Comisia Juridica de la Senat obliga politistul rutier sa se legitimeze in fata soferilor
OUG nr. 146/2008 pentru modificarea art. 111 din OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, a primit aviz favorabil din partea Comisiei Juridice din Senat, cu amendamente
Avand in vedere Decizia Curtii Constitutionale nr. 742 din 24 iunie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, tinand seama de prevederile art. 147 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata, potrivit carora dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca in acest interval Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, luand in considerare necesitatea corectarii, in lumina celor statuate prin decizia Curtii Constitutionale, si asigurarii cadrului legal in materia retinerii permisului de conducere pentru anumite fapte comise de conducatorii de autovehicule sau de tramvaie, avand in vedere ca toate aceste elemente vizeaza interesul public si constituie situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata
6) La cererea titularului permisului de conducere retinut in conditiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectueaza urmarirea penala sau exercita supravegherea cercetarii penale ori, in faza de judecata, instanta de judecata investita cu solutionarea cauzei poate dispune MOTIVAT, IN FUNCTIE DE CIRCUMSTANTELE PRODUCERII FAPTEI [ amendament al Senatorului Toni Grebla] prelungirea dreptului de circulatie, cu cate cel mult 30 de zile, pana la dispunerea neinceperii urmaririi penale, scoaterii de sub urmarire penala ori incetarii urmaririi penale sau, dupa caz, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti. Modul de solutionare a cererii de prelungire a dreptului de circulatie se comunica si sefului politiei rutiere pe raza careia s-a comis fapta
Amendament al senatorului Dan Sova - la momentul opririi unui autoturism in circulatie, lucratorul de la Politia Rutiera este obligat sa prezinte legitimatia si insigna pentru a se identifica in fata conducatorului auto, conform art. 41 din Legea 218 din 2002;
, in caz contrar soferul poate refuza la randul sau sa se legitimeze - art II [ sustinut si de senatorul Urban Iulian ]
ART. 41 din Legea 218 din 2002 privind Politia Romana se refera la obligatia de legitimare a Politistului
(1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu poliţistul este obligat să prezinte insigna sau legitimaţia de serviciu, după caz, pentru a-şi face cunoscută, în prealabil, calitatea, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul intervenţiei sau siguranţa ulterioară a poliţistului ar fi periclitată.
(2) Înainte de intrarea în acţiune sau efectuarea intervenţiei ce nu suferă amânare poliţistul este obligat să se prezinte verbal, iar după încheierea oricărei acţiuni sau intervenţii, să se legitimizeze şi să îşi declare funcţia şi unitatea de poliţie din care face parte.
Urban I. Iulian
Senator de Ilfov
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei
member of American Lawyers Quarter
member of International Association of Commercial Collectors
member of Aca International
member of International Bar Association
Presedintele Asociatiei www.AsistentaPentruConsumatori.ro
www.urbaniulian.ro
mobile : 0722.726.450
e-mail : iulian.urban@gmail.com
Cabinet Senator : Preciziei Business Center
Bucharest, Blvd. Preciziei,
no.1, 6 district
BIROU SENATORIAL OTOPENI
Otopeni, Calea Bucurestilor, Nr. 16, Bloc B24, Et. 1, Ap. 14
Telefon 0314253465; 0314253466
Fax: 0314253467; 0314253468
BIROU SENATORIAL BALOTESTI
Soseaua Unirii, nr. 152, Balotesti, Ilfov
Telefon : 021 317 40 90
FAX : 021 317 40 90
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































asistentapentruconsumatori.ro said
am February 3 2009 @ 11:11 am
Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
ticut said
am February 3 2009 @ 11:23 am
foarte utila aceasta reglementare!!! asa nu vor mai avea nici politistii “greturi” cand te opresc pe strada sau cand vor ceva de la tine, doar pentru ca sunt in haina statului!!! salut initiativa
gramatica said
am February 3 2009 @ 12:40 pm
legitimeze, nu legitimizeze!!
)))
ady said
am February 3 2009 @ 12:45 pm
super treaba !!!
ar mai fi ceva: sa se reglementeze clar in lege ca nu au voie sa te opreaca numai cei de la rutier imbracati adecvat, nu tot felul de gardieni si comunitari si jandarmi!!!!
ticut said
am February 3 2009 @ 1:00 pm
de acord cu ady…sa te opreasca fiecare diviziune pentru treaba ei…rutiera pt treburi rutiere…ordinea publica pentru deranjarea ordinii publice sau altceva si sa se lege exclusiv de motivul pt care te opresc…asa mi se pare normal!!!!!!!!!
online said
am February 3 2009 @ 1:42 pm
Si ce face soferul daca agentul refuza sa se legitimeze? pleaca? Cum dovedeste ulterior cand agentul X il va prinde, ca insusi agentul X nu s-a legitimat?
Vivi said
am February 3 2009 @ 1:56 pm
Chiar asa, daca politistul nu se legitimeaza, cum se poate demonstra aceasta? Ca doar nu o sa recunoasca ulterior ca nu s-a legitimat…
DAVENNE Daniel said
am February 3 2009 @ 2:07 pm
Intrebare buna, online. Cum se dovedeste? Cum se poate demonstra? Nu stiu, daca nu sunt martorii. Dar stiu ca daca agentul Nu se legitimeze, eventual proces-verbal NU este valabil!! În Belgia avem formula “nous, inspecteurs de police revêtus de notre uniforme”
Daca politier nu se legitimeze, fac un greseala de forma, ce anihileze proces-verbal, si urmarirea penala ulterioara!!
Radianu Mihai said
am February 3 2009 @ 2:25 pm
BRAVO!!!!!
asa si este normal,nu sa se prezinte pe vorbe!
pe vorbe si un sofer poate sa spuna ca este presedintele romaniei!
cum ei vor documente si noi soferii avem dreptul sa vedem cine ne
legitimeaza!
Vlad Tepes said
am February 3 2009 @ 2:31 pm
Un gest firesc tratat de parca ar fi mai stiu ce nemaipomenit gest de eleganta sau civilizatie superioara.
Mi se pare normal ca macar sa stii cine iti cere spaga sau cine te ia la misto in modul cel mai cretin si ordinar posibil atunci cand pe ploaie si noroi pe sosea te opreste sa-ti i-a actele si sa-ti retina talonul pentru ca… ai placutele de inmatriculare murdare.
Cred ca in afara de acte de legitimare, politistilor ar trebui sa li se dea si cate o matura si cate o carpa ca atunci cand te opresc in trafic pentru asa ceva sa-ti si stearga masina.
gica said
am February 3 2009 @ 3:25 pm
Si eu am platit amenda pentru mitocania asta cu numere murdare, desi mai corect ar fi fost sa o plateasca serviciul de curatenie de la Primarie care nu a mai bagat o matura sau o stropitoare pe strazile alea dinainte de 90. Oricum, tot noi platim, indiferent cine se legitimeaza sau nu. M-a oprit in perioada cand NU avea voie sa te opreasca daca nu gresisesi, si la intrebarea mea de ce m-a oprit, mi-a zis ca o masina ca a mea s-a raportat ca furata. Drept care m-a pus sa SUFLU IN FIOLA???? Ce legatura are fiola cu masina furata? Erau la filtru si la pomana desi legea interzicea asemena manifestari acum vreo 3-4 ani… Drept care… nu e drept.
Kaa said
am February 3 2009 @ 3:26 pm
Orice individ, imbracat in orice fel de uniforma, te opreste, este obligat sa isi prezinte legitimatia de serviciu si insigna. Chiar daca omite el chestia asta trebuie sa fii chiar fraier sa te legitimezi tu inainte sa-i ceri lui actele. Nu te poate opri nimeni in baza unei uniforme, ce naiba, am o vecina croitoreasa care poate sa faca uniforme de-alea pe banda rulanta. Chir mai exista cineva in tara asta care nu stie sa ceara actele unui politist???
Bogdan SBG said
am February 3 2009 @ 6:16 pm
In primul rand Felicitari pentru aceasta initiativa si aducerea ei spre realizare.
In al doilea rand, poate eu nu vreau sa stiu cui i-am dat spaga
Din partea mea, se incearca o chestie “occidentala” intr-o tara de papuasi. Rezultatul este acelasi, nimic nu se schimba, apar doar niste nume.
DUNDY said
am February 3 2009 @ 8:48 pm
domnilor !!ei se prezinta :sunt agent tusgureanu:dar nu intelegem noi de ce atitea abuzurei,de ani de zile oamenii corecti sufera din cauza acestor ingimfati si smecherii cu care sunt mina in mina trec,pina cind???asa cum vanghelie se tot vira cu nasu in treburile comisiei de desemnare al ministrului de interne asa fac si agentii care se vira in viata noastra privata,slaba politie,slab stat!!
CERCETASUL FARA CREIER said
am February 3 2009 @ 9:21 pm
dundy daca vezi un om abuzat sau umilit de politie sau alte organe de stat REACTIONEZI ? pui pariu ca nu ? chiar daca scrii aici ca da, iti spun eu ca esti las, numai gura e de tine si atat ! ce grozavi suntem noi din spatele tastaturii..VAI DE MAMA NOASTRA ! stai sa-si intre criza in drepturi
——————-
vrei sa schimbi ceva>? IMPLICA-TE SI LASA GARGARA !
DUNDY said
am February 3 2009 @ 9:29 pm
cercetas fara creier,nu te grabii niciodata sa dai verdicte,mai gindeste-te !
DUNDY said
am February 3 2009 @ 9:32 pm
astept sa dai in vileag modul cum te implici tu ,cercetasule fara creier,pot sa urmez un sfat de la tine?
ffffffffff said
am February 3 2009 @ 9:44 pm
asa e cercetasule ! bine zici
dundy taci , ca toti va plangeti insa putini, f putini faceti ceva
plateste-ti taxele, impozitele, pupa in cur politia si taci ba ! altfel te inchid astia la puscarie ! ai priceput ????
plateste statul ba ca altfel te rade statul si iti termina familia si visele tale cu u.s.a. !!!!
pateticule, doar sa va plangeti sunteti buni
DUNDY said
am February 4 2009 @ 1:42 am
incep sa se adune luptatorii de dupa usi si ferestre,bravo !!dar ce luptati?prin noroi probabil.doi justitiari cercetasu fara creier +ffffffffff ,ce pot sa mai inteleg de la voi?nu inteleg de unde atita suparare?
Adrian said
am February 4 2009 @ 10:03 am
cred ca ar fi mult mai bine pentru toata lumea sa se adopte un regulament al politiei in care ei sa fie cotati in functie de gravitatea situatiilor rezolvate: amenda pentru numere murdare = cotare negativa. a prins pe unul beat turta – pozitiva. In functie de randamentul dat se strang puncte si unul care chiar a prins hoti si a facut treaba sa poata fi promovat iar unul care sta pe ploaie si da amenzi pentru numere murdare sa aiba un bilant negativ si sa fie dat afara pt incompetenta. De asemenea ar trebui sa fie intrunit un minim lunar de punte. Promovarea sa se faca tot in baza punctelor acumulate adica pe performanta. Daca aceasta grila de punctare in functie de gravitatea situatiilor rezolvate ar fi bine intocmita chiar ar fi sanse sa se schimbe ceva si sa ajunga si-n politie oameni pusi pe treaba in functii de conducere nu doar pile si nepotisme. Vechimea lor nu ar mai trebui sa joace nici un rol. Un politist care nu a reusit sa exceleze niciodata cu nimic nu trebuie promovat doar pt ca a reusit sa doarma multi ani pe banii nostrii.
Vali said
am February 4 2009 @ 8:28 pm
Pe fiul meu,in USA,statele alea de unde ne vine idei democratice,zic,nu l-a oprit nici un politist timp de 10 ani!!!…
Iulian R said
am February 5 2009 @ 9:14 am
Hai sa va mai dau ceva de gandit: stiati ca pentru triunghi, trusa si stingator se dau intre 4 si 5 puncte si amenda aferenta, iar pentru aruncarea din masina a deseurilor, se dau intre 9 si 15 puncte si amenda aferenta ?
Va dati seama ca daca politisitii ar fi putin mai destepti, ceea ce nu se poate intampla niciodata – este pleonasm, ar umbla si ar filma oamenii care arunca tot felul de prostii din masini.
In felul asta, ar avea de castigat mai mult decat sa stea cu radaru oprit si sa-i dea drumul numai la ocazii, puncte mai multe luate, amenzi mai mari ( eventual spagi mai mari) si drumuri mai curate !!!
Puneti capu’la treaba , militienilor !
Pimp_BLK said
am April 29 2009 @ 11:29 am
Din cate stiu eu politia nu sta cu radarul pt a da amenzi chipurile.. ci in scopul de a face soferii sa respecte viteza legala…!in unele localitati sunt chiar placute pe care scrie atentie radar…deci…dar defapt..ei stau cat mai pititi eventual suiti si in copac daca s-ar putea ca noi sa nu-i vedem si sa ne salte cu cate o amenda..Iar din cate am inteles daca esti oprit pt radar ai dreptul de a cere ‘ordinul’ -actul prin care dovedeste ca are voie sa stea cu radarul pe strada respectiva, nr de inmatriculare al masii cu radar si numele politistului autorizat …da la fiecare politist de pe rada ai trebuie o autorizatie,si de obicei daca le ceri astea e posibil sa scapi cu avertisment!!!iar in legatura cu legitimarea..ce sa mai zic nici macar la accident nu am vazut legitimatia sau insigna politistului…
andrei said
am March 14 2010 @ 7:40 pm
sunt niste nesimtit eu am patito de 8 martie vroiam sa ies dintro parcare catre stanga si venau masini si din drepta si din stanga fiid circulatie am stat mult cam 10 minute cand din stanga unu cu masina se opreste si imi face semn sa ies din dreapta venind politia acesta si el se opreste pe loc si imi face semn sa ies, dupa ce am iesit am mai mers 10 metri si a pornit girofarurile dupa mine, am oprit pe drepta si a venit la mine rastit dami actele ne prezentanduse nimic, i leam dat si ma pus sal urmaresc am mers pe alata strada unde imi cauta nod in papura la masina a inceput so papaie si ma amenita ca vrei sati iau permisu ca era sa dau in tine eu explicandui ca daca numi facea semn nu ieseam . neavnd ce sa gasesca mia dat amenda pt ca nu am 2 triunghiuri. cand iam cerut sa scriu la mentiuni ce sa intampolat a inceput cu crize si alte chesti pana la urma deeabea ma lasat sa scriu si vreau sa fac contestatie nu stiu cum so fac
adam said
am April 25 2010 @ 5:53 pm
Politia comunitara are voie sa te opreasca in trafic?. La mine s-a intamplat in felul urmator. Politia comunitara ma oprit, a spus sa merg cu ei la la postul de politie. M-a oprit întrucât ei mi-au taiat calea si era sa intru in ei. La postul de politie al comunitarilor, ei suna politia rutiera care vine si ami pune fiola si ami recolteaza si sange. Intreb avea voie politia sa-mi puna fiola daca nu m-au oprit in trafic?
liviu Marian said
am July 15 2011 @ 10:03 am
Tipic MANIPULARE! Fiecare alege ce-i convine!Sus boduit scrie asa:
Amendament al senatorului Dan Sova – la momentul opririi unui autoturism in circulatie, lucratorul de la Politia Rutiera este obligat sa prezinte LEGITIMATIA SI INSIGNA pentru a se identifica in fata conducatorului auto.
In scchimb..legea e clara….
ART. 41 din Legea 218 din 2002 privind Politia Romana se refera la obligatia de legitimare a Politistului
(1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu poliţistul este obligat să prezinte insigna SAU legitimaţia de serviciu, după caz, pentru a-şi face cunoscută, în prealabil, calitatea, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul intervenţiei sau siguranţa ulterioară a poliţistului ar fi periclitată.
Interpreteaza fiecare cum vrea! Deci politistul este obligat sa prezinte INSIGNA SAU…deci, SAU LEGITIMATIA!!!!!! Toti politistii de la rutiera au insigna in piept, conform echipamentului! HI,HI,HI….dn cauza asta ne certam cu oamenii pe strada ca dati informatii eronate!!!!!