Banner

Atentie : inflatia a crescut numai in ianuarie cu 1,01 %

Tweet this



Fenomenul inflaţiei s-a accelerat în luna ianuarie, ajungând de la 0,23 la 1,24%, în timp ce rata anuală a urcat de la 6,3 la 6,7 procente, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Inflaţia se resimte cel mai acut în tarifele la servicii, la mărfurile nealimentare şi la cele alimentare.

Serviciile au reprezentat principalul motor de scumpiri, cu o creştere a tarifelor de 3,3% faţă de luna decembrie. Urmează preţurile mărfurilor nealimentare şi a celor alimentare, care au urcat cu 0,8, respectiv 0,7%.

Institutul Naţional de Statistică apreciază că rata anuală a inflaţiei va depăşi 6,7 procente, în condiţiile în care, în urmă cu mai puţin de o săptămână, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, se arăta încrezător ca inflaţia se va menţine, anul acesta, la nivelul de 4,5 %.

Deprecierea monedei naţionale în raport cu euro a dus la creşterea preţurilor, în special la produsele de import. Iar cum în România aproape totul se cumpără din străinătate, oamenii au scos mai mulţi bani din buzunar pentru orice - de la mâncare până la factura la telefon.

Guvernatorul BNR avertiza, în urmă cu o săptămână, că majorarea preţurilor poate fi cauzată şi de creşterile salariale nejustificate.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 375

4 Comentarii pana acum»

  1. Parmalat said

    am February 12 2009 @ 10:33 pm

    Da de unde pashtele ma-sii?!?!?!?! Ca bani nu mai sunt s-au dus dracu toti banii! Toti jegosii care au invartit bani negri acum ii scot de la saltea si mentin inflatia! Arde-i-ar focul dar-ar dracii in ei de evazionisti in frunte cu Becali vedea-i-as pe toti la celula!

  2. apocas said

    am February 12 2009 @ 11:09 pm

    inflatia asta e tinuta scazuta, pentru ca altfel ar trebui marite pensiile, cf legii; indexate salariile bugetarilor, redefinit salariul minim pe economie….
    pai la cresterea de 5 ori a barilului noi am avut cea mai cuminte inflatie
    la devalorizarea cu aproape 50% a leului avem inflatie 1% si mai mica in lunile anterioare

    intr-o buna zi aceste statistici mincinoase se vor razbuna
    -prin efectele datelor masluite- asa cum economia pe credit s-a razbunat

  3. Buduru said

    am February 13 2009 @ 7:55 am

    Eu pariez pe Isarescu! Nu in sensul ca inflatia va fi de 4,5%, ci in sensul va inflatia va fi atat cat vrea el! Inflatia din ianuarie se datoreaza, in proportie covarsitoare, cursului de schimb. Pe de alta parte, astia de la INS sunt simpatici foc: “inflatia se resimte cel mai acut in servicii, nealimentare si alimentare” – pai, ce-a mai ramas?!

  4. Daniel said

    am February 13 2009 @ 10:04 am

    Eu nu pot sa cred ca e doar 1 %!!!! In 4 ian euro era la vreo 3,7 RON, si in 1 februarie era deja la 4,3%. Un alcul aritmetic elementar arata ca inflatia e mai mare, adica leul s-a devalorizat fatza de euro cu vreo 15%.

    (nu mai stau sa calculez exact, sau sa vad rata de schimb din 4 si 31 ian, dar devalorizarea leului e mult mai aproape de 15 % decat de 1%).

    Sau poate nu stiu eu? Exista o formula de calcul mai ciudata? La o dublare a euro-ului, declaram inflatie de 7%? Si platim dublu orice produs?

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean