Este tot mai clar ca Romania si Bulgaria au aderat cu decenii prea devreme la UE
Situaţia la Bucureşti, care a pierdut avantajul în faţa Bulgariei, nu mai este "chiar roz", fiind tot mai clar că cele două ţări au aderat "cu decenii prea devreme" la UE, iar în consecinţă CE ameninţă cu suspendarea fondurilor europene, scrie presa de limbă germană comentând raportul pe justiţie.
Cea mai critică poziţie din presa de limbă germană o are cotidianul austriac Der Standard, care constată că în România şi Bulgaria are loc mai degrabă "un regres în loc de progres", întrucât, în ceea ce priveşte reformarea justiţiei, nu s-au făcut prea multe. "Cine răsfoieşte cel mai recent raport pe justiţie ar putea crede că, din greşeală, a dat peste un text din 2007 sau 2008: combaterea ineficientă a corupţiei la nivel înalt, un sistem juridic foarte ineficient şi o folosire defectuoasă a fondurilor UE – aceasta a fost şi este esenţa analizelor de până acum. Reformele din România şi Bulgaria au stagnat din 2007. În unele domenii, în cazul cărora se constataseră în vară progrese, se constată acum regrese", scrie Der Standard.
CE nu are împotriva acestor evoluţii niciun răspuns şi nici instrumentele pentru a determina aplicarea reformelor, subliniază Der Standard. "Aceasta reprezintă un oarecare eşec al procesului de extindere al UE. Experienţa de până acum arată că Bulgaria şi România nu numai că au fost acceptate în UE cu câţiva ani prea devreme, ci cu decenii. Greşeală capitală a fost garantarea aderării la UE independent de progresele reformelor", scrie Der Standard. "Bruxelles-ul începe să conştientizeze că extinderea UE cu orice preţ este totuşi prea scumpă", conchide cotidianul austriac.
Wiener Zeitung scrie că "Bucureştiul este ameninţat de pierderea fondurilor UE" din cauza stadiului reformelor pentru atingerea standardelor UE. Mai mult, ziarul austriac consideră că România a "pierdut avansul pe care îl avea în faţa Bulgariei".
"Bucureştiul a scăzut ritmul reformelor din vară şi a ajuns, din punctul de vedere al independenţei justiţiei, al statului de drept şi alluptei anticorupţie, la nivelul scăzut al Sofiei", comentează Wiener Zeitung.
"La mai mult de doi ani de la aderarea României şi Bulgariei, aceste două ţări nu îndeplinesc nici acum condiţiile impuse de UE, reformele mai mult stagnând", relatează ziarul austriac. Purtătorul de cuvânt al CE Johannes Laitenberger nu a dorit să facă speculaţii în ceea ce priveşte suspendarea fondurilor UE, acesta a spus doar că până în vară trebuie ca Bucureştiul să facă progrese serioase, comentează publicaţia vieneză. Mai mult, potrivit Wiener Zeitung, ar exista informaţii potrivit cărora României i-ar fi fost îngheţate, "fără prea multe anunţuri oficiale", în vara anului 2008, 140 de milioane de euro din fonduri europene, din cauza unei contabilizări defectuoase. "Totuşi, din cauza faptului că România părea atunci să fie pe drumul cel bun, nu s-a realizat legătura politică între între corupţie şi oprirea fondurilor. În această vară condiţiile s-ar putea schimba, iar suma s-ar putea mări", avertizează Wiener Zeitung.
Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Finlanda, Suedia, Danemarca şi Austria susţin menţinerea monitorizării celor două ţări până la îndeplinirea deplină a standardelor UE, adaugă publicaţia din Austria.
Der Tagesspiegel titrează că "Bruxelles-ul ameninţă România cu oprirea fondurilor UE", atrăgând atenţia că după Bulgaria, România este şi ea ameninţată de aceeaşi sancţiune. Ziarul german îl citează pe ministrul Cătălin Predoiu care a motivat că accelerarea reformelor în justiţie depinde de adoptarea codurilor penale. "CE a criticat mai ales faptul că Parlamentul român blochează în mod repetat urmărirea penală a politicienilor", scrie Der Tagesspiegel, amintind de cazul Năstase. Ziarul aminteşte în mod sugestiv că anul trecut vecinul României, Bulgaria, a pierdut 220 d milioane de euro din fonduri UE din cauza corupţiei şi a criminalităţii.
Die Presse scrie în ediţia de joi că UE a impus României şi Bulgariei un parcurs clar: fie abordează cu mai multă determinare lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate, fie nu mai primesc finanţare de la UE. "Pentru Bulgaria fuseseră îngheţate încă de anul trecut 220 de milioane de euro, la care s-au adăugat apoi alte 340 de milioane. Acestea ar putea fi suspendate pe termen nedetereminat. Nici pentru România nu este perspectiva chiar roz: şi acolo sunt în joc fonduri de milioane de euro". Die Presse atrage atenţia că raportul CE a fost "oricum, numai îmbucurător nu": din cauza lipsei de transparenţă în luarea deciziilor juridice, politice şi economice, CE consideră că fondurile europene sunt ameninţate. "Nu este garantat că banii ajung acolo unde sunt destinaţi să ajungă. Cu alte cuvinte: nu profită populaţia, ci numai unii corupţi care se îmbogăţesc prin fonduri UE", mai scrie ziarul austriac. Potrivit Die Presse, în interiorul UE ar creşte presiunea asupra acestor ţări. "Fondurile UE nu ar mai trebui plătite", a declarat europarlamentarul CSU Markus Ferber. Şi europarlamentarul CDU Inge Graessle a cerut CE un raport special dedicat folosirii fondurilor europene. CE ar fi anunţat verificări ulterioare, după care va lua decizia legată de plata fondurilor. Cotidianul austriac apreciază că noul raport CE este formulat "foarte diplomatic" ceea ce oferă oportunitatea ca guvernarea, mai ales cea de la Sofia, să interpreteze concluziile după propriul plac.
Wirtschaftsblatt titrează în ediţia de vineri că "UE impune României şi Bulgariei To-Do-Lists", atrăgând atenţia că Bulgaria stă, de data aceasta, mai bine decât România în ceea ce priveşte reformele justiţiei. Wirtschaftsblatt consideră că ritmul reformelor din vară nu a fost menţinut în România din cauza alegerilor parlamentare din noiembrie. Publicaţia citează însă şi critici din PE la adresa raportului. "Raportul CE este mai degrabă o lectură prozaică decât o evaluare clară a progreselor", consideră parlamentarul CDU Inge Graessle, care totuşi cataloghează situaţia României şi Bulgariei ca fiind "alarmantă".
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro
































Dan said
am February 13 2009 @ 12:34 pm
Toti ne spun ce nu am facut pana in prezent. Daca suntem o “uniune” europeana , de ce nu ni se spune clar “cum” se face ceea ce trebuie ?
Alexa said
am February 13 2009 @ 12:40 pm
Au dreptate. Suntem, nu cu decenii, cu sute de ani in urma lor la capitolul civilizatie si educatie. Noi nu putem face nimic singuri, doar impinsi de la spate si condusi de straini. Daca avem noroc de niste straini de treaba, atunci progresam – de ex. Regele Carol, daca strainii au alte interese, atunci ne ducem naibii. Oricum singuri nu suntem in stare sa facem nimic asa cum trebuie. Suntem si vom fi mult in urma tarilor pe care le numim civilizate, si din pacate prapastia se adanceste, nu se micsoreaza.
.... said
am February 13 2009 @ 12:43 pm
=)))) Normal…..Suntem romani….. Desi situatia nu e de ras, altceva nu poti sa faci. La putere sunt niste corupti
marius said
am February 13 2009 @ 12:52 pm
pai cred si eu ca vor opri fondurile ce asta e tara????????nu poti sa traiesti in ea nu poti sa te gandesti la viitor aici cu ceva timp in urma Boul tariceanu spunea ca tineri nu vor sa munceasca si aleg sa plece din tara sau fura…. de ce se alege calea asta pentru ca nu ai siguranta unui loc de munca …off sper sa se duca d*****lui toti cei care gandesc ca el ,dar trebuie sa mai treaca 1000 de ani sa se faca ceva si aici si nici atunci nu vom face nimic …… istoria romaniei e presarata de lasi,vanzatori de neam…….Sa fie reforma dar sa nu se schimbe nimic………….
Radianu Mihai said
am February 13 2009 @ 1:14 pm
nu le-ar fi rusine de nazisti imputiti!
ca le-am luat toate rablele de masini si vechiturile de electronice
si electrocasnice,tehnologii pe care nu mai aveau cui sa le vanda,a
fost bine?
acum ca nu mai suntem groapa lor de gunoi ne critica!
porci au fost si porci nerusinati vor fi!
in alta ordine de idei,strict economic,nu noi am vrut sa intram asa
de curand in UE,ci mai degraba eicaci daca ramaneam in stadiul de preaderare ar fi trebuit sa ne dea fonduri,fara sa dam nimic,dar oda
ta intrati in UE,desi teoretic ar trebui sa primim mai mult decat dam (taxa anuala pe care Romania o plateste dupa aderare)nefiind in stare sa finalizam proiecte,dam mai mult decat primim!
DAVENNE Daniel said
am February 13 2009 @ 1:30 pm
Nu sunt de acord. Romania n-a aderat cu decenii prea devreme. Era timp sa urma altri tari din Europa, dar Romani au politica ei în mani ei!! Nu trebuie sa las hotarare starului Romaniei la orice boul!! Voteze inteligent! Tariceanu a fost prost de bubuie, si Nastase ; dar DECE aveti votat pentru el?? Au promit bani? Ce au promit? Este timp sa scola? Nu este prea tarziu pentru a redresa vaporul!! Felicitam noul Senator Iulian URBAN pentru munca. Acum trebuie sa sta la acelas linie!!
Simion said
am February 13 2009 @ 1:31 pm
Nu sunt de acord cu acest titlu!
ROMANIA merita sa fe membru UE.
Va pot da multe exemple cu realizari recente, de exceptie, prin care noi romanii dovedim ca suntem competitivi cu cei din UE. Imi dau sema, insa, ca imi pierd tipul scriind despre acste realizari deoarece majoritatea comentatorilor de pe acest blog ca si cei de la televiziuni sunt indoctrinati de o propaganda falsa. Din nefericire, trecem prin “EPOCA” cand manelismul este topul in vizibilitate pe plan national.
Continutul articolelor din ziare este corect! Poate vor trezi, si sincroniza pe tinerii politicieni din Parlament sa schimbe situatia din tara; altfel va fi rau. Cei din tarile Vest Europene nu glumesc!!
mihai said
am February 13 2009 @ 1:44 pm
e foarte adevarat. ceva trebuie facut pentru ca suntem de tot rasul.
va spun sincer ca mi-e rusine sa spun ca sunt roman.
peste tot suntm vazuti groaznic si oamenii se feresc de noi.
ard said
am February 13 2009 @ 1:49 pm
Daca facem cate inprumuturi masive la FMI, banci europene, care sa ne inrobeasca pentru decenii, atunci devenim baieti buni, de treaba ??
gogu de la cablu' said
am February 13 2009 @ 1:50 pm
daaa, cand va cum ne dau lectii baietii astia din vest ma apuca rasul.
ce ar trebui sa facem in justitie? sa condamnam oameni asa aiurea doar ca sa fie ei multumiti sau ce? eu sunt de acord ca stam prost de tot la capitolul civilizatie, coruptie, autoritate statala dar sa ma lase domnii din germania cu sfaturile si analizele lor. ei sa le multumeasca americanilor ca i-au scos din rahat dupa razboi.
cand or veni si ei dupa 50 de ani de comunism nenorocit in care toate elitele au fost decimate si un popor intreg indobitocit atunci sa ne dea lectii. cand isi exporta toate gunoiale, de la masini pana la alimente, in romania e bine dar in rest stramba din nas.
la fel ne dadeau lectii si cu tiganii si cand au navalit peste ei s-au saturat. acuma nu stiu cum sa mai scape de ei.
simpa said
am February 13 2009 @ 1:53 pm
credeti ca UE are interesul sa ajute saracii de romani?! si acolo caracatita e la fel de mare, daca noi nu aveam resurse naturale, intelectuale, etc., nici nu existam pe harta… pacat de eroii care au murit in razboaie sa salveze tara asta de tradatori si hoti. A avut dreptate raposatul Brucan, dar ne trezim prea incet sau prea tarziu.
Sa vina extraterestrii ca americanii sunt deja aici!
Bogdan SBG said
am February 13 2009 @ 1:57 pm
In 1992 eram cu 40 de ani in urma Japoniei din pct de vedere Economic.
Multumesc oamenilor care ne-au condus, ca in ultimii 20 de ani ne-au trimis in Epoca de Bronz.
Toata stima si SILA !
online said
am February 13 2009 @ 2:00 pm
De ce nu vin ei sa ne aleaga oamenii si sa desemneze si sa controleze si sa supervizeze ce si cum se face?
gica said
am February 13 2009 @ 2:04 pm
He, he, poate ca ne prinde bine sa ne dea putin afara din UE…
politicianul said
am February 13 2009 @ 2:07 pm
Asta vedeam si noi inca de atunci!Dar daca nu avem un parlament si un guvern capabil…degeaba! Tara asta “merge” ca un Trabant cu frana de mana trasa si condus de un sofer beat!!!
Marian D. said
am February 13 2009 @ 3:01 pm
Romanii sunt un popor de idioti pastorit de hoti !
Required said
am February 13 2009 @ 3:19 pm
Intr-o tara care se increde in deosebitele abilitati de “aranjor” ale lui Hrebenciuc pentru a asigura buna functionare a unei guvernari, in care regulile, legile, relatiile sint atat de vagi incat dau nastere si ne ofera zilnic spectacolul hilar al relatiilor intre diferitele autoritati, lucrurile nu pot merge bine.
Dupa modelul susnumitului, peste tot sint alti Hrebenciuci gata sa se lepede de orice scrupule pentru a isi dovedi la randul lor capacitatea de a carpi peste ochi realitatea si pe noi. Coruptia este adanc inradacinata in noi, si avem mult de lucrat ca sa scapam de ea. E greu sa accepti ca abilitatea asta de a calca in picioare orice reguli de bun simt nu este nimic altceva decat dezordine si infirmitate.
Sintem o tara de Hrebenciuci, si sintem mandri de asta, si cand ne rugam la Dumnezeu, avem uneori banuiala si speranta ca il cheama Hrebenciuc.
Mai e mult pana in Europa.
indignatul said
am February 13 2009 @ 4:02 pm
Adevarul este undeva la mijloc.Politicienii nostri sunt intr-adevar preocupati de propriul buzunar nu de binele general al tarii. Din pacate noi i-am ales asa ca sa ne fie de bine. Avem nevoie cred de o alta generatie de oameni cu o alta mentalitate si educatie.
Si ma intreb, de ce trebuie sa fim membrii UE,altfel nu putem progresa dezvolta. Lumea este mare.
Catalin HN said
am February 13 2009 @ 4:36 pm
Pai daca asta e parerea UE despre Romania, sa ne excluda din UE si gata ! Ar fi singura varianta castigatoare pt. noi:
– in primul rand am scapa de toate legile aberante ale UE care ingradesc drepturile si libertatile cetatenilor si
– in al doilea rand ar fi singura cale de a relansa economia; cum din tara asta s-a furat si s-a vandut demult tot ce era interesant (fabrici, terenuri, petrol etc.) , “baietii destepti” nu ar mai avea de unde face rost de bani si atunci ar fi promovati manageri si politicieni de valoare, care sa puna economia pe picioare (atat cat mai este posibil).
Abia atunci am putea spera ca in vre-o 20 de ani (vorba lui Brucan) sa fie bine si in tara asta.
Problema e mai grava decat pe vremea lui Ceausescu: atunci, daca aveai norocul sa emigrezi in vest, incepeai o viata buna; astazi, poti pleca, dar oriunde in Europa sau SUA situatia e mai prosta pt. un roman decat acasa (ma refer la romanii obisnuiti, nu la milionarii aparuti peste noapte).
Asa ca, daca tot nu ne-au intrebat daca vrem in UE, ar fi cazul sa organizam acum un referendum si sa punem punct “aventurii” noastre europene.
CristiM said
am February 13 2009 @ 11:45 pm
Total de acord cu Catalin HN. Astept referendumul care nu a fost facut niciodata.
Lanton said
am February 14 2009 @ 8:07 am
Duplicitatea europeninilor in timpul istoriei a fost mai mult decat evidenta, iar impotenta acestui neam in a gestiona momentele de criza, cu foarte mici exceptii la fel a fost demonstrata, separarea clasei politice prin a isi asuma posibilitatea dezbinarii si obtinerii castigurilor pe perioade scurte a condus direct la rezultatul unei tari usor de condamnat si in acelasi timp un prost jucator extern in relatia cu celelalte tari occidentale. Condamnarea romaniei este de fapt rezultatul sacalismului si nepasarii celor care emana si nu duc la realizarea programelor politice, afisate unui popor slab credul si prea putin preocupat de ceea ce se intampla cu viata lui.
Oricum fondurile europene nu au fost cheltuite din diverse motive care mai de care puerile, iar cei care trebuiau sa le gestioneze nu au facut altceva decat au consumat parte din fonduri doar pentru studii de implementare a acestora de asa natura incat banii pe care i-au obtinut sa fie cat mai multi cu efecte reale cat mai putine.
De aceea suntem condamnati ca suntem foarte scumpi iar noi returnam fondurile europene, de fapt returnam doar acele fonduri alocate pentru realizarea fizica a proiectelor nu si cele alocate studiului, iar cei care aloca aceste fonduri gresit se considera ca sunt tampiti.
Vlad Tepes said
am February 14 2009 @ 11:46 am
Cred ca este timpul sa ne hotaram sa iesim din UE; noi cei carora ne este rusine ca ne-am bagat acolo in civilizatie cu bocancii plini de noroiul societatii romanesti, avem macar bunul simt sa ne fie rusine. Domnule Urban va ugam sa initiati un referendum de iesire din UE ca sa nu ne mai fie macar rusine. Lasati-ne sa-i spalam chilotii murdari lui dom Basescu si ai trupelor sale FSN-iste aici la noi in familie. In Romania nu cunoastem rusine asa ca nici nu ne chinuie acest sentiment dar cand Dvs si cei din hoardele FSN-iste duceti putoarea in natiunile civilizate in numele nostru al poporului roman ne este rusine.
gogu said
am February 14 2009 @ 12:24 pm
Pai, sa ne dea afara din m ue!De-abia astept!
ady said
am February 14 2009 @ 7:27 pm
Eu nu inteleg de ce ne ascundem de adevar! romania e corupta rau de tot si asta numai un orb nu vede. mai vorbeau unii aici de iesire din uniune,ca uniunea iti impune legi aberante si alte prostii de astea.
Oameni buni ganditi normal:
Avem justitie de calitate in romania? nu! cazuri aveti la indemana toata ziua ,doar sa deschideti televizorul. S-a furat din tara fara incetare de 20 de ani dar nu am vazut vreun ministru sau demnitar judecat si condamnat. de ce? simplu: nu avem justitie, justitia e corupta,cum la fel nu avem politie si nu avem administratie! si asta e tot vina UE?
Uniunea Europeana e de vina ca politicienii romani dau legi aiurea si in interesul lor( taxa auto).
Va aduceti aminte de vremurile cand erau taxe vamale?
va aduceti aminte de preturi,de ce mafie era in romania,erau agreati anumiti ”importatori” si alte magarii made in dambovita.
Cred ca e cazul sa recunoastem ca in romania e ceva putred si nu sa dam vina pe UE,romania nu e in stare sa acceseze fondurile structurale tot din cauza UE?