Banner

Falimente bancare ameninta Romania in 2009 ?

Tweet this

O declaratie suprinzatoare, insa care se poate sa contina mult talc, a fost facuta de un oficial al BRD.

Criza va contribui la consolidarea sistemului bancar, consideră directorul general adjunct al BRD, Claudiu Cercel.

"Cred că, după criza asta, nu vom mai vedea în România 40 de bănci. După părerea mea, pentru România 10-15 bănci sunt suficiente".

În ceea ce priveşte impactul crizei în activitatea bancară, Cercel consideră că un efect major va fi văzut în această primăvară, când creditarea poate scădea, adică imprumuturile acordate lunar să nu mai acopere ratele rambursate.


Interesant este faptul ca, reducerea numarului de banci dintr-o economie , se poate face in doua feluri : prin fuziuni sau prin falimente. Intr-o economie sanatoasa, regula este data de fuziuni, asa cum au mai fost in sistemul bancar in anii precedenti, intre HVB si Unicredit de exemplu. Insa, in Romania anului 2009, bantuita de criza si de lipsa de lichiditati, anuntul facut de oficialul BRD , nu lasa decat o varianta de lucru specialistilor din domeniu : imputinarea numarului de banci de la 40 la 15 se va face exclusiv prin proceduri de insolventa comerciala.
Ramane ca viitorul sa ne arate la ce anume s-a referit cu adevarat oficialul BRD.

PS - am asistat joi la Hotel Hilton din Bucuresti, la o conferinta organizata de AmCham [ Camera de Comert Americana din Romania ] ; am fost suprins de prezentarea facuta de un oficial al Raiffeisen Bank, care a prezentat investitorilor americani, o perspectiva extrem de sumbra asupra economiei nationale pentru 2009 ! Ori, daca bancile vad lucrurile in nuante de gri spre negru...


Urban I. Iulian
Senator de Ilfov
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei
member of American Lawyers Quarter
member of International Association of Commercial Collectors
member of Aca International
member of International Bar Association




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 3089

10 Comentarii pana acum»

  1. JURIST said

    am February 13 2009 @ 6:43 pm

    At fi cazul sa se reduca numarul bancilor din Romania, deoarece bancile au facut mai mult rau economiei decat un razboi in toata regula. Acordand in mod necontrolat credite catre populatie, a crescut gradul de indatorare si s-a ajuns la blocaj. E nevoie doar de 5-10 banci !!!

  2. Daniel said

    am February 13 2009 @ 10:33 pm

    Criza va face selectia naturala a bancilor. Mai ales bancile slabe au dat credite fara sa faca verificari, sau au supraevaluat imobilele. Deci acele banci care nu si-au filtrat bine clientela vor avea de suferit. Scoaterea la licitatie a imobilelor ipotecate nu le va rezolva problema, deoarece acestea vor valora acum mult mai putin… deci e posibil/foarte probabil ca pagubele/creantele nerecuperate sa duca la insolventa unor banci.

  3. Lanton said

    am February 14 2009 @ 8:59 am

    Prezentarea facuta de un neica nimeni de la o bancuta austriaca de cartier valoreaza exact cat un pipi in vant aceasta probabil nefiind facuta de o firma de audit consacrata pe date statistice reale asa ca nici nu cred ca este nevoie sa se stie ce a cuprins acel raport, si mai departe incet incep rechinasii sa se manance intre ei “voi astia mici plecati ca nu mai rezistati mult”

  4. loreta said

    am February 14 2009 @ 9:02 am

    vorbe-n vant…deocamdata…sa speram ca nu va ramane doar atat

  5. Radianu Mihai said

    am February 14 2009 @ 9:15 am

    bancile,la fel ca si partidele politice,au aparut in Romania,dupa
    1990,ca ciupercile dupa ploaie!
    la fel insa ca si cele dintai,viata si mai ales piata economica va
    reusi sa le imputineze si astfel,vor ramane in piata cele mai se-
    rioase si solide institutii bancare!

  6. Giupi said

    am February 14 2009 @ 11:08 am

    Este necesara concurenta !..intre bancii,dar disperarea pt. a nu pierde nici un cetatean,indiferent de potentialul sau…respectiv orbiti de FOAME , -TREBUIE SA PLATEASCA si sa dispara o parte din ei !
    Pt.criza in lume ,ca si in Romania , vina principala este a BANCILOR in frunte cu bacherii NESATUI !…preferind sa nu vrea , sa vada regulile de baza a creditarii !…preferind sa crediteze cu orice pret !
    …in loc sa puna banut linga banut , sa vada ca un amarit cu 2 lei venit s-a trezit dimineata (imbatat de economia asta care ..DUDUIE …si vazind in jurul lui JIPANE si PALATE , fara sa vada ca acestia aproape toti au devalizat statul , sau nu au platit nici un leu impozit )ca vrea ,masina noua,vila(nu casa !)…fara sa-si puna cineva intrebarea ,nici chiar banca ,
    ca daca nu ai nimic,decit un job cu salar minim pe economie(ca asta se practica ,la PRIVAT)…in cite sute de ani ar putea sa plateasca ?!(poate chir nepotii ?)
    PACAT CA TOTI TREBUIE SA PLATIM DEMENTA LOR !..si facturile de acum in colo vor sosi !

    Dupa mine fiecare client care doreste sa se imprumute ar trebui sa se gindeasca de 10 ori inainte sa faca acest lucru !
    ..in special acestia care vor un imprumut sa se consulte cu specialisti ,daca pe ei nu-i duce capul ! …sa vada pe usa de intrare (dar nu cumva sa caute aceasta inscriptie !):
    ATENTIE !DACA NU VEI PUTEA PLATI RATELE cel putin VIATA TA VA FI UN COSMAR ! imprumutul sa fie ultima varianta la care apelati ! va spun din experienta !
    Fiecare om daca vrea sa aiba “ceva al lui” trebuie el!… sa striga,… banut cu banut fiecare dupa cistig ca doar acela este al lui !…la fel trebuie sa stringa “tot de la el” si daca are un imprumut …sigur mai plateste BANCILOR citeva concedii,excursii ,salarii astronomice la angajate etc.

  7. sufletel said

    am February 14 2009 @ 12:22 pm

    Le vad asa din prisma lor. Nu va mai alarmati degeaba. Nu se mai vinde in dementa ca pana acum si nu se mai imprumuta fraierii pe un card de credit, ca sa-l achite apoi cu alt card de credit. Sigur ca e criza la nivel bancar.
    Jenant e faptul ca de ex. ieri, la BCR toata reteaua dadea rateuri la greu. Se facuse coada tripla la supermarket in spatele meu, ca nu mergea cardul BCR. Si eram si fara cash la mine. Peste 10 min si-a revenit. Explicatia bancii: era zi de salariu si toata lumea extragea banii. Doar ca pana la urma am platit cu un card de la alta banca si a mers perfect. La celalata banca nu era zi de salariu?????? (BancPost).Ma sinteam penibil si umilit de faptul ca nu nu functiona un serviciu pentru care nu aveam nici o vina, si toata coada aia se uita urat la mine inchipuindu-si mai stiu eu ce…

  8. arpaleta said

    am February 14 2009 @ 12:33 pm

    ce dragut.de ce pielea mea nu ii ia la puscarie pe pacalicii astia de bancheri care au ruinat o gramada de companii si dus la disperare zeci de mii de familii oneste ? daca lumea vrea sa traiasca mai bine si crede in cacaturile lor de oferte mincinoase trebuie sa accepte la nesfarsit orice mizerie de modificare a contractului initial ?da la noi se poate orice numai sa spaguiesti unde trebuie si gata …orice rupt in fund face banca si da cu 25 % dobinda credit basca niste comisioane si s-a procopsit in cativa ani.niste jeguri sunteti si sa multumiti BNR-ului ca DOARME

  9. Victor Ghitescu said

    am February 14 2009 @ 1:21 pm

    Dupa cum spunea cineva, mai sus, ok, nu ne imprumutam, dar daca economisim bani, iar banca da faliment, ce se intampla cu economiile? Asa ca si economisirea e cu risc in conditiile astea. De altfel aceste stiri pot accelera fenomenul, caci cetateanul cu economii se poate decide sa-si retraga banii, iar daca o fac multi, banca nu va putea sustine o asemenea retragere de fonduri, intrarea in faliment putand deveni iminenta…

  10. Catalin HN said

    am February 14 2009 @ 1:43 pm

    Pt. JURIST in special, dar si pt. altii care isi dau cu parerea fara sa se priceapa, in general: nu mai vorbiti despre lucruri la care nu va pricepeti ! Este “boala” noastra, a romanilor, sa credem ca le stim pe toate si ne dam cu parerea chiar si acolo unde ar trebui sa tacem si sa lasam pe altii sa vorbeasca (cei care se pricep in acel domeniu). CONCENTRAREA pietei (indiferent ca este vorba de piata financiara – adica banci, firme de asigurari, firme de leasing etc.) , ca dealtfel concentrarea pietei in oricare sector economic, conduce inevitabil la concentrarea puterii in “mainile” catorva “jucatori” mari pe piata, ceea ce va genera o situatie de OLIGOPOL. Concret, asta inseamna ca fiind doar cateva banci mari, ele vor dicta ceea ce se intampla pe piata: dobanzi, comisioane, conditii de creditare, etc. Toate acestea vor deveni mult mai impovaratoare pt. clienti. Bancile mici au rolul lor, mai reduc din presiunea asupra clientului, mai ales a celui mic (persoane fizice). Concentrarea pietei financiare la cateva banci mari ar avea numai efecte negative asupra persoanelor fizice (care vor lua credite mai scumpe si in conditii mai dezavantajoase), companiilor (idem persoanelor fizice dar pe alte procente si conditii) si statului (care va putea fi santajat mai usor). Asa ca nu este de dorit o concentrare a bancilor, dimpotriva ar fi de dorit aparitia si a altor banci mici, in special destinate operatiunilor cu persoane fizice si firme mici (IMM-uri). Ceea ce ar fi de dorit cu adevarat este un set de regului clare si bine gandite impuse de BNR bancilor, astfel incat aceste sa nu mai poata face abuzurile actuale. Ori, daca astazi BNR nu face nimic in acest sens, cand vor fi doar cateva banci si acelea foarte mari, BNR cu atat mai putin va putea sa (mai) faca ceva.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean