In Italia, tiganii violeaza si romanii sunt batuti de italieni
Patru români au fost atacaţi duminică seara într-un bar din apropiere de parcul unde cu o zi înainte doi romi din Europa de Est ar fi violat o fată în vârstă de 14 ani, relatează cotidianul La Repubblica.
Aseară, în localul de pe strada Appia frecventat de români, au intrat între 10 şi 15 persoane cu feţele acoperite, înarmate cu bâte de lemn. În restaurant se aflau aproximativ yece români. Raidul a durat câteva minute, timp în care agresorii au bătut patru români şi au spart mai multe geamuri.
Doi dintre răniţi au primit îngrijiri la locul faptei, în timp cei ceilalţi doi au fost transportaţi la spitalul San Giovanni. Poliţia a lansat o anchetă pentru a-i identifica pe atacatori.
Cu puţin timp înainte, în zonă avusese loc o manifestaţie a mişcării xenofobe Forza Nuova, pentru a protesta faţă de violul din parcul din apropiere. Doi imigranţi, probabil romi din Europa de Est, au violat sâmbătă după-amiază o italiancă în vârstă de 14 ani şi l-au agresat pe prietenul acesteia, în vârstă de 16 ani, în apropiere de un parc de pe strada Appia, din Roma.
Locuitorii din cartier intenţionează să se organizeze în patrule nocturne, pentru a păzi zona, scrie presa italiană.
Duminică dimineaţa, un grup de italieni s-a adunat în faţa intrării în parcul unde a avut loc agresiunea. "Organizăm o manifestaţie pentru a atrage atenţia lumii politice şi instituţionale asupra acestei zone abandonate de ani de zile", a spus unul dintre participanţi pentru Corriere della Sera.
"Ne este teamă să ne trimitem nepoţii la şcoala din apropiere de parc. Îi lăsăm în faţa intrării şi mergem să îi luăm. Sunt prea mulţi străini şi nomazi de care ne este teamă. Apoi, seara, când se face întuneric, nu mai trece aproape nimeni prin faţă", afirmă şi o bunică.
În ultima vreme românii se află din nou în centrul atenţiei autorităţilor şi presei din Italia, după o serie de acte violente ai căror protagonişti au fost, iar resentimentele italienilor se reflectă şi în apariţia unor incidente cu caracter xenofob ale căror victime sunt cetăţeni români nevinovaţi. Un fapt de natură penală - violarea unei italience de către un român - a declanşat în toamna anului 2007 o adevărată criză diplomatică între Roma şi Bucureşti, exacerbată de relatările din presă şi de contextul preelectoral din Italia. Criza a avut ecouri până la Bruxelles, Parlamentul European, dar şi Comisia Europeană criticând autorităţile de la Roma, dar a generat totodată şi o dezbatere mai amplă despre problemele comunităţii rome şi ale imigraţiei în general.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































obiectiva said
am February 16 2009 @ 10:56 pm
nu duminica seara, CI SAMBATA SEARA, PE 14 FEBRUARIE, DE ST. VALENTINE S DAY.
obiectiva said
am February 16 2009 @ 11:00 pm
Dar, daca le era asa de teama de straini la adolescentii futaciosi, ce naiba cautau in miezul noptii in parc??? Eu nu am curajul sa intru nici insotita in parcurile din Ro dupa 7 pm iarna.
obiectiva said
am February 16 2009 @ 11:06 pm
A fost facuta publica vreo rana a baiatului sau himenul rupt al fetei?
MODERAT said
am February 16 2009 @ 11:56 pm
@ obiectiva
himenul a fost rupt la primul viol, deci pica aceasta proba. Baiatul a facut publica rana printr-un comunicat de presa, conform hotnews.it
adolescentii erau in cautare la acea ora asa ca trebuia sa caute.
Asociatia Clientilor Bancilor din Romania
http://acbdr.wordpress.com/
dan said
am February 17 2009 @ 7:07 am
cum adica ce cautau in parc la ora aceea…. tre sa iti fie frica sa iesi pe strada de tigani???? pe mine au incercat sa ma atace sa imi ia banii dar nuau reusit…. trebuie sa scapam de boala asta…..tigani sunt o boala de care trebuie sa scapam
dan said
am February 17 2009 @ 7:09 am
iar tu “obiectiv-o” ar trebui sa ii iei in brate daca tot tii cu ei poate te violeaza si pe tine sa vezi ce fel e apoi sa imi spui ca nu e vina lor ci a tinerilor ce se plimba in parc la ora aia……..
MADCAT said
am February 17 2009 @ 9:51 am
Ce or asteptat Italienii pana acum?! Ca taberele alea ilegale erau acolo de ceva vreme…
Hai ca is si italienii astia niste lasa-ma-sa-te-las… Daca semeni vant, culegi furtuna. Ar fi trebuit sa intre in ei inca din momentul in care au observat intemeierea acelor maghernite si sa i trimita la gazare (din partea mea). Acum, autoritatile italiene se scarpina in cur cu degetu’ si si-l trec pe la nas zicand: “Cam de cacat problema”.
Stiti cum se mai zice: Boala lunga – moarte sigura. Ei i-au crescut pe tigani, i-au intretinut, i-or lasat sa se specializeze in ale criminalitatii, si acum, cand le-o ajuns cutitu’ la os, ni trimit inapoi.
Sa vedeti ce o sa fie la noi in tara cand s-or intoarce toti cioroii astia criminali… FUCK THEIR HUMAN RIGHTS!!! LA GAZARE CU EI!!! LA CANAL!!! LA MUNCA SILNICA PANA LE CAD MAINILE!!!
gabi said
am February 17 2009 @ 10:01 am
Obiectiva cred ca nu stie de faptul ca tiganii, indiferent unde se duc, romanii sunt cei care sunt batuti si schingiuiti.
Voi stiti ca ori de cate ori erau create locuri de munca pentru tigani, cu studii medii, sau superioare ori fara studii, nu se prezenta nimeni. ce vedeam noi la televizor, era pacaleala. inainte de 1990, tiganii aveau de ales intre a munci sau a sta in inchisoare. pe tigani trebuie sa pui bata si bastonul sa ii inveti sa munceasca. daca le intinzi o mana de ajutor, trebuie sa fii atent sa tiganii iti iau toata mana. si te mai si fura. aduceti-va aminte ce patesc cei de la salvare cand se duc in cariterele de tigani!!! li se fura tot din salvare. iar daca vin mascatii, tiganii arunca tigancile si copii inainte sa scape. tigancile fac un taraboi fiindca asa au fost invatate.
tiganii indiferent de sex, trebuie pusi sa munceasca la munca campului, la sapa, la cazma, la munci grele. astia sunt invatati sa nu faca nimic dar sa castige multi bani. voi credeti ca manelistii isi achita taxele si impozitele catre stat!!! pe dracu.
si astia fura ca in codru si se folosesc de prostia noastra de a le asculta muzica de doi bani!!!
NICI UN TIGAN IN ROMANIA NU ISI ACHITA TAXELE SI IMPOZITELE, SI FUG DE LEGILE DIN ROMANIA. SUNT LASI SI FRICOSI.
claudiu said
am February 17 2009 @ 10:21 am
Problema nu e de nationalitate.
Autoritatile italiene nu-si fac datoria.Politicienii creeaza ca peste tot tinte false si periculoase uneori.
Italienii sunt mai hotatrati decat altii si incep sa-si faca dreptate singuri.Nu poti astepta la infinit sa te vada AIA cu ochii legati si sa i se faca mila de tine.Bag de seama c-au imbalsamat-o, ca nu mai da niciun semn de viata.
Pe de alta parte nu stiu ce fac politicienii romani.Dac ava mai amintiti cazul de la Hadareni cand satenii i-au cotonogit bine pe hotii de acolo toat apresa internationala a fost gramada pe noi.Am impresia ca si azi se mai judeca recursuri la cazul acela.
Pe moi cine dracu ne apara.
OARE AR FI O SOLUTIE SA FACEM SI NOI LA FEL CU ITALIENII DIN ROMANIA SAU CA EVREI PENTRU UNUL DE-AL NOSTRU 100 DE-AI LOR?
…
claudiu said
am February 17 2009 @ 10:23 am
vorba cantecului ala;
CAT O SA MAI DORMI ROMANEEE???????????????
RELU said
am February 17 2009 @ 10:31 am
Tudor Ionescu , unde esti??????? De ce nu facem ceva???/
ticut said
am February 17 2009 @ 10:33 am
sunt de acord cu impuscarea lor! eu nu am vazut tigan cinstit sau curajos! spiritul lor e ala de gasca! daca e singur facem pariu ca e mielusel orice tigan borat??? ia sa ne apucam sa ii impuscam sau sa-i batem cu lantu pe aia care agreseaza, violeaza sau ranesc mai rau romani(sau straini). la bolintin, pana nu au omorat un tanar, romanii nu s-au desteptat! dar s-au desteptat in final…SI LE-AU DAT FOC NENOROCITILOR! ASTA E UNICA SOLUTIE! ALTFEL NE VOR CALCA IN PICIOARE INCONTINUU
mihai said
am February 17 2009 @ 10:55 am
http://www.youtube.com/watch?v=2bs9xYqL_2w&feature=channel_page
apropos de nimic
roro said
am February 17 2009 @ 11:39 am
Eu cred ca exista solutii eficiente in cazurile astea de viol, de furt si alte nenorociri din categoria asta: insemnarea fizica a raufacatorilor. Violatorii sa fie castrati, hotii sa fie insemnati in frunte pe viata astfel incat lumea sa-i recunoasca de la prima vedere(in trecut se practica taierea mainii drepte – in nu stiu ce tara – dar se pare ca era eficient) etc. Cred ca si pentru cersetorie s-ar putea gasi o solutie. De ce indivizii astia trebuie sa beneficieze de “drepturile omului”, iar oamenii cinstiti au doar dreptul de a-i suporta??? Si nu ma refer doar la tigani, dar trebuie sa recunoastem ca ei sunt cei care comit de fapt acte anti-sociale cel mai frecvent, din pacate. De ce ar trebui ca toata populatia romana sa patimeasca (in diferite feluri) de pe urma infractorilor “colorati” care provin din Romania???
kia said
am February 17 2009 @ 12:13 pm
nu stiu ce naiba ne facem… mi-e si rusine ca sunt din tara asta si nici macar n-am facut eu ceva… ce naiba ne facem cu tiganii astia. nu pot fi dracului exilati pe o insula toti?? si sa fure de la ei… unii de la ceilalti… pe aia de la guvernare ii doare de portofelul lor… oamenii de rand muncesc sau cauta sa munceasca pentru ca nu mai au ce pune pe masa… si rromii astia ne fac de rusine prin alte tari. romanul de cele mai multe ori greseste la betie si deci se intampla sa faca si ei vreo gafa prin alte tari, dar e enervant cand zici cuiva din alta tara ca esti din romania si iti zice aaaaaaaaaaa… de acolo de unde sunt multi tigani… zici ca la noi asta e punctul de caracterizare cel mai detaliat. nu se mai zice aaaaaaa “dracula” … aaa “sfinx”… aaaaaaaa “albastru de voronet” “brancusi” si alte comori ale tarii noastre… noi suntem acum aaaaaa de acolo unde sunt multi tigani…
eu nu am fost rasista, dar deja parca incep sa urasc tiganii din tot sufletul pentru ca sunt niste nesimtiti care fura si strica si sa faca numai rau ca sa adune un ban nici ala muncit.
as face ca in “Survivor” i-as duce pe o insula pustie si care supravietuiesc bine care nu … eliminarea naturala… aia slab mor … ce sa-i faci…
Darius Stan said
am February 17 2009 @ 12:38 pm
Romania romanilor vazuta de cei din afara
De fiecare data cand aud vorbindu-se despre Romania , imi aduc aminte de taramul drag unde am vazut pentru prima data lumina zilei. Acolo sunt amintirile copilariei mele, bunatatea bunicilor, rudele si prietenii pe care ii port vesnic in suflet, dar si constiinta faptului ca Romania reala este cu totul altfel acum decat asa cum as fi dorit eu.
Dupa douazeci de ani de la revolutia anticomunista, gandesc eu, ca ar fi trebuit sa se fi dezvoltat intr-un altfel de mod si macar sa fie dispusa ca importanta acolo unde este locul. Dar Romania este o tara indepartata si obscura pentru toti cei ce nu poarta legatura sentimentelor iar povestirile despre acest stat se reflecta in constiinta celor multii la fel cum este pentru noi romanii descrierile privind state cum ar fi Republica Gibbon, Republica Guineea- Bissau.
In ultima vreme in desertul cliseelor cu care cei din Vest definesc tarile din Est, intalnim Romania, tara noastra “daruita” cu hoarde de copii abandonati, haite de caini vagabonzi si bizareria unei Revolutii in direct.
Aceste imaginii generate de reporteri in cautare de senzational, uitand de faptul ca prejudecatile au rezistenta de otel, creaza si formeaza o imagine de repulsie in randul cetatenilor statelor din spatiul vechiului Occident.
Nu neg aceasta realitate a existentei al cersetoriei ambulante, al coexistentelor comunitatilor umane cu tot felul de animale comunitare sau al pericolului existent la tot pasul de a fi spulberat de “smecherii” de la oras,
dar cred ca poate fi creata o bresa ce poate readuce in atentie valorile existente ale acestui popor.
Astfel putem conduce prin povestirile noastre pe cei ce ne urmaresc in locurile reprezentative ale Romaniei sau Bucurestiului.
Putem aminti un traseu in acesta calatorie imaginara in care sa includem Piata Revolutiei, loc cu incarcatura istorica, Palatul Cotroceni, Muzeul National de Arta, Parcul Cismigiu, Casa Poporului, Gara de Nord, Ateneul Roman, Muzeul Satului, Carul cu bere, Hanul lui Manuc, s.a.
Putem recomanda oricui sa vada originalitatea si unicitatea vietii la tara si sa ajungem pe rand in Oltenia , zona Banatului, in Muntii Maramuresului, in tara Motilor, sau sa descriem cetatile si manastirile Moldovei. Si apoi putem recomanda sa se coboare pe bratele Dunarii pentru a se intalnii cu marea.
Putem reaminti aici si despre personalitatile semnificative pentru cultura si istoria noastra dar si figurile celebre ale sportului romanesc.
Desigur, nu vom putea sa ocolim existenta subiectelor delicate, ca problema manifestarii crizei mondiale financiare pe teritoriul Romaniei, avand in vedere ca aceasta situatie se propaga intr-un mod diferit de la o tara la alta.
Atunci ne putem intreba care este specificul manifestarii acestei crize in tara noastra ?
Acum cand criza pe care o traverseaza piata financiara din intreaga lume ar trebui sa ne puna pe ganduri, pe noi romani, si sa realizam cat de important este existenta unui factor de productie proprie in care sa te poti refugia in vremurile de rastriste. O productie primara care sa-ti asigure traiul cetatenilor. O industrializare proprie pentru a asigura o ameliorare a declinurilor retrageri investitionale. Pentru ca nu cred ca poate cineva accepta si proba ca: infrastructura nu este in criza, piata de resurse umane nu este in criza, sanatatea nu este in criza, invatamantul nu este in criza, agricultura nu este in criza. Deci totul ne poate descrie ca pe o imensa criza.
Insa exista o criza mult mai periculoasa, in pofida unei pojghite de mai mult de aparenta ce descrie Romania intr-o dezvoltare.
Romania a ajuns sa importe trei sferuri din oferta alimentara din galantare si nu mai are controlul nici macar simbolic asupra propriilor resurse – inclusiv a celor fundamentale: energie, capital, inovatie stiintifica – iar clasa ei antreprenoriala se imparte intre “smecheri” cu relatii politice (in tara sau in afara acesteia) si firme care traiesc de pe o zi pe alta ciugulind de sub masa primilor si impiedicati de un mediu complet ostil sa se dezvolte si sa devina competitive in plan local sau regional. Romania la ora actuala nu mai este un brand nici macar la nasturi, creioane sau tricouri. Prea putini investitori de categoria supergrea au luat drumul Bucurestilor, procopsindu-ne in schimb cu o serie de plescari care nu fac decat sa stoarca lamiile oferite cu o generozitate suspecta de guvernele care s-au perindat la guvernarea acestui stat. O asemenea economie este una demna de lumea a treia si nu una care se doreste o prezenta semnificativa in complexul unei piete europene sau unionale.
Apoi nu in ultimul rind, si poate chiar cauza cea mai importanta a tuturor celorlalte elemente, este o grava criza morala. Vorba lui Caragiale, o societate fara principii, fara repere morale limpezi si de nezdruncinat, este o societate fara tinta si sortita disolutiei sau existentei periferice.
Este o societate a puterii celor fara de cultura, a celor iuti de mina, a oportunistilor care asemenea unor pesti pirania sunt gata sa rontaie totul pina la os. Privind defilarea “modelelor de succes” prezentate ca retete demne de urmat si care se perinda zilnic pe toate caile de comunicare si informare ce au devenit tot mai decazute intr-un monden care adesea atinge limita patologicului, se reflecta o reusita tot mai evidenta a dezumanizarii si distrugerii culturale.
Astfel ca, tara lui Cioran, tara lui Enescu si a lui Brincusi sau tara lui Nicolae Iorga s-a transformat, parca pe nesimtite, intr-o tara a barbariei si a maimutarelilor ieftine. Si cum raul este mai usor de asimilat, milioane de oameni urmeaza cu toata increderea aceste “retete de succes” de-a gata asemenea povesti flautistului ce indreapta lumea hpnotizata spre dezastru. Iar masa de oameni supusi se lasa anesteziati si uitindu-si trecutul valorile si se manifesta in viata de zi cu zi asemenea cu modelele mediatizate.
Despre un sistem de valori nu se mai poate vorbi astazi in Romania, pentru c? doar sistemul ramane stabil, în timp ce valorile sunt angrenate într-o permanenta lupta pentru supravietuire. Nu mai exist? ierarhie, sus ?i jos nu mai exista , nu mai exista cer, nu mai exista culori imbinate intr-o armonie, ci doar noroi, mizerie si intuneric. Un intuneric ce patrunde in tot si in toate neiertator, un intuneric a toate stapanitor. Astfel se poate spune ca in Romania nici Zeitatile nu mai sunt recunoscute.
Stefanu Zanelatescu said
am February 17 2009 @ 12:56 pm
Non c’è paragone tra la moltitudine dei Romeni arrestati in Italia e quell’Italiano accusato di pedofilia in Romania. Parliamo di due reati completamente diversi! Quello dell’Italiano non ha usato VIOLENZA come i molti stupratori Romeni, ma la ragzzina era consenziente!
Spero comunque che la Giustizia Romena faccia il suo corso e punisca quest’italiano com’è giusto che sia.
Qui a Padova le carceri sono composte da più dell’80% di stranieri, ai cittadini ogni carcerato costa € 300,00 al giorno! Facciamo una legge per richiedere i compensi dallo Stato di appartenenza?
Un caro saluto a voi tutti… fratelli Romeni
Stefanu
COSTEL said
am February 17 2009 @ 1:03 pm
MOARTE ITALIENILOR DIN ROMANIA!!!
ATACAM BAZINE ITALIEN CU MOLOTOAVE!!!!
AFARA BROSCARILOR DIN ROMANIA!!!!
L’italiano arrestato aveva offerto un pasto in cambio di sesso ad una ragazzina
Invia Stampa
News
? Treviso. Senatore romeno contro Stiffoni:
«Noi violentatori, voi tutti pedofili?»
ROMA (17 febbraio) – Un cittadino italiano era stato arrestato la notte del 12 febbraio dalle autorità romene a Iasi, nella parte orientale della Romania.
Il 53enne Alessandro Moretti erA stato “pizzicato” dagli agenti della polizia mentre stava facendo sesso con una ragazzina di 14 anni nella sua automobile. Gli investigatori erano arrivati all’uomo indagando su un giro di prostituzione minorile all’interno della stazione di Iasi. Secondo quanto riferiscono le autorità, sono numerosi gli adulti di nazionalità straniera che offrono alle adolescenti cibo o denaro in cambio di sesso.
Era stato Moretti ad “adescare” la 14enne, offrendole un pasto, ma la polizia lo ha colto in flagrante. Il 53enne italiano è stato poi rilasciato ma la magistratura romena sta ancora indagando sul suo conto per favoreggiamento della prostituzione minorile.
COSTEL said
am February 17 2009 @ 1:03 pm
L’italiano arrestato aveva offerto un pasto in cambio di sesso ad una ragazzina
Invia Stampa
News
? Treviso. Senatore romeno contro Stiffoni:
«Noi violentatori, voi tutti pedofili?»
ROMA (17 febbraio) – Un cittadino italiano era stato arrestato la notte del 12 febbraio dalle autorità romene a Iasi, nella parte orientale della Romania.
Il 53enne Alessandro Moretti erA stato “pizzicato” dagli agenti della polizia mentre stava facendo sesso con una ragazzina di 14 anni nella sua automobile. Gli investigatori erano arrivati all’uomo indagando su un giro di prostituzione minorile all’interno della stazione di Iasi. Secondo quanto riferiscono le autorità, sono numerosi gli adulti di nazionalità straniera che offrono alle adolescenti cibo o denaro in cambio di sesso.
Era stato Moretti ad “adescare” la 14enne, offrendole un pasto, ma la polizia lo ha colto in flagrante. Il 53enne italiano è stato poi rilasciato ma la magistratura romena sta ancora indagando sul suo conto per favoreggiamento della prostituzione minorile.
COSTEL said
am February 17 2009 @ 1:03 pm
ITALIEN DE RHAT!!!! AFARAAAAAAAAAAAAAA DIN ROMANIA!!!!
ROMANIA LIBERA DE ITALIENI IMPUTIT!!!!!!!!
COSTEL said
am February 17 2009 @ 1:14 pm
UNDE ESTI NOUA DREAPTA???
UNDE ESTI VADIM TUDOR?????
LOVIT TOATE ACTIVITATILE BROSCARILOR DIN ROMANIA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!ROMANI TRZITI-VA SI UNITIV
COSTEL said
am February 17 2009 @ 1:14 pm
LOVIT TOATE ACTIVITATILE BROSCARILOR DIN ROMANIA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!ROMANI TRZITI-VA SI UNITIVLOVIT TOATE ACTIVITATILE BROSCARILOR DIN ROMANIA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!ROMANI TRZITI-VA SI UNITIV
COSTEL said
am February 17 2009 @ 1:14 pm
LOVIT TOATE ACTIVITATILE BROSCARILOR DIN ROMANIA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!ROMANI TRZITI-VA SI UNITIV
membrudepartid said
am February 17 2009 @ 2:27 pm
eu le-as pune manere!
dan said
am February 17 2009 @ 2:30 pm
asta ne e soarta,ei ne reprezinta pt k vamesii iau shpaga si lasa toate ciorile sa migreze in strainatate si sa ne reprezinte.era un text.”somnul natiunii naste monstrii” monstrii de genul mailat s au nascut si se alfa printre noi ia rnoi dormim in continuare mai ales autoritatiile.nicio institutie din tzara asta nu s face treaba,toti fusheresc treaba si uite unde am ajuns.ne degradam singuri.pfuuiii
aledin said
am February 17 2009 @ 2:39 pm
Costeleeee, esti colorat tata….!
ai fi bun de sef al ciorilor intr-un lagar de exterminare.
Moarte ciorilor de tigani borati si jegosi ..!
huuuaaaa, la moarte cu toti tiganii din Romania…!
gerula said
am February 17 2009 @ 3:05 pm
Asa ne trebuie sa ne confunde. Pina cind nu o sa spunem la toata lumea ca tiganii sunt tigani si nu rromi, iar noi suntem romani, toata lumea o sa ne bage in aceiasi oala.
La televizor numai rromi auzi, cuvintul tigan pentru ce mai exista
obiectiva said
am February 17 2009 @ 3:14 pm
Ce tampiti sunteti si cum puneti botul! Pai, daca baiatul abuzat de pedofilul italian, avea 14 ani si era copil al strazii, NU ERA TOT COPIL? Sau trebuia sa stea inchis in casa, ca de aia i s-a intamplat. Sau daca era tigan, spuneati ca bine i-a facut! Deci, nu cred ca a avut loc nici un viol din partea tiganilor din RO. Eu cred ca a violat-o prietenul si fata l-a muscat. Si ca sa scape Italia de o vina, au dat vina pe tigani. In orice caz, UN COPIL DE 14 ANI, FATA SAU BAIAT, NU ARE CE CAUTA IN PARCURI LA MIEZUL NOPTII! Parintii ei unde sunt? Sau e si ea copil al strazii? Fac bine aia care INTERZIC PRIN LEGE ca un copil sub 18 ani sa circule dupa ora 22, neinsotit de un parinte sau adult de incredere.
io' said
am February 17 2009 @ 3:25 pm
Tiganii sunt niste paraziti imputiti…..ce pacat ca Antonescu nu a reusit sa-i deporteze pe toti…..:((
Darius Stan said
am February 17 2009 @ 3:27 pm
Romanii din Roma vor sa nu fie remarcati numai prin violuri!
Reprezentantii asociatiilor de romani din Roma participanti duminica seara la intalnirea “Podul lui Traian” organizata la Muzeul Trastevere le cer jurnalistilor si politicienilor italieni sa remarce comunitatea romaneasca nu numai prin violurile reprobabile comise de unii conationali, ci si prin contributia lor pozitiva la economia si viata sociala din Italia.
La reuniunea “Podul lui Traian”, organizata in cadrul manifestarii “Roma: imigratia care produce” desfasurata in aceste saptamani cu sprijinul Primariei din Roma la Muzeul din Trastevere, au fost prezentate legaturile istorice, culturale si lingvistice dintre popoarele roman si italian, precum si exemple concrete ale modului in care imigratia romaneasca actuala atat din Italia, cat si cea italiana din Romania intaresc aceste legaturi.
“Pe langa ce citim in ziare si vedem la televizor aproape zilnic despre romanii din Italia, cu totii trebuie sa aflam si povestea reala a acestei prezente din interiorul societatii noastre, a acestor oameni care muncesc zi de zi si carora nimeni nu le ofera o tribuna”, a spus fotograful Paolo Fantauzzi, cel care a realizat imaginile referitoare la povestile a opt familii de imigranti de diferite nationalitati, printre care se afla si cea a Marcelei, o romanca venita dintr-un sat din judetul Neamt si care a cumparat o podgorie langa Roma.
Paolo Fantauzzi a subliniat ca in ultima perioada in presa italiana au fost relatate si cazurile unor violuri grave produse de italieni la Brescia, Trento sau Roma, insa acestea nu au fost scoase in evidenta la fel de mult cum au fost cele cu autori romani. “De ce toti jurnalistii si politicienii sunt pregatiti sa aprinda reflectoarele atunci cand e vorba de autori romani?! Prin acest mod de a face presa si politica se ajunge la a se pune in discutie viata acestor romani care muncesc aici in liniste zi de zi, dar si legatura atat de puternica existenta intre popoarele noastre de 2.000 de ani”, a mai spus tanarul fotograf italian.
Cuvintele sale au fost intarite de reprezentantii asociatiilor romanesti membre ale organizatiei de ONG-uri Assoforum: “Italia-Romania, pentru integrare si dezvoltare”, “Vocea Romanilor”, “Ovidius”, “Spirit Romanesc”, “Noi suntem romani”, “Roza Vanturilor”, “Amici della Romania” si ai “Asociatiei micilor intreprinzatori romani”, care au sprijinit organizarea evenimentului “Podul lui Traian”.
Cei circa 50 de participanti la reuniune au putut afla despre legaturile dintre romani si italieni prin intermediul prezentarilor sustinute de profesorul de limba romana Petru Lucutar, Laura Vasai, presedintele asociatiei “Dacia Felix”, parintele Augustin Gheorghiu de la Episcopia ortodoxa a romanilor din Italia, Giancarlo Germani, presedintele Partidului Identitatea Romaneasca, si profesoara Flavia Castaldi de la Universitatea “La Sapienza”.
“Prezentarea mea a fost despre asemanarile dintre limbile romana si italiana, pentru ca aici mai sunt inca unii italieni care ne considera slavi. Faptul ca peste 75% dintre cuvintele din limba romana sunt de origine latina, precum si similaritatea evidenta dintre limba noastra si cea italiana explica totodata si numarul mare de romani care au venit aici in Italia”, a evidentiat Laura Vasai, adaugand ca prezentarea cu obstinatie a violurilor comise de romani le poate crea italienilor de rand impresia foarte nociva a unei “invazii de infractori”. “Suntem foarte multi romani aici, intr-adevar, insa peste 99% suntem oameni cinstiti, iar restul sunt uscaturile existente la orice popor si pentru care trebuie aplicata legea”, a mai spus presedintele Asociatiei Dacia Felix.
Au mai fost prezentate totodata publicului italian si roman filmul de scurt-metraj “Feedback”, in regia lui Sorin Misiriantu, clipul “Adevaratii romani suntem noi” realizat de membrii asociatiilor din Assoforum, un film despre traditia sarbatorilor pascale in randul credinciosilor ortodocsi romani, precum si un moment de dans folcloric oferit de ansamblul “Dor Calator” format din romani maramureseni aflati in Italia.
Expozitia “Roma: imigratia care produce” este deschisa la Muzeul Trastevere din Roma pe toata durata lunii februarie, in aceasta perioada avand loc evenimente similare de prezentare a celorlalte comunitati de imigranti care fac subiectul acesteia: albanezi, filipinezi, chinezi, ucraineni, ecuadorieni, algerieni si etiopieni.
obiectiva said
am February 17 2009 @ 4:48 pm
AAA, de aia nu il mai vad eu pe iubitul meu jidan, insurat cu o tiganca!
obiectiva said
am February 17 2009 @ 4:52 pm
Baaa, dar prosti si naivi sunteti, baaaa!!!! Credeti ca ITALIENII BAT ROMANII pentru ca au violat? Sa o credeti voi, romanii sunt SCAPE GOAT ADICA PE ROMANESTE TAPUL ISPASITOR PENTRU CRIZA MONDIALA CARE BANTUIE. Pe acolo prin Italia. Ies frustratii de broscari, sa le dam si noi cu ciomegele cand ne violeaza copiii strazii, ca sa omoare.
Darius Stan said
am February 17 2009 @ 5:03 pm
Uniunea Europeana & identitatea RROMANI
Dupa cum scria dl sen. Urban Iulian confuzia trebuie amendata. Dar cine si cand s-a produs aceasta confuzie ar trebui stiut pentru a cere repunerea in drepturi, respectiv redarea oanoarei de a fi ROMAN DIN ROMANIA.
Consiliul Europei , 1993. Eram înc? doar pretenden?i la Consiliul Europei, aveam statutul de membri invita?i, ?i a fost anul când în Consiliul Europei s-a votat no?iunea de “rromi” pentru ?igani. Pentru ca de acolo s-a pornit cu toata aceasta schimbare , nemaifiind folosita denumirea de tigan
Capitolul 2 – Identitatea na?ional? rromani
§ 1 – Identit??i na?ionale f?r? teritoriu compact
Uniunea European? recunoa?te existen?a a diverse identit??i na?ionale f?r? teritoriu compact pe ansamblul teritoriului Statelor sale membre. Din punct de vedere numeric, principala este reprezentat? de ansamblul de rromi, sinte ?i kale, care to?i au o origine comun? indian?, dar exist? ?i al?ii :
a) Unii, prezen?i pe solul european din timpuri imemoriale, sunt considera?i de origine european? (travellerii de origine irlandez?, ieni?ii aparent de origine germanic?, gurbe?ii din Grecia de origine român?, balcano-egip?ienii din Grecia ?i Albania, merceros din Spania, camminanti din sudul Italiei etc…)
b) Al?ii provin dintr-o imigrare mai mult sau mai pu?in recent?, ca armenii occidentali, berberii (kabilii), evreii (vorbitori de idi? sau de ladino) etc… Exist? argumente pentru a ad?uga arabii din Maghreb, indieni, moluchezii ?i un anume num?r de alte grupuri, în care membrii sunt n?scu?i de mai multe genera?ii pe teritoriul unui Stat membru (oricare ar fi fost teritoriul Statului respectiv în cursul istoriei). Printre ace?tia, unii au un teritoriu de referin?? istoric? sau actual? în exteriorul Europei, al?ii sunt lipsi?i de acest teritoriu.
§ 2 – Intrarea în Uniunea European? de noi identit??i na?ionale f?r? teritoriu compact
Prin accesiunea la Uniunea European? a noi state, trebuie s? se ?in? cont ca anumite ??ri aduc la varietatea european? noi identit??i na?ionale cu sau f?r? teritoriu compact; printre ace?tia din urm?, se pot lua în considerare bea?ii (prezen?i în momentul de fa?? în Ungaria ?i Croa?ia), rudarii ( în momentul de fa?? în România ?i Bulgaria), askhalii sau balcano-egip?ieni, aromânii din sudul Balcanilor etc…
§ 3 – No?iunea de «?igan » ?i « gypsy »
În cursul istoriei, cuvintele « ?igan », « gypsy » ?i altele asem?n?toare au fost aplicate, f?r? nici o preten?ie la rigoare de c?tre oamenii simpli din diverse ??ri, diferitelor grup?ri umane de origini foarte diverse ?i f?r? nici un raport între ele (o sect? religioas?, anumite grupuri de rromi, comunit??i nomade, comunit??i sedentare, grupuri de jefuitori, simpli vagabonzi etc…)
Aceste cuvinte, care nu acoper? nici o realitate na?ional? ?i/sau etnic? au luat într-un mare num?r de limbi o conota?ie insult?toare, sunt demne de a fi eliminate din vocabularul politic, fiind utilizate numai în eventualele declara?ii rasiste, unde sunt folosite într-o manier? inten?ionat depreciativ?.
Acum cred ca ar trebui sa mai reflectam daca suntem de acord ca NOI SA FIM ROMANI.
obiectiva said
am February 17 2009 @ 5:10 pm
Gresit, domnule Darius Stan. Tiganii nu au furat acum 20 de ani gaini din curtea bunicii mele. NUUU, veneau si spoiau blidele. Bunicii mei, Dumnezeu sa II ierte, au botezat sumedenie de puradei, tigani cu bun simt, la fiecare sarbatoare aduceau ofrande traditionale nasilor.
obiectiva said
am February 17 2009 @ 5:13 pm
Ajungem la Republica lui Platon. Fiecare trebuie sa aiba locul pe care il merita in lumea asta. Indiferent de culaorea pielii.
obiectiva said
am February 17 2009 @ 5:15 pm
Identitatea romanilor a murit odata cu MARESAL ANTONESCU, ACUM 65 DE ANI!
Andrea said
am February 17 2009 @ 5:46 pm
Mr. Iulian site reports the attack against the group of romanians in Rome. Too bad he forgets to report the many crimes committed by “romanians” in Italy. Beating those romanians was despicably wrong, inammissable but the situation here is also inammissable. Romanians are not even 0,5% of our population and yet they are about 20% of our prison population. I lived in Constanta and I know the difference between a romanian and a rom, but italians cannot tell the difference, they all have romanian passport! And almost any romanian committing crimes in Italy is a rom! Of course there are a lot of good romanians working honestly here, but every single day (and I mean EVERY DAY) we read on newspapers that somebody with a romanian passport committed some horrible crime. Are you offended by the italian asshole having sex with the young prostitute? Kill him, he deserves it, but what about the romanian drunk that today raped a 83 old blind woman in Pavia? She is in serious conditions at the hospital.
I’m sorry folks, but numbers don’t lie, your own interior minister admitted that after joining the European Union, you had a nice 20% drop in crime rate, obviously because any bastard moved to nations where the justice and jail system is less tough than in Romania. Just have the honesty to admit that good romanians are still in Romania and all the sons of bitches just moved elsewhere.
Lucio Carraro said
am February 17 2009 @ 6:05 pm
———- Forwarded message ———-
From: Carraro Rigenerazione
Date: Tue, Feb 17, 2009 at 4:08 PM
Subject: commento a Vs. intervento contro gli italiani
To: iulian.urban@gmail.com
Sig. Urban,
scusi se Le srivo in italiano però, purtroppo, non parlo rumeno.
La contatto in merito alla Sua lettera contro il Senatore Piergiorgio Stiffoni
Senatore della Repubblica Italiana.
Il suo governo dovrebbe AGIRE prima di parlare!!!!!!
riprendetevi i Vs. connazionali e carcerate pure duramente
qualsiasi straniero sorpreso a deliquere a casa vostra.
E non si scagli solo contro gli italiani o verrà tacciato di xenofobia!
certo non sarò io a difendere il delinquente di turno solo perchè italiano.
Cosa ha provato da cittadino e da rappresentante dei cittadini rumeni nell’apprendere che uno straniero ha abusato di una sua connazionale???? orgoglio?? sicurezza?? maggior appartenenza alla UE?? o schifo-sdegno-rabbia-rancore????
ci pensi per cortesia ed agisca!; per il SUO Paese, per i suoi cittadini in Romania e all’Estero che lavorano onestamente.
Vedrà che solo così noi italiani, e gli altri auropei, Le saremo grati e cominceremo a rivalutare l’immagine dei rumeni.
ringraziando per l’attenzione
cordiali saluti
Lucio Carraro
Felicia Antip said
am February 17 2009 @ 8:04 pm
Domnule senator,
In ce mod intentionati sa va asumati raspunderea pentru isteria pogromista pe care o declansati periodic prin articole instigatoare? In pauza pe care v-ati luat-o in actiunea de raspandire in Romania a propagandei Al Quaida, folositi orice prilej pentru a atata impotriva unor cetateni romani instinctele criminale ale unor psihopati si sociopati. Crezusem ca nu acordati atentie reactiilor de pe forum, dar am vazut ca atunci cand va contrariaza atitudini critice cum au fost acelea starnite de ignorarea de catre dumneavoastra a practicii hoax-urilor, replicati punct cu punct ironiilor si mustrarilor care va sunt adresate.
Va rog sa comunicati ce parere aveti despre reactiile reproduse mai jos si cum intentionati sa procedati pe viitor pentru a-i ajuta pe rataciti sa judece normal sau, dimpotriva,
pentru a declansa o si mai puternica avalansa de asemenea ineptii cu implicatii penale.
MADCAT said
am February 17 2009 9:51 am
Ce or asteptat Italienii pana acum?! Ca taberele alea ilegale erau acolo de
ceva vreme.
Hai ca is si italienii astia niste lasa-ma-sa-te-las. Daca semeni vant,
culegi furtuna. Ar fi trebuit sa intre in ei inca din momentul in care au
observat intemeierea acelor maghernite si sa i trimita la gazare (din partea
mea). Acum, autoritatile italiene se scarpina in cur cu degetu’ si si-l trec
pe la nas zicand: “Cam de cacat problema”.
Stiti cum se mai zice: Boala lunga – moarte sigura. Ei i-au crescut pe
tigani, i-au intretinut, i-or lasat sa se specializeze in ale
criminalitatii, si acum, cand le-o ajuns cutitu’ la os, ni trimit inapoi.
Sa vedeti ce o sa fie la noi in tara cand s-or intoarce toti cioroii astia
criminali. FUCK THEIR HUMAN RIGHTS!!! LA GAZARE CU EI!!! LA CANAL!!! LA
MUNCA SILNICA PANA LE CAD MAINILE!!!
ticut said
am February 17 2009 10:33 am
sunt de acord cu impuscarea lor! eu nu am vazut tigan cinstit sau curajos!
spiritul lor e ala de gasca! daca e singur facem pariu ca e mielusel orice
tigan borat??? ia sa ne apucam sa ii impuscam sau sa-i batem cu lantu pe aia
care agreseaza, violeaza sau ranesc mai rau romani(sau straini). la
bolintin, pana nu au omorat un tanar, romanii nu s-au desteptat! dar s-au
desteptat in final.SI LE-AU DAT FOC NENOROCITILOR! ASTA E UNICA SOLUTIE!
ALTFEL NE VOR CALCA IN PICIOARE INCONTINUU
roro said
am February 17 2009 11:39 am
Eu cred ca exista solutii eficiente in cazurile astea de viol, de furt si
alte nenorociri din categoria asta: insemnarea fizica a raufacatorilor.
Violatorii sa fie castrati, hotii sa fie insemnati in frunte pe viata astfel
incat lumea sa-i recunoasca de la prima vedere(in trecut se practica taierea
mainii drepte – in nu stiu ce tara – dar se pare ca era eficient) etc. Cred
ca si pentru cersetorie s-ar putea gasi o solutie. De ce indivizii astia
trebuie sa beneficieze de “drepturile omului”, iar oamenii cinstiti au doar
dreptul de a-i suporta??? Si nu ma refer doar la tigani, dar trebuie sa
recunoastem ca ei sunt cei care comit de fapt acte anti-sociale cel mai
frecvent, din pacate. De ce ar trebui ca toata populatia romana sa
patimeasca (in diferite feluri) de pe urma infractorilor “colorati” care
provin din Romania???
kia said
am February 17 2009 @ 12:13 pm
nu stiu ce naiba ne facem. mi-e si rusine ca sunt din tara asta si nici
macar n-am facut eu ceva. ce naiba ne facem cu tiganii astia. nu pot fi
dracului exilati pe o insula toti?? si sa fure de la ei. unii de la
ceilalti. pe aia de la guvernare ii doare de portofelul lor. oamenii de rand
muncesc sau cauta sa munceasca pentru ca nu mai au ce pune pe masa. si
rromii astia ne fac de rusine prin alte tari. romanul de cele mai multe ori
greseste la betie si deci se intampla sa faca si ei vreo gafa prin alte
tari, dar e enervant cand zici cuiva din alta tara ca esti din romania si
iti zice aaaaaaaaaaa. de acolo de unde sunt multi tigani. zici ca la noi
asta e punctul de caracterizare cel mai detaliat. nu se mai zice aaaaaaa
“dracula” . aaa “sfinx”. aaaaaaaa “albastru de voronet” “brancusi” si alte
comori ale tarii noastre. noi suntem acum aaaaaa de acolo unde sunt multi
tigani.
eu nu am fost rasista, dar deja parca incep sa urasc tiganii din tot
sufletul pentru ca sunt niste nesimtiti care fura si strica si sa faca numai
rau ca sa adune un ban nici ala muncit.
as face ca in “Survivor” i-as duce pe o insula pustie si care supravietuiesc
bine care nu . eliminarea naturala. aia slab mor . ce sa-i faci.
a..
a.. COSTEL said
am February 17 2009 1:03 pm
MOARTE ITALIENILOR DIN ROMANIA!!!
ATACAM BAZINE ITALIEN CU MOLOTOAVE!!!!
AFARA BROSCARILOR DIN ROMANIA!!!!
a.. ITALIEN DE RHAT!!!! AFARAAAAAAAAAAAAAA DIN ROMANIA!!!!
ROMANIA LIBERA DE ITALIENI IMPUTIT!!!!!!!!
a.. UNDE ESTI NOUA DREAPTA???
UNDE ESTI VADIM TUDOR?????
LOVIT TOATE ACTIVITATILE BROSCARILOR DIN
ROMANIA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!ROMANI TRZITI-VA SI UNITIV
a.. aledin said
am February 17 2009 2:39 pm
Costeleeee, esti colorat tata..!
ai fi bun de sef al ciorilor intr-un lagar de exterminare.
Moarte ciorilor de tigani borati si jegosi ..!
huuuaaaa, la moarte cu toti tiganii din Romania.!
a.. gerula said
am February 17 2009 @ 3:05 pm
Asa ne trebuie sa ne confunde. Pina cind nu o sa spunem la toata lumea ca
tiganii sunt tigani si nu rromi, iar noi suntem romani, toata lumea o sa ne
bage in aceiasi oala.
La televizor numai rromi auzi, cuvintul tigan pentru ce mai exista
io said
am February 17 2009 3:25 pm
Tiganii sunt niste paraziti imputiti…ce pacat ca Antonescu nu a reusit
sa-i deporteze pe toti…:((
MODERAT said
am February 17 2009 @ 8:14 pm
@ obiectiva
tare redusa esti tanti, cine neuronu’ ..tii iti permote sa cataloghezi tu forumistii, cu adjective pe care ar trebui sa le folosesti la adresa familiei tale, care presupun ca te accepta asa, din pacate.
Valerio Donnini said
am February 17 2009 @ 9:24 pm
Sig. Carraro,
le affinita’ tra il popolo Romeno e quello Italiano sono troppo evidenti.
Anche i Romeni stanno vivendo quello che gli Italiani hanno vissuto negli anni 50, quando alcuni “italiani”, che di Italia avevano ben poco, sono emigrati in Germania o negli Stati Uniti.
Cosi’ oggi molti Italiani confondono gli zingari con i Romeni, cosi’ come i Tedeschi credevano che tutti gli Italiani avessero la parola “minchia” nel loro dizionario linguistico…
Il popolo Romeno e’ un popolo di brava gente, molti onesti che lavorano e che spesso sono sfruttati da falsi cosidetti “investitori stranieri”, che di fatto non investono niente, bensi’ vengono in Romania solo per sfruttare questa gente. Haime’, molti sono anche Italiani…
Qui in Romania si dice che ogni foresta ha delle piante bruciate, forse sarebbe meglio abbassare i toni e smetterla con etichettare tutti solo in base al Paese dove sono nati.
Cordialmente
Darius Stan said
am February 17 2009 @ 9:29 pm
Pentru colga noastra Obiectiva
Si pentru toti colegii ce simt in sange fluidul sange al demnitatii.
In primul rand nu sunt un om care sa accepte mesajele xenofobe sau segregationiste primare.
Ar trebui inteles aici ca asa cum suntem afectati noi ROMANII prin confuzia denumirii agreate de Comisia Europeana cu denumirea RROMANI la fel sunt in suferinta totii ce mai au notiunea civica fie ca sunt Tigani sau italieni sau nigerieni sau chinezi sau tatari …….asimilati cu infractionalitatea. Aici este samburele ce trebuie scos in afara. Avem nevoie sa fim respectati ca oameni indiferent de originea sub care ne-am nascut. Iar cei ce nu se supun normelor civilizatiilor sa fie catalogati INFRACTORI. Caci nu exista o natiune sau un popor care sa nasca exlusiv doar criminali sau violatori . Aceasta este cea ce va propun sa fie votat . Si este drept sau nu sa fim egali cu cei alaturi de care respiram acelasi aer si impartim acelasi unic pamant de sub picioare. Va propun sa va mai ganditi.
Tizul said
am February 17 2009 @ 10:08 pm
1- italienii fac foarte clar distinctia intre gitanos si rumeno, asta apropo de RROMI; ei NU folosesc acest cuvant!
2- problema lor nu este infractionalitatea ci locurile de munca
3- din stirile de la ora cinci, o groaza de romani violeaza la fel de “cu spor” k tiganii (ori doar tiganii au erectii?)
4- Media face rating, politicienii aduna voturi
http://nucredetzi.ablog.ro/2008-11-24/tiganii-romanul-si-italianul.html
http://nucredetzi.ablog.ro/2009-01-29/romani-vs-italieni.html
http://nucredetzi.ablog.ro/2009-02-02/romanii-acarii-paun-ai-politicienilor-italieni-de-dreapta.html
http://nucredetzi.ablog.ro/2009-02-03/adevaratii-vizati-ai-atacurilor-dreptei-italiene-nu-sunt-tiganii.html
http://nucredetzi.ablog.ro/2009-02-12/italienilor-nu-le-place-adevarul.html
http://nucredetzi.ablog.ro/2009-02-12/italienilor-nu-le-plac-cei-mai-bronzati-ca-ei.html
Wily Coyote said
am February 17 2009 @ 11:19 pm
In Romania este un imparat,cel putin un rege si vre-o 3 presedinti ai tiganilor…UE ii numeste rromani…voi nu vedeti ca este o politica de denigrare a Romaniei…
@darius stan…italienii sunt descendenti din triburile tracice,noi nu suntem urmasii lui traian,(care de fapt a fost nascut in spania)ci ei se descind din noi…si latina veche este limba Daca…Cand Caesar si Burebista s-au intilnit nu au avut nevoie de interpret(traducator)…asta ca sa stim de unde plecam…Si daca UE vrea sa ii numeasca pe tigani -rromani,atunci noi sa redevenim Daci si sa traim in Dacia…Sa ne reluam locul in istorie ca fondatori ai civilizatiei si culturii!De ce sa ii lasam sa ne traga dupa ei in noroi cand istoria ne-a pus mai sus decat vor fi ei vre-odata…
Wily Coyote said
am February 17 2009 @ 11:24 pm
@Valerio Donnini…Bravo…!
Si despre legea cu castrare si amputarile de rigoare…sunt PRO!
Cehii castreaza intr-o veselie si vad ca este ok…!
obiectiva said
am February 18 2009 @ 1:44 pm
Stimate domn, Darius Stan, nu imi place sa generalizez, dar, daca imi permiteti, doresc sa va povestesc 2 intamplari de astazi. M-am urcat in autobuz cu copilul sa mergem la Billa. Copilul a vazut un scaun liber in autobuz. Un tigan la vreo 35 de ani, cu mama, nevasta si inca vreo 2 adolescenti, masiv si ras in cap, s-a asezat inaintea fetitei pe scaun, ca a fost mai rapid. Fara sa i se spuna nimic, vazand faptul ca si fetita mea intentiona sa se aseze pe acel scaun S-A RIDICAT TIGANUL SI A FACUT LOC COPILULUI. Si eu ma ridic, chiar daca nu se catadicseste nimeni sa o faca, pentru a lasa tigancile cu copii mici in brate, sa ia loc pe scaun. Intrebare, de unde porneste NESIMTIREA?
obiectiva said
am February 18 2009 @ 1:52 pm
La Billa stateam la casa, nu era nimeni nici inainte, nici dupa noi. Copilul impingea carutul si eu eram in fata, sa platesc. Normal, ma misc greu, ca sunt bolnava si nu pot sa fiu Speedy Gonzales.UN “domn” roman, extrem de elegant, de vreo 50 de ani,probabil om de afaceri, probabil impotent, ca astia sunt a naibii de nervosi, loveste cu carutul, venind din spate. Fetita sare intr-o parte, ofuscata, eu ii spun sa fie atent sa nu imi loveasca copilul si CE A FOST LA GURA LUI….proasta, tampita, etc…. M-am oprit si, daca nu eram cu copilul continuam cearta pana ajungeam la Politie. Ce drept au ACESTI “OAMENI” SA INJURE DOAMNELE de prin magazin. Asta e singurul motiv pentru care nu pot sa imi iau o arma. As tine-o la mine si, ce as face cand astfel de imbecili ma injura fara motiv. NU ESTE PRIMA DATA. SI NU SUNT TIGANCA.
obiectiva said
am February 18 2009 @ 1:57 pm
Nu este prima data cand am probleme cu impotenti romani, de genul asta. Unul m-a facut tap,si ce bulbuci ieseau prin gura lui, i-am spus ca sunt capra, gresise genul, ca nu ma asezam, la indicatiile lui pe scaun, in autobuz, trebuia sa cobor la prima.Si el trebuia sa vada in fata…. Soferul era sa il dea jos. UITE DE AIA NU AM ARMA. Pentru ca mie nu imi place sa cobor la nivelul unor tapinari si educatia ma impiedica sa injur”ca la usa cortului”. Eu scot pusca si trag. Si ajung la parnaie si ramane copilul fara mama.
Darius Stan said
am February 18 2009 @ 2:49 pm
Stimata doamna “OBIECTIVA”,
Va rog cu toata politetea sa mai cititi inca o data mesajul meu in care precizez faptul ca “nu sunt un om care sa accepte mesajele xenofobe sau segregationiste primare” si deci nu am indreptat vreo acuza impotriva unei etnii sau unei natiuni. Dupa aceea va rog sa intelegeti ca numele dumneavoastra reprezinta un vot de credinta asupra identitatii dumneavoastra.
Holocaust împotriva românilor”
EZ Mar?i, 17 Februarie 2009
Sute de italieni s-au înscris, în ultimele zile, pe grupuri de discu?ii în comunitatea virtual? Facebook. Mesajul acestora este unul de xenofobie la adresa românilor, agresivitatea declara?iilor culminând cu o propunere de “Holocaust împotriva românilor”.
Aceasta este situa?ia care s-a creat în ultimele s?pt?mâni în Italia, ca urmare a arest?rii a zeci de români pentru fapte de viol ?i furturi. De la începutul acestui an, mai multe italience au fost victime ale agresiunilor sexuale comise de cet??eni cu na?ionalitat? român?. Situa?ia a încurajat grupuri organizate de italieni s? îi atace pe români.
Ultima “isprav?” a românilor din Italia, un zidar român a violat duminic? o b?trân? nev?z?toare, a inflamat ?i mai mult spiritele.
Românii din Peninsul? tr?iesc acum cu teama c? pot fi, oricând, victimele xenofobiei. Eugen Tertelea, declara ieri, pentru evz.ro, c? “românii tr?iesc în fric? ?i teroare. Le este team? s? ias? pe strad? ?i s? vorbeasc? limba român?”.
În plus, acesta a precizat c? situa?iile de acest gen nu aveau loc înainte de 1 ianuarie 2007. Din acel moment, num?rul de infrac?iuni comise de români a crescut, ajungând de la 170, în anul 2004, la peste 500 în anul 2008.
?i ministrul român de Externe a reac?ionat dura la declara?iilor politicienilor italieni. Ca urmare a afirma?iilor unui senator italian, conform c?rora “specializarea românilor este violul”, Cristian Diaconescu a precizat c? parlamentul de la Roma “incit? la xenofobie, printr-o retoric? extrem de agresiv? ?i de provocatoare”.
Bilan?ul a atras ?i comportamentul agresiv al italienilor, împotriva unei minorit??i perceput? ca fiind periculoas?. Pentru a stopa acest fenomen, Ana Birchall, membru PSD, a lansat o peti?ie ce va fi înaintat? forurilor europene.
“Infractorii nu au cet??enie”
Europarlamentarul român Renate Weber, cunoscut? pentru demersurile sale de protec?ie a drepturile omului, este de p?rere c? “asist?m nu doar la discursuri xenofobe, dar ?i la m?suri justi?iare, în care grupuri organizate au încercat s?-?i fac? “dreptate” cu bâtele. Acestea sunt accente de pedepsire a comunit??ii de români pentru faptele inacceptabile, comise de unele persoane. Fie c? sunt de cet??enie român? sau nu, este mai pu?in important, pentru c? infractorii nu au cet??enie”, consider? Weber, membru PNL.
Tocmai din acest acest motiv, statul italian trebuie “s? pedepseasc?, în egal? m?sur?, atât cet??enii italieni, cât ?i pe cei români. Trebuie sanc?iona?i to?i infractorii, indiferent de cet??enie, în conformitate cu legisla?ia. În plus, trebuie s? se fac? distinc?ie între infractorii români ?i restul românilor care muncesc ?i contribuie la bun?starea italienilor, în general. Altfel, exist? pericolul ca situa?ia s? scape de sub control”.
Român, sinonim cu “infractor”
La rândul lor, eurodeputatele social-democrate Daciana Sarbu ?i Corina Cre?u protesteaz?, printr-o scrisoare deschis?, adresat? premierului italian Silvio Berlusconi ?i ministrului s?u de Interne, Roberto Maroni, fa?? de noul val de acuza?ii discriminatorii din partea unor politicieni italieni la adresa românilor care tr?iesc în Italia.
“Despre românii simpli, care lucreaz? în restaurantele, magazinele sau casele italienilor, f?cându-?i datoria cu seriozitate ?i devotament, nu se scrie ?i nu se vorbe?te niciodat? nic?ieri, chiar dac? ei contribuie cu peste 1% la PIB-ul Italiei. Se vorbe?te, în schimb, foarte des, despre ho?ii ?i violatorii români. Se vorbe?te cu atâta insisten??, încât restul Europei ar putea crede c? român este un fel de sinonim italienesc al termenului “infractor”", consemneaz? cele dou? eurodeputate în scrisoare.
Acestea sus?in c? presa italian? prezint? doar cazurile românilor care încalc? legea, trecând sub t?cere t?cere restul de cazuri similare, în care sunt implica?i cet??eni italieni sau de oricare alta na?ionalitate. Daciana Sârbu ?i Corina Cre?u solicit? lui Berlusconi ?i lui Maroni s? î?i conving? colegii din administra?ia italian? s? “renun?e la aceste derapaje de la normele democratice ?i de la conduita european?”.
“Dac? e ceva de pedepsit, s? pedepsim infrac?iunea, nu na?ionalitatea. Singura arm? pe care trebuie s? o folosim împotriva infrac?iunii este legea. Ho?ii, violatorii ?i infractorii nu sunt români: sunt r?uf?c?tori ?i ei trebuie s? pl?teasc? scump r?ul f?cut. Ei singuri, nu o întreag? na?iune care v? consider? prieteni”, conchid acestea.
Românii nevinova?i, victimele xenofobilor
Pân? în acest moment, zeci de români au fost agresa?i, f?r? motiv, de cet??eni italieni. Cel mai tân?r dintre ace?tia este un român de 15 ani, care a fost b?tut la Floren?a pe motiv c? a spus c? este român. B?iatul a fost bruscat ?i aruncat în fa?a unei ma?ini, dar a fost salvat de un trec?tor, martor la evenimente.
Îns? cele mai grave atacuri au avut loc la periferia Romei, în ora?ul Guidonia. Dou? bombe artizanale, care vizau magazine cu proprietari români, au f?cut pagube materiale de mii de euro, îns? nu au comis victime. Incidentul a avut loc la finele lunii ianuarie, dup? arestarea a ?ase români implicat într-un viol al unei tinere italience de 21 de ani.
Renate Weber a mai precizat, în acest sens, c? a primit numeroase plângeri din partea unor români din Italia care au fost victime ale discrimin?rii rasiale ?i ale m?surilor abuzive ale autorit??ilor italiene. “Carabinierii au m?rit num?rul de controale în magazinele din Peninsul? cu proprietari români. Limbajul folosit s-a schimbat ?i el, fiind mai dur, mai agresiv. Iar un român a fost re?inut de poli?ie, mai mult de ?apte ore, f?r? s? fi f?cut nimic”, a mai precizat Weber.
Italienii protesteaz? pe Facebook
Zeci de grupuri antiromâni au fost create în ultimele zile pe platfoma de socializare Facebook Italia, dup? un val de violuri comise în Peninsul? de ace?tia, informeaz? RTV. Num?rul total al membrilor a ajuns la peste 10.000.
În cadrul acestor grupuri, italienii discut? despre cele mai bune metode de “r?zbunare” pentru a “face românii s? pl?teasc? pentru violuri”. Membrii grupului “Quelli che odiano i romeni” (Cei care îi ur?sc pe români) vor un “Holocaust împotriva românilor” sau scriu slogane precum “România = Hiroshima”.
Darius Stan said
am February 18 2009 @ 2:50 pm
Ajunge! Nu mai acceptam sa fim batjocoriti!
10/02/2009 14:45
destinatar: Forurile europene
http://www.petitieonline.ro/petitie/ajunge_nu_mai_acceptam_sa_fim_batjocoriti_-p07882056.html
Asistam din nou la inmultirea unor atacuri deosebit de violente si virulente la adresa romanilor care locuiesc in afara granitelor tarii. Se submineaza imaginea noastra ca popor al Uniunii Europene.
Romanii sunt prezentati de multe ori ca fiind singura cauza a tuturor relelor din tarile in care s-au stabilit. Aceste practici de manipulare a opiniei publice si de denigrare colectiva sunt periculoase, iar in conditiile adancirii crizei economice, acest fapt poate duce la o situatie deosebit de periculoasa si insultatoare atat pentru romanii care locuiesc si muncesc in strainatate cat si pentru cei care locuiesc si traiesc in tara.
Majoritatea romanilor sunt oameni harnici si pasnici care respecta legea si obiceiurile locului in care s-au stabilit, aducand contributii majore in plan economic, cultural si stiintific tarii de adoptie.
Sigur, in fiecare societate sunt si persoane certate cu legea, dar asta nu da dreptul nimanui la generalizare.
Cerem in mod explicit ca romanii care se situeaza in afara legii sa suporte rigorile acesteia. Nu acceptam insa ca o intreaga comunitate sau chiar un intreg popor sa fie condamnat pentru faptele catorva indivizi. Evident, in Europa sunt infractori si de alte nationalitati.
Vina are caracter individual iar Europa a fost mult prea greu incercata de mitul vinei colective pentru a mai accepta asa ceva.
Noi, semnatarii acestei petitii, suntem profund revoltati de folosirea romanilor pe post de tapi ispasitori. Ne opunem categoric ca romanii sa fie paravan pentru promovarea politicilor xenofobe si extremiste a unor politicieni pentru care nu “drepturile omului” sunt doctrina de baza.
Este inadmisibil ca politicieni, fie ei persoane, institutii publice sau private din Europa, sa poata denigra, in mod repetat si deliberat, o intreaga natiune fara a fi sanctionati.
Europa si in special Uniunea Europeana este si trebuie sa ramana un spatiu al tolerantei si al dreptatii in care demnitatea umana este un drept intangibil, garantat si respectat prin fapte nu numai declarativ.
Solicitam forurilor europene, si tuturor celor care cred in proiectul european sa ne sustina luand atitudine fata de discriminarea la care sunt supusi romanii!
Cerem sa ne fie respectata demnitatea atat ca popor cat si ca individ, indiferent in care parte a Europei ne-am nascut, am decis sa muncim, sa studiem sau sa traim!
Autor: Ana Birchall
obiectiva said
am February 18 2009 @ 3:50 pm
EU SCRIAM PE ALTE POSTARI CA NU TIGANII SUNT “IN OBIECTIV”, CI TOTI ROMANII!!!!!!!!!!
obiectiva said
am February 18 2009 @ 3:51 pm
NU TIGANII SUNT DE VINA.
obiectiva said
am February 18 2009 @ 3:52 pm
DRA ROMANII SI TIGANII DIN ROMANIA AU AJUNS ACEL CELEBRUL SCAPE GOAT EUROPEAN!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
De evrei nu se mai pot lega.
obiectiva said
am February 18 2009 @ 3:54 pm
Consider ca, la ora actuala, NOI, ROMANII, SUNTEM EVREII SI HANDICAPATII EUROPEI ANULUI 1939!!!!!!!!!!!!!!!!!
obiectiva said
am February 18 2009 @ 4:06 pm
SFATUL LUI NOSTRADAMUS REINCARNAT PENTRU SALVAREA ROMANIEI!!!! CE ne doare, de SUA SAU UE? Haideti sa redevenim ce am fost! 1. daca romanii nu mai au un loc in UE, romani sau tigani, sa avem grija sa se reintoarca in tara, sa avem grija, nu sa ii obligam. 2. AGRICULTURA, PADURILE, infrastructura, RESURSELE ENERGETICE SI PATRIMONIUL.OAMENII, Mancarea, apele si resursele. Asta ne va aduce supravietuirea. De ce nu retragem trupele din Irak? De ce nu suntem CA ELVETIA SAU CA PORTUGALIA? Stiti ce mica e Portugalia? Si era cea mai bine cotata tara in 2WW!
obiectiva said
am February 18 2009 @ 4:08 pm
NU sunt de acord cu ura rasiala. CU RAZBOIUL, oricum ar fi el. REPLIERE SI SUPRAVIETUIRE.
obiectiva said
am February 18 2009 @ 4:16 pm
Daca toti romanii din ITALIA PLEACA, CIZMA CADE!!!!!
obiectiva said
am February 18 2009 @ 4:18 pm
Imi cer scuze, dar sunt foarte sintetica in analiza. Nu se mai poate face analiza de 2 BANI!
elena said
am March 27 2009 @ 12:54 pm
Eu nu sunt de acord cu cei care striga-n gura mare “Afara Italienii Imputiti din Romania”! Nici noi Romanii din Italia nu ne simtim bine atunci cand suntem insultai! Aici ar trebui sa reflectam un pic si sa nu ne coboram la acelasi nivel. Cine greseste trebuie sa plateasca, indiferent de nationalitatea sa. Unirea romanilor? Da, sunt de acord, dar unitate pentru cauze nobile si drepte, nu pentru razbunare sau denigrare! Fiecare padure are uscaturile ei, asa ca nu trebuie sa ne orientam privirea mereu doar in acea directie. Hai sa incercam sa facem cat mai multe fapte bune si o sa vedeti ca si altii isi vor da seama ca au gresit atunci cand ne-au batjocorit!
Salutari la toti!