Banner

Restauratia

Tweet this

Chestorul de poliţie Virgil Ardelean, poreclit "Vulpea", a revenit la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţiei Internă (DGIPI) din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), el înlocuindu-l pe fostul şef al instituţiei, Petru Albu.

Înlocuirea a fost anunţată vineri, la Guvern, de ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea.

"Petru Albu a fost eliberat din funcţia de director general al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţiei Internă a MAI, în această funcţie fiind numit chestorul de poliţie Virgil Ardelean", a anunţat Oprea.

Potrivit acestuia, măsura a fost luată "pentru îmbunătăţirea activităţii structurilor din MAI".

În mai 2007, ministrul Internelor din acea perioadă, Cristian David, a solicitat premierului revocarea chestorului general Virgil Ardelean de la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), propunându-l în acest post pe generalul de brigada (r) Petre Albu.

La o săptămână după revocarea din funcţia de şef al DGIPI, Virgil Ardelean a fost numit la conducerea Direcţiei Generale Management Operaţional din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

Fosta UM 0215 (cunoscută şi ca "doi şi un sfert"), trasformată în Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, a fost condusă de Virgil Ardelean din iulie 1998. Chestorul general Ardelean a deţinut până atunci funcţia de şef al Poliţiei Capitalei, iar anterior a fost adjunct al şefului Poliţiei Cluj-Napoca.

Virgil Ardelean şi-a depus demisia din funcţia de şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă pe 20 iulie 2006, împreună cu şefii SRI şi SIE, în urma scandalului fugii din ţară a lui Omar Hayssam, însă demisia sa nu a fost aprobată de preşedintele Traian Băsescu întrucât era de competenţa premierului Călin Popescu Tăriceanu.

De atunci, premierul nu l-a înlocuit pe Ardelean întrucât, iniţial, fostul ministru Vasile Blaga a amânat numirea unui nou şef al DGIPI, iar ulterior Călin Popescu Tăriceanu nu a fost de acord cu persoana propusă de fostul ministru de Interne. La sfârşitul lunii septembrie 2006, fostul ministru de Interne Vasile Blaga l-a propus în funcţia de şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) pe liberalul Alexandru Boer, atunci director de cabinet al ministrului, dar propunerea sa a fost refuzată de premier.

Virgil Ardelean a fost cel care a "forţat nota" în cadrul şedinţei Comitetul Strategic al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), la mijlocul lunii martie 2007, pentru lămurirea situaţiei de criză înregistrată la această structură, cerându-i fostului şef al DGA procurorul Marian Sîntion să spună dacă asupra sa au fost făcute presiuni din partea fostului ministru Vasile Blaga.

Fostul şef al DGA a admis atunci că i s-a "spus la telefon pe cazul cu Jandarmeria" (generalul Costică Silion, şeful Jandarmeriei Române - n.r.), dar a fost contrazis de chestorul Virgil Ardelean, care i-a spus că a fost de faţă, lângă ministrul Vasile Blaga, la momentul la care acesta vorbea la telefon cu Sântion şi ar fi auzit cum ministrul i-a indicat să manifeste "etica necesară în anchetă".

Virgil Ardelean a susţinut, la sfârşitul lunii iulie 2007, după audierea sa de către Comisia senatorială de apărare, că el a cerut să fie eliberat din funcţie în data de 20 iulie 2006, după ce Omar Hayssam nu se prezentase în faţa instanţei şi nu fusese găsit nici la domiciliu.

El s-a arătat revoltat de problemele din sistem, atât în ceea ce priveşte "disfuncţiile legislative", cât şi "cele instituţionale" şi a spus că se retrage pentru că nu vrea ca unitatea pe care o conduce să devină "coşul în care îşi depun neputinţa profesională alte instituţii".

"Elementul sincer al solicitării mele de schimbare din funcţie este expresia revoltei mele împotriva disfuncţiilor legislaţiei, în special în domeniul siguranţei naţionale, şi a disfuncţiilor instituţionale", spunea atunci Ardelean.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 695

9 Comentarii pana acum»

  1. Eugen said

    am January 9 2009 @ 5:57 pm

    Este clar, asta inseamna ca o sa revina si Omar Hayssam si gata fratilor, inchidem dosarul ca doar nu s-a intamplat nimic.
    Ziaristii aia rapiti in Irak au trait doar un cosmar comun nocturn.

  2. Bufteaman said

    am January 9 2009 @ 5:58 pm

    Auziti ma, dar Oprea l-a pastrat secretar de stat pe nasolu de Marian Petrache ?

  3. Mai luati... said

    am January 9 2009 @ 6:01 pm

  4. Rusine said

    am January 9 2009 @ 6:11 pm

    SA VA FIE RUSINE CA IL ANGAJATI PE ACEST OM VIRGIL ARDELEAN CARE A STAT NUMAI IN FUNCTII FOARTE BUNE TOATA VIATA. CONCLUZIA : SECURISTII TIN LA EI IAR VULPEA A ARATA COADA MINISTRULUI.

  5. Bucur said

    am January 9 2009 @ 6:12 pm

    Mizerie umana! Cine i-a pus pe aia vechi, i-a pus pe criterii politice sau pe criterii de profesionalism? Este dovada clara ca in executiv/administratie politicul isi pune amprenta la greu. In campanie se batea moneda ca nu se va “umbla” la profesionsti, ca nu se va influenta politic ceea ce e asezat, profesionalizat, acum, e alta optica! Adica, cea dintotdeauna, una zicem, alta fumam! Jocul asta de-a schimbatul nu duce decat la o incordare a relatiilor de serviciu, duce la a se imparti in doua tabere toata functionarimea, aia cu aia de au condus bine, altii cu astia de vin noi. Ca si cum, dupa ce mananci friptura, treci pe salata de cruditati sau viceversa!

  6. Parmalat said

    am January 10 2009 @ 12:19 pm

    @Rusine: lol =)) si daca a stat ce, sa-ti fie tie rusine ca n-ai stat si tu =))
    Virgil Ardelean e o alegere buna si era evident ca se va intoarce

  7. Parmalat said

    am January 10 2009 @ 12:21 pm

    @Bucur: pai mai profesionist ca asta nu exista. A condus ani de zile directia respectiva. Poate vroiai vreun proaspat absolvent in functia aia nu?!

  8. Pitpalac said

    am January 11 2009 @ 9:06 pm

    Va mai mira ceva? Ca pe afara e vopsit gardul, inauntru e leopardul!

    Se bat cu pumnii in piept ca fac reduceri bugetare, insa masinile de serviciu continua in MAI sa care sacosele a tot felul de pitzipoance cu functii prin minister, o armata de consilieri, sefi mai mari sau mai mici, purtatori de vorbe, secretare, directori si directoare, au la scara masini platite din bani publici, telefoane cu mii de minute, laptop-uri si asa mai departe, din banii din buget. Dar de astea nu se cunoaste, nu?
    Cum e, domnule Oprea?

  9. Pitpalac said

    am January 11 2009 @ 9:08 pm

    Inca ceva:

    Domnul David, odata cu venirea la MIRA, a adus cu el o sumedenie de consiliere, secretari de stat, oameni de-ai partidului, carora le-a dat functii bine platite din buget, apoi i-a mutat de pe o functie pe alta sa li se piarda urma, acum ei fiind adevarate bombe mascate in MAI, care vor face jocul liberalilor, sapand la greu tot ceea ce poate fi sapat.

    Acestia cand vor fi deconspirati si indepartati?

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean