  4. http://saccsiv.wordpress.com/2009/02/22/george-soros-confirma-folosirea-pretului-petrolului-ca-arma-video/ said

    am February 22 2009 @ 3:40 pm

    Paul Adolph Volcker ( 1927 – ) , Chairman of the Federal Reserve , sub Jimmy Carter si Ronald Reagan . Consilier economic al lui Barack Obama in timpul campaniei electorale, numit apoi de noul presedinte in fruntea Economic Recovery Advisory Board.
    De asemenea a mai fost director of financial al U.S. Treasury Department , unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a gold convertibility in 1971 . Vice president si director of planning la Chase Manhattan Bank. ( Rockefeller ) . Chairman al bancii de investitii J. Rothschild, Wolfensohn & Co. ( James D. Wolfensohn va deveni mai tarziu presedinte al World Bank. )
    Chairman of the Board of Trustees al Group of Thirty . L-a ajutat pe David Rockefeller in crearea in 1973 a Trilateral Commission . O lunga asociere cu Rockefeller family , fiind inclusiv membership of the Trust Committee al Rockefeller Group, Inc. .
    Membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ) . Membru Bohemian Grove

    George Soros (György Schwartz) ( 1930 – ) , nascut in Ungaria , speculator , investitor , activist politic , chairman al Soros Fund Management si Open Society Institute , membru Board of Directors COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ) . Sprijinitor al Solidaritatii din Polonia , al Cartei 77 in Cehoslovacia , finantator al revolutiilor portocalii .
    L-a sprijinit si l-a considerat invingator pe Obama inca de cand Hillarry Clinton era pe cai mari .
    Sprijina liberalizarea drogurilor si sinuciderea prin asistenta medicala .
    Participant Bilderberg Group .
    La Forumul Economic de la Davos , Elvetia, 27 Ian. 1995 , spunea :
    “ Lumea are nevoie de o noua ordine mondiala si va avertizez ca urmeaza o perioada de puternica dezordine în întreaga lume. “
    George Soros are stranse legaturi cu Rockefeller si este bine cunoscut pentru Black Wednesday , 1992, cand a castiagt 1.1 miliarde de dolari pe spinarea Bank Of England sau pentru fosta criza economica pe care a generat-o in Asia de sud – est .
    In 2007 a fost remunerat , ca director de fonduri speculative , cu suma de 2,9 miliarde dolari .

    http://saccsiv.wordpress.com/2008/12/02/george-soros-guvernul-mondial-noua-ordine-mondiala-lista-lui-soros/

  5. Lanton said

    am February 23 2009 @ 9:13 am

    Intreg sistemul in care traim se bazeaza pe efecte economice piramidale in dorinta de a reinventa matematica, unde de la acel simplu unu plus unu este egal cu doi, s-a ajuns astazi sa se gandeasca la modul ca un mar rosu plus un mar verde nu poate fi egal cu doua mere, iar intoarcerea la matematica de bun-simt poate sa salveze bancile, care vor mai putea fi salvate, si este de departe imperios necesar a se renunta la simboluri, iar economia sa inceapa a se raporta la elemente palpabile ca productie fizica si tangibila, si nu garantii monetare, pentru ca efectul final al acestora il traim astazi si se pare ca il vom traii mult timp de acum inainte.

  6. Cristi Sparlu said

    am February 23 2009 @ 10:20 am

    Nu cred in conspiratia “Noi ordini mondiale”. Bogatii acestei lumi cred ca din contra sunt depasiti de aceste evenimente. Ei incearca cu disperare sa pastreze situatia de dinainte de criza, dar fara rezultate pentru ca asa cum amintea domnul Lanton civilizatia occidentala (ea este in criza) s-a dezvoltat pe niste iluzii, picioarele sale de lut se prabusesc unul cate unul, iar noi privim totul “de la televizor” si ne tot batem capul ce va fi.
    Bogatii lumii vad lucrurile din “turnul de control”. Noi, ceilalti (restul lumii) suntem in “avion”. Daca ne vom prabusi ei nu vor avea pe cine sa mai controleze din acel turn si toata influenta lor, puterea lor va fi pentru cine sau pentru ce?

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean