Stanculescu si Chitac au tras in timisoreni pentru ca asa au decis ei !

Tweet this

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) susţin, în motivare, că, potrivit regulamentelor militare, comandaţii poartă întreaga răspundere a legalităţii ordinelor date sau transmise, ceea ce nu înlătură caracterul penal al faptei, aşa cum au invocat foştii generali, pe motiv că nu ar fi făcut altceva decât să execute "ordinul dat de comandantul suprem", adică ordinul dat de Nicolae Ceauşescu.

Judecătorii mai arată că ordinul de deschidere a focului, în decembrie 1989, nu a fost emis în baza unei legi, deci nu avea suport legal. "Acest ordin era vădit ilegal şi necosntituţional, legea fundamentală a ţării neatribuindu-i armatei astfel de misiuni", se arată în motivarea deciziei din 15 octombrie 2008. Prin urmare, Stănculescu şi Chiţac erau îndreptăţiţi "să nu dea curs acestui ordin", pe care puteau să nu-l pună în executare. Dând urmare unui ordin al lui Nicolae Ceauşescu, foştii generali au devenit participanţi la o activitate infracţională, susţin magistraţii ÎCCJ.

De asemenea, judecătorii au respins susţinerile foştilor generali, cum că nu ar fi prevăzut rezultatul activităţilor militare desfăşurate, rezultat pe care nu l-au dorit. "Militari de carieră, inculpaţii puteau să prevadă consecinţele folosirii armelor de foc şi a muniţiei de război împotriva masei de manifestanţi", se precizează în motivare.

Deşi au constatat caracterul antidictorial, dar paşnic, al manifestanţilor, foştii generali au scos pe străzi tancurile, transportoarele, blindate şi trupele, cărora le-a ordonat să tragă, precizează magistraţii instanţei supreme.

Reamintim că magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins ieri contestaţiile în anulare făcute de foştii generali Mihai Chiţac şi Victor Stănculescu împotriva pedepselor de câte 15 ani de închisoare primite în procesul Revoluţiei de la Timişoara, precum şi cererile de întrerupere a executării pedepsei, formulate de aceştia în cadrul contestaţiilor.

Recursurile depuse de Stănculescu şi Mihai Chiţac, condamnaţi la 15 ani de închisoare şi degradare militară în procesul Revoluţiei de la Timişoara, au fost respinse pe 15 octombrie 2008 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizie definitivă şi irevocabilă, însă aceştia au contestat decizia.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 399

3 Comentarii pana acum»

  1. gabi said

    am January 28 2009 @ 9:00 am

    VA MAI ADUCETI AMINTE DE ASA-ZISI TERORISTII DE LA S.M.F.T.(statul major al fortelor terestre),vis-a-vis de Orizont, in sectorul 6. aceia erai luptatorii USLA, unitatile antiteroriste create din ordinul fostului presedinte Nicolae Ceausescu, exact dupa modelul american. Voi stiti ca aceia au fost pratic lichidati din ordinul acelor generali care pozeaza azi in victime.

    Nemrnicii naibii!!! hotii naibii.

  2. Lanton said

    am January 28 2009 @ 1:45 pm

    Foarte bine ca au fost condamnati dar pentru ca au respectat un ordin venit de la ceausecu, as cum multi stiu, ordinele lui ceausescu sunau cam: “trage ba in ei sa ii potolesti” ,ce credeti ca ceausescu statea sa se exprime conform legii, hai sa fim seriosi, in inchisoare trebuiau sa ajunga, pentru motivul ca nu au avut demnitate militara, sa refuze acel ordin, asa cum i-ar sta bine unui militar de cariera, cu toate riscurile ce decurgeau din aceasta.

  3. Vlad Tepes said

    am January 29 2009 @ 6:06 pm

    Nu pot sa nu fac o paralela intre ce au facut astia atunci si ce fac acum cei ce au profitat atunci.
    In ce-i priveste pe astia doi, ei macar platesc, platesc si pentru toti ceilalti dar si pentru faptele lor in primul rand de a fi ajuns acolo sus in cloaca unde te imputi si te umpli de pacvate de rusine si de dispret.
    Dar daca ar fi fost doar astia doi care au dat ordine ar fi fost si la noi o revolutie de catifea ca-n alte parti.
    Din pacate au fost multi care au dat ordine atunci, tot cei ce dau ordine si acum. Cei ce au ramas sau ajuns la carma si astazi sunt de fapt cei mai periculosi, cei mai ordinari si cei mai mari criminali. Ei stau la adapostul functilor, sistemului si banilor pe care i-au acumulat cu sange si pacat pe care nu-le vor sterge multe generatii de acum incolo.
    Care e diferenta intre crimele comise de astia atunci la ordinul lui ceausescu si cele de acum comise la ordinele celor ce dau astazi ordine?
    Parca astazi se poate opune vre-unul? Diferenta este ca aia atunci macar au tras si i-au scapat pe cei loviti de griji intr-o secunda in timp ce astazi suntem torturati pe rug, incet, macabru, dureros si lung.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean