Comisia Juridica de la Senat a respins OUG nr. 198/2008, ordonanta de urgenta privind modificarea si completarea Codului penal
Avizul negativ a fost motivat de faptul ca, oricum se adopta Codurile astfel incat nu are sens sa facem acum modificari care se vor remodifica in cateva luni de zile!
Guvernul Romaniei
Avand in vedere ca indeosebi in ultima perioada au devenit tot mai numeroase faptele prin care se aduce atingere autoritatii si infaptuirii justitiei, de natura sa afecteze imaginea publica a organelor judiciare si a unor reprezentanti ai autoritatilor publice cu atributii in domeniul ordinii si sigurantei publice, precum si increderea cetatenilor in actul de justitie, prin actiuni de natura a sfida organele judiciare sau reprezentantii unor autoritati publice, luand in considerare necesitatea asigurarii mijloacelor adecvate pentru protejarea impartialitatii si independentei judecatorilor, procurorilor si organelor de cercetare penala, in vederea crearii cadrului optim pentru exercitarea activitatii acestora, tinand seama de imperativul crearii cadrului legislativ adecvat, de natura sa protejeze solemnitatea sedintelor de judecata si, in general, intreaga activitate desfasurata de organele judiciare si de reprezentantii autoritatilor publice, toate acestea creand premisele unei situatii extraordinare, a carei reglementare nu poate fi amanata, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Articol unic
Codul penal al Romaniei, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 239, dupa alineatul 4 se introduce un nou alineat, alineatul 5, cu urmatorul cuprins:
"Daca faptele prevazute in alin. 1-4 sunt savarsite impotriva unui judecator sau procuror, organ de cercetare penala, expert, executor judecatoresc, politist, jandarm ori militar, limitele pedepsei se majoreaza cu jumatate."
2. Articolul 2391 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Cazuri speciale de pedepsire
"Art. 2391. - In cazul infractiunilor prevazute de art. 180-183, art. 189 si art. 193, savarsite impotriva sotului sau a unei rude apropiate a uneia dintre persoanele prevazute in art. 239 alin. 5, in scop de intimidare sau de razbunare in legatura cu exercitarea de catre aceste persoane a atributiilor de serviciu, limitele pedepsei se majoreaza cu jumatate."
3. Dupa articolul 272 se introduce un nou articol, articolul 2721, cu urmatorul cuprins:
Sfidarea organelor judiciare
"Art. 2721. - Intrebuintarea de cuvinte insultatoare ori gesturi obscene sau amenintatoare la adresa integritatii fizice a unui judecator, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penala, de catre o persoana care participa sau asista la o procedura care se desfasoara in fata instantei sau a organului de urmarire penala, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda. Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza intrebuintarea de cuvinte insultatoare ori gesturi obscene sau amenintatoare in mod nemijlocit la adresa integritatii fizice a unui judecator, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penala, politist sau jandarm, pentru fapte indeplinite in exercitiul functiei
Urban I. Iulian
Senator de Ilfov
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei
member of American Lawyers Quarter
member of International Association of Commercial Collectors
member of Aca International
www.asistentapentruconsumatori.ro
www.urbaniulian.ro
mobile : 0722.726.450
e-mail : iulian.urban@gmail.com
Cabinet Senator : Preciziei Business Center
Bucharest, Blvd. Preciziei,
no.1, 6 district
BIROU SENATORIAL OTOPENI
Otopeni, Calea Bucurestilor, Nr. 16, Bloc B24, Et. 1, Ap. 14
Telefon 0314253465; 0314253466
Fax: 0314253467; 0314253468
BIROU SENATORIAL BALOTESTI
Soseaua Unirii, nr. 152, Balotesti, Ilfov
Telefon : 021 317 40 90
FAX : 021 317 40 90
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































bibi said
am January 28 2009 @ 8:18 pm
sa intelegem ca dumneata ai promovat o ordonanta care te favorizeaza?
inainte de asta, ai promovat cumva vreo prevedere legislativa care sa consolideze responsabilitatea categoriilor din cele de mai sus? cum ar fi: pentru o infractiune savarsita de judecator sau procuror, organ de cercetare penala, expert, executor judecatoresc, politist, jandarm ori militar limitele pedepsei se majoreaza cu jumatate.
aud?
Elena said
am January 29 2009 @ 11:17 am
@ bibi
Scuze, dar cred ca nu ai inteles. Avizul negativ dat de senat e normal si firesc chiar din motivele care au fost prezentate. Oricum, in viitorul foarte apropiat toate cele 4 coduri vor intra pe agenda de lucru a legislativului; deci, ar fi urmat sa schimbam … schimbarea!
Eugen said
am January 30 2009 @ 6:20 pm
Bibi esti cretin ? Nu vezi ca s-a dat aviz negativ ? Tampitule