Ce prostii am mancat de sarbatori

Tweet this

In cursul lunii decembrie 2008,  Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat calitatea şi modul de comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor (carne preambalată şi preparate din carne, peşte şi preparate din peşte preambalate, produse zaharoase, ciocolată şi produse din ciocolată, produse de cofetărie şi produse de patiserie).
Astfel, au fost controlaţi 1060 operatori economici şi 115 tone de produse alimentare. La 934 operatori economici au fost constatate abateri, iar 27,9 tone de alimente nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.
Ca urmare a deficienţelor constatate, inspectorii ANPC au scos de la comercializare sau utilizare 1,8 tone de produse alimentare improprii consumului uman, alte 26,5 tone fiind oprite temporar de la comercializare. Au fost aplicate 642 amenzi contraventionale, în valoare totală de 1 585 800 lei.
Abateri constatate
I. Produse cu caracteristici organoleptice neconforme
1.1.Carne preambalata si preparate din carne
Un operator economic din Bucureşti comercializa salam german Picant şi salam Sergiana ce prezentau suprafaţa mâzguită, lipicioasă şi miros nespecific, iar un operator economic din Mureş comercializa mezeluri cu modificari organoleptice. Tot in Bucureşti, un alt operator economic comercializa salam de Sibiu Aldis ce prezenta gust şi miros de putred, deşi stratul de mucegai era nedepreciat. In judetul Braila se comercializa salam de vara extra CRIS-TIM la care tratatmentul termic aplicat şi inscripţionat prin etichetare era "produs fiert si afumat" şi nu "produs fiert si dublu afumat", în conformitate cu prevederile legale.
1.2.Produse de cofetarie si patiserie
În municipiul Bucureşti un operator economic comercializa îngheţată cu nuci ce prezenta coji de nuci în compoziţie şi placintă cu brânză cu aspect de vechi, cu stratul de brânză de la suprafaţă puternic deshidratat şi fisurat, produs pentru care nu s-a putut stabili data limită de consum, un altul utiliza în procesul de fabricaţie foi de plăcintă pe suprafaţa cărora erau dezvoltate colonii de mucegai verde şi negru, un laborator de cofetărie utiliza în procesul de fabricaţie semifabricate pentru care nu exista o evidentă a datei la care acestea au fost produse, iar alti doi operatori economici comercializau brânză proaspătă de vaci, caş şi telemea de oaie neînsoţite de documente de atestare a calităţii şi salubrităţii şi neetichetate. Un alt laborator de cofetărie tot din Bucureşti avea în stoc brânză de vaci neetichetată şi neînsoţită de documente de atestare a calităţii .
1.3.Alte produse alimentare
Un operator economic din Sinaia comercializa ciuperci proaspete, depreciate din cauza conditiilor de depozitare–pastrare necorespunzătoare,  produsul fiind oprit definitiv de la comercilizare.
II. Starea ambalajelor (integritate, etanseitate)
In judetul Mehedinti se comercializa carne porc preambalata, in ambalaje partial deteriorate şi maţe porc sarate, in ambalajele murdare. In judetul Cluj se comercializau prajituri din gama "Acasa" si "Fresh Caramel" ambalate in cutii de carton deteriorate din cauza  depozitării în curte, direct pe asfaltul umed.
III. Comercializarea produselor alimentare în afara datei durabilităţii minimale, respectiv a datei limită de consum stabilite de producători
In Bucureşti se comercializa ceafă afumată expirată de 6 zile şi cârnaţi grill expiraţi de 19 zile.
În judeţul Arad se comercializau polonezi MAYER, cu data durabilităţii minimale depăşita din 05.12.2008 si carnaţi de porc C + C,  cu data durabilităţii minimale depăşita din 08.12.2008.
In judetul Hunedoara se comercializa prajitura cu visine 70g,  cu data durabilităţii minimale depăşita din 04.12.2008, strudel cu visine 80g, cu data durabilităţii minimale depăşită din 05.12.2008 şi baton cu cascaval 80g, cu data durabilităţii minimale depăşita din 05.12.2008.
In judetul Mehedinti se comercializau carnati cabanos expiraţi din 06.12.2008, salam de porc expirat din 10.11.2008, toba expirată din 30.11.2008, caltabos de casa expirat din 01.12.2008, bomboane mentolate Rocky expirate din 17.04.2008, biscuiti Rostar expiraţi din 17.05.2007, biscuiti vrac expiraţi din 20.11.2008.
In judetul Cluj se comercializau preparate din carne, bauturi racoritoare, condimente, produse lactate, produse de patiserie cu data durabilităţii minimale depăşită cu pana la 30 zile.
În judeţul Mureş se comercializau icre crap expirate de 11 zile, crema de cascaval expirata de 6 zile, chiftele porc expirate de 1 zi, telemea expirata de 4 zile, branza de vaci expirata de 1 zi, cabanos expirat de 6 zile, salata de icre de crap expirata de 3 zile, faina alba expirata de 50 zile, cascaval fara data durabilităţii minimale, ciocolata „Mars Delight„ expirata de 9 zille, iaurt "Danette" expirat de 1 zi, lapte Tnuva expirat de 2 zile, ciocolata expirata de 18 zile, preparate din carne expirate de 1 zi, salam de vara expirat de 3 zile.
În judeţul Neamţ se comercializau praline, ciocolata cu lapte si scortisoara  cu data durabilitatii minimale depasita de  60 zile, piscoturi de sampanie "Savoiardi" cu data durabilitatii minimale depasita de 10 zile, carne de pui cu data durabilitătii minimale depasita de 6 zile iar in judeţul Dâmboviţa se comercializau piept de pui expirat de 30 de zile, cozonac expirat de 20 de zile.
In judeţul Teleorman se comercializau peste Novac proaspat, expirat de 48 de ore si fursecuri expirate din 14.12.2008.
In judetul Vaslui se comercializau Miniprajitura „TORTINA" expirata din 26.11.2008,  rahat expirat din iulie 2008 si bomboane cu crema de alune cu data durabilităţii minimale stearsă.
In judetul Sibiu se comercializau rondele somon Elixir expirate de 90 zile, bomboane Font Jelly expirate de 17 zile şi saleuri expirate de 2 zile.
In judetul Bihor se comercializau aripi de pui în stare de refrigerare, care aveau data durabilitatii minimale expirata şi erau păstrate în starea de congelare.
Comercializarea de produse alimentare expirate s-a mai constatat şi in judetele Braila (pulpe de pui, preparate carne, popcorn, ciocolata cu caramel si bauturi racoritoare), Constanta (carne  si preparate din carne cum  ar fi carne tocata, mici, carne porc, carne curcan, fursecuri diverse sortimente, icre NEGRO), Buzău (carne, fursecuri, ciocolata, condimente), Ialomiţa (preparate din carne), Covasna (preparate din peşte şi dulciuri - bomboane SUGUS), Prahova, Bacău, Galaţi şi Vaslui.
IV. 20% din produsele comercializate nu ofereau informaţiile obligatorii care să permită alegerea sortimentului
In timpul controlului, în majoritatea judeţelor şi în municipiul Bucureşti au fost găsite la comercializare produse neetichetate, cu informaţiile netraduse în limba română, cu etichetarea incompletă sau neconformă cu prevederile legale astfel, in judetul Suceava se comercializau preparate din carne la care etichetele cu elementele de identificare si caracterizare erau desprinse iar in judetul Bacău se comercializau aripi de pui congelate, ambalate în pungi de 2 kg, din care numai 10% din pungi prezentau etichete cu elemente de identificare-caracterizare, care erau mici şi fixate cu capse metalice.
4.1.Lipsa tuturor elementelor de identificare – caracterizare
Abatere constatata in judetele Mehedinţi (coaste porc, franjuri porc, spate pui, sferturi posterioare pui, sprot afumat, produse de cofetarie si patiserie - cozonac, covrigei, bomboane), Bistrita (rulada picantă, muschi file, sunculita taraneasca, jambon, carnaţi polonezi si muschi file), Neamţ (pipote congelate preambalate nu erau insotite de eticheta de produs, care să conţină toate elementele de identificare-caracterizare), Brasov (pulpele  de pui congelate), Mures (biscuiti, napolitane, rahat), Vaslui (carne de pasare preambalată in unitate si expusa la vanzare fara nici un element de identificare).
4.2.Stabilirea incorectă a denumirii sub care se vinde produsul
In Bucureşti se comercializa cozonac de casă care avea declarat ca ingredient acesulfam de potasiu iar denumirea sub care se vindea produsul nu conţinea expresia "cu îndulcitor".
In judetul Mehedinti se comecializa un produs care avea pe ambalaj inscriptionat "cozonac de casa" iar pe eticheta aplicata "cozonac cu cacao",  informaţiile continute de eticheta fiind inscripţionate cu caractere mici, greu vizibile.
În judetul Vâlcea s-au găsit la comercializare diferite sortimente de prajituri: rozeta, foi Lica, foietaj, spritate, rulada cu crema, care aveau numai denumiri comerciale, fără a fi  stabilită denumirea sub care se vindea produsul.
In judetul Suceava se comercializau jeleuri de fructe JELLY CHRISTMAS, care nu conţineau fructe sau suc din fructe ci numai aroma de fructe.
4.3.Inscripţionarea incorectă a listei ingredientelor
In Bucureşti se produceau si se comercializau diferite sortimente de baclava care aveau declarate în lista ingredientelor "ulei de palmier" deşi, conform materiilor prime din stoc şi a documentelor de aprovizionare, se utilizase în procesul de producţie numai ulei vegetal hidrogenat.
4.4.Lipsa unor ingrediente din lista îngredientelor deşi acestea apar în denumirea sub care se vinde produsul s-a constatat in Bucureşti, unde se comercializa prăjitură cu miere, provenienţă Bulgaria, care în lista ingredientelor nu avea menţionat ingredientul miere.
4.5.Lipsa înscrierii proporţiei ingredientului menţionat în denumirea sub care se vinde produsul
In Bucureşti se comercializau conserve de Macrou cu ulei natural fără a se declara procentul de de ulei, in judetul Sibiu se comercializau fursecuri cu gem, unde în lista ingredientelor nu era declarat procentul de gem, cozonac cu nucă şi cozonac cu rahat, fără a menţiona in lista ingrediantelor procentul de nucă, respectiv de raha, in judetul Vaslui se comercializau cozonaci cu nuca si cacao din a caror eticheta lipsea procentul de nuca. Aceeaşi abatere s-a mai constatat la produse comercializate in judetul Galati (salata icre hering, carne preparata de curcan, carnati de oaie).
4.6.Inscrierea  eronată a listei ingredientelor:
Abatere constatata in judetele Braila si Vaslui.
4.7.Comercializarea produselor din ciocolată fără a fi menţionat conţinutul minim de substanţă uscată de cacao
Abatere constatata in judetul Neamţ (ciocolata "Pink Babies", provenientă Turcia).
4.8.Lipsa înscrierii datei durabilităţii minimale, respectiv a datei limită de consum sau înscrierea eronată a acestora  Abatere constatata in Bucuresti (bomboane de ciocolată vrac, mici şi cârnaţi de porc şi oaie, cârnaţi proaspeţi şi carne tocată) si in judetele Bistrita (carne semipreparata congelata in forma de baton Elit), Satu Mare (preparate din carne), Sibiu (nuci umplute cu cremă, turtă dulce, nugatina Sultan, fursecuri ciocolată), Dambovita (fursecuri preambalate, ciocolata, sprot si hering marinat), Bacău (figurina ciocolata, rahat vrac, bomboane de pom ,,Mary Christmas" import Turcia). In judetul Argeş se comercializau covrigi cu mac, cornuri cu ciocolata de post, preambalate, la care data durabilităţii minimale era indicată incorect, prin prezentarea datei fabricatiei si stabilirea a 72 ore de valabilitate, de la data fabricaţiei. In judetul Galati se comercializau preparate din carne (sunca piet pui, rulada curcan) cu data durabilitatii minimale stearsă iar in Bucureşti se comercializa ceafă afumată şi muşchi file la care data durabilităţii minimale era înscrisă sub forma "data fabricaţiei şi termenul de valabilitate" şi nu forma "a se consuma, de preferintă, înainte de…" conform legislaţiei în vigoare.
4.9.Inscrierea neconformă a cantităţii nete sau lipsa acesteia
Un operator economic din judetul Dolj producea şi comercializa  prajitura Julia si eclere ambalate care aveau inscrisa pe ambalajul colectiv "cantitate netă de 1 kg", modificata cu pixul in "cantitatea netă de 0,800 kg", si respectiv "cantitate neta de 0,700 kg".
In judetul Neamţ un operator economic avea expuse la comercializare produse din carne preambalate pe care nu era inscriptionată cantitatea neta si nu era afisat pretul/unitatea de ambalaj.
4.10.Inscripţionarea incorectă a aditivilor alimentari, prin lipsa categoriei şi/sau a numelui specific sau a codului CE
În judetele Dolj şi Vâlcea se  comercializau diferite sortimente de produse de cofetărie/patiserie care aveau în lista ingredientelor menţionaţi diferiţi aditivi pentru care nu era declarată categoria acestora astfel, prajituri asortate şi rulada de casa (sorbat de potasiu), specialitati Florino cu gem de caise sau alone (bicarbonat de sodiu, de amoniu, acid citric), turta dulce umpluta cu pasta de fructe, (bicarbonat de sodiu, bicarbonat de amoniu), jeleu Bamby (acid citric).La prajitura ANDRA comercializată in Vaslui lipsea numele aditivului sau codul CE pentru afânator si colorant. 4.11.Comercializarea produselor cu elementele de caracterizare şi informare netraduse sau traduse greşit în limba română
In Bucureşti se comercializau bomboane Moreno pe ambalajul cărora elementele de identificare erau traduse greşit  astfel, termenul "ingerinţe " în loc de "ingrediente",  "unt vegetal" în loc de "grăsime vegetală".
Abatere constatata si in judetele Salaj (bomboane ciocolata Friedel Williams Birne, figurine Mos Crăciun Mikulas, spate gasca, pipote pui, conserve carne de vita şi de pasare provenienţă Ungaria), Alba (pipote şi ficat de pui, provenienţă Ungaria), Neamţ (carne de pasare in stare congelata provenită din import cu elementele de identificare netraduse în limba romana; ciocolata "Dorina" tablete de 75g ambalate in pachete de 5 bucati, care erau comercializate individual, tabletele individuale neavând elementele de identificare traduse in limba romana), Tu;lcea (biscuiti sandwich Lachita, jeleuri Piton, napolitane Princh si prajituri Cicipasta, provenienţă Turcia, fara nici un element de identificare si caracterizare in limba romana), Vrancea (carne de gaina transata sferturi posterioare,  congelata, ambalata in cutii carton 10 kg/cutie, cu informatiile de identificare netraduse in limba romana, pe eticheta ambalajului de transport era mentionată provenienta alimentului ca fiind Germania, iar in declaratia de conformitate produsele apar ca fiind fabricate in Polonia).
4.12.Neînscrierea în acealaşi camp vizual a denumirii sub care se vinde produsul, a cantităţii nete şi a datei durabilităţii minimale
Abatere constatata in judetul Cluj, unde se comercializa produsul  baton de cacao 100g/buc pe care nu era înscris în acelaşi câmp visual denumirea produsului, a cantităţii nete şi a datei durabilităţii minimale.
4.13 Lipsa numelui şi a adresei producătorului/importatorului
Abatere constatata in judetele Dolj (pipote pui import Brazilia, ficat proaspat pui congelat import Brazilia, bomboane ciocolata Friedel Williams Birne), Cluj (produsele de patiserie), Neamţ (ciocolata "Pink Babies", provenientă Turcia), Alba (file pangasius congelat, import Vietnam).
4.14. Comercializarea produselor la care elementele de identificare erau inscripţionate cu caractere mici, greu lizibile Abatere constatata in Bucureşti (bomboane Iceberg pe care elementele de identificare erau înscrise cu caractere de cca. 1 mm, care erau greu lizibile) si Braila (produsele Barni - prajitura pufoasa si Jaffa cherry cake, ouă cu glazura de ciocolata ULKER TOTO la care lista ingredientelor era înscrisă cu caractere foarte mici  ilizibilă).
4.15  Abateri de informare constatate la produsele comercializate în vrac
In judetul Argeş, mai multi operatori economici comercializau dulciuri si produse de patisserie/cofetarie vrac, fara afisarea datei durabilităţii minimale si a listei ingredientele alergene conform anexei 1f din HG 106/2002.
In judetul Gurgiu se comercializau produse zaharoase vrac fara a se menţiona denumirea sub care se vinde produsul si data durabilităţii minimale.
In judetele Tulcea si Brasov se comercializau diferite produse alimentare în vrac (napolitane, biscuiti simpli sau cu crema, rahat simplu, caramele, bomboane, dropsuri, produse de patiserie), fara afisarea la locul de comercializare a informatiilor referitoare la denumirea produsului şi la data durabilităţii minimale.
In judetul Bacău se comercializau in vrac peste sarat si afumat fara a mentiona pe vreun afis sau alta forma de prezentare a datei durabilitatii minimale;
Produse de patiserie (fursecuri, saleuri, napolitane, biscuiti cu crema) erau comercializate în vrac in judetul Vrancea fără a avea afisate  denumirea completa şi data durabilitatii minimale la locul de comercializare.
4.16.Afisarea pretului
Abatere constatata in judeţele Botoşani, Valcea, Cluj, Arges si Bucuresti.
4.17 Neafisarea pretului /unitatea de masura
Abatere constatata in judetele Neamt, Sibiu, Brasov (produse de patiserie, fursecuri, dropsuri).
V. Nerespectarea temperaturilor de depozitare a produselor  expuse în vederea comercializării
5.1.Expunerea produselor alimentare la temperaturi mai mari decât cele menţionate de producător prin etichetare
Un operator economic din judetul Salaj avea margarina expusă la comercializare la temperatura mediului ambiant, nerespectandu-se conditiile de temperatură stabilite de producator (2-10ºC).
In judetul Cluj, un operator economic avea prajituri ambalate in cutii de carton depozitate in curte, sub cerul liber, pe asfaltul umed. In judetul Satu Mare, un operator economic expunea la comercializare peste congelat (macrou) la temperatura mediului ambiant. In judetul Harghita produsele de patiserie erau expuse la comercializare la temperatura +21ºC şi nu la temperatura de +18ºC cât indica producătorul. Un supermarket din judetul Bacău păstra macrou afumat Bonito preambalat si file hering în sos tzatziki la temperatura de 7ºC faţă de 0-4ºC impus de producători.
5.2.Schimbarea stării termice a produselor, din refrigerat în congelat şi invers
In judetu Bihor se comercializau produse din carne la care era schimbată starea termică – preparate din carne care prin natura lor se produc şi se păstrează în stare refrigerată erau păstrate în stare congelată, iar un operator economic din judetul Satu Mare transporta carne tocata congelată in conditii de refrigerare, produsul fiind astfel decongelat.
In judetul Galati produsele pulpe vrac, limba porc, carne tocata erau expuse la vanzare în stare decongelată, toate fiind receptionate in stare congelata. In Bucureşti se comercializau organe de porc la care era schimbată starea termică, conform etichetelor de pe ambalaj, produsul aprovizionat în stare congelată era comercializat în stare refrigerată, iar la un alt operator economic carnea semipreparată şi ceafa de porc erau păstrate în camera frigorifică ce asigura condiţii de refrigerare deşi pe etichetele produselor se menţiona regimul termic impus era -12 …  -180C.
In judetul Galati se produceau si se comercializau carne tocata şi pasta mici, pe ale căror etichetele erau inscripţionate doua stari termice si doua date de expirare, pentru starea de congelare şi pentru starea de refrigerare.
VI. Modul de respectare a Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor
Un operator economic din judeţul Mureş făcea publicitate prin Radio SON Sighisoara  pentru produsul zahar care era oferit la pret de promoţie, în realitate produsul nefiind găsit la comercializare.
În urma unei reclamatii privind neîncadrarea în cantitatea netă a produsului salam de biscuiti (cu rahat si stafide) s-a extins controlul la producător unde, în urma măsurătorilor făcute asupra lotului cu data durabilităţii minimale 06.03.2009, s-a constatat depăşirea toleratelor admise impuse de HG 530/2001. Astfel, măsurătorile au depistat cantităţi de 91g, 93 g, respectiv, 90 g/ambalaj, faţă de cantitatea netă declarată de 100g/ambalaj.
In judetul Timis se comercializa PAINE ALBA CU TARATE  500 g, produsul având preţul la raft de 1.59 lei/ bucata iar la casa de marcat preţul încasat era 1.76 lei/ bucata.
In judetul Sibiu se comercializa produsul Crema Bella Van în cadrul promoţiei "4 bucati la preţ de 3", rezultând că informaţia era înşelătoare având în vedere că preţul pe pachet era de 4,49 lei în loc de 3,45 lei.  Preţul/pachet era stabilit incorect întrucât alături era expus la comercializare produsul individual la preţul de 1,15 lei/bucata, rezultând preţul  unui pachet  "4 bucati la preţ de 3" de 3,45 lei şi nu de 4,49 lei.
VII. Alte abateri
7.1.Lipsa afişării Codului Unic de Inregistrare la Registrul Comertului (CUI)
Abatere constatata in judetele Harghita, Suceava, Giurgiu, Constanţa, Sibiu.
7.2.Nerespectarea condiţiilor de transport
Un operator economic din judetul Galaţi transporta produse de patiserie (cozonaci) cu un mijloc de transport auto prezenta mucegai pe plafon si pereti şi resturi alimentare sub gratarul de protectie.
7.3.Lipsa dotarii cu termometre a vitrinelor frigorifice pentru monitorizarea temperaturii de depozitare - depozitarea în vitrine frigorifice fara dispozitive de urmărire şi înregistrare a temperaturii
Abatere constatata in judetul Bihor.
7.4.Lipsa afisării numărului de telefon pentru reclamatii TELCONS, a denumirii şi/sau a orarului de functionare al unităţii
Abatere constatata in judetele Călăraşi, Mureş, Caraş Severin.
7.5.Comercializarea produselor prin cântărire cu cântare neverificate metrologic sau la care verificarea metrologică a expirat
Abatere constatata in judetele Bihor, Mureş, Braşov.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 2382

2 Comentarii pana acum»

  1. Dora said

    am January 15 2009 @ 6:08 pm

    Daca numai de sarbatori am mincat aceste mizerii, atunci inseamna ca nu e chiar asa de grava situatia. Din pacate, eu sint sigura ca am mincat si inainte de sarbatori si inca mai mincam astfel de prostii. ANPC-ul ar trebui sa fie mult mai prezent prin magazinele care vind mincare, nu numai de sarbatori!

  2. Marius said

    am January 15 2009 @ 8:48 pm

    AM mancat, mancam si vom mai manca atita timp cit guvernantii doresc Romania ca o tara de consum ! si absolut toate institutiile de control si reglementare sunt “de stat” .
    Ei centreaza, ei dau cu capul … noi consumam !

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean