Guvernul a redus nivelul taxei auto
Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri o hotărâre potrivit căreia taxa de poluare auto este redusă cu o treime faţă de valoarea actuală. Mai mult, maşinile cumpărate înainte de 15 decembrie 2008, data la care a intrat în vigoare ordonanţa de urgenţă prin care taxa era majorată de vechiul Executiv, pot fi înmatriculate pe baza vechii legi, la cuantumul taxei din iulie 2008. Proprietarii de maşini care au plătit taxa la valoarea nouă vor primi de la stat diferenţa.
"Astăzi am luat decizia finală, am redus taxa pe poluare pentru autovehicule cu o treime, am reglementat situaţia maşinilor care au fost cumpărate înainte de 15 decembrie 2008, care au posibilitatea să fie înmatriculate pe baza legii vechi" a declarat premierul Emil Boc, care a adăugat că este vorba depre o "taxă decentă".
Ca să reducă valoarea taxei, autorităţile sunt nevoite să modifice, din nou, formula de calcul. Guvernul a trimis deja o scrisoare la Bruxelles, prin care cere acceptul pentru instituirea noilor valori ale taxei.
Persoanele care şi-au cumpărat maşini înainte de 15 decembrie 2008 au la dispoziţie 90 de zile pentru a depune dosarul la autorităţile fiscale competente şi a-şi înmatricula autovehiculele la cuantumul taxei din iulie 2008. Cei care au apucat să îşi înmatriculeze maşinile cumpărate înainte de decembrie 2008, şi au plătit taxa triplată vor primi diferenţa în termen de 45 de zile.
Un alt subiect dezbătut în şedinţă a fost cel referitor la nivelul pensiei minime. Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care pensia socială minimă este stabilită la valoarea de 350 lei.
"Pensia va fi acordată în două tranşe, de la 1 aprilie, pentru cei care au pensii sub 300 lei, şi de la 1 octombrie pentru cei care au pensie sub 350 lei. Astfel nu va mai exista niciun pensionar în România care să aibă pensie sub 350 de lei." a arătat permierul Boc.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































costy said
am February 18 2009 @ 8:51 pm
E o dreptate pentru cei care au luat masini inainte de 15 dec 2008 si i-a prins triplarea pe nepregatite… dar in acelasi timp este rusinos pentru promisiunile pe care le-au facut inainte de alegeri… si nu numai… Indecizia lor a costat mult… Multe persoane au avut nevoie de multa rabdare… vanzarile si inmatricularile de masini noi si SH au scazut… acum e greu sa se ridice… pentru ca taxa oricum exista… si nu e tripla … e dubla… Si avand in vedere ca se anunta ca din vara se va modifica iar si va deveni taxa de poluare pentru toate masinile… asta pune capac la toate si foarte putine persoane se vor incumeta sa mai cumpere masini… caci nu se stie ce va fi si oamenilor le este teama… Cred ca este o taxa facuta ca oamenii de rand sa nu aibe parte de masini… sa se faca diferenta intre cei bogati si cei saraci… Vai steaua noastra de romani… Eu am incercat prin multe feluri sa fac ceva… Institutiile statului nu au ajutat… Rusine Curtea Constitutionala… Rusine Traian Basescu… Rusine Avocatul Poporului… Rusine Justitie… care l-au lasat pe Tariceanu sa instituie aceasta taxa care ii impovareaza pe romani… Este o taxa de care poporul roman nu va mai scapa in veci… indiferent de ce s-ar intampla… Singura solutie este ca oamenii sa fie uniti… Dar nu se intampla acest lucru…
Sa sofati bine!…
edy p. said
am February 18 2009 @ 9:08 pm
E RUSINOS
E PLINA TARA DE MASINI INMATRICULATE IN BULGARIA UNGARIA SI POLONIA.DE CE NU SE SPUNE CLAR CUM FAC VECINII NOSTRI!!!
SAU ASTA NU E SUBIECT DE TV-SOC? MAI BINE PLATIM LA ALTE STATE TAXE MAI MICI–DAR SE ADUNA —.CA NIMENUI NU-I TAMPIT SA PLATEASCA LA O MASINA DE 4000 EURO INCA ATATA SA-O INMATRICULEZE.
SE DUC PE LA VECINI SI SE REZOLVA CU CATEVA SUTE DE EURO.
EU MA GANDESC LA O AFACERE DIN ASTA, CA AM NEAMURI PE AFARA
DAR REPET ; E RUSINOS…ADICA VECINII NU TOT ACEASI ATMOSFERA POLUEAZA! DAR CAMIOANELE DE ZECI DE ANI,CA NU-I VEZI NUMARUL DE INMATRICULARE DE FUM, CUM MAI POT CIRCULA???
Fam Rusu said
am February 18 2009 @ 9:18 pm
E cea mai mare Magarie rusinoasa redusa cu 33% fata de lui Taricel-Citroel. Merita un huooo lung si bine ca avem o garsoniera in D , pe care inscriem cite masini vrem ….dar ce face omul de rind ?
Asta-i vita….Domnilor…Lupu-si schimba parul dar naravul ba
ady said
am February 18 2009 @ 11:19 pm
pai era vorba ca pdlul daca ajunge la guvernare anuleaza taxa auto!
oricum la urmatoarele alegeri lumea va tine cont!!!
Jiji said
am February 19 2009 @ 8:17 am
huuuuuuuuuuuuuuuoooooooooooooooooooooo
hhhhuuuuuuuuuuuuoooooooooooooooooooo
BOC POC de la cazatura aia in cap i se trage!
LastChance said
am February 19 2009 @ 9:51 am
CUM ESTE POSIBIL SA PUI TAXA DE POLUARE PE CEEA CE NU CIRCULA ,SINGURA TAXA DE POLUARE ADEVARATA APARE LA KM PARCURSI SI ASTA SE PERCEPE LA BENZINA SI MAI TREBUIE UNA CAND TREBUIE SA SCAPI DE VECHITURA, RESTUL ESTE JMENUIALA.
DECI:
- TAXA PE KM PARCURS (BENZINA)
- TAXA CAND VREI SA SCAPI DE VECHITURA, CA AIA POLUEAZA
(asa au nemtii)
ESTE SINGURA SOLUTIE CORECTA, RESTUL SOLUTIILOR SUNT ILEGALE, NU POTI SA-MI IEI TAXA PE AN CAND EU CIRCUL PUTIN CA SA PROTEJEZ NATURA. ESTE CA PLATA LA CALDURA FARA CONTOR TOATE CALORIFERELE DUDUIE DE CALDURA SI EU MA RACORESC DESCHIZAND GEAMUL DEOARECE NU ARE IMPORTANTA CAT CONSUM.
ESTE IPOCRIZIE PE FATA CEEA CE FAC ACUM CU TAXA SAU CU VARIANTA DE PLATA PE AN.
ESTE O SUPRATAXA SI ATAT, NU REZOLVA POLUAREA,
sony said
am February 19 2009 @ 11:28 am
pt fam Rusu : jos palaria ! va felicit pt ideea cu acea garsoniera ! din pacate, nu este posibila multi. eu ma numar printre astia multi… oricum, bravo!
RUSU FLORENTIN said
am February 19 2009 @ 5:17 pm
BUUUN , S-A DAT NOUA MULT ASTEPTATA TAXA AUTO….. O PROSTIE ! NORMAL, DOAR NU VA-TI FI ASTEPTAT SA FIE ANULATA…TRAIM IN ROMANIA CE NAIBA?!!
ACUM CA S-A DAT AM SI EU 3 NELAMURIRI,POATE MA AJUTA CINEVA ( DOMNUL SENATOR URBAN IULIAN EVENTUAL):
1. LA CE CURS EUR/RON SE INCASEAZA TAXA PT CEI CARE SI-AU CUMPARAT MASINI INAINTE DE 15.12.2008?
2. PENTRU AUTOTURISMELE CUMPARATE PRIN LEASING INAINTE DE ANUL 2007 CE FEL DE TAXA AUTO/POLUARE SE PLATESTE IN MOMENTUL INCHEIERII CONTRACTULUI DE LEASING?
3.CEI CARE AU PLATIT INTR-O FORMA SAU ALTA TAXA DE AUTO/POLUARE/PRIMA INMATRICULARE VOR MAI PLATI VIITOAREA TAXA DE POLUARE ANUALA CARE A FOST ANUNTATA PENTRU VARA LUI 2009?
MULTUMESC!
Coconas said
am February 23 2009 @ 10:49 pm
Era de asteptat sa se intample asa. Nici un politician asa zis responsabil nu recunoaste ca a mintit electoratul, si, bineinteles ca nu i se intampla nimic. Au promis marea cu sarea si acum nu ii vede nimeni in colegii stand de vorba cu prostii, au de recuperat sumele “investite”. Daca nu e asa, vreau sa vad unul care ma combate. Sunt un prost care am facut credit pe 10 ani de 4000 de euro si am cumparat o masina SH pentru a-mi duce copilul la gradinita (7 km)si sunt discriminat pe de o parte de catre cel care circula cu o masina la fel ca a mea, pentru care n-a platit taxa de poluare, pe de alta parte de primarul unui oras statiune care in fata celei mai mari gradinite din oras nu e in stare de cand a fost ales sa puna o masina de balast ca sa nu ni se morfoleasca copiii, si el sa stea in lux pe banii prostilor. Rusine, domnilor. Sunt curios daca bunul simt ii obliga pe cei pe care i-am ales sa tina cont de termenul de raspuns la o petitie, de exemplu. Inaintea ultimelor alegeri am scris unor distinsi deputati si nu am primit raspunsul nici acum. Pentru ei legea nu exista domnilor. Sunt preocupat de a initia un proiect legislativ pentru a stabili in ce fel pot sa faca promisiuni electorale si cum sa fie sanctionat cel care nu si le onoreaza. Rog pe cineva care cunoaste procedura sa ne ajute in acest sens.Vreau sa vad ce parere au domnii din PDL si PSD despre acest lucru. Acum spun ca n-au stiut ce bani sunt in buget. Dar oare cand si-au depus candidatura nu puteau sa consulte bugetul? Din cate stiu eu este public….. Ne-am saturat domnilor sa fim batjocoriti, pun taxe peste taxe, doar doar nu si-or pierde drepturile de deplasare. Traim intr-o tara in care respectarea drepturilor minoritatilor este un model de urmat, dar in care cetatenii romani nu au drepturi acolo unde sunt in minoritate. Nu avem bani de drumuri, dar avem cele mai multe taxe pentru drumuri, si mai nou… pe cel care a platit o taxa pentru poluare il oblig sa mai plateasca una, pentru ca pe asta o vor plati toti. Vreau si eu sa vad ce se intampla cu banii pe care eu i-am platit odata, mi-i dau inapoi sau ma scutesc de impozit 45 de ani?!
Spuneau ca cei de la Dacia trebuie ajutati la necaz, dar ce, atunci cand le mergea bine, imi dadeau mie bani de la ei? Si nu mai inteleg cum de ei se plang ca nu au bani si sponsorizeaza echipa nationala de fotbal. Prosti mai suntem. Haideti sa luam atitudine, dar in mod civilizat si legal!
mircea said
am February 24 2009 @ 11:38 pm
Bravo,era de asteptat.Bine ca afara toti bombardeaza in nestire asta nu ca ar polua sau ar dauna cu ceva.Pai fratilor ,daca chiar ar fi adevarat cu poluarea,atunci de ce ii lasam sa bombardeze si evreii si americanii,nu cred ca este o zi sa nu ma gandesc la nedreptatea asta, ca doar noi amaratii poluam.Doamne Dumnezeule nu mai exista chiar nici-un barbat in tara asta?Dacii isi aparau familiile si tara si luptau cu copiii in brate,dar noi unde ne-am pierdut barbatii?????Saracii barbatii romani isi pierd barbatia uitandu-se la emisiunile cu vedete porno care apar peste noapte, ca doar asta ne-a mai ramas in tara asta ,nu mai avem intelectuali si chiar daca mai sunt,stau in banca lor si se fac ca nu vad nimic.Pacat……
pk said
am March 5 2009 @ 12:48 pm
oricum si aceasta este discriminatorie in raport cu prevederile comunitare insa o intrebare am : cu cat se timbreaza o actiune avand ca obiect obligatia de a face prin care ceri instantei sa oblige serviciul de inmatriculari sa procedeze la inmatrixularea masinii fara a plati taxa pe poluare?
Mihai said
am March 5 2009 @ 5:21 pm
Tot respectul pentru ce a comentat Coconas. Iti dau treptate!!! Problema e ca trebuie sa ai putere ca sa reusesti ceva si daca vrei sa lucrezi civilizat si legal esti dat la oparte pt ca “nu-ti faci treaba pe care o fac toti”:)))……….asta-i romanica noastra
muietariceanu said
am March 16 2009 @ 2:37 pm
Basescu + Boc spun : NU MA UITA ! nu va vom uita fratilor !!! vin alegerile …va tinem binte baaaahhh!