Protejarea intereselor terţilor în raporturile cu societatea comercială

Limitele mandatului acordat  administratorilor

Scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea instituită prin art.55 din Legea nr.31/1990 modificată (LSC) a fost acela de a proteja interesele terţilor în raporturile cu societatea comercială, împotriva unor limitări hotărâte de societate în privinţa puterilor conferite  reprezentanţilor societăţii.

În acest sens, conform art.55(2) din lege, „clauzele actului constitutiv….care limitează puterile conferite de lege organelor statutare ale societăţii sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate".

(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.1279 din 27 martie 2008)

Prin acţiunea introductivă adresată Tribunalului  Cluj la data de 7 februarie 2007, astfel cum a fost precizată reclamanta,  SC I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SA, să se constate nulitatea absolută a actului de reziliere nr.8.2 din 25 mai 2006 cât şi a antecontractului de vânzare-cumpărare a unui bun viitor cu nr.8.1. din  25 mai 2006 şi pe cale de consecinţă să se constate valabilitatea antecontractului de construire şi contract de vânzare-cumpărare a unui bun viitor cu nr.8 din 20 iulie 2005.

În motivare, reclamanta a susţinut că la  data de 20 iulie 2005 a încheiat cu pârâta, în calitate de   promitentă-vânzător antencontractul cu nr.8 prin care a dobândit un număr de  2 apartamente situate în imobilul ce urma să se construiască în Cluj Napoca, Str.Hameiului nr.6. Că , la data de 25 mai 2006 părţile au încheiat cele două înscrisuri, denumite – act de reziliere şi antecontract de construcţie şi contract de vânzare-cumpărare a unui bun viitor, acte lovite de nulitate absolută, întrucât administratorul reclamantei şi-a depăşit atribuţiile sale,  astfel cum au fost limitate prin actul adiţional la actul constitutiv al SC I. SRL cu nr.10 din 20 martie 2006.

Prin sentinţa comercială nr.2842 din data de 22 mai 2007 Tribunalul Comercial Cluj  investit cu soluţionarea cauzei, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă, apreciind că  motivele invocate nu întrunesc condiţiile nulităţii absolute, deoarece depăşirea puterii administratorului nu este un motiv de  nulitate absolută, în sensul unei vătămări grave ce nu se poate înlătura decât prin nulitatea actului.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei fondului a fost respins ca  nefondat de instanţa de control judiciar, Curtea de Apel Cluj Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr.174 din data de 12 septembrie 2007.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel, a reţinut din examinarea probatoriilor administrate în cauză şi având în vedere motivele de apel formulate, motive care vizau aspecte de netemeinicie şi nelegalitate, că la data semnării convenţiilor a căror nulitate se solicită, administratorul reclamantului M.S. era numit în funcţie, limitele puterii sale nefiind menţionate în registrul de publicitate.

În acest context, instanţa a apreciat că,  contractul de reziliere 8.2/2006 şi contractul de vânzare cumpărare nr.8.1/2006 semnate de administratorul M.S., persoană îndreptăţită să reprezinte  societatea în raporturile cu terţii şi purtând  şi ştampila societăţii sunt pe deplin valabile, reclamanta neputând invoca propria culpă constând în neaducerea la cunoştinţa terţilor a limitelor mandatului acordat administratorului prin  actul adiţional la actul constitutiv nr.10 din 20 martie 2006.

În drept, instanţa şi-a fundamentat punctul de vedere pe dispoziţiile art.55 alin.2 din Legea nr.31/1990 potrivit  cărora clauzele actului constitutiv care limitează puterile prevăzute de lege pentru  organul executiv, sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I. SRL  a declarat recurs, la data de  12 noiembrie 2007, în termen legal, solicitând  casarea deciziei curţii de apel şi a  sentinţei fondului cu trimiterea cauzei  spre rejudecare pe fond Tribunalului Comercial Cluj în vederea administrării întregului probator necesar.

În dezvoltarea motivelor de critică, întemeiate în drept pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă recurenta a susţinut, în esenţă următoarele:

- în raport de prevederile actului adiţional care stabileşte că administratorii nu pot hotărî separat în situaţia contractării de credite, vânzării de active cu valoare de peste 20.000 Euro şi cumpărării de imobile, utilaje, cu valoare de 10.000 Euro inclusiv, actele încheiate  cu privire la reziliere şi antecontractul de vânzare-cumpărare de peste 20.000 Euro fiecare, se înscriu în limitările actului adiţional;

- pentru încheierea antecontractului nu există hotărârea adunării generale sau a celor doi administratori, iar vătămările  aduse societăţii sunt grave şi nu pot  fi înlăturaţi decât prin anularea  actelor.

Înalta Curte examinând decizia atacată în contextul criticilor formulate, constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă este nefondat.

Scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea instituită prin art.55 din Legea nr.31/1990 modificată (LSC) a fost acela de a proteja interesele terţilor în raporturile cu societatea comercială, împotriva unor limitări hotărâte de societate în privinţa puterilor conferite  reprezentanţilor societăţii.

În acest sens, conform art.55(2) din lege, „clauzele actului constitutiv….care limitează puterile conferite de lege organelor statutare ale societăţii sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate".

Prin urmare, limitarea puterilor administratorilor  de către societatea reclamantă prin actul adiţional nr.10 din 20 martie 2006, act înregistrat la ORC, este inopozabil societăţii pârâte chiar dacă ar fi fost publicat în Monitorul Oficial – astfel încât actele încheiate de administratorul societăţii cu societatea pârâtă, acte care se înscriu în puterile pe care legea le conferă administratorilor (art.70, 72, 75 din LSC) sunt valide şi angajează societatea  reclamantă în raport de clauzele convenite .