BNR ramane fara obiectul muncii ? – BCE vrea sa coordoneze activitatea bancilor tarilor membre UE
Banca Centrală Europeană insistă asupra unei cooperări consolidate în ceea ce priveşte supravegherea băncilor europene şi se oferă să îşi asume ea rolul de coordonator, transmite Reuters.
"Există o nevoie evidentă de o mai mare cooperare între autorităţile de supraveghere" a băncilor din statele membre UE, a declarat miercuri, pentru cotidianul "La Repubblica", Lorenzo Bini Smaghi, membru al Comitetului executiv al BCE.
El a subliniat că "nevoile naţionale" nu trebuie să primeze în faţa cooperării internaţionale, cel puţin în ceea ce priveşte supravegherea marilor grupuri bancare.
Recent, şi vicepreşedintele BCE, Lucas Papademos, atrăgea atenţia că autorităţile de supraveghere trebuie să reacţioneze la tot mai puternica integrare a pieţelor financiare şi a sistemelor bancare din Europa. El a mai apreciat că actualele planuri la nivelul UE de consolidare a cooperării între autorităţile naţionale de supraveghere, în cadrul structurilor actuale, nu este cea mai bună soluţie pe termen lung. Mult mai eficientă ar fi o supraveghere la nivel european asupra marilor grupuri bancare, a mai spus el, arătând că cele mai mari 45 de bănci transnaţionale active în statele UE controlează aproape 70% din toate activele băncilor.
Până acum, ideea instituirii unei supervizări la nivel european a băncilor s-a lovit de opoziţia guvernelor naţionale, menţionează Reuters
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































BNR said
am January 7 2009 @ 3:43 pm
http://www.bankingnews.ro/banci/ce+a+urmarit+banca+nationala+prin+ultimele+decizii
Elena said
am January 7 2009 @ 4:01 pm
Acum si coordonarea asta sa aiba limitele ei….
ildiko said
am January 7 2009 @ 4:18 pm
Este ca o arma cu doua taisuri: poate ar aduce oarecare disciplina bancara dar ar fi un pas decisiv in procesul de colonizare economica a tarii.
Ar fi o masura similara cu acceptarea asa zisei constitutii UE.
Sincer eu m-am saturat de imbecilitatea si nesimtirea unor masuri/directive/etc., al UE.
TOM said
am January 7 2009 @ 7:28 pm
nu sa stiu ce sa zci dar daca vor asa ceva sa avem aceals drepturi cu cetateni ieuropeni clar fara discriminare libera circulatie si sa adopte euro mai idevreme calr altfel nu vad unde ar fi beneficu nostru
http://www.anunturiplatite.ro publica anunturi in peste 500 siteuri
Marius said
am January 7 2009 @ 8:13 pm
Cred ca titlul este putin gresit !
Cum adica “BCE vrea sa coordoneze … ” ??? Corest este “BCE coordoneaza … ” Ce Dom; Isarescu face politica guvernului roman ? Sau politica vreunui guvern ???
Ei NU ! , BNR face politica bancilor de rang superior, care la rindul lor fac politica bancilor de rang superior s.a.m.d. astfel incit BANCA DE RANG CEL MAI SUPERIOR face politica unui grup restrins de OAMENI ( ca doar n-or fi martieni !) care au anumite INTERESE !
Pe scurt, BNR face o politica astfel incit sa raspunda acelor INTERESE ! .
Cine nu se supune , se inlocuieste !
Daca observam cu ochiul liber ca Dom’ Isarescu nu a fost schimbat din functia de guvernator de aproape vreo 20 de ani (schimbind intre timp vreo cinci guverne si citeva sute de guvernanti) rezulta simplu “cine e sefu’” dar si faptul ca sefu’ are o sira spinarii foarte flexibila fata de INTERESELE “grupului” …
Noi, ceilalti suntem mici soricei care comentam acest SPLENDID SPECTACOL la care suntem simpli spectatori (sau nici atit – deoarece “biletele” nu se gasesc ….)
“Illuminati” … ne spun ce sa facem si cand sa facem iar noi optam “cum sa facem” ! ca nu prea avem alternative …
Pe de alta parte , mai avem putin si trecem la moneda EURO (alt plan diabolic) si atunci banii sunt ai nostri iar VALOAREA a lor ! Va fi ca intr-un meci de fotbal in care noi jucam si ei muta poarta cind vor si unde vor … Dar noi vom fi bucurosi si veseli , deoarece mingea este la noi … (parca asta conteaza !)
LastChance said
am January 7 2009 @ 8:13 pm
mai bine colonizati si cu alta conducere decat cu hotia de pana acum
Marius said
am January 7 2009 @ 8:19 pm
@ LastChance
Colonizarea costa …
Asa cum e acum e GRATIS !
Noi muncim iar ei iau numai rezultatul muncii (sub forma de valoare usor transferabila, prin sistemele bancare !)
Au nevoie de mai mult … “fluidizeaza” sistemul de creditare, astfel incit baga mana in buzunarele noastre si pentru anii urmatori … 2 – 3 …. 5 — 10 …. 25 … 30 …
Daca nu mai putem plati, ne iau resursele (energetice, materia prima … etc.) … la preturi de nimik !
Daca mierlim , … aduc pe altii “sa colonizeze” gratis …. NUMAI SA MUNCEASCA !
VALOAREA , REZULTATELE MUNCII …. eh , astea sunt ale LOR !
Mihai said
am January 8 2009 @ 10:11 am
Coordonare sau control?! Intreb pentru ca nu stiu care sunt principiile coordonarii BCE!
Dar ce intreb eu, cred ca nu mai facem noi de multa vreme ce vrem in sistemul bancar, tind sa-i dau dreptate (doar intr-o mana, asa ca sa nu si-o ia la purtare), lui Marius!
Daca Bancile straine incep sa piarda la noi si BNR-ul nu intervine, va fi facuta sa intervina!
Deocamdata lucrurile nu sunt asa de grave iar daca s-ar putea (si as putea), m-as tine departe de directivele BCE pana cand ca tara as fi la nivelul potentialului meu economic si financiar (asa vreo cateva sute de ani), altfel vom proteja bunastarea unora si saracia altora (si a noastra)!
Cu respect,