Amendamentele senatorului Urban Iulian fata de OUG 159/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 51/1995

Tweet this

Au fost depuse la -  Comisia Juridica, Disciplina si Imunitati din Senatul Romaniei


- Biroul Permanent al Senatului



PRECIZARE  -  Astept din partea societatii civile si a alegatorilor mei ilfoveni, si nu numai, si alte puncte de vedere care pot deveni amendamente la aceasta OUG 159 din 2008


Singura justificare a adoptarii unor modificari pe calea Ordonantei de Urgenta o constituia poate,  implementarea Cap. V – referitoare la asistenta judiciara.


Profitand de aceasta necesitate, fostul Guvern initiator al textului de lege, a incercat sa raspunda presiunilor venite din partea unor grupuri restranse ce activeaza in domeniu,  inserand in cuprinsul ordonantei unele modificari care pe de o parte nu justifica urgenta,   iar pe de alta parte apreciem ca se impuneau a fi implementate intr-un eventual text de lege care sa modifice complex actuala Lege 51/1995 intr-o maniera in care sa  corespunda integral intereselor celor ce desfasoara profesia de avocat, si nu numai.


Astfel,




  1. Prin modificarile aduse art. 16, se exclude posibilitatea primirii in profesie cu scutire de examen, pentru licentiatii in drept ce indeplinesc anumite conditii speciale, urmandu-se astfel o tendinta in domeniu – a se vedea modificarile aduse art 33 din Legea 303/2004 privind statutul magistratilor. Cu toate acestea, prin actuala  modificare a art. 16 nu se aduc precizari referitoare la eliminarea   stagiului de pregatire pentru licentiatii in drept care au activat in alte domenii, lasand probabil posibilitatea de decizie cu privire la aceste aspecte  (conform art. 17 din legea 51/1995 ) Comisiei UNBR care ar trebui  clarifice prin Statut asemenea aspecte.  Astfel, apreciem ca se impune si modificarea art.19 din lege, in sensul acoperirii aspectelor semnalate mai sus,  textul fiind modificat implicit in conditiile in care alin. 2 si 3 fac referire la prevederile abrogate ale art. 16 alin. 2.

  2. prin introducerea alin. 2 1 la art. 17, ("In perioada stagiului, cu acordul avocatului indrumator, avocatii stagiari pot urma cursuri de masterat, care sunt luate in considerare la aprecierea formarii profesionale initiale in conditiile prevazute de Statutul profesiei de avocat") se creaza in perioada stagiului o limitare a  dreptului la invatatura garantat de Constitutia Romaniei  - a se vedea art. 32 alin.1 din Constitutia Romaniei " Dreptul la invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceala si prin cel professional, prin invatamantul superior precum si prin alte forme de instructie si perfectionare."- avocatului indrumator fiindui arogat dreptul de a decide posibilitatea e a urma cursuri de masterat de catre avocatul stagiar.

  3. prin modificarile aduse art. 23, in sensul conditionarii inscrierii in tablou de existenta licentei de exercitiu a profesiei, apreciem ca se produce o restrangere a dreptului de practicare a profesiei dand totodata posibilitatea producerii unor abuzuri in conditiile in care textul de lege nu contine precizari suplimentare;

  4. prin modificarile aduse art. 27, se exclude posibilitatea suspendarii voluntare (la cerere) a calitatii de avocat.

  5. in ceea ce priveste modificarea art. 42 a se vedea punctul 9 din avizul Consiliului Legislativ;

  6. modificarea adusa art. 57, in sensul introducerii alin. 6, o apreciem neconstitutionala si nefondata pentru urmatoarele considerente:

    • atat prin modificarea art. 37 in sensul introducerii alin. 41, cat si prin prezenta modificare, initiatorul ordonantei incalca prevederile art. 73 alin. 3 litera h) " Prin lege organica se reglementeaza:…h) infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora…" , in sensul introducerii unor articole prin intermediul carora se stabilesc infractiuni, precum si pedeapsa aplicarii acestora; bazandu-se pe urgenta (nejustificata) a acestei ordonante, initiatorul ordonantei a incercat eludarea reglementarii constitutionale;

    • Este adevărat că prin Constitutie s-a acordat posibilitatea Guvernului de a emite ordonante de urgenta in materia legilor organice (cu motivarea in cuprinsul Ordonantei a caracterul de urgenţă),  insa  desi urgenta este motivată prin necesitatea alinierii legislatiei romane la cea europeana referitor la activitatea Barourilor in materia asistenţei judiciare, apreciem ca Guvernul nu are dreptul constituţional de a modifica Legea 51/1995 sub alte aspecte decît cele care au învederat urgenţa;

    • actualul Cod Penal contine suficiente reglementari in domeniu ( a se vedea in acest sens art. 215 alin. 1, 2 si 3 – inselaciunea, art. 281 – Exercitarea fara drept a unei profesii), reglementari la care se pot face trimiteri in conditiile in care se constata abateri precum cele propuse de textul ordonantei;

    • in conditiile in care in Romania  codul CAEN stabileste cateva mii de domenii in care se desfasoara  activitati si profesii, Codul Penal legifereaza si pedepseste  intro maniera generala orice incalcare  in sensul propus de textul ordonantei, fara a fi necesare constatarea si sanctionarea abaterilor in fiecare domeniu in parte prin legi speciale;





    Fata de cele de mai sus, apreciem fundamentata doar introducerea pe calea Ordonantei de urgenta doar a Cap. V referitor la asistenta judiciara, fiind dealtfel singurul domeniu pentru care Guvernul a justificat urgenta in nota de fundamentare, lasand totodata posibilitatea Parlamentului Romaniei de a legifera  o eventuala modificare complexa a Legii 51/1995, modificare prin care sa raspunda interesului real al tuturor celor care activeaza in domeniu (si nu numai unui anumit grup) si care sa asigure totodata un echilibru  cu reglementarile existente.





Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 2247

7 Comentarii pana acum»

  1. CatalinHN said

    am January 20 2009 @ 8:18 pm

    Intru totul de acord.

  2. Elena said

    am January 21 2009 @ 12:25 pm

    Dupa cum V-am mai sesizat in decembrie 2008 despre “constitutionalitatea” ordonantelor de urgenta date in anul 2008, eu consider – dar nu pentru a fi de acord cu Dvs., ci pentru ca asa e – ca nici macar capitolul V nu ar fi musai sa faca obiectul unei ordonante de urgenta. E adevarat, dispozitiile referitoare la asistenta judiciara in aceasta lege trebuie sa se gaseasca, dar pentru cazurile de urgenta, atat civile, cat si penale, cred ca avem rezolvarea pana la modificarea legii avocatilor tot printr-o lege.

  3. Vlad said

    am January 27 2009 @ 10:53 am

    Domnule Urban,
    desi la pct 1 din precizari sugerati ca ar trebui pastrate dispozitiile din OUG 159/2008 cu privire la eliminarea accesului la profesie pe calea scutirii de examen(aratand doar ca ar trebui puse in acord dispozitiile art 19 cu cele ale art 16) ,totusi in final aratati ca ordonanta ar trebui mentinuta doar in ceea ce priveste partea de asistenta judiciara( si deci ca ar trebui eliminata partea referitoare la abrogarea scutirii de examen). Care este pozitia dvs in aceasta chestiune? Doriti sau nu abrogarea prin OUG 159/2008 a scutirii de examen?
    Multumesc pentru raspuns.
    Apreciez initiativa dvs de a va face publica pozitia.

  4. Vlad said

    am March 4 2009 @ 10:12 am

    Buna Ziua
    Domnule Urban, revin la postul aterior si va intreb ce se prefigureaza cu privire la OUG 159/2008. Tare mult as dori ca aceasta nenorocire de ordonanta sa nu treaca de Senat in aceasta forma.
    In alta ordine de idei, apreciez deosebit de mult initiativele dvs. Cred ca sunteti unul din putinii politicieni adevarati(profesionisti).Va multumesc

  5. mihaela mocenco-kamberian said

    am March 12 2009 @ 11:28 am

    Stimate Domnule Senator,

    parcurgand textul amendamentului propus de Dumneavoastra, adoptat in unanimitate in comisia de specialitate din Senat, va rog sa aveti amabilitatea de a-mi preciza urmatoarele aspecte care in mod concret intereseaza situatia mea profesionala actuala: sunt consilier juridic cu vechime in profesie de 9 ani si 6 luni si doresc sa acced in Barou.

    La ce examen de definitivat in profesia de consilier juridic (….ce conditioneaza admiterea in profesie a persoanelor cu vechime de 5 ani in profesiile enumerate) faceti Dumneavoastra referire in textul amendamentului, avand in vedere ca spre exemplu, subsemnata , in raport de vechimea in profesie inregistrata, aveam deja calitatea de consilier juridic definitiv inca dinaintea intrarii vigoare a Legii care reglementeaza profesia de consilier juridic (Legea 514/2003) ?

    Va multumesc si va rog sa aveti amabilitatea de a lamuri acest aspect care, cu siguranta este de larg interes.

    Cu consideratie,
    Consilier juridic
    MIHAELA MOCENCO-KAMBERIAN/ Constanta

  6. MIHAI said

    am March 12 2009 @ 3:19 pm

    Daca sunteti inscrisa ca si consilier juridic definitiv, atunci veti da examen de admitere in avocatura si dupa promovare veti fi avocat definitiv

  7. Mihaela said

    am March 12 2009 @ 3:20 pm

    Stimate Domnule Senator,
    Va multumesc pentru promptitudinea cu care ati dat curs corespondentei mele.

    Va urez succes in activitate si in promovarea intereselor profesiilor juridice.

    Sper si imi doresc foarte mult sa profesez ca avocat in Baroul Constanta.

    Va multumesc inca o data!

    Cu consideratie,
    Mihaela Mocenco-Kamberian

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean