6 Feb, 2009
Initiative, amendamente, declaratii politice
Mentionez ca voi tine cont in proiectul noii initiative legislative care vreau sa o promovez in domeniul FIV despre care puteti citi aici http://www.urbaniulian.ro/2009/01/14/proiectul-de-lege-privind-subventionarea-procedurilor-de-fertilizare-in-vitro-lansat-de-urban-iulian-in-dezbatere-publica/, de aceasta decizie a Curtii Constitutionale data pe o lege din 2005 care nu a mai fost promulgata de Presedinte si care s-a intors la Senat.
DECIZIE nr.418 din 18 iulie 2005
asupra sesizării de neconstituţionalitate a Legii privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical
 |
Textul actului publicat în M.Of. nr. 664/26 iul. 2005 |
|
În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, republicată, şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Preşedintele României, la data de 15 iunie 2005, a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical, aşa cum a fost modificată ca urmare a cererii de reexaminare din data de 14 octombrie 2004. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 3.988 din 17 iunie 2005 şi constituie obiectul Dosarului nr. 545A/2005. În sesizare sunt invocate următoarele aspecte de neconstituţionalitate: 1. Încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Constituţie, referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor Prevederile art. 22 din Legea privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical contravin dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor. Astfel, prevederile alin. (2) ale articolului menţionat, care reglementează constatarea prin hotărâre judecătorească a îndeplinirii condiţiilor impuse de lege pentru reproducerea umană asistată medical, hotărâre pe baza căreia se întocmeşte certificatul de naştere al copilului astfel conceput, stabilesc că această hotărâre devine definitivă şi irevocabilă din momentul confirmării sarcinii. Întrucât hotărârea judecătorească stă la baza întocmirii certificatului de naştere al copilului, în măsura în care, prin ipoteză, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru reproducerea umană asistată medical, minorul în cauză ar avea de suferit din cauza unei situaţii juridice incerte, care i-ar pune în pericol statutul familial. 2. Încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti Legea criticată consacră principiul potrivit căruia medicul dispune în mod suveran asupra dreptului unui cuplu de a beneficia de reproducerea umană asistată medical. Astfel, art. 12 alin. (1) prevede că "[...] echipa medicală pluridisciplinară a unităţii medicale care va efectua operaţiunile tehnico-medicale trebuie să [...] verifice motivaţia cuplului [...]".
Alineatele acestui articol sunt contradictorii, deoarece alin. (3) prevede că "Reproducerea umană asistată medical acordă medicului un rol fundamental în selecţionarea cuplurilor beneficiare [...]" şi în "[...] aprecierea subiectivă a capacităţii cuplurilor de a fi părinţi", iar acest medic nu poate fi decât medicul ginecolog, potrivit alin. (4), care prevede: "Cererea cuplului poate fi confirmată sau infirmată de medicul ginecolog, după o lună de la data solicitării". Dispoziţiile art. 27 prevăd că "Aplicarea fertilizării in vitro este condiţionată de existenţa unei motivaţii terapeutice sau de procreaţie [...]. În situaţia unor cazuri speciale, medicul sau persoana va solicita avizul Comisiei de Bioetică din cadrul Ministerului Sănătăţii". Se consideră că aceste dispoziţii sunt contrare celor ale art. 21 şi art. 22 din aceeaşi lege, care prevăd modul în care se exprimă consimţământul părţilor prin biroul notarului public, precum şi modul în care acesta devine valabil prin intermediul instanţei de judecată. Nu există raţiune ca, după parcurgerea acestor proceduri, să se prevadă dreptul medicului de a aprecia capacitatea unei persoane de a deveni părinte, pentru că "astfel se instituie o cenzură medicală asupra unei hotărâri judecătoreşti". În privinţa medicului ginecolog, legea criticată prevede atribuţii pentru îndeplinirea cărora nu are pregătirea necesară, iar împotriva deciziei sale nu este prevăzută nici o cale de atac, aceasta având caracter absolut şi inatacabil. De altfel, în opinia autorului sesizării, acest medic nu poate fi considerat că funcţionează ca o instanţă specializată, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu s-a reglementat o procedură de judecată. În privinţa deciziei menţionate, se prevede că numai "în cazuri speciale", pe care însă nu le defineşte, aceasta poate fi "avizată" de către Comisia de Bioetică din cadrul Ministerului Sănătăţii. Medicul este competent să se pronunţe asupra sănătăţii reproducerii umane, care, în accepţiunea art. 3 lit. b) din lege, reprezintă "starea de bunăstare fizică, mintală şi socială completă" a cuplurilor, care, potrivit art. 15 alin. (2) lit. d), trebuie să facă dovada - în faţa medicului - a unei vieţi comune stabile. 3. Încălcarea art. 22 din Constituţie referitor la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
a) Dispoziţiile art. 7 din legea criticată sunt contrare dreptului persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, "deci dreptului său la integritate fizică şi psihică", pentru că nu reglementează criteriile de care trebuie să se ţină seama la consilierea dinaintea întreruperii cursului sarcinii, lăsându-se astfel posibilitatea unor împiedicări abuzive ale exercitării dreptului persoanei la integritate fizică, în condiţiile în care vârsta de 14 săptămâni a sarcinii reprezintă un termen absolut pentru întreruperea voluntară a cursului sarcinii, iar consilierea poate să se prelungească peste acest termen. "Lipsa de claritate şi predictibilitate a legii pot duce la imposibilitatea de a efectua întreruperea de sarcină". b) Acelaşi drept este încălcat şi prin dispoziţiile art. 21 lit. d), care reglementează obligaţia imperativă ce îi revine mamei purtătoare sau surogat de a cere acordul soţului său cu privire la păstrarea sau nu a sarcinii. "Or, o neînţelegere a soţilor într-o astfel de problemă poate, cel mult, dacă ei consideră necesar, să constituie o cauză de divorţ, fiind excesiv şi neconstituţional să condiţioneze dreptul unui individ de a dispune de propria sa persoană de acordul altuia". c) Astfel cum este redactat textul cuprins la art. 21 alin. (2) din lege contravine dispoziţiilor art. 22 din Constituţie, dat fiind că este obligatorie consilierea "în vederea întreruperii terapeutice a sarcinii şi nu în vederea luării, de către mamă, a unei decizii informate". d) Prevederile alin. (2) şi (3) ale art. 32 din Legea privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical, prin faptul că dispun sancţionarea derizorie a unor fapte antisociale grave, nu mai apără în mod corespunzător valorile ocrotite de Constituţie, contravenind astfel dispoziţiilor art. 22 şi 26 din Legea fundamentală. Dispoziţiile legale amintite prevăd că manipulările genetice pe embrioni şi comerţul cu embrioni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu amendă penală, în timp ce noul Cod penal sancţionează comiterea acestor infracţiuni cu pedepse privative de libertate. În plus, "legea criticată consideră contravenţii şi deci dezincriminează fapte precum prelevarea de gameţi fără consimţământ, violarea confidenţialităţii datelor privind donările, nedepistarea bolilor transmisibile sau infecţioase, producerea abuzivă de embrioni, traficul de gameţi şi efectuarea de proceduri de inseminare fără consimţământ ori fără autorizaţiile cerute de lege". Faptele menţionate, "chiar dacă nu sunt incriminate în prezent, constituie modalităţi de săvârşire a unor infracţiuni, precum divulgarea secretului profesional, abuzul în serviciu ori vătămarea corporală". 4. Legea criticată pentru neconstituţionalitate încalcă dispoziţiile din Legea fundamentală cuprinse la art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, art. 29 referitor la libertatea conştiinţei şi art. 33 referitor la accesul la cultură, deoarece nu reglementează confidenţialitatea sau neconfidenţialitatea anumitor caracteristici ale părinţilor naturali ai copilului. Şi aceasta, deoarece fiecare om are dreptul la păstrarea identităţii sprituale care, în cadrul familiei, se transmite copiilor, în calitate de descendenţi ai părinţilor. În lipsa acestei reglementări "se poate ajunge şi în cealaltă extremă, cea a practicilor eugenice nepermise, fiind interzis doar avortul selectiv al embrionilor în funcţie de sex".
5. Dispoziţiile art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi sunt încălcate, pe de o parte, prin discriminarea nepermisă între indivizi şi cupluri, iar pe de altă parte, prin norme contradictorii şi inexacte, care împiedică egalitatea cetăţenilor în faţa legii.
A. Cu referire la prima modalitate de încălcare: Aşa fiind, deşi legiuitorul a considerat că prin definiţia cuprinsă la art. 3 din lege a fost rezolvată lipsa distincţiei între individ şi cuplu în ceea ce priveşte accesul la asistenţă medicală, în cuprinsul legii se face referire exclusiv la cuplu, şi anume în: art. 3 lit. l), n), o) şi r), art. 7 alin. (6), art. 10, art. 12 alin. (1), (2), (3) şi (4), art. 13 alin. (1), art. 15 alin. (2) lit. d), art. 17 lit. a), b), c) şi d), art. 21 alin. (1) lit. a), b), d), e) şi f), art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (2), (3) şi (4), art. 28 lit. a), art. 29 şi art. 30 alin. (2). Dispoziţiile art. 11, 18 şi 26 se referă la parteneri, fără a fi menţionat individul, ca titular al dreptului. Art. 11 lit. a) din legea criticată prevede, în plus, că bărbatul şi femeia, pentru a beneficia de reproducerea umană asistată medical, trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii: "să fie vii, inseminarea artificială a femeii cu sperma soţului decedat fiind interzisă", iar dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. d) din lege prevăd că sunt interzise tehnicile de reproducere umană asistată medical constând în intervenţii de care să beneficieze cuplurile care nu pot să facă dovada unei vieţi comune stabile. Legea criticată creează un privilegiu pentru individul aflat într-un cuplu şi, totodată, o discriminare pentru individul care, nefiind în cuplu, nu poate beneficia de asistenţă medicală în vederea reproducerii umane. B. În ceea ce priveşte cea de-a doua modalitate de încălcare: a) Prin dispoziţiile art. 3 lit. p) din lege se defineşte fertilizarea artificială, prevăzându-se că este "adoptat de mama beneficiară" copilul rezultat în urma acestei proceduri. Sintagma menţionată este utilizată în tot cuprinsul reglementării, or, legea criticată "a încercat să consacre principiul stabilirii filiaţiei directe faţă de persoanele beneficiare şi nu al adoptării de către mama beneficiară". b) Este reglementat confuz modul în care se stabilesc filiaţia copilului şi efectele acesteia, deoarece prin art. 22 alin. (2) din legea criticată se prevede că la baza întocmirii certificatului de naştere al copilului stă o hotărâre judecătorească, iar prin art. 25 din aceeaşi lege se prevede că filiaţia legitimă se stabileşte prin simpla declaraţie a cuplului reproductiv, asistat medical. Astfel se aduce atingere art. 26 din Constituţie, referitor la viaţa intimă, familială şi privată. c) Dispoziţiile art. 25 alin. (2) din legea criticată se referă exclusiv la copilul născut în urma inseminării artificiale conjugale, stabilind că acesta are aceleaşi drepturi ca şi cel născut prin reproducere naturală, cu toate că dispoziţiile art. 15 alin. (1) din legea criticată prevăd că tehnicile de reproducere umană asistată medical sunt: inseminarea artificială, fecundarea in vitro şi transferul de embrioni. d) Reglementarea instituită prin dispoziţiile art. 8 alin. (3) din lege este confuză, deoarece este incert dacă dispoziţiile se referă la imposibilitatea exprimării consimţământului sau a lipsei de validitate a unui asemenea consimţământ. Aceste dispoziţii au următorul cuprins: "Femeile gravide care au capacitatea de a-şi exprima consimţământul au dreptul la întreruperea voluntară a sarcinii în condiţii de siguranţă, după prealabila consiliere şi asumare a consecinţelor actului medical. În situaţii speciale, precum incapacitatea legală sau biologică a gravidei, pentru întreruperea de sarcină este obligatorie înştiinţarea aparţinătorilor legali sau decizia comisiei medicale". De asemenea, faptul că, în cazul femeii gravide incapabile să-şi exprime consimţământul, nu se condiţionează întreruperea sarcinii de existenţa unui pericol în ceea ce priveşte viaţa sau sănătatea sa, creează posibilitatea săvârşirii unor abuzuri. Este, de asemenea, confuză sintagma "aparţinători legali", în raport cu prevederile constituţionale şi cu cele ale Codului familiei care se referă la părinţi şi ca reprezentanţi legali ai copilului. Oricum, părinţii, tutorii ori curatorii nu pot să solicite o altă opinie medicală, întrucât ei sunt doar înştiinţaţi despre iminenţa întreruperii cursului sarcinii, fără să se precizeze termenul în care urmează să aibă loc. În final, autorul sesizării susţine că "alăturarea celor două cauze de incapacitate, cea legală şi cea biologică, poate conduce la ideea că se poate proceda la întreruperea sarcinii unei persoane fără capacitate de exerciţiu chiar împotriva voinţei sale expres exprimate, considerându-se că această exprimare nu este valabilă. Nici termenul de incapacitate biologică nu este clar, deoarece principalele cauze ale lipsei capacităţii de exerciţiu sunt biologice: imaturitatea vârstei, boala psihică etc.". În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.643 din 16 iulie 2004, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. Guvernul României a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/3.805 C.P.T. din 27 iunie 2005, punctul său de vedere, în sensul că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată, pentru următoarele motive: Aspectele cuprinse în Legea privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical sunt atent reglementate şi la nivel european şi internaţional, deoarece consecinţele majore pe care le determină o atare procedură impun o legislaţie exigentă şi clară. Legea supusă controlului conţine aspecte care nu sunt clar şi riguros reglementate şi, prin aceasta, sunt susceptibile de rezerve în ceea ce priveşte constituţionalitatea lor şi pot antrena dificultăţi majore în procesul aplicării. 1. În economia legii nu este respectată o succesiune riguroasă a procedurilor reglementate, în funcţie de criterii logice şi funcţionale.
Astfel, dispoziţiile art. 22 din lege, care reglementează constatarea prin hotărâre judecătorească a îndeplinirii condiţiilor privind reproducerea umană asistată medical, la alin. (1) prevăd că, înainte de începerea acestor proceduri, cuplul reproductiv asistat medical trebuie să înainteze o cerere instanţei de judecată, în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, iar la alin. (2) prevăd că această hotărâre devine definitivă şi irevocabilă din momentul confirmării sarcinii şi stă la baza întocmirii actului de naştere al copilului. Guvernul consideră că este necesar ca menţionata hotărâre judecătorească să devină definitivă şi irevocabilă înainte de începerea procedurilor de reproducere umană asistată medical. Şi aceasta, pentru că actul de confirmare a sarcinii marchează reuşita reproducerii umane asistate medical, "or această procedură nu trebuie pornită decât după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă, deoarece numai din acel moment se constată că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru începerea procedurii de reproducere". Neclarităţile dispoziţiilor menţionate pot avea consecinţe negative asupra statutului juridic al viitorului copil, încălcându-se astfel dispoziţiile prevederilor art. 49 din Constituţia României. 2. Critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 26, art. 21 şi art. 126 din Constituţie este nefondată, deoarece dispoziţiile art. 12 din legea criticată "nu se referă la valabilitatea consimţământului părţilor dat la începerea procedurilor de reproducere, în sens larg, ci la o capacitate specifică acestui caz".
3. Nu a fost corect evaluat nici gradul de pericol social al unor fapte dintre cele prevăzute în art. 14 din legea criticată pentru neconstituţionalitate, cum ar fi: producerea abuzivă de embrioni, donarea ilicită de embrioni, traficul de gameţi, prelevarea de gameţi fără consimţământ, amestecul de gameţi etc. Aceste fapte pot constitui fie modalităţi de săvârşire a unor infracţiuni ca divulgarea secretului profesional, abuzul în serviciu ori vătămarea corporală, fie infracţiuni distincte, cum ar fi crearea ilegală de embrioni umani şi clonarea. Or, "sancţionarea derizorie a unor asemenea fapte grave poate constitui o încălcare a prevederilor art. 22 şi art. 26 din Constituţie". 4. Legea reglementează serviciile de sănătate a reproducerii umane numai din punct de vedere financiar. Guvernul apreciază ca pe o lacună a legii nereglementarea modalităţilor de înfiinţare şi desfăşurare a activităţii unităţilor medicale care asigură reproducerea umană, ca şi a activităţii acestora. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorulraportor, dispoziţiile criticate din Legea privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţia României, precum şi ale art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor de lege atacate. Curtea constată că obiectul sesizării de neconstituţionalitate formulate de Preşedintele României îl constituie o serie de dispoziţii din Legea privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical, aşa cum a fost modificată ca urmare a cererii de reexaminare din data de 14 octombrie 2004, considerate ca fiind neconstituţionale. 1. Cu privire la critica prevederilor art. 22 alin. (2) din lege, considerate în contradicţie cu dispoziţiile art. 49 din Constituţie Curtea constată că această critică este întemeiată.
Potrivit reglementării din alin. (1) al art. 22, începerea procedurilor de reproducere umană asistată medical este condiţionată de prealabila sesizare a instanţei de judecată, în vederea pronunţării unei hotărâri prin care se constată îndeplinirea condiţiilor legale obligatorii pentru antamarea unor asemenea proceduri; alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că respectiva hotărâre trebuie să devină definitivă şi irevocabilă din momentul confirmării sarcinii, în temeiul său întocmindu-se certificatul de naştere al copilului conceput prin reproducere umană asistată medical. În mod corect se reţine, în cuprinsul sesizării, cu referire la acest al doilea alineat, că prin modul în care reglementează derularea procedurii judiciare în materie creează posibilitatea ca instanţa să constate că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru antamarea procedurii, într-un moment în care existenţa sarcinii este confirmată, ceea ce lipseşte practic de eficienţă o asemenea constatare, în ceea ce priveşte continuarea procedurii, fiind însă de natură să antreneze dificultăţi majore în definirea statutului juridic al copilului. Întrucât reglementarea cuprinsă în art. 22 alin. (2) din lege creează premisele naşterii unor copii al căror statut juridic este insuficient definit şi, deci, incert, Curtea constată că aceasta este contrară prevederilor art. 49 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora: "Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor." Având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora dezbaterile Curţii Constituţionale au loc "atât asupra prevederilor menţionate în sesizare, cât şi asupra celor care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate", Curtea consideră că finele de neconstituţionalitate evidenţiat priveşte în egală măsură ambele alineate ale art. 22 din lege, între care există o strânsă dependenţă. Astfel, prevederea din alin. (2), la care se referă sesizarea, nu este decât consecinţa prevederii deficitare din alin. (1) al aceluiaşi articol, potrivit căreia începerea procedurilor de reproducere umană asistată medical este condiţionată numai de sesizarea instanţei, ceea ce ar lăsa să se înţeleagă că hotărârea în sine are caracter pur formal, instanţa neputând decât să constate îndeplinirea condiţiilor, în caz contrar consecinţele fiind cele evidenţiate în sesizare. 2. Referitor la critica ce vizează prevederile art. 12 şi cele ale art. 27 din lege, considerate în contradicţie cu dispoziţiile art. 21, art. 26 şi art. 126 din Constituţie Examinând aceste prevederi de lege, Curtea constată că ele nu contravin dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Constituţie deoarece ele nu fac decât să dea expresie acestei prevederi constituţionale, prin instituirea competenţei medicilor de a instrumenta în cadrul unei proceduri prealabile începerii activităţii propriu-zise de reproducere umană asistată medical. De altfel, cu acest prilej se urmăreşte informarea cuplului solicitant asupra unor realităţi de care trebuie să ţină seama, în aşa fel încât hotărârea lor de a apela la o asemenea modalitate de reproducere să fie luată în deplină cunoştinţă de cauză.
În ceea ce priveşte critica referitoare la dreptul discreţionar al medicului de a decide asupra cererii cuplului cu privire la utilizarea unei tehnici de reproducere umană asistată medical şi, mai ales, asupra caracterului irevocabil al unei atare decizii, Curtea reţine că se impune ca această chestiune să fie tranşată nuanţat. Prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile art. 21 şi art. 26 din Constituţie, deoarece o atare decizie, din punct de vedere formal, nu constituie un act de judecată, iar, pe fond, criteriile cu care operează medicul, luând o decizie, nu sunt sinonime cu cele avute în vedere la "rostirea dreptului" de către judecător, astfel încât părţile interesate să beneficieze de liber acces la justiţie. Mai mult, instituirea controlului judiciar în această materie ar însemna o încălcare a obligaţiei autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 12 şi cele ale art. 27 din lege sunt neconstituţionale în măsura în care nu instituie un organism de specialitate, cu atribuţii de control, care să poată fi sesizat de solicitanţii a căror cerere a fost respinsă. 3. Referitor la prevederile art. 7, art. 21 alin. (1) lit. d), art. 21 alin. (2) şi art. 32 din lege, considerate în contradicţie cu art. 22 alin. (1) din Constituţie
a) Curtea Constituţională constată că prevederile alin. (5) al art. 7 din legea criticată sunt constituţionale, deoarece arată cu suficientă claritate care sunt obiectivele informării, iar alin. (4) al aceluiaşi articol, cu toată redactarea sa deficitară, indică finalitatea acestei informări, şi anume de a asigura premisele unei opţiuni în deplină cunoştinţă de cauză a femeii care solicită întreruperea de sarcină, exigenţă în deplin acord cu principiul constituţional al dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică ale persoanei, prevăzut de dispoziţiile art. 22 din Constituţie. În ceea ce priveşte posibilitatea ca o atare consiliere să se prelungească dincolo de termenul de 14 săptămâni prevăzut de lege pentru întreruperea voluntară a sarcinii, făcând astfel imposibilă efectuarea acesteia, Curtea reţine că o astfel de ipoteză nu se poate converti într-un fine de neconstituţionalitate a reglementării în raport cu prevederile art. 22 din Constituţie. Constituţionalitatea dispoziţiilor cuprinse la art. 7 alin. (6) din lege urmează să fie analizată distinct, prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. b) Curtea constată că dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. a), b), d), e) şi f) din legea criticată, potrivit cărora înainte de începerea procedurilor de reproducere umană asistată medical se va încheia un contract între mama purtătoare sau mama surogat şi cuplul reproductiv asistat medical, cuprinzând "clauze referitoare la avortarea sarcinii în lipsa unei indicaţii medicale, supravegherea medicală a mamei purtătoare sau a mamei surogat pe toată perioada sarcinii", sunt contrare dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Constituţia României, care statuează că "Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri". Curtea constată că dispoziţiile art. 5 din legea criticată sunt, de asemenea, neconstituţionale, întrucât ele garantează secretul informaţiilor ce ţin de latura intimă a personalităţii umane, fiind astfel contrare dispoziiţiilor art. 30 alin. (6) din Legea fundamentală, care consacră "dreptul la propria imagine". În acest sens, Curtea Constituţională constată că, prin conţinutul lor, clauzele prevăzute de textul de lege analizat contravin ordinii morale, altfel spus, bunelor moravuri, în care viaţa şi sănătatea persoanei, precum şi a copilului conceput, dar încă nenăscut, nu pot constitui obiectul unei tranzacţii, obligaţia constituţională a tuturor subiectelor de drept fiind aceea de a ocroti aceste valori. c) De asemenea, este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia modul în care este formulat art. 21 alin. (2) din lege ar releva neconstituţionalitatea reglementării acolo cuprinse în raport cu acelaşi text constituţional de referinţă, termenul de consiliere folosit de legiuitor nefiind apt, prin definiţie, să impună o anumită conduită conformă, mama subiect al consilierii - păstrându-şi libertatea de opţiune, dar în condiţiile unei conştientizări a riscurilor pe care şi le asumă, prin refuzul unei întreruperi terapeutice a sarcinii. d) Curtea constată că este întemeiată critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) şi (3) din lege. Aceste dispoziţii prevăd că manipulările genetice pe embrioni şi comerţul cu embrioni constituie infracţiuni care se pedepsesc cu amendă penală, spre deosebire de noul Cod penal care sancţioneză aceste fapte cu pedepse privative de libertate. Totodată, legea dezincriminează fapte cum sunt: prelevarea de gameţi fără consimţământ, violarea confidenţialităţii datelor privind donările, nedepistarea bolilor transmisibile sau infecţioase, producerea abuzivă de embrioni, traficul de gameţi şi efectuarea de proceduri de inseminare fără consimţământ ori fără autorizaţiile cerute de lege. Chiar dacă aceste fapte nu sunt incriminate explicit în prezent, ele constituie modalităţi de săvârşire a unor infracţiuni precum divulgarea secretului profesional, abuzul în serviciu ori vătămarea corporală. În opinia autorului sesizării, "sancţionarea derizorie a unor asemenea fapte grave constituie o încălcare a prevederilor art. 22 şi art. 26 din Constituţie, deoarece nu mai apără corespunzător valorile protejate de Legea fundamentală". Dispoziţiile art. 32 alin. (2) şi (3) din legea criticată au următorul cuprins: "(2) Faptele prevăzute la art. 14, cu excepţia lit. d) şi f), constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100.000.000 lei şi 300.000.000 lei. Manipulările genetice pe embrion şi comerţul cu embrioni constituie infracţiune şi se pedepsesc cu amendă penală cuprinsă între 100.000.000 lei şi 300.000.000 lei. (3) Dacă fapta prevăzută la alin. (2) privind comerţul cu embrioni este săvârşită de personalul medical, amenda penală este cuprinsă între 200.000.000 lei şi 400.000.000 lei." Curtea Constituţională constată că legiuitorul a adoptat Codul penal prin Legea nr. 301/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.575 din 29 iunie 2004, iar la "Capitolul IV - Crime şi delicte privind manipularea genetică" sunt incriminate următoarele fapte: - crearea ilegală de embrioni umani şi clonarea art. 195: "(1) Crearea de embrioni umani în alte scopuri decât procreaţia se pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi crearea, prin clonare, a unei fiinţe umane genetic identice unei alte fiinţe umane, vii sau moarte."; - sancţionarea tentativei - art. 196: "Tentativa la delictele prevăzute la art. 195 se pedepseşte."; - sancţionarea persoanei juridice - art. 197: "Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în prezentul capitol." Curtea constată că dispoziţiile criticate nu se încadrează în politica penală a Parlamentului avută în vedere la elaborarea Codului penal, deoarece faptele prevăzute la art. 14, cu excepţia lit. d) şi f), sunt dezincriminate, fiind considerate contravenţii care se sancţionează cu amendă. Dispoziţiile art. 14 din legea criticată au următorul cuprins: "În domeniul reproducerii umane asistate medical sunt interzise următoarele activităţi: a) producerea abuzivă de embrioni; b) lipsa de consimţământ în orice etapă a procedurii, precum şi lipsa autorizaţiilor necesare; c) intermedierea înţelegerilor pentru maternitatea de substituţie; d) manipulările genetice pe embrioni; e) inseminarea post-mortem; f) comerţul cu embrioni; g) donarea ilicită de embrioni; h) traficul de gameţi; i) prelevarea de gameţi fără consimţământ; j) amestecul de gameţi; k) violarea confidenţialităţii datelor privind donările; l) nedepistarea eventualelor boli transmisibile sau infecţioase; m) avortul selectiv al embrionilor de un anumit sex, prevăzut în reglementările internaţionale de bioetică." Curtea constată că faptele prevăzute, de exemplu, la art. 14 lit. a) şi e) din legea criticată constituie modalităţi de săvârşire a infracţiunilor citate din Codul penal şi, prin urmare, se impune ca legiuitorul să califice în mod obiectiv faptele socialmente periculoase ca fapte penale şi prin menţinerea coerenţei sancţiunilor penale în cadrul scării pedepselor. Prin urmare dispoziţiile art. 32 din lege sunt neconstituţionale în măsura în care acestea dezincriminează anumite fapte care, chiar dacă, de lege lata, nu sunt incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare, constituie modalităţi materiale concrete de săvârşire a altor infracţiuni incriminate ca atare, în prezent. Aşa fiind, textul menţionat contravine prevederilor art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi celor ale art. 26 din Constituţie, referitoare la viaţa intimă, familială şi privată. În plus, Curtea reţine că legiferarea creării de fiinţe umane pe cale asistată medical şi prin recurgerea, în parte, la remedii ce nu ţin de firescul evoluţiei umane trebuie să ţină seama nu numai de ocrotirea valorilor menţionate, ci şi de cea consacrată de dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "România este stat de drept [...] în care demnitatea omului [...] reprezintă valori supreme [...]". De asemenea, dispoziţiile art. 32 nu se corelează nici cu cele ale art. 19 alin. (5) din lege, care stabilesc că donatorul de gameţi răspunde penal în cazul în care disimulează existenţa unei boli sau afecţiuni ce riscă să compromită integritatea, sănătatea sau viaţa viitorului copil, însă nu incriminează fapta penală menţionată. 4. Cu referire la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 26, art. 29 şi art. 33 din Constituţie, prin nereglementarea confidenţialităţii sau a neconfidenţialităţii unor caracteristici ale părinţilor naturali ai copilului Critica nu poate fi reţinută întrucât are în vedere o omisiune a legiuitorului, pe care Curtea nu o poate complini pe calea controlului de constituţionalitate, fiind deci inadmisibilă. Independent de aceasta, se impune remarcat că, prin obiectul ei declarat, o asemenea critică nu se referă la lege, în ansamblu, ci, în mod necesar, la anumite dispoziţii ale acesteia, care se impun a fi identificate. În absenţa indicării textelor legale considerate a fi neconstituţionale, sesizarea este, şi sub acest aspect, inadmisibilă.
5. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, argumentată prin instituirea unei "discriminări nepermise între indivizi şi cupluri cu privire la dreptul de a beneficia de asistenţă medicală în ceea ce priveşte reproducerea, precum şi prin existenţa unor norme contradictorii şi inexacte care împiedică egalitatea cetăţenilor în faţa legii" Cu referire la primul aspect, Curtea constată că prin condiţionarea dreptului unei persoane de a recurge la reproducerea umană asistată medical, de apartenenţă la un cuplu, se încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice.
Caracterul discriminatoriu al reglementării este cu atât mai evident cu cât satisfacerea unei asemenea exigenţe de care, în viziunea legiuitorului, depinde însăşi existenţa dreptului nu dă expresie manifestării unilaterale de voinţă a persoanei interesate în reproducere, ci implică şi un act de voinţă convergent din partea unui potenţial partener de sex opus. Doar pe calea acordului de voinţă dintre parteneri se realizează cuplul. Or, aşa fiind, recunoaşterea calităţii de titular al dreptului de a beneficia de reproducere asistată medical exclusiv cuplului contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Pe cale de consecinţă, în măsura în care fac referire la cuplu ca entitate juridică având drept la reproducere umană asistată medical, sunt neconstituţionale următoarele dispoziţii ale legii criticate, şi anume: art. 3 lit. n), o) şi r), art. 7 alin. (6), art. 10, art. 12 alin. (1), (2), (3) şi (4), art. 13 alin. (1), art. 15 alin. (2) lit. d), art. 17 lit. a), b), c) şi d), art. 21 alin. (1) lit. a), b), d), e) şi f), art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (2), (3) şi (4), art. 28 lit. a), art. 29 şi art. 30 alin. (2). Curtea constată că dispoziţiile art. 2 din legea criticată, care stabilesc activităţile Ministerului Sănătăţii în domeniul sănătăţii reproducerii umane, cum ar fi planificarea familială, sunt neconstituţionale, întrucât reglementarea acestui domeniu este de competenţa Parlamentului, care, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, este "unica autoritate legiuitoare a ţării". De asemenea, şi dispoziţiile cuprinse la art. 35 şi art. 36 alin. (2) din aceeaşi lege sunt neconstituţionale, întrucât domeniile date în competenţa de reglementare a Ministerului Sănătăţii ţin de competenţa legiuitorului. Curtea reţine că, aşa cum rezultă din sesizare şi din examinarea legii criticate, aceasta conţine dispoziţii contradictorii şi inexacte care nu răspund cerinţelor de tehnică legislativă impuse prin dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, care au următorul cuprins: "Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce." Cenzurarea deficienţelor de tehnică legislativă este de competenţa Parlamentului, care va putea reexamina dispoziţiile declarate neconstituţionale ţinând seama de cerinţele legii menţionate. Aceasta ar implica în mod necesar şi adoptarea unor corective pe planul reglementării, ceea ce, însă, excedează competenţei constituţionale a Curţii, care nu are calitatea de legiuitor pozitiv. Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 16, art. 21, art. 22, art. 26, art. 29, art. 33, art. 49 alin. (1), art. 61 alin. (1), art. 126, art. 146 lit. a) şi ale art. 147 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.a), art. 15 şi ale art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Constată că prevederile art. 2, art. 3 lit. n), o) şi r), art. 5, art. 7 alin. (6), art. 10, art. 12 alin. (1), (2), (3) şi (4), art. 13 alin. (1), art. 15 alin. (2) lit. d), art. 17 lit. a), b), c) şi d), art. 21 alin. (1) lit. a), b), d), e) şi f), art. 22, art. 23 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (2), (3) şi (4), art. 28 lit. a), art. 29, art. 30 alin. (2), art. 32, art. 35 şi art. 36 alin. (2) din Legea privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical sunt neconstituţionale.
2. Constată că prevederile art. 12 şi art. 27 din legea menţionată sunt neconstituţionale în măsura în care nu prevăd un organism de specialitate, cu atribuţii de control, care să poată fi sesizat de solicitanţii a căror cerere a fost respinsă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului, primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 18 iulie 2005 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Kozsokár Gábor, Petre Ninosu şi Ion Predescu, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Afisari: 1374
Mentionez ca voi tine cont in proiectul noii initiative legislative care vreau sa o promovez in domeniul FIV despre care puteti citi aici http://www.urbaniulian.ro/2009/01/14/proiectul-de-lege-privind-subventionarea-procedurilor-de-fertilizare-in-vitro-lansat-de-urban-iulian-in-dezbatere-publica/, de aceasta decizie a Curtii Constitutionale data pe o lege din 2005 care nu a mai fost promulgata de Presedinte si care s-a intors la Senat.
raluca said
am February 6 2009 @ 6:50 pm
cred ca vor aparea destule controverse din domeniul bioeticii
doru said
am February 7 2009 @ 6:21 am
e doar inceputul! O intraga lume se va schimba in decadele urmatoare
elenyka said
am February 8 2009 @ 10:17 pm
nu am inteles nimic. mai pe romaneste asa ce inseamna? ca reproducerea asistata este neconstitutionala in vederea lor si cu alte cuvinte devine ilegala? Hai ca nu pricep.