Majorarea CAS-ului si a altor impozite, o conditie impusa de FMI
Majorarile CAS-ului si a altor taxe si impozite locale, constituie conditii sine qua non fara de care, FMI nu accepta nici macar sa inceapa discutiile cu Romania pentru acordarea unui credit international. In masura in care, fondurile europene din care Romania ar putea sa obtina un credit , sunt limitate de faptul ca UE nu are mecanisme care sa urmareasca folosirea acestor bani, este evident ca FMI ramane una din optiunile sigure , iar Romania este obligata sa intre intr-un aranjament cu FMI pentru a se salva de la faliment institutional si economic.
"Din discuţiile pe care le-am avut cu FMI, ni s-a spus că este o măsură bună într-o asemenea perioadă pentru că ar fi păgubit veniturile publice de orice", a spus Gheorghe Pogea în cadrul audierilor pe buget din comisia buget, finanţe, bănci.
El a adăugat că este "inacceptabil" ca două contribuţii majore (referindu-se la CAS şi cota unică de impozitare) să fie ajustate "la o asemenea valoare, iar relaxarea contribuţiilor ar trebui să se facă treptat, în mai mulţi ani". Adica, Guvernul actual spune , ca aceste majorari ar fi trebuit facute din anii anteriori, si s-ar fi evitat un soc fiscal acum in 2009.
Ramane totusi problema faptului ca, majoritatea firmelor nu isi vor permite sa plateasca aceste taxe si impozite la valorile majorate, si trebuie sa se tina cont de aceasta imprejurare.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































loreta said
am February 13 2009 @ 2:02 pm
mai e ceva de comentat… ? ca doar guvernul nu ma va asculta pe mine sau miile de oameni simpli din tara asta care cer ajutor , ci , pe FMI , ca acolo e interesul . si imi facusem sperante degeaba…cred ca e momentul sa emigram …cat mai suntem in viata …
Serban said
am February 13 2009 @ 3:02 pm
Cu alte cuvinte este “acceptabil” pt. populatie sa stranga si mai rau cureaua platind taxe majorate dar “inacceptabil” pt. guvern sa stranga el cureaua si sa se abtina de la cheltuieli si imprumuturi …
In fond la ce naiba e bun guvernul asta?
La sanatatea si siguranta cetateanului nu, la infrastructura nu, la luat bani da. Decat asa mai bine anarhie …
Radianu Mihai said
am February 13 2009 @ 3:20 pm
sa vina FMI in Romania si sa traiasca cu veniturile pe care le au romanii si abea apoi sa ne impuna ei noua ce biruri si marimea lor,mai trebuie sa dam!
daca guvernul face asa ceva la presiunea FMI sau alt organism european sau international si nu tine cont de greutatile si viata
amara pe care o ducem,o sa iesim in strada sa ne alegem alti condu-
catori,capabili sa ne apere interesele nu sa ne jupoaie!
adrians said
am February 13 2009 @ 4:06 pm
Dl.Urban,ce treaba are Guv.Romaniei cu FMI ? Nu ati scris dvs.acum o zi ca UE este impotriva cresterii CAS ? Parca Romania face parte din UE,sau intre timp ne-am schimbat statutul ? Revin la ce am scris la un alt subiect,o firma trebuie ajutata sa-si reduca costurile,nu sa le creasca.Statul va pierde finalmente pt.ca desi teoretic vor creste fondurile din CAS,numarul firmelor cu probleme sau care vor intra in faliment va creste,la fel si numarul de someri.Cu alte cuvinte,Boc va lua cu o mina dar va da cu doua.
Lorelei said
am February 14 2009 @ 9:45 am
http://www.pensiigarantate.ro/
CINE SI CUM ARE GRIJA DE BANII DE PENSII? MONITORIZAREA ACTIVITATII CSSPP SI PROTEJAREA DREPTURILOR ANGAJATILOR LA UN RANDAMENT MINIM GARANTAT PENTRU CONTRIBUTIILE LA PILONUL II DE PENSII
Asociatia Grupul de Economie Aplicata (GEA), impreuna cu Confederatia Sindicala Cartel-Alfa si cu Blocul National Sindical implementeaza proiectul PHARE2006-018-147.01.02/02/DEM07 cu titlul „Cine si cum are grija de banii de pensii? – Monitorizarea activitatii Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) si protejarea drepturilor angajatilor la un randament minim garantat pentru contributiile la pilonul II de pensii”. Proiectul este finantat de Uniunea Europeana, linia de buget PHARE 2006, componenta „Democratie, protectia mediului, protectia consumatorului, dialog social, aspecte de gen si ocuparea fortei de munca”.
Proiectul urmareste monitorizarea actiunilor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) in conformitate cu bunele practici internationale (responsabilitate, consultare, transparenta), pe baza unor indicatori de performanta, precum si protejarea drepturilor angajatilor, care sunt contributori fortat la pilonul II de pensii private obligatorii, prin obtinerea sprijinului pentru o initiativa legislativa de tip cetatenesc privind garantarea unui randament minim al pensiilor private obligatorii, egal cu rata inflatiei.
Sistemul de pensii este format in Romania din trei piloni: pilonul I – sistemul de pensii de stat; pilonul II – sistemul de pensii obligatorii administrate privat (pensii private obligatorii), si pilonul III – sistemul de pensii private facultative. Proiectul vizeaza pilonul II de pensii, care inseamna contributii ale cetatenilor la bugetul public de asigurari sociale, care apoi sunt transferate in niste fonduri publice de pensii cu administrare privata. Organismul care reglementeaza si supravegheaza pilonul II (ca si pilonul III, dar acesta nu face obiectul proiectului) este Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP); cadrul legislativ este definit prin Legea 411/2004, OG 50/2005 si OG 112/2007.
Monitorizarea activitatii CSSPP se va face pe cele trei componente principale prevazute de Comitetul Organismelor Europene de Supraveghere a Asigurarilor si Pensiilor Ocupationale (CEIOPS), constituit prin decizia Comisiei Europene 6/2004, si de asa-numitul proces Lamfalussy cu privire la serviciile financiare, si anume: responsabilitate, consultare si transparenta. De asemenea, in procesul de stabilire a obiectivelor specifice, s-a tinut seama si de “Principiile Supravegherii Pensiilor Private”, publicate de Organizatia Internationala a Organismelor de Supraveghere a Pensiilor (IOPS), in special de principiile de orientare catre un risc scazut (organismele de supraveghere trebuie sa previna riscurile din sistem si sa tina seama de toleranta scazuta la risc a contributorilor), consultare si cooperare, transparenta si guvernare. Mentionam ca CSSPP a aderat la aceste principii, fiind membra a CEIOPS si IOPS, si este firesc sa monitorizam respectarea lor.
Pilonul II este abia la inceput, si are nevoie de o supraveghere prudentiala si de o reglementare adecvata. Suntem fortati sa contribuim la pensiile private obligatorii, dar nu avem o garantie reala privind randamentul minim. Contextul crizei financiare internationale face si mai acuta aceasta tema, a securitatii financiare a populatiei. Asa cum este conceput in prezent sistemul de pensii private obligatorii, riscam sa primim o pensie fara valoare.
Organizatiile partenere din acest proiect isi propun sa schimbe legislatia in vigoare, in linia reglementarilor din tari europene mai dezvoltate care aplica acest sistem (Elvetia, Suedia), in spiritul recomandarilor organismelor europene si ale Bancii Mondiale, si nu in ultimul rand in acord cu bunul simt si cu interesul public.
GEA, Cartel Alfa si BNS au facut totodata parte din grupul de organizatii ale societatii civile care, au semnat, la initiativa GEA, alaturi de Societatea Academica din Romania, Academia de Advocacy si Confederatia Patronala a Serviciilor, Industriei si Comertului (CPISC), o scrisoare deschisa adresata la inceputul lui 2008 autoritatilor statului, cu privire la necesitatea introducerii unui randament minim garantat. Initiativa nu a ramas fara ecou, ea provocand o dezbatere aprinsa in media.
Demersul pe care il vom demara prin acest proiect este de a strange 100.000 de semnaturi pentru schimbarea legii 411/2004 in sensul introducerii randamentului minim garantat egal cu rata inflatiei. Procedura de strangere de semnaturi va demara in luna martie, si va fi anuntata printr-o conferinta de presa.
Vlad Tepes said
am February 14 2009 @ 11:36 am
Cred ca aici este din nou o “pregateala” pentru ce ne pregateste PDL-ul si maretul FSN. FMI-ul nu a impus cresterea CAS-ului si a altor impozite. Asta este nu numai o mare magarie dar si o minciuna sfruntata aruncta la gloata care este natiunea romana.
FMI-ul zice insa ca efectul pastrari hoardelor din administratie, paduchii si plosnitele societatii si economiei romanesti, este cresterea CAS-ului si a altor impozite.
Cum a spus si Patriciu, pe care-l tot hulim, dati afara 80% din personalul din administratie, cresteti celor care raman salariul cu 50% ca sa stie de ce sa moara acolo pe baricade si faceti o economie de puteti sa scadeti toate impozitele la jumate.
Dar ce sa faca tata Base fara armada sa de paraziti care se duc in fiecare sezon electoral docili si infometati ca niste plosnite la vot?
Tariceanu o fi lasat el bugetul gol pusca dar macar a dat doua legi: a interzis marirea salarilor bugetarilor si a adus la zero bugetul de investitii al administratiei. A venit mister boc si a mi taiat si el 50% din bugetul ZERO al lui Tariceanu.
Care era personajul ala mic si ridicol din Caragiale?
ionela said
am February 14 2009 @ 12:30 pm
M-am saturat sa tot aud : “asa ne cere UE” , “asa e directiva UE, FMI etc.”. Atunci pentru ce se mai organizeaza alegeri? Pentru ce mai suntem chemati la vot? Care e rolul “politicienilor” nostri daca ei asculta orbeste tot li se spune de sus? Nu au pic de demnitate si responsabilitate. Sunt niste slugi cu capul plecat pentru tot ceea ce vine din afara. Nu stiu sa negocieze, nu stiu sa se impuna si sa-si sustina un punct de vedere. Stiu doar sa minta si sa fure.