In sistemul public a fost interzis cumulul pensiei cu salariul

Tweet this

In sedinta din 30 decembrie 2008, Guvernul a decis interzicerea cumulului pensiei cu salariul obtinut in sistemul public, a declarat premierul Emil Boc.

Asadar cumulul pensiei cu salariul primit de la o societate privata ramane posibil.

Totodata, Guvernul a decis ca, daca la momentul pensionarii au fost primite plati compensatorii, acestea vor fi restituite in situatia in care cel pensionat si compensat va dori sa se reangajeze in sectorul public. Numai la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor se afla in aceasta situatie 350 de persoane, inclusiv ministrul Gabriel Oprea, care are de returnat aproximativ 25.000 EUR.

Premierul Emil Boc: "Persoana respectiva trebuie sa returneze platile compensatorii, in termen de 30 de zile si poate lucra in sistemul public cu suspendarea dreptului de pensie. Domnul Oprea a fost printre cei care au sustinut aceasta decizie si a asigurat ca, pe 5 ianuarie, se va prezenta la casierie pentru a depune banii."




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa: iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 7811

108 Comentarii pana acum»

  1. Marian D. said

    am December 31 2008 @ 4:43 pm

    S-o vedem si pe asta !

  2. Parmalat said

    am December 31 2008 @ 6:15 pm

    Se refera numai la salariu sau la orice alt venit din sistemul public? Cineva poate sa lucreze si pe baza de contract in sistemul public…

  3. Mugur said

    am December 31 2008 @ 7:22 pm

    As vrea sa vad toti reangajatii din administratia Parlamentului care cumuleaza pensia cu salariul cum vor gasi portita de eschivare a hotararii
    Mult succes in aplicare!

  4. politicianul said

    am December 31 2008 @ 7:53 pm

    Si cu posturile vacante din invatamant,incadrate temporar cu dascali pensionari ce vor face?Vor incadra in loc tineri capsunari sau tinere maneliste? care sa predea copiilor adunarea si scaderea dobanzilor la bancile din parcuri???

  5. Doru said

    am December 31 2008 @ 8:03 pm

    Se vor inventa posibilitati de evitare a acestei hotarari . Legea este bariera pentru prosti , adica vreo 20 milioane de sclavi romani . Restul istetii sar peste bariera in ropotele de aplauze ale asistentei sau in mod tacut , in anonimat , trec pe sub ea !!!!!

  6. apocas said

    am December 31 2008 @ 11:13 pm

    miltarii se pensioneaza pe la 50 de ani, (si minerii da aia e vai de ei, nu mananca multe pensii, poate doar cosma), cum sa ii lasi in afara sistemului?

  7. Cristina Turcitu, Otopeni said

    am January 1 2009 @ 10:11 am

    Nimeni nu interzice pensionarilor sa lucreze in continuare, dar sa lucreze la privat. Nu este normal sa iei de la stat si pensie, si salariu, mai ales ca exista atitia someri in rindul tinerilor, versus numarul urias al pensionarilor. Statul are obligatia sa asigure locuri de munca TUTUROR cetatenilor, dar mai ales celor tineri. Daca pensionarii mai pot supravietui cu o pensie, tinerii din ce sa traiasca?!
    Aceasta masura e corecta!

  8. Elena said

    am January 1 2009 @ 11:15 am

    Pentru apocas
    Militarii, cf. Statutului cadrelor militare. se pensioneaza la 55 de ani. Pensie completa si celelalte drepturi… De vreo 10 ani se iese si cu vestita ordonanta 7/1998 (parca), cu pensie incompleta, dupa 20 de ani vechime in Armata.
    Cristina Turcitu zice bine: sa se angajeze in sistemul privat (unde, completez eu, se cere munca, competenta si o baza temeinica de cunostinte, adica sa fii un foarte bun specialist). Cum sa fim de acord cu militarii, de exemplu, care ies la 55 de ani la pensie (militara) si se angajeaza cu CIM pe perioada nedeterminata tot in Armata. Pai frate, daca ai iesit o data din sistem, stai in afara sistemului (militar). Sau du-te in viata civila (dar nu in sectorul public) si valorifica-ti experienta. Mi se pare total lipsit de bun simt sa iei si pensie si salariu din acelasi loc, adica tot de la buget. Cum iti privesti in ochi colegul care, pentru o munca similara, nu ia decat salariu? Sa nu ma iei, cum m-au luat si altii carora le-am expus teoria mea, cu chestia aia ca un drept castigat nu mai poate fi luat inapoi… bla-bla-bla
    LA MULTI ANI, 2009!

  9. mega2005 said

    am January 1 2009 @ 3:43 pm

    Parca alegerea profesiei si a locului de munca sunt inca o optiune libera in Romania,…art.41 alin.1 din Constitutie.
    Si daca un fost militar nu mai are voie sa lucreze decat in sectorul privat nu apare ca o forma de discriminare???….
    Atentie domnilor de la putere, nu veti avea bani sa platiti daune la CEDO!!!!

  10. Cristina Turcitu, Otopeni said

    am January 2 2009 @ 7:32 am

    Un FOST militar -cu toata stima- trebuie sa ramina un FOST si sa aibe decenta de a lasa postul unui TINAR militar. Un FOST militar a iesit din sistemul public, ca doar de-aceea este un FOST militar. Repet, nu-i interzice nimeni sa lucreze pe piata privata, daca este de buna credinta si doreste INTR-ADEVAR sa munceasca.
    Si, tot in Constitutia Romaniei, se spune ca:
    ARTICOLUL 49
    (1) Copiii ?i TINERII se bucur? de un regim special de protec?ie ?i de asisten?? în realizarea drepturilor lor.
    (5) Autorit??ile publice au obliga?ia s? contribuie la asigurarea condi?iilor pentru participarea liber? a TINERILOR la via?a politic?, social?, economic?, cultural? ?i sportiv? a ??rii.

    ps: iar amenintarile cu CEDO sunt chiar gratuite …S-ar putea sa aibe surprize ;) .

  11. nimeni said

    am January 2 2009 @ 11:14 am

    SA DEA PENSII CA LUMEA SI SE LIPSESTE OMOL DE ALTE CONVENTII

  12. Radianu Mihai said

    am January 2 2009 @ 12:49 pm

    o masura absolut corecta,dar sa se limiteze strict la bugetari!

  13. mega2005 said

    am January 2 2009 @ 4:57 pm

    Pentru dna Cristina….
    Admir tenacitatea cu care va bateti pentru tineri,…dar nu m-am referit numai la fostii militari, care nu lasa locul celor tineri,…considerati ca un fost cadru militar la 42/45 de ani este batran???…ma rog, fiecare are propria scala de evaluare….Si daca lucreaza in administratia publica locala, centrala sau preda in scolile de stat este vreo problema???
    Pe acest segment de varsta se iese la greu din armata si nu la varste foarte “fragede”,…cred ca nu stiti prea multe despre armata si statutul de cadru militar…dar asta este alta problema,…sau aveti vreun fiu/fiica/nepot,etc.care lucreaza,… si care n-are “loc” de fostii “grei”!?…caci despre gradele f.mari este vorba stimata doamna si nu de cei pomeniti mai sus!!!
    Oricum va recomand cu caldura sa studiati legislatia in ansamblu pentru personalul militar, sa faceti conexiunile necesare si eventual sa va documentati mai bine si dupa aceea sa emiteti judecati de genul celor exprimate pana in prezent.
    Cat despre…”Un FOST militar -cu toata stima- trebuie sa ramina un FOST si sa aibe decenta de a lasa postul unui TINAR militar. Un FOST militar a iesit din sistemul public, ca doar de-aceea este un FOST militar”…., revin si spun ca aveti dreptate doar pe jumatate,…mai studiati legislatia,..si o sa vedeti cat de usor se poate ajunge …eventual,la CEDO, …cat despre “surprize”…ce surprize ar mai putea avea un justitiabil in ROMANIA???
    Cu tot respectul va urez LA MULTI ANI!!!
    PS Si de ce mai credeti ca in privat se munceste CU ADEVARAT si in domeniul public nu???…SI AICI CRED CA SUNTETI INTR-O MARE EROARE!!!

  14. Parmalat said

    am January 2 2009 @ 8:30 pm

    Va spun de acum ca o sa fiu primul care atac aceasta ordonanta la Curtea Constitutionala, in dimineata in care se publica in M.O. O atac pe banii mei numai ca sa fac dreptate.

  15. Parmalat said

    am January 2 2009 @ 8:59 pm

    Tampitu ala de Oprea are impresia ca toti militarii au facut smecherii cu terenuri ca el si ca pot sa dea imediat inapoi niste sume de bani pe care multi dintre ei n-au avut posibilitatea sa le stranga nici in 30 de ani de serviciu.
    Asta ma enerveaza rau de tot, ordonanta e facuta sa loveasca in cadrele militare aflate in rezerva. Oamenii astia au o conduita morala extraordinara si sunt printre cei mai capabili din sistemul public, pentru ca au si putere de munca la varsta la care se pensioneaza (55 de ani).
    In fine, ramane de vazut la proces ce se intampla, in aceasta situatie se afla angajati ai MAPN, Ministerului de Interne, SRI si celealte servicii secrete, educatie, Ministerul Justitiei (sa vad acolo cum intentioneaza idiotii care au dat ordonanta sa inlocuiasca judecatorii de la instantele superioare care au o experienta extraordinara si sunt garantul aplicarii legii in Romania!) etc…

  16. Cristina Turcitu, Otopeni said

    am January 3 2009 @ 8:23 am

    @mega2005
    In primul rind, multumesc pentru urari si gindul bun :) . Va urez – la rindul meu – sa aveti parte de serenitate, de bucurii si impliniri, atit ca om, cit si pe plan profesional, alaturi de familie si toti cei dragi dvs.
    In legatura cu opiniile exprimate:
    1- nu, nu consider ca un fost cadru militar la 42/45 de ani este batran, dar nu vad legatura cu cel de 55 de ani, iesit la pensie;
    2- in schimb, se pare ca dvs. confundati statutul unui pensionar -dpdv social- cu cel al unui tinar;
    3- si da, daca AU LUCRAT in administratia publica locala, centrala sau AU PREDAT in scolile de stat, este o problema de decenta si solidaritate sociala faptul ca nu lasa locul unor tineri care nu au alte alternative si surse de trai, precum pensionarii; in schimb, ne plingem ca ne pleaca tinerii din tara ;) ;
    4- nu trebuie sa fii doct in legislatie pentru a sesiza anomaliile unui sistem, iar daca este vorba de banul public, este chiar o obligatie civica -nu numai un drept cistigat- sa ne exprimam liber. Si sunt de acord ca subiectul este delicat, iar solutia complicata, mai ales pentru pensionarii militari, nu neg acest lucru; insa, ce parere aveti despre profitorii care au beneficiat de OUG 7/1998 si de sistemul public ?! Ce parere aveti despre cei care si-au transformat functiile militare in functii civile, au trecut în rezerva luind salarii compensatorii, iar a doua zi s-au reangajat pe cele civile?! Va recomand cu caldura – la rindul meu- sa-mi raspundeti, dar sincer ;) ;
    5- cit despre surprizele cu CEDO, eu m-am referit strict la faptul ca S-AR PUTEA sa nu aveti parte de solutii favorabile, tocmai din motivele expuse de mine, dar mai ales avind in vedere politica ferma de ocupare a fortei de munca tinere, Cartii Albe a tineretului si angajamentele asumate in Pactul European pentru tineret;
    6- nu am afirmat ca in sistemul privat “s-ar munci cu adevarat, si in sistemul public nu”, ci am spus doar ca nu-i interzice nimeni sa lucreze pe piata privata, daca este de buna credinta si doreste INTR-ADEVAR sa munceasca. In plus, va intreb, daca se munceste la fel si in sistemul privat, si in sistemul public, de ce prefera pensionarii (iesiti din sistemul public) sa ramina tot in sistemul public?!

  17. Lucian said

    am January 3 2009 @ 11:51 am

    Pace, pace, intre …oameni buni…
    Masura este corecta, dar va trebui aplicata atent.
    Am discutat in perioada asta cu oameni care au lucrat in armata si politie si acum lucreaza, prin re-angajare, tot la stat(politisti comunitari, profesori pensionari,medici specialisti, piloti, etc).
    Unii ar fi de acord cu PLAFONAREA VENITURILOR, asa cum s-a aplicat in cazul mamelor (minim 600+200 lei, maxim 4000 lei). Deci,unii din cei in cauza ar fi de acord sa dea tot ce depaseste 8-10 salarii medii, daca salariul+pensia depasesc aceasta suma. De exp: ai pensie de 3000 lei si salariu de 5000 lei, nu dai nimic la stat, dar dca suma depaseste 10000 lei, tot ce depaseste, merge la stat.
    La piloti, judecatori, magistrati militari, care iau pensii de peste 150 milioane lei vechi lunar, nu le va conveni. Dar ei vor trebui sa se gandeasca ca ce-i prea mult… nu-i echitabil. Vor avea dreptul sa se angajeze la companii private (My-air, Blu Air, etc), sau la Air France, Air Canada, cum au facut alti colegi ai lor… plecati in anii 90.
    Magistratii militari au dreptul sa intre in barou, sau in alte forme private, daca tot sunt pusi pe facut bani: notariat, consiliere juridica la firme private(Voiculescu, Copos, Gelu Tofan, Beecali, care au destule procese pe rol si inca au de unde).
    Ce-i prea mult, strica, mai ales in perioada de criza.

  18. Andrei said

    am January 3 2009 @ 12:22 pm

    Am fost ofiter activ pana in 1998 si am iesit la pensie in baza ordonantei nr.7/1998.Am primit salarii compensatorii 49 mil.lei vechi.I-am investit intr-o afacere care nu a mers.In anul 2001 m-am angajat la Corpul Gardienilor Publici ,iar din 2005 lucrez la Politia Comunitara ,avand un salariu net de 1.700 lei.Pensia meam este de 1.500 lei.
    Am credite cu rata lunara totala de 1.000lei.Am facut aceste credite pentru cumpararea apartamentului, masina Cielo si centrala termica.Deci nu am facut credite pentru a-cumpara obiecte de lux.In situatia ca imi pierd serviciul venitul meu va fi de 1.500 lei,din care 1.000 lei rate.Cum pot trai cu sotia care nu mai are serviciu cu suma de 500 lei?
    V-am expus situatia mea pentru ca trebuie sa stiti ca ordonanta care se pregateste la guvern va distruge multe familii care sunt in situatia mea.Stiu ca scopul este de a face ordine in armata,interne,unde greii si-au pastrat acelasi loc de munca pe salarii mari si pensii mari.
    In acest sens este necesar a se analiza si a se elaborarea acest act normativ si in functie de realitate.Altfel multe familii vor fi distruse.De acord cu masurile pentru eliminarea salariilor si pensiilr ,,nesimtite;.

  19. Andrei Gheorghe said

    am January 3 2009 @ 12:32 pm

    Am fost ofiter activ pana in 1998 si am iesit la pensie in baza ordonantei nr.7/1998.Am primit salarii compensatorii 49 mil.lei vechi.I-am investit intr-o afacere care nu a mers.In anul 2001 m-am angajat la Corpul Gardienilor Publici,iar din 2005 lucrez la Politia Comunitara ,avand un salariu net de 1.700 lei.Pensia mea este de 1.500 lei.
    Am credite cu rata lunara totala de 1.000lei.Am facut aceste credite pentru cumpararea apartamentului, o masina (Cielo) si o centrala termica.Deci nu am facut credite pentru a-cumpara obiecte de lux.In situatia ca imi pierd serviciul venitul meu va fi de 1.500 lei,din care 1.000 lei rate.Cum pot trai cu sotia care nu mai are serviciu cu suma de 500 lei?
    V-am expus situatia mea pentru ca trebuie sa stiti ca ordonanta care se pregateste la guvern va distruge multe familii care sunt in situatia mea.Stiu ca scopul este de a face ordine in armata,interne,unde greii si-au pastrat acelasi loc de munca pe salarii mari si pensii mari.

    La elaborarea acestui act normativ trebuie sa se tina seama si de realitate.Altfel multe familii vor fi distruse.De acord cu masurile pentru eliminarea salariilor si pensiilr ,,nesimtite;.

  20. Elena said

    am January 3 2009 @ 1:00 pm

    Nu stiu cum se face, dar observ ca suntem la curent cu aceasta problema, chiar destul de bine, deci putem avea opinii fondate pe ceva real, pe ceva ce percepem noi direct, nu prin altii. Sunt convinsa ca acest act normativ al carui continut oficial inca nu-l cunosc, va fi atacat si-n contencios, si la Curtea Constitutionala. Mi-e greu sa anticipez o solutie juridica in necunostinta de cauza.
    Dar cei inversunati, meditati putin la spusele Cristinei Turcitu: “Si sunt de acord ca subiectul este delicat, iar solutia complicata, mai ales pentru pensionarii militari, nu neg acest lucru; insa, ce parere aveti despre profitorii care au beneficiat de OUG 7/1998 si de sistemul public ?! Ce parere aveti despre cei care si-au transformat functiile militare in functii civile, au trecut în rezerva luind salarii compensatorii, iar a doua zi s-au reangajat pe cele civile?!” Da, stimati colegi de dialog! Cum vi se pare faptul ca un general sef de directie prin nu stiu ce minister, face tot ce se poate ca sa se transforme functia din militar in civil (OBLIGATORIU FUNCTIONAR PUBLIC, ca e mai bine platita), se pensioneaza, ia plati compensatorii al caror cuntum nu-l pot preciza ca nu am acces la state, IA PENSIE si apoi se angajeaza pe aceasta functie de unde, firesc, ia salariu.
    Vi se pare OK?

  21. Andrei Gheorghe said

    am January 3 2009 @ 1:15 pm

    Vreau sa fac o pledoarie pentru cauza mea.Am iesit la pensie doar la varsta de 42 de ani.Nu am iesit ca am vrut eu,ci statul roman.M-am reconvertit profesinal,asa cum cerea si ordnanta.Lucrez de 7 ani pe salariu mic.De ce sa intru in aceasi tagma cu profitorii de pensii si salarii,,nesimtite,,?

  22. maria viorica said

    am January 3 2009 @ 4:37 pm

    nu spune nimeni ca pensionarea anticipata, rasplatita cu salarii compensatorii, in armata, s-a facut pt. ca nato cerea reducerea functiilor militare ? Comentati pe larg cei ce cunoasteti bine situatia sa inteleaga si bietele Cristine !

  23. Elena said

    am January 3 2009 @ 5:30 pm

    Pentru Maria Viorica
    1. In principiu, da. Dar cum orice regula are exceptii, au existat si in cazul de fata exceptii.
    2. Si ce, NATO a impus Romaniei sa dea celor disponibilizati cu Ord. 7/1998 (cu modificarile si completarile ulterioare) locuri de munca in sistemul public? Unde scrie? Ba, mai mult, a impus NATO sa li se transforme UNORA functia din militar in civil, acestia sa fie pensionati si apoi reangajati ca civili, pe aceeasi functie transformata? Ia sa facem un calcul; plati compensatorii (cate 2 solde pentru fiecare an pana la pensie)+ ceea ce se da la iesirea la pensie (nu mai stiu cum se cheama, dar pot afla dupa ce voi reciti Legea pensionarii pentru militari, n-am timp acum) + pensie (care poate fi diminuata, daca pensionarea e anticipata, sau integrala daca pensionarea e la termen) + salariu. Iar altii, in situatie similara au… doar salariu. E adevarat, ei (altii) nu provin din militari, nu au facut o scoala militara, nu au fost la ordin zeci de ani etc.
    3. Desi NATO cerea reducerea functiilor militare, pe multe din locurile ramase libere dupa iesirea la pensie a unora, se angajau… tot militari. Pai e reducere, sau nu?
    4. Nu le interzice nimeni disponibilizatilor sa se angajeze in sistemul privat. Parol! Dar acolo se cere ceva mai multa munca si competenta.
    5. Cristina Turcitu a inteles si comentat f. bine situatia. Nu stiu daca vine din sistem sau nu, dar e f. bine pusa la punct pe aceasta tema si nu bate deloc campii.

  24. cristi said

    am January 3 2009 @ 7:20 pm

    Sa lamurim un lucru: din sistemul militar se poate iesi la pensie anticipat, doar pe baza unui raport personal. Toti cei care au luat o astfel de decizie au pus in balanta posibilitatea continuarii carierei militare(de cele mai multe ori relocat sau redislocat)cu posibilitatea trecerii in rezerva urmata de o “reconversie” profesionala si cu posibilitatea cumularii pensiei cu orice alt fel de venit licit.
    Acum, adevarul este undeva la mijloc. E de bun simt sa obtii de la bugetul statului doar un venit(si aici sunt de acord cu ordonanta) dar sa nu uitam ca majoritatea celor pensionati au mizat in momentul iesirii la pensie (si aici nu ma refer la “neindestulatii” care si-au transformat functiile din militare in civile si le-au ocupat fara concurs)pe ocuparea unui post de bugetar, bazandu-se pe calitatile lor psiho-morale si pe nivelul de educatie.

  25. tavi said

    am January 3 2009 @ 7:28 pm

    Dar cu domnul VACAROIU ce faceti???!!!

  26. mega2005 said

    am January 3 2009 @ 7:50 pm

    Pt doamna Cristina
    1.”Ce parere aveti despre cei care si-au transformat functiile militare in functii civile, au trecut în rezerva luind salarii compensatorii, iar a doua zi s-au reangajat pe cele civile?! Va recomand cu caldura – la rindul meu- sa-mi raspundeti, dar sincer.”
    Raspuns: Una din cauzele pentru care am fost nevoit sa parasesc sistemul militar a fos acest lucru!!!…”restul e tacere”!!!

    2- “nu, nu consider ca un fost cadru militar la 42/45 de ani este batran, dar nu vad legatura cu cel de 55 de ani, iesit la pensie;”
    Pai are stimata doamna, fiindca toti avem calitatea de pensionari militari indiferent ca avem 42, 43,…sau 55 de ani,…nu v-ati prins sau ignorati acest lucru???…cat despre confuzia pe care credeti ca o fac vizavi de tineri,…domnul Prim ministru Boc care, ce-i drept, nu are calitatea de pensionar militar are…42 de ani,…ce parare aveti,…dar sincer!!!
    “3- si da, daca AU LUCRAT in administratia publica locala, centrala sau AU PREDAT in scolile de stat, este o problema de decenta si solidaritate sociala faptul ca nu lasa locul unor tineri care nu au alte alternative si surse de trai, precum pensionarii; in schimb, ne plingem ca ne pleaca tinerii din tara”

    Raspuns:Doamna, m-am angajat, dupa ce am trecut in rezerva intr-o instutie publica, alta decat sistemul militar, in urma unui anunt de scoatere la concurs, de catre aceasta, a unui post cu studii superioare platita cu circa 900 lei la net. Vreau sa va marturisesc faptul ca, inspectorul de la resurse umane era contrariat de faptul ca in acea institutie tinerii declinau participarea la concurs/examen din cauza salariilor foarte neatractive…si nu numai acolo,…problema este ca cei tineri vor sa munceasca pe bani mai multi,…si cred ca ei isi cauta joburi la privat si nu la stat,…mai reflectati!!!
    Ideea pe care voiam sa o transmit este urmatoarea:In statul de drept, Romania, am participat la un concurs, m-am angajat, imi fac jobul pentru care sunt platit,imi achit datoriile fata de statul roman din acest salariu si din pensie cumuland, aproximativ 3500 lei, ambele venituri cu care contribui la intretinerea familiei in care am doi copii studenti,…tinerii doamna, care credeti dvs., maine poimaine imi vor lua locul la stat…
    Si de fapt care-i problema domnului Basescu,…pardon, Boc???…in ceea ce ma priveste,….vor sa lucrez la privat,..o sa lucrez acolo daca voi considera ca acel loc de munca mi se potriveste nu unde vor niste oameni care vor sa plateasca niste polite unor “amici” dar uita ca pe langa ei mai sunt si altii care nu au nici o vina,…cam asta e!!!
    Nu-i bai, voi face loc unuia “mai” tanar de 45 de ani,…pentru 900 lei,….ii urez succes!!!

  27. vio said

    am January 3 2009 @ 9:04 pm

    sunt de acord cu cele spuse de mega 2005 ca raspuns la “Cristine”.
    si eu sunt in situatia lui, m-am angajat la 47 de ani pe un salariu de 4.950.000 lei (da 495 de lei noi)si m-am apucat la fel de serios de treaba, asa cum am facut-o si in armata. Intre timp am fost promovat (sic!)fiind pus in locul unui ing.civil care lua banii degeaba (exprimarea nu-mi apartine)si mai si facea probleme institutiei.
    Cred ca solutia “de criza” si morala in acelasi timp ar fi cea a plafonarii celor doua venturi si eventual interzicerea angajarii,dupa iesirea la pensie, in aceeasi structura(ma refer la structurile din sistemul de aparare, politie, justitie, etc)

  28. Andrei Gheorghe said

    am January 3 2009 @ 10:04 pm

    Coalizez cu dl.,,mega 2005,,
    De acord cu ce spune domnul.Am parasit sistemul militar si am obtinut un post prin concurs(5/loc).Dispun de coompetente care nu se dobandesc peste noapte.Adica imi fac treaba bine.ce va deranjeaza? Ce sa fac la privat?Sa pun termopane?Sa vand produse cosmetice?Fiti oameni seriosi.
    Daca nu stiti,va dau un citat din Cnstitutia Rmaniei:Articolul 41 – Munca si protectia sociala a muncii
    (1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.
    Si sa va mai dau un citat din Constitutie:
    Articolul 53 – Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati
    (1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
    (2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.
    Ce ziceti voi care va credeti ,,mari judecatori,,?

  29. CLIO said

    am January 4 2009 @ 8:30 am

    ASA ESTE , ARE DREPTATE MEGA 25 , LUCREZ INTR-O ADMINISTRATIE FINACIARA LA SERVICIUL RESURSE UMANE. CIND SE SCOT POSTURILE LA CONCURS SI DACA AVEM NOROCUL” SA SE INSCRIE TINERI , ACESTIA CIND AUD DE UN SALARIU DE MAX. 10 MILOANE, DAU BIR CU FUGITI. SI AU PRETENTII DE GENUL: CEL PUTIN 1000 EORO, MASINA DE SERVICI, TELEFON DE SERVICI , EVENTUAL LAPTOP .IAR, IN CE PRIVESTE EXPERIENTA PROFESIONALA, HAI SA FIM SERIOSI ! DAR, ASTA NU MAI CONTEAZA LA EI, DECIT SALARIUL SI BONUSURILE DE MAI SUS .

  30. Cristina Turcitu, Otopeni said

    am January 4 2009 @ 10:57 am

    >> all :)
    De acord ca exista situatii delicate si ca legiuitorul ar trebui sa prevada, nu exceptii ci cadrul in care un pensionar poate fi util -in continuare- sistemului public, dar in niciun caz sa paraziteze bugetul public (cum se intimpla azi), iar din acest punct de vedere continui sa afirm ca este o masura corecta.

  31. ildiko said

    am January 4 2009 @ 11:20 am

    Ne scapa esentialul: de ce ne pensionam? Prin prizma acestei intrebari ar trebui sa privim lucririle.

  32. Parmalat said

    am January 4 2009 @ 11:23 am

    @Andrei Gheorghe: aceasta ordonanta este un mare abuz si m-am pregatit sa o atac in instanta.
    Legea 80 privind statutul cadrelor militare, Cap. 2 – sectiunea 2 Art. 11 spune: Cadrele militare trecute in rezerva sau in retragere au dreptul la pensie militara conform legii.
    In acelasi timp Art. 41 din Constitutie spune: Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si A LOCULUI DE MUNCA este libera.
    Din acestea deducem urmatoarele:
    - din momentul in care un cadru militar este trecut in rezerva, acesta trebuie sa primeasca pensie
    - nimeni nu poate ingradi dreptul unui om de a munci (vezi conditionarile din ordonanta cu “suspendarea dreptului la pensie si returnarea salariilor compensatorii”), iar locul de munca poate fi liber ales (deci aceasta masura se aplica ori universal pentru toti cetatenii ori deloc, in nici un caz numai pentru cei care lucreaza la stat).
    Este ilegala pana sus la Dumnezeu ordonanta respectiva si va cadea inca din dimineata cand va fi publicata.

  33. Andrei Gheorghe said

    am January 4 2009 @ 1:51 pm

    Eu am o nedumerire.Masura a fost luata pentru scaderea presiunii asupra bugetului sau pur si simplu ?Locurile ce se vor vacanta vor mai fi ocupate?Daca vor fi ocupate nu schimba cu nimic nevoile bugetare.Daca nu vor fi ocupate se vor crea disfunctii in mecanismele respective.Sunt de acord ca tinerii sa fie promovati.Dar trebuie sa stim ca in anumite posturi ,mai ales de conducere,legea solicita anumita vechime si anumite competente dobandite.De exemplu ,un post de sef de serviciu nu poate fi ocupat,conform legii,decat de o persoana care are o vechime de cel putin 5 ani in functii de conducere.Sunt multe aspecte care pot fi obiect de discutii.
    Un singur lucru trebuie sa intelegeti.In Romania exista 2 categorii de pensionari:
    1.Pensionari iesiti la limita de varsta conform Legii nr.19/2000 si legilor speciale(M.Ap.N,M.I.,etc.)Acestia au primit pensie integrala.
    2.Pensionari iesiti in baza unor acte normative(ordonante) inainte de a implini limita de varsta.Au fost cazuri de iesire la pensie la varsta de 39 ani.Pensia este diminuata,iar leguitorul a considerat ca aceste persoane trebuie sa munceasca in continuare pentru a-si asigura un trai decent,avand in vedere ca inca mai au copii in intretinere ,nu sut realizati material,etc.
    Eu pledez pentru cea de a doua categorie,nu pentru cei din prima categorie.Sunt de acord cu masura guvernului si pentru cei care s-au pensionat dintr-un sistem si au ramas tot in acel sistem.Va dati seama ca nu au ramas cei din categoria 1.
    Am o mare rugaminte la cei ,,judeca” pe acest forum.Judecati cu mintea,nu judecati cu ura,cititi si constitutia si celelalte legi.
    Imi permit sa va indic o bibliografie sumara:
    -O.G. nr.7/26-01-1998 privind unele m?suri de protec?ie social? a personalului militar ?i civil, care se vor aplica în perioada restructurarii marilor unit??i;
    -LEGEA Nr. 164 din 7 aprilie 2001 *** Republicat?
    privind pensiile militare de stat;
    -LEGEA nr.19/17-03-2000 privind sistemul public de pensii ?i alte drepturi de asigur?ri sociale;
    -Constitutia Romaniei-art.41,art.53.
    Va asigur ca dupa ce lecturati aceste legi veti intelege cat de neconstitutionala este ordonanta care se cloceste.
    Va multumesc pentru intelegere!

  34. Andrei Gheorghe said

    am January 4 2009 @ 1:54 pm

    O RECTIFICARE:Sunt de acord cu masura guvernului si pentru cei care s-au pensionat dintr-un sistem si au ramas tot in acel sistem.Va dati seama ca nu au ramas cei din categoria 2.

  35. razvan said

    am January 4 2009 @ 3:28 pm

    in anul 2001 tatal meu a iesit la pensie in mapn pe baza de raport.asta pentru ca s-a primit ordin de sus ca funxtia sa si a multi altii sa se transforme in functii civile.tatal meu era la serviciul personal,mobilizare,logistica etc(nu sunt pre in tema cu titulatura).functiile au fost scoase la concurs.nu s-a prezentat nimeni.si nu pentru ca nu s-ar fi aflat de ele.nu a venit nimeni pentru ca erau salariile mici si se cereau minim 5 ani vechime.ori tineretul tarii noastre vrea salarii astronomice din prima si daca se poate munca mai subtire.normal ca tata a fost reincardat ca civil.ce putea sa faca?sa isi ia pensia si sa plece atata timp cat i s-a oferit posibilitatea?banii luati din ordonanta i-au ajuns cat sa repare batrana dacie si sa schimbe acoperisul la casa bunicilor.astazi are pensie de 1900 lei si un salariu de 1200.pensia toata se duce pe rata facuta sa isi ia masina si restul inceraca sa puna deoparte sa imi faca mie nunta,ina mare lucru nu a strans.mama are 1000 mei salariu.sunt de acord intr-o oarecare masura cu decizia,dar sa faca asta cei imbuibati cu pensii de mii de lei i lefuri deasemenea,nu amaratii care au rate facute pentru o masina,ca deh..dupa o viata de munca macar atat merita.lui oprea ii convine la banetul lui sa dea 25mi euro inapoi.e un mizilic pentru el,insa tata se lupta cu 10mii luati din banca pe 10 ani.eu am 25 ani si de 4 ani jumate alerg dupa hoti pe strada dupa 2 ani la scoala de subofiteri de la campina.am salariu de 1600 lei.ma uit la cei de seama mea,ca viseaza numai la salarii astronomice si isi beau mintile prin cluburi sau mor infipti prin stalpi.cum se poate duce un tanar al tarii pe functia tatalui meu si sa si faca fata termenelor de predat lucrari atat timp cat el inca e beat dupa week-end?stityi ce se va intampla?am citit car ca ordonanta e valabila un an tocmai pentru a nu produce modificari in codul muncii.dupa acest an,toate sotiile si sotii de secretari de stat,directori etc etc,vor ocupa aceste locuri,chiar daca sunt prost platite.pentru ca atat timp cat esti sotia/sotul uni smecher nu trebuie sa muncesti.e suficient sa stai picior peste picior ca tara oricum se duce de rapa.ordonanta este o polita de platit.pentru ca basescu a vrut asta de foarte mult timp,insa i-a lipsit si soldatelul de la minister.acum ca(citez)”si-a vazut visul cu ochii”si are papagal si acolo,isi poate face mendrele linistit.
    nu militez impotriva acestei ordonante pentru ca e tata la mijloc….militez pentru ca sunt zi de zi pe strada si desi sunt si eu tanar,nu stiu cati isi rup carca pe 1600 lei si indura batai si nopti nedormite pentru banii astia.ma uit la ei si vor lefuri de la 2500 in sus ca au facultate,cand de fapt nu stiu cat fac 2+2 si munca cat mai putina.daca se poate cat mai mult la mall si pe valea prahovei.cei care sunt tineri si au chef de munca si carte,au avut grija sa termine academia militara,de politie,scoli de subofiteri,medicina unde locul de munca este asigurat.asa ca nu mai bagati tineretul in fata ca oricum este depravat si nu are chef de munca.acum sar cu gura ca din cauza lui tata nu au unde sa munceasca.cea mai usoara scuza.cand se va duce tanarul roman sa stea 8 ore cu ochii in calculator si sa ia 10milioane atunci o sa tac.pana atunci nu fac decat sa mai merg o zi la munca si sa vad cum cei de seama mea evolueaza la mall,prin scari de bloc cu seringa in vene sau stand acasa pe banii parintilor ca nu au unde sa munceasca din cauza ca cei ca tata nu-i lasa.si pana la urma care este menirea acestei ordonante?ce efecte doreste?bugetul nu se va ingrosa,ca peste un an vor fi reactivate toate functiile,dar se va incuraja munca la negru(unde va ajunge si parintele meu),vor fi disfunctionalitati in armata(oricum vor sa o termine),in justitie(oricum e terminata),in invatamant(e aproape praf-mai au putin si-l termina cu ordonanta) si in sistemul social.majoritatea asistentilor sociali cumuleaza.vor zbura.se va face nevasta lui boc sau stanisoara asistent social pe cateva sute de lei bonuri.papateic.si apropo….judecatorii de la curtea constitutionala aproape toti cumuleaza.va fi fericit basescu

  36. razvan said

    am January 4 2009 @ 3:29 pm

    in anul 2001 tatal meu a iesit la pensie in mapn pe baza de raport.asta pentru ca s-a primit ordin de sus ca functia sa si a multi altii sa se transforme in functii civile.tatal meu era la serviciul personal,mobilizare,logistica etc(nu sunt pre in tema cu titulatura).functiile au fost scoase la concurs.nu s-a prezentat nimeni.si nu pentru ca nu s-ar fi aflat de ele.nu a venit nimeni pentru ca erau salariile mici si se cereau minim 5 ani vechime.ori tineretul tarii noastre vrea salarii astronomice din prima si daca se poate munca mai subtire.normal ca tata a fost reincardat ca civil.ce putea sa faca?sa isi ia pensia si sa plece atata timp cat i s-a oferit posibilitatea?banii luati din ordonanta i-au ajuns cat sa repare batrana dacie si sa schimbe acoperisul la casa bunicilor.astazi are pensie de 1900 lei si un salariu de 1200.pensia toata se duce pe rata facuta sa isi ia masina si restul inceraca sa puna deoparte sa imi faca mie nunta,ina mare lucru nu a strans.mama are 1000 mei salariu.sunt de acord intr-o oarecare masura cu decizia,dar sa faca asta cei imbuibati cu pensii de mii de lei i lefuri deasemenea,nu amaratii care au rate facute pentru o masina,ca deh..dupa o viata de munca macar atat merita.lui oprea ii convine la banetul lui sa dea 25mi euro inapoi.e un mizilic pentru el,insa tata se lupta cu 10mii luati din banca pe 10 ani.eu am 25 ani si de 4 ani jumate alerg dupa hoti pe strada dupa 2 ani la scoala de subofiteri de la campina.am salariu de 1600 lei.ma uit la cei de seama mea,ca viseaza numai la salarii astronomice si isi beau mintile prin cluburi sau mor infipti prin stalpi.cum se poate duce un tanar al tarii pe functia tatalui meu si sa si faca fata termenelor de predat lucrari atat timp cat el inca e beat dupa week-end?stityi ce se va intampla?am citit car ca ordonanta e valabila un an tocmai pentru a nu produce modificari in codul muncii.dupa acest an,toate sotiile si sotii de secretari de stat,directori etc etc,vor ocupa aceste locuri,chiar daca sunt prost platite.pentru ca atat timp cat esti sotia/sotul uni smecher nu trebuie sa muncesti.e suficient sa stai picior peste picior ca tara oricum se duce de rapa.ordonanta este o polita de platit.pentru ca basescu a vrut asta de foarte mult timp,insa i-a lipsit si soldatelul de la minister.acum ca(citez)”si-a vazut visul cu ochii”si are papagal si acolo,isi poate face mendrele linistit.
    nu militez impotriva acestei ordonante pentru ca e tata la mijloc….militez pentru ca sunt zi de zi pe strada si desi sunt si eu tanar,nu stiu cati isi rup carca pe 1600 lei si indura batai si nopti nedormite pentru banii astia.ma uit la ei si vor lefuri de la 2500 in sus ca au facultate,cand de fapt nu stiu cat fac 2+2 si munca cat mai putina.daca se poate cat mai mult la mall si pe valea prahovei.cei care sunt tineri si au chef de munca si carte,au avut grija sa termine academia militara,de politie,scoli de subofiteri,medicina unde locul de munca este asigurat.asa ca nu mai bagati tineretul in fata ca oricum este depravat si nu are chef de munca.acum sar cu gura ca din cauza lui tata nu au unde sa munceasca.cea mai usoara scuza.cand se va duce tanarul roman sa stea 8 ore cu ochii in calculator si sa ia 10milioane atunci o sa tac.pana atunci nu fac decat sa mai merg o zi la munca si sa vad cum cei de seama mea evolueaza la mall,prin scari de bloc cu seringa in vene sau stand acasa pe banii parintilor ca nu au unde sa munceasca din cauza ca cei ca tata nu-i lasa.si pana la urma care este menirea acestei ordonante?ce efecte doreste?bugetul nu se va ingrosa,ca peste un an vor fi reactivate toate functiile,dar se va incuraja munca la negru(unde va ajunge si parintele meu),vor fi disfunctionalitati in armata(oricum vor sa o termine),in justitie(oricum e terminata),in invatamant(e aproape praf-mai au putin si-l termina cu ordonanta) si in sistemul social.majoritatea asistentilor sociali cumuleaza.vor zbura.se va face nevasta lui boc sau stanisoara asistent social pe cateva sute de lei bonuri.papateic.si apropo….judecatorii de la curtea constitutionala aproape toti cumuleaza.va fi fericit basescu

  37. vio said

    am January 4 2009 @ 3:32 pm

    Deja pe Realitatea TV apar exemple cu generali si chestori care sunt si pensionari si sunt si salariati in sistemul public! Le recomand sa dea exemple si cu ofiteri/subofiteri care sunt in aceeasi situatie, sa se vada ce venituri lunare cumulate au!!! Cred ca sunt persoane care nu ar accepta posturi cu salariu care reprezinta cumulul pensiei cu salariul la acestia.
    Prin cateva exemple, care nici acelea nu stiu cat sunt de credibile, presa aservita creaza opinii care invenineaza oamenii – unii impotriva altora – iar guvernantii vor avea “argumente” sa justifice de ce nu putem face fata crizei financiare. Pana la urma doar MUNCA ne va scoate din criza, ori guvernantii par a se opune chiar ideii de munca.
    Problema societatii romanesti a fost si ramane MORALA!
    Chiar daca legea nu interzicea in mod expres ca un pensionar militar sa se angajeze in sistemul din care a iesit la pensie, moral ar fi fost ca un sef sa nu vina a doua zi dupa pensionare la acelasi loc de munca, incadrat pe o functie civila special creata pentru el (cu largul concurs si complicitatea celor din structurile de resurse umane).
    Cei care cunosc mai bine fenomenul pot comenta in termeni exacti, cu exemple din care se poate vedea cum s-au “sprijinit” intre ei unii dintre marii sefi de structuri centrale.
    Cred ca OPREA de la interne (si el un “bun” exemplu) a gasit in aparatul central al ministerului cei 350 de pensionari reangajati (chestori si comisari sefi, in principal) de care, ca sa scape, l-a capacitat pe BOC sa iasa la rampa cu o asemenea ordonanta.
    Si ar mai fi multe de spus…

  38. razvan said

    am January 4 2009 @ 3:33 pm

    imi cer scuze pentru repeat si pentru greseli insa am scris f repede si nu am mai stat sa-l corectez.o zi buna tuturor

  39. mulehm said

    am January 4 2009 @ 8:34 pm

    As propune sa ne apropiem cu maxima atentie de orice incercare a puterii de ingradire a dreptului la munca. Problema isi poate avea originea, si cu siguranta o are, in acele situatii indecente, sfidatoare in care un numar restrans de pensionari de drept (de la varful armatei, politiei, justitiei etc) au reintrat in sistem ca salariati de drept. Acest lucru insa nu permite, sub nici o forma, o generalizare de genul este interzisa cumularea pensiei de la stat cu salariul de la stat. Este necesara o atenta discriminare a categoriilor de pensionari (desi, Legea pensiilor nr. 19/200, art. 94, al 1, precizeaza ca se pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesional?, indiferent de nivelul veniturilor respective) pentru a nu a aduce atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Va supun atentiei situatia mea :
    1) 1977-1998: ofiter activ in MapN: in aceasta perioada de timp am absolvit doua facultati
    2) in 1998, urmare a restructurarii armatei s-a creat, prin OG 7 cadrul LEGAL ca eu sa pot parasi sistemul militar, cu o pensie incompleta anticipata si CU garantarea DREPTUlUI DE A MA INCADRA ORIUNDE SI DE A CUMULA PENSIA CU SALARIUL!!!
    3) in baza prevederilor OG 7, si cu totala incredere in statul de drept (unde un drept castigat nu poate fi pierdut) am iesit din armata si am intrat direct (fara nici o zi de pauza) in invatamant.
    4) in acest moment (la 53 de ani) sunt asistent universitar (post ocupat PRIN CONCURS la o universitate de stat), in ultimul an de doctorat, si cumulez o pensie de 1 640 RON cu un salariu de 1 440 RON. Vi se pare indecent ca un om la varsta mea, cu pregatirea pe care o am, sa aiba un venit de 3 000 RON ? Daca as renunta la unul din cele doua venituri ar insemna ca dupa 30 de ani de munca, de invatat ar trebui sa traiesc dintr-un salariu de incepator ? Vi se pare corect ?
    Cum ar trebui interpretata aceasta interdictie de cumul in raport cu drepturile pe care le au juristii (judecatori, procurori, avocatul poporului) de a cumula salariul corespunzator functiei pe care o ocupa cu cel de cadru didactic in invatamantul superior, daca nu ca o flagranta DISCRIMINARE?! Dar despre situatia parlamentarilor, cadre universitare, care cumuleaza doua SALARII (ambele FOARTE MARI) de la stat ce puteti spune ? Ei au dreptul ? Dar un director de spital care ia si salariu de profesor universitar unde ar trebui incadrat (vezi cazul Oprescu, director la trei spitale, sef Colegiul medicilor pe Bucuresti, profesor universitar … pentru toate remunerat separat de la buget !!!!? El are dreptul?
    Cam atat deocamdata !

  40. un ardelean said

    am January 5 2009 @ 8:20 am

    Nu am nimic , cu pensionarii, dar sa ma ierte bunul dumnezeu, asa as zice si eu, sa iau o pensie de 15 milioane, plus un salar de 15 milioane ca trebuie sa imi platesc vila de 7 camere 2 masini si 2 copii la facultate.Luati aminte ca e vorba de banul public adica platit de cei privati, nu este corect ca cel care munceste 30 de ani la privat, cu o pensie de 6 milioane sa stea sa se uite cum cel care nu a produs nimic niciodata sa isi permita sa aiba 2 copii la facultate, vila cu rate si si masina, iar el amaritul abia sa poata trai de pe o zi pe alta.Mergeti domnule la privat sa vedeti cum se lucreaza si cite 10-12 ore , cu stresul de a fi dat afara in orice moment , cu 2 3 copii acasa , nevasta somera, si sa vedeti atunci .Bine face Boc , sa stringa cureau si cei care pina acum au trait bine mersi , neproducind nimic , care si-au facut vile, masini au fost pupati undeva ca sefi, ca doar de aia e solidaritate sociala, iar ca militari , sa-i vad si pe ei , in aceleasi spitale mizere, unde nu te primeste daca nu dai spaga, tratat ca un gunoi , caci au casa de pensie privata, spitale private cei dina rmata , securitate justitie si etc. CRedeti ca e corect ca unul ce 30 de ani a platit contributii si a facut pensii grase altora si salarii compensatorii , sa moara de foame iar altul sa stea bine mersii sa continue sa primeasca 30 milioane lei. Cunosc persoane care au pensie de 1,5 milioane, bolnava ca a muncit pe cimp ca sa poata plati armata si celelate structuri neproducatoare , care abia traieste de pe o zi pe alta.Se vede ca nesimtirea celor din sistemul bugetar a intrecut orice limita .Cred ca daca ati fi si dumneavoastra cum era o babuta cu pensie de 30.000 lei adica 3 lei , o sa gidniti si dumneavoastra , doamne mie cind o sa imi fie bien pe pamint. In alte state comunitare e si interzis asta, sa cumulezi , doar la privat ai dreptul, caci nu spune mie, cum se obtin posturile, ca si Kodruta Kovesii, tot fata de procuror e, si o vedem cit de laliie e. In strainatate sa iti pui fata sau copilul pe functie , in aceeasi unitate unde esti tu sef, e total interzis da la noi nepotismul e in floare. Asa ca mai ginditiva domnilor din armata , ca trebuie strinsa cureaua , si la munca la produs nu la intins mina. Statul va dat 20-30 de ani, daca mai vreti atunci si produceti ceva pentru ce ati luat . Mie mi-ar fi rusine sa cer in continuare de la stat bani.Numai ca unii au uitat bunul simt si respectul fata de cei tineri , au uitat si ei ca au fost tineri , si se cocoata in functii pentru progeniturile lor . Mai moale cu pensii de 16-20 milioane .

  41. maria viorica said

    am January 5 2009 @ 10:52 am

    Parmalat, Andrei Gheorghe, razvan, mulehm : felicitari! Situatia incepe sa se clarifice deoarece voi dati date reale. In 2001, cazul sotului, i s-a cerut sa aleaga deoarece aveau nevoie de reducerea functiei militare si trecerea ei in functie civila, cu greu a acceptat, atunci doar de teama de a nu fi trecut pe liber. Salariul de civil in mapn si pensia nu ajungeau la valoarea salariului de locotenent colonel iar valoarea compensatiilor a fost de 20000 lei noi, bani ce s-au topit pe reabilitari casa. Faptul ca a ramas pe functie nu a fost o “nesimtire” cum se spune mai sus, era legal, s-a dat un concurs si, asa cum spun si altii, salariul oferit era si este mult sub cel de la privat,tinerii absolventi nici nu s-au obosit sa aplice.
    De cum s-a aflat sotul a optat pt. pensie, in armata si peste tot la bugetari salariile vor fi diminuate drastic daca nimeni nu pune piciorul in prag. Cel mai rau este ca aceste functii ce vor fi eliberate de “capusari” vor fi in majoritate blocate, deci tinerii sau somerii nu vor beneficia de ordonanta. Am trecut bine peste eveniment, sotul are o diploma care ii permite sa-si gaseasca usor loc de munca in sectorul privat si platit corespunzator muncii prestate dar astfel de HOTARARI DATE IN PRAG DE SARBATOARE, FARA NORME SI TERMENE DE APLICARE, SUNT ABSOLUT SINISTRE SI CRED CA PENTRU MULTI AU FOST DRAMATICE. SECRETUL CE A INVALUIT ORDONANTA CARE SE PARE CA A FOST SI PUBLICATA IN MONITORUL 899/31.12.2008 FARA A SE DA SI NORMELE DE APLICARE MA FAC SA MA GANDESC LA PERIOADA COMUNISTA CARE MI-A MARCAT MULT FAMILIA, SA MA INTREB CE NE ASTEAPTA, CAT ESTE CRIZA MONDIALA SI CAT SUNT TENEBRELE FOSTEI GUVERNARI SI ALE ACTUALEI ?

  42. Andrei Gheorghe said

    am January 5 2009 @ 11:58 am

    PENTRU MARIA VIORICA
    In monitorul 899/31.12.2008 nu a fost publicata ordonanta.Din tot ce a fost pe ordinea de zi din 30.12.2008 nu s-au publicat 3 ordonante(reducerea cheltuielilor in in adm.publica,reforma in sanatate si modif.acte normative pensii)

  43. coca said

    am January 5 2009 @ 1:49 pm

    Pentru D-na Maria,
    se pare ca in prag de sarbatoare, cineva a vrut sa arate ce pot muschii lui. “Dezbina si stapaneste” precum si “Cei care care nu sunt cu noi, sunt importiva noastra…” , au fost darurile pe care le-au meritat romanii in prag de An NOU !!!
    Cui foloseste ?
    Oricum, acuma , in deznadejdea lor, se vor ura frati cu frati- prieteni cu prieteni.
    Ordonanta, nu este o tragedie, cu conditia sa fie gandita cu cap si aplicata in directiile care aduc un castig. La ora actuala, distruge patura mijlocie. Oameni harnici, oameni cu bun simt. De ce reprosam unui om ca lucreaza pentru BANI ?
    Cine este in putere, o face.
    Pacat ca, in loc sa ne mobilizam spre a vedea ce este putred, lasam sa putrezeasca totul, apoi plangem ca nu avem.

  44. anukk said

    am January 5 2009 @ 3:29 pm

    Dragilor,
    Cei din viata civila habar nu aveti de multe lucruri dar…cum tot ramanul e bun la toate…. va dati si voi cu parerea fara sa cunoasteti sistemul.
    Problema pleaca de la…..Cotroceni – nu suporta aceasta categorie sociala, iar BOC executa ce i se spune!
    Generalii si-au tras pensii grase – in baza legilor existente – si-au transformat functiile militare in functii de directori civili si ocupa in continuare acele locuri. Despre ei este vorba…..numai ca in aceste cinditii suntem afectati mai multi…..
    Datorita legilor existente si intrarii in NATO s-a hatarat reducerea efectivelor sistemului militar si astfel au iesit la pensie anticipata oameni cu o pregatire solida cu varste cuprinse intre 27-50 de ani fara vechime completa de munca. NU NI S-AU MAI ASIGURAT FUNCTII POTRIVIT PREGATIRII PROFESIONALE MILITARE SI CIVILE – SUNTEM OFITERI CU CATE 2 FACULTATI CIVILE, CU MASTERATE, DOCTORATE CIVILE IAR UNII DINTRE NOI LUCRAM IN VIATA CIVILA PE FUNCTII DE FUNCTIONARI PUBLICI PENTRU CARE AM DAT SI CONCURS LA AGENTIA NATIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI. DE PE ACEASTA FUNCTIE CINE ARE DREPTUL SA MA DEMITA – VEDETI LEGILE FRATILOR!!!!!!
    Salariile compensatorii care ni s-au dat sunt bani proveniti de la NATO SI PENTRU CE II CERE STATUL ROMAN CA NU II APARTIN.
    Pensia mi se cuvine pentru anii munciti in sitemul militar, pe grupe de munca – cand unii abia se nasteau noi femeile cadre militare si barbatii – faceam instructie in camp, pe zapada, ploi, ger, garda, antrenamente, noroi, fara mancare, dormeam noptile prin cazarmi iar, acum voi ne judecati ! Cu ce drept ! Numai Dumnezeu ne poate judeca !
    1.In primul rand Ordonanta este neconstitutionala.
    Din punct de vedere juridic o ordonanta nu poate anula o LEGE in functiune.
    2. Potrivit Constitutiei nemeni nu imi poate ingradi dreptul la munca.
    3. In sistemul elvetian 50 la suta dintre angajatii din banci sunt fosti ofiteri din armata, la fel in alte domenii de activitate. In sistemul olandez, francez, german, chiar american afiterii in rezerva sunt preferati la angajari in viata civila. Mumai noi romanii improscam cu noroi in tot ce avem! Cum este posibil asa ceva!
    4. Personal am ca studii Scoala militara, Facultatea de drept a Universitatii Bucuresti, Facultatea de Management -ASE, 3 postuniversitate in viata civila, master pe Comunitar European si alte cursuri pe care multi nu le au.
    5. Sunt un om constiincios si am in subordine numai tineri care nu stiau sa conceapa macar o adresa, nu stiau ca intre subiect si predicat nu se pune virgula etc – mi-am mancat 2 ani de zile din viata de cand sunt la pensie pentru ai invata cum sa lucreze pe acesti tineri – si acest lucru se intampla in viata civila unde lucrez. Si eu am copii, si atunci mi-am muscat limba, am strans din dinti, m-am facut ca nu aud si i-am invatat multe lucruri bune. Colege civile din alte birouri nu au facut asa ceva. I-au lasat de izbeliste spunandu-mi ca fiecare sa munceasca daca vrea sa castige un ban. V-am dat doar un singur exemplu din multe altele pentru a intelege si voi cum suntem noi cadrele muilitare in rezerva.
    6.Vi se pare normal ca la varsta de 45-46 de ani sa nu ai dreptul sa muncesti, sa nu ai dreptul sa participi la un concurs in orice institutie civila. De unde aceasta discriminare!!!!!!!!
    7. Un drept castigat prin lege nu ni-l poate lua o ordonanta.
    8. Personal voi da statul roman in judecata pana la CEDO pentru ca sunt un om inca tanar, am vartsa stipulata mai sus, am pregatire solida, sunt incadrata in Administratia Publica pe functie de functionar public, obtibuta prin concurs si din cauza generalilor care s-au reangajat din nou in sistemul in care au lucrat si care au pensii duble fata de noi cei tineri, au luat si salarii compensatorii pe masura ..gradelor.. care acum au ajuns si in politica – vezi cazul BADALAN…NOI TREBUIE SA SUFERIM!!!!!
    Dargii mei lasati aceste comentarii in baza celor care sunt afectati direct de acesta..BOCO-ORDONANTA- SI nu va mai dati cu parerea.
    Multumesc pentru ca m-am acceptat si…suportat!!!!

  45. anukk said

    am January 5 2009 @ 3:34 pm

    MII DE SCUZE PENTRU UNELE GRESELI SCRISE DAR, SUNT REVOLTATA SI..NU AM STAT SA MAI CORECTEZ CE AM SCRIS.
    Dragi colegi de suferinta nu cedati!

  46. Elena said

    am January 5 2009 @ 3:41 pm

    Cine a vazut negru pe alb textul OUG?
    Hai sa asteptam sa vedem ce iese in final. Eu am fost printre cei care, in principiu, am sustinut-o dar am avut in minte zeci de exemple care…. chiar merita o astfel de ordonanta. Eu le-as aplica si penalizari pentru sumele luate, nu numai sa le cer banii inapoi! Sunt, insa, si destui oameni mai tineri care nu au obligatia de a fi victimele unei astfel de ordonante. Astia chiar vot fi disperati!
    INTREBARE; sunt si cativa parlamentari in situatia aceasta. Pe bune! Oameni de toata isprava, buni profesionisti, capabili, muncitori. Cum se va proceda cu D-lor?

  47. ildiko said

    am January 5 2009 @ 4:36 pm

    @Anukk
    Unii habar nu au cum este in viata civila. Cand firma la care ai lucrat multi ani isi reduce activitatea/da faliment pur si simplu te dau pe somaj, fara pensie, fara sa-ti asigure loc de munca pe masura pregatirii pe care o ai. Si eu m-am reprofilat, mi-am cautat loc de munca in sectorul particular, iar pensie voi primi la adanci batranete. Astfel ca nu pot sa-i plang de mila pensionarilor tineri din armata.

  48. LeSta said

    am January 5 2009 @ 5:55 pm

    Intrebare: Cum procedeaza cei aflati intr-o asemenea situatie? Adica, efectiv ce au facut ei azi, ce vor face maine? Am o cunostinta care este in aceeasi situatie si astazi cand a fost la munca, niste functionare bine intepate au trimis-o acasa (“sa manance din pensie”)… Astept raspunsuri clare… Poate ne lamureste unul dintre expertii domnului Urban… Multumesc.

  49. maria viorica said

    am January 5 2009 @ 6:33 pm

    Multumesc Andrei Gheorghe, intre timp am vazut pe larg acel monitor si am realizat dezinformarea, neintentionata; de altfel asteptam in fiecare ora sa apara ceva care sa ne lamureasca. Daca ordonanta nu a fost publicata, eu, in prostia mea, vreau sa stiu in ce baza a returnat Oprea acei bani ? Pt. LeSta, coca are dreptate, se vor certa fratii si prietenii intre ei. Cum se procedeaza : multi deja sunt la interviuri, depinde de noroc si de specializarea fiecaruia, oricum, cred ca si daca va fi o revenire este mai bine sa pleci din sistemul bugetar daca ai si pensie, parerea mea este ca va fi o perioada grea caci piatra a fost aruncata fara judecata si sunt destui cei care o iau ca atare. Cei ce lucreaza ca civili si pensionari in armata, politie etc., platesc destule dari la stat, la date fixe, totul este pe stat, la patron merge si altfel si, sincer vorbind, in viitor nu cred ca va mai conta cat ai cotizat la pensie si sanatate, deci este preferabil sa fii platit partial si la negru. Unde nu este cap vai de cei ce judeca usor.

  50. coca said

    am January 5 2009 @ 6:40 pm

    @ildico
    @anukk
    eu sunt o pacifista, Din pacate, acest rezultat se asteapta. Dna Ildiko este mancata de viata din civilie, Dna Anukk- stie numai dansa prin ce a trecut.
    Ambele sunt de buna intentie.
    Vedeti, au facut sa ne impartim in fosti si civili.
    Nu trebuie facut nimica in mod deosebit, sa ne aparam prin lege ceea ce ne apartine . Sa ne aparam o viata si un drept deja castigat. Ori de suntem civili, ori de suntem suntem “fosti”-actualmente civili.
    De prin anii 1995, unii discutau sfidator de armata si modul cum o vor distruge/ Acuma, ce a mai ramas, cu draga inima arunca la caini.
    Nici cu civilii nu s-a intamplat altfel.
    Cine a auzit de limita de varsta la angajare. Din punct de vedere civil, un om peste 42-45 ani, este batran. Primeaza CNP-ul. Nu conteaza experienta. De ce au aparut pensionarile anticipate in civilie ?- atentie acestea sunt fara drept de munca. Persoana cu 5 ani inaite de varsta de pensionare, nu este aparata de sindicat, dar nici nu-si mai gaseste de lucru, etc., etc.
    Nu vedeti ca ni se limiteaza dreptul la munca. Cui facem loc ? Se blocheaza posturile ? Angajeaza personal necalificat/cu calificare la locul de munca ? Sunt cumva ucigator de mari salariile ,la STAT, de fuge lumea de ele ?
    De ce sa ne ironizam pe acest site?
    De ce citim ce se scrie ?
    De ce scriem ? …..pentru ca…..
    Poate ne aude cineva, poate ne citeste cineva ,
    poate afla “cineva” ca suntem uniti si vom lua atitudine. Legal. Cred ca ne-am saturat de ignoranta.
    Cu multa stima, pentru toata lumea

  51. Ackhe said

    am January 5 2009 @ 7:36 pm

    Pt lupii moralisti de aici…
    Imaginati-va cate sectoare se vor desfiinta din lipsa de personal
    Exemplu:
    Policlinica municipala galati:
    serviciul laborator…
    din 8 specialiste 6 sunt pensionare…cadre tinere si pregatite nu exista(au plecat in Italia si Spania)…efectul ordonantei?DESFIINTAREA LABORATORULUI POLICLINICII MUNICIPALE(a saracilor) din lipsa de personal
    Alt exemplu: in anul 1998 Mapn-ul desfiinteaza MUZICA MILITARA A GARNIZOANEI GALATI…oamenii(subofiteri de muzica militara) nu au alta varianta decat sa iasa la pensie anticipat….in anul 2002 se infiinteaza o fanfara civila care preia toate sarcinile indeplinite de muzica militara defuncta(protocoale militare…protocoale de stat…) dar si in plus(servicii civile/civice)
    …cum nu erau la ora aia(si nici acum nu sunt) oameni pregatiti, s-au angajat in noua fanfara fostii subofiteri mapn…
    in prezent fanfara respectiva are 23 de menbri din care doar 3 sunt salariati(“TINERI”) restu sunt “FOSTI”
    …efectul ordonantei?Desfiintarea (inca odata) a muzicilor de protocol din Galati
    RETINETI!!LUCREAZA PENSIONARI PT CA NU EXISTA CADRE TINERE PREGATITE!…tinerii prefera sa plece la capsuni(si nu-i pot condamna)
    OK…sunt de acord ca sunt o gramada cu pensii nesimtite care cumuleaza salariu cu pensia….dar nu asta e rezolvarea!..problema se rezolva analizand conform caror legi/reguli s-a ajuns la pensiile respective..si nu dand TOT IN CEI MULTI care inca muncesc…Ideea de baza:Politica de genocid tip EV MEDIU(radem 10 sate in ideea ca unu care a furat o gaina sta ascuns acolo)…ce conteaza ca distrugem vieti?…am prins omul nostru!..restu?…victime colaterale!
    Cu respect un TANAR aflat in fata somajului,fara perspectiva de a se angaja(pt ca este pregatit pt munca in institutii publice si toate posturile sunt blocate) si care(probabil) se va vedea victima colaterala
    …si inca ceva: LUPILOR MORALITI: sunteti prea ocupati acum frecandu-va palmele si bucurandu-va de raul celuilat…nu uitati!…cand noi nu vom mai fi URMATI VOI!

  52. Andrei Gheorghe said

    am January 5 2009 @ 7:50 pm

    Oameni buni!!!!!!!!!!
    Uitati-va la declaratia de avere a lui Oprea-ministru.www.guv.ro

  53. mulehm said

    am January 5 2009 @ 9:32 pm

    S-a publicat ordonanta! intrati pe monitoruloficial.ro, accesati primul site; acolo accesati e-Monitor; pe aceasta pagina mergeti la tabelul din mijloc si download-ati nr.crt.1.
    Sentimentul coplesitor pe care il am acum nu este datorat faptului ca trebuie sa fac o alegere imposibila ci neincrederii totale in statul de drept in care traim. In aceasta tara nu se mai poate garanta nimic. Orice neavenit vine si modifica legi! Ceea ce este garantat azi, prin lege, este abrogat maine prin ordonanta de urgenta! In ce tara traim?
    Singura cale pare a fi justitia europeana!
    Sa recurgem la ea!
    Cu stima,

  54. g said

    am January 5 2009 @ 9:36 pm

    În baza c?rui act normativ adepus Oprea aproape 1 mld. lei vechi, c? ordonan?a, nefiind publicat?, n-avea cum s? intre în vigoare… nu cumva în baza altui act normativ, care interzice demnitarilor înal?i func?ionari cumulul pensiei cu salariul?

  55. Andrei Gheorghe said

    am January 5 2009 @ 10:03 pm

    Am intrat,dar nu pot sa-l deschid.

  56. LeSta said

    am January 6 2009 @ 9:32 am

    Se pare ca s-a publicat.

    Super tare Mr. Base! Prin ordonanta de razbunare impotriva generalilor si judecatorilor ne vaditi de placerea de a ne vedea actorii de mare calibru pe scena, ne trimiteti copiii institutionalizati inapoi in puscariile ce se numesc centre de plasament, ne privati de experienta unor mari specialisti in medicina si educatie, si multe multe altele. Asa sa va ajute Dumnezeu sa va mancati pensia!

  57. LeSta said

    am January 6 2009 @ 9:40 am

  58. Elena said

    am January 6 2009 @ 9:53 am

    Pentru Andrei Gheorghe
    Cauta OUG nr. 230 pe 2008 publicata in Monitorul oficial nr. 4 pe 2009 (prin Gooogle).
    Sau incearca prin http://www.expertmonitor.ro.
    Sau intra pe site-ul Ministerului justitiei sau pe site-ul guvernului.
    Daca ai intrat pe site-ul monitorului oficial, vezi ca tb. sa introduci o parola si se deschide mai greu.

  59. Dora said

    am January 6 2009 @ 10:30 am

    In privinta militarilor sint deacord cu Cristina. Sa stea naibii acasa sau sa isi faca propriile afaceri.
    Dar ce te faci cind in satul X sint doar 2 invatatoare. Una dintre ele e pensionara dar fiind localnica a acceptat sa mai lucreze. Cealalta e navetista si nu e inca decisa sa ramina acolo in sat.
    E tinara, nu e maritata si se gindeste ca daca s-ar muta de tot acolo in sat risca sa ramina nemaritata. De aceea face naveta, ca sa poata socializa. Daca retragem pensionara si cealalta se marita si pleaca atunci cine ii mai invata pe copii aceia?
    Eu cred ca actualul guvern se pripeste. Cred ca inainte de a lua o hotarire ar trebui sa aiba loc dezbateri. Cred ca daca ar face sedinte la care sa participe si cei din linia a doua ar veni ideile bune si ar vedea greselile. Cred ca ar fi trebuit analizate distinct categoriile bugetare si acolo unde este deficit de forta de munca sa nu ia astfel de masuri, mai ales ca deficitul de forta de munca vine tot datorita veniturilor scazute.

  60. Dora said

    am January 6 2009 @ 10:39 am

    Anukk, referitor la punctul tau cu nr. 6, ti se pare normal ca la 45 de ani cind ai putere de munca si vrei sa muncesti sa iei o pensie grasa de la stat? Mie nu, fato, si eu am aceasta virsta, muncesc de dimineata pina seara, si eu am doctorat si postuniversitare si salarul meu e mai mic decit pensia ta. Deci mi se pare corect sa alegi: ori pensie ori salariu, nu amindoua!!
    La CEDO nu-ti va da dreptate asa ca nu mai ameninta pe nimeni. Daca esti asa desteapta si apreciata atunci fa-ti propria afacere si nu mai cere mila de la sta. Nu e cazul!

  61. Dora said

    am January 6 2009 @ 10:53 am

    Andrei, imi permit sa iti dau un sfat. Daca lucrezi la Corpul Gardienilor Publici si vei fi dat afara de acolo datorit cred ca iti vei gasi de lucru in privat fara nici o problema. Sint firme de paza care cauta oameni. Trebuie doar sa cauti. Succes!

  62. Corina said

    am January 6 2009 @ 12:48 pm

    Am 27 de ani si multi prieteni care au absolvit Litere , UBB Cluj (deci o facultate buna, de unde nu se poate spune ca iesi nepregatit) si care au fost nevoiti sa lucreze in alte domenii pt ca in invatamant nu s-a putut. Si din ce cauza nu s-a putut? Pt ca ori ies oameni la pensie, dar posturile sunt ocupate imediat de smecheri, pt ca nu se poate ca in orasul in care stau sa fie anual doar cate un loc vacant la Limba romana, ori pt ca posturile sunt ocupate de pensionari care nu mai vor sa plece -am avut si eu 2 asemenea profesori in liceu si la orele lor era dezastru, se ramolisera si mai mult ne povesteau amintiri din tinerete decat sa faca materia. Nu mai dati atata inainte ca tinerii nu sunt bine pregatiti, ca nu e adevarat. Si daca au plecat la capsuni, trebuie sa le creem conditiile sa se intoarca. Si apoi, n-am apucat sa citesc ordonanta, dar, din cate inteleg eu, nu-i da nimeni afara pe pensionari, doar ii pun sa aleaga intre pensie si salariu.

  63. mihai said

    am January 6 2009 @ 12:49 pm

    ptr.Dora
    de ce nu te apuci de scris scenarii de telenuvele?

  64. Corina said

    am January 6 2009 @ 1:02 pm

    Si pentru oamenii care se plang ca au pensie de 15 milioane- foarte multi tineri lucreaza 6 zile pe saptamana pe un salariu de 10 milioane si n-au posibilitatea sa-si ia casa, masina, nimic. In afara de Bucuresti, unde salariile sunt mai mari, in restul tarii forta de munca e ieftina pt ca sunt multi tineri care n-au de lucru si care se multumesc cu putini bani; mie incepand de anul trecut mi-a fost crescuta norma cu 4 ore pe saptamana, in cadrul aceluiasi salariu(mai mic decat pensia de 15 milioane) si cand am deschis gura sa protestez mi s-a spus “daca nu-ti convine, sunt 10 la usa care asteapta postul tau”. Si asta se intampla si din cauza ca multe posturi sunt blocate de pensionari (si la mine la serviciu). Inainte sa criticati, mai ganditi-va si la treaba asta, ca vor si tinerii sa aiba un salariu sa-si faca credit pt o casa, sa aiba un copil… Daca sunt protejati mai mult pensionarii, tinerii ori o sa plece din tara, ori n-o sa se mai intoarca, daca au plecat deja si o sa ramanem o tara de pensionari.

  65. LeSta said

    am January 6 2009 @ 2:03 pm

    Si cu asistentii maternali ce faceti mai? Ii trimtem pe copiii aia inapoi in lagarele statului. (Nu am nicio legatura cu acestia, doar ca ma intreb si eu ca simplu om….)

  66. LeSta said

    am January 6 2009 @ 2:10 pm

    Iar celor care sunt asa de inversunati…. Le doresc vizionare placuta la programele de stiri fiindca numai acolo o sa ii mai vedeti pe Dinica, Victor Hrebeniuc sau Visan mancandu-si umili fabuloasele pensii. Si le mai doresc sa fie tratati de doctori care se intorc de la cules capsuni, si sa-si dea copiii pe mana unor dascali semi-analfabeti…. Eu muncesc, am firmele mele, nu iau pensie, dau salarii la cateva zeci de familii… nu am de ce ma plange…. Dar cand vezi cum incep ministrii nostri sa schimbe legile prin ordonante imi vine sa las totul si sa emigrez… Si i-am si votat…

  67. Corina said

    am January 6 2009 @ 2:14 pm

    Apropo de asistentii maternali, oamenii aia si copiii intr-adevar, n-au nici o vina, dar am o colega care se plange zilnic ca de 2 ani incearca sa adopte un copil si de la primarie i se spune ca nu sunt, copiii sunt dati la asistenti maternali pe termen nelimitat, pt ca am inteles ca legea nu prevede o limita, iar cei de la primarie, pt ca nu primesc spaga, nu dau copiii spre adoptie, ii lasa asa. Ar trebui umblat pe undeva la sistem. O alta fosta colega, care a adoptat, s-a dus cu pile si cu spaga pentru a putea lua un copil, altfel tot asa i se spunea, ca nu sunt. Desigur ca ordonanta asta ar fi trebuit sa aiba niste exceptii, cum ar fi asistentii maternali. Dar, in mare, este buna.

  68. coca said

    am January 6 2009 @ 2:15 pm

    Cand se dau tichetele pentru alimente si haine ?
    Oricum, sa fim toti egali.
    Cine-i harnic si munceste, are tot ce vrea
    Cine-i lenes si chiuleste, are tot asa.
    La multi ani 2009 Sa speram ca nimeni- dintre revolutionarii judecatori de pe acest site – nu are parinti inca in putere, pensionari, care-i ajutau din munca suplimentara la stat. (indiferent de domeniu)

  69. Corina said

    am January 6 2009 @ 2:16 pm

    si numai Dinica si Visan sunt actori buni in tara asta? nu mai poate exista absolut nimic dupa ei? Chiar toti tinerii sunt semi-analfabeti si doctori capsunari? daca n-o sa li se dea o sansa, nici n-o sa se stie cum sta treaba.

  70. Urban Iulian » Revolta actorilor - Guvernul dat in judecata said

    am January 6 2009 @ 5:46 pm

    [...] In sistemul public a fost interzis cumulul pensiei cu salariul (1075) [...]

  71. LeSta said

    am January 6 2009 @ 7:09 pm

    De la Corina nici nu te puteai astepta la altceva. Desigur ca din spatele unei masini da cusut sau de la inaltimea peste un fier de calcat nu poti avea masura unui bun spectacol de teatru. Sper sa aiba ceea ce isi doreste si in loc de o aspirina nenorocita sa i se recomande o complicatie interventie pe miocard. Si apropos de cel mai bun spectacol de teatru: cred ca este elocventa purtarea guvernantilor nostri.

  72. Cristina Turcitu, Otopeni said

    am January 6 2009 @ 8:18 pm

    Sustin si voi sustine intotdeauna tinerii -precum Corina-, versus acei pensionari care PARAZITEAZA bugetul public.

  73. coca said

    am January 6 2009 @ 8:19 pm

    Cine stie o companie privata de aviatie. Sunt inginer de motoare de zbor-specialist in aparate de zbor. Am practica de 20 ani aviatie militara. Ultimii 5 ani ( dupa dizolvarea unitatii militare de aviatie in care am lucrat) , am lucrat pe un aeroport civil . Pentru ocuparea acestui post, am dat concurs, am schimbat judetul de domiciliu, mi-am scos sotia din servici (rau am facut , ca nu si-a mai gasit alt loc de munca). Pensia militara si lefa de la stat nu depasesc 3000 lei. Pare mult.
    Va rog sa ma ajutati cu adresa unei companii private, sau cu un sfat amical ( daca se poate- fara ironii)
    Servesc Patria – ca rezervist

    UNDE ESTE VINA MEA ?

  74. anukk said

    am January 6 2009 @ 10:30 pm

    Raspuns pentru coca said
    Doresc sa luam legatura pentru a va inscrie in Asociatia din care fac parte pentru a ne apara drepturile.
    Suntem din toata tara si ar fi indicat sa va contactati toti colegii pentru a ne uni fortele.
    ROG TOTI CEI CARE FAC PARTE DIN SISTEMUL MILITARIZAT SA SE INSCRIE IN ASOCIATIA CADRELOR MILITARE IN REZERVA – O NOUA ASOCIATIE – FAC PARTE DIN DEPARTAMENTUL JURIDIC LA NIVEL TARA
    AM ONOAREA SA VA SALUT DRAGILOR !……. CHIAR SI PE CEI CARE NE CRITICA

  75. maria viorica said

    am January 7 2009 @ 10:46 am

    Pt.anukk : Ofera-ne mai multe date despre asociatia cadrelor militare in rezerva, dupa aceasta mascarada cu “nesimtitii din armata” s-ar putea sa ne trezim si sa ne organizam, nu neaparat pt. buzunar, ci pentru ONOARE, am fost facuti hoti si capusari, dar nu se spune ca suntem asa legal, ca statul s-a folosit de noi si ca salarii, pensii si compensatorii pt. armata au fost dintre cele mai modeste fata de justitie, mi. Cum se pregatesc derogari pt. parlamentari, e bine sa fim uniti.

  76. Corina said

    am January 7 2009 @ 10:47 am

    @LeSta
    Ma cunosti de undeva de-ti dai asa de bine cu parerea despre mine?
    Sa inteleg ca dispretuiesti oamenii care stau la masina de cusut, ei sunt inferiori, nu se ridica la inaltimea inteligentei tale?
    Poate n-ai remarcat ceva ce eu am remarcat de mai demult-pt a functiona societatea, e nevoie de toti membrii ei-daca n-ar exista gunoierii ce-ai face, ti-ai duce singur/a gunoiul la groapa?

  77. Corina said

    am January 7 2009 @ 10:49 am

    A, da, am incredere intr-un doctor tanar, am incredere intr-un avocat tanar, m-as duce la ei cu siguranta.

  78. Cristina Turcitu, Otopeni said

    am January 7 2009 @ 10:50 am

    @anukk
    Eu -una- va urez succes :) ! In plus, eu cred ca se poate discuta civilizat cu acest guvern, ca atare poate e bine sa lamuriti intii cu ei si sa apelati la calea dialogului. Din cite am observat la emisiunea de ieri seara cu domnii Radu Berceanu si Victor Ponta, ei par a fi deschisi la dialog si la a clarifica lucrurile. Intr-adevar, trebuie sa fim uniti si solidari, mai ales daca o facem sincer si cu onestitate.
    Inca o data, succes!

  79. andone said

    am January 7 2009 @ 11:36 am

    Nu este corecta masura in situatia in care pensiile actorilor, profesorilor si doctorilor sunt mizerabile. In plus, de ce trebuie scosi din posturile in care lucreaza oameni talentati de care avem nevoie? pentru ca sunt pensionari? si sa fie inlcuiti de cine? de tineri? drept ar fi daca acestia si ar da silinta sa merite aceste posturi si daca statul le ar oferi un sistem de invatamant serios. Pana atunci insa, cred ca ar trebui sa folosim tot potentialul pe care il are aceasta tara, si asta insemna si oameni la pensie capabili. Aici nu e vorba numai de militari, care au cu totul o situatie speciala? Credeti ca pensiile actorilor, profesorilor si doctorilor secatuiesc “vistieria” tarii? Ordonanta asta va transforma Romania in Arcadia si vom avea bani suficienti?Da, e retorica intrebarea. Stim ca dupa ce ii “decpiteaza” pe ei vor gasi alta masura inadmisibila care de exemplu nu va mai permite mamelor avand copii sub 2 ani sa beneficieze de indemnizatia copilului si in acelasi timp sa o cumuleze (sic)cu alocatia copilului, ca e prea mult pentru bietul stat. Oricum lista poate continua. Nu cred ca putem sa acceptam tot ce ni se ofera din partea unui guvern care nu se tine bine pe picioare dar loveste in populatie ca sa si demonstreze moralitatea.

  80. coca said

    am January 7 2009 @ 12:52 pm

    4 !!!! – PATRU ministere noi. Ministru exista pentru fiecare. Nu sunt cladirile si oamenii care populeaza ministerele.
    Nu vedeti praful in ochi. Va vine direct.
    Atentie- dam nu stiu ce fel de stare , spunem ca nu mai furnizam gaze CET-urilor, ca intreprinderi mari. Stiu GUVERNANTII nostrii ce este un CET ?
    Cate orase sunt incalzite centralizat prin CET-uri?

    Incet, incet, dar din pacate… vedem ce poate fiecare.
    Urmeaza Codul Muncii – regimul de munca si sprorurile salariale
    ………
    Sa traiti bine !

  81. anukk said

    am January 7 2009 @ 1:16 pm

    Pentru Maria-Viorica si Cristina Turcitu,
    Asociatia este recent constituita din cadre militare in rezerva, tinere, care incearca sa isi apere drepturile in aceasta jungla, numita societatea romaneasca actuala. Suntem din mai multe ministere si din toata tara. Incercam sa facem ceva ptr noi cei mici.
    Daca esti din sistem putem discuta mai pe indelete, daca nu imi pare rau, nu te pot ajuta.
    Suntem criticati de cei mai multi ptr ca nu se cunoaste realitatea. Multi cred ca noi am avut salarii si avem pensii ca si…. Oprea. Cei mari, cu stele, adica geberalii au pensii de 3-4 ori cat noi, nu noi fostii lor sclavi.
    Noi nu am avut afaceri, nu am primit spaga de la nimeni, nu am luat in viata mea nici macar o hartie de la serviciu, ba am dus de acasa cand am avut nevoie de cate ceva ptr a-mi desfasura activitatea in bune conditii, si nu am pensie imensa…Ti se pare normal ca dupa 25 de ani de munca, 41 de ani pe grupe de munca sa ai pensie mare…..de 2000 de lei. Am trei copii, dintre care 2 sunt studenti la 2 facultati si poate ca stii, a doua facultate se plateste. De unde bani!!!! Sotul tot fost militar are pensie 1800 lei lunar. Si eu am imprumut in banca, cheltuieli de intretinere ca toti noi toti si atunci te intreb am bani prea multi!!!!!! Tu daca ai fi in locul meu ce ai faci…..nu ai incerca sa mai lucrezi pentru un ban in plus. Cineva de pe forum spunea ca sa mergla privatizati…ok…nu-mi este rusine de munca am fost si eu si sotul meu si …am fost pusihiar in situatii penibile…trebuia sa fim buni la toate..nu conta pregatirea sau functia pe care erai incadrat…am carat usi metalice si mi-am rupt pantofii oi outi incaltati in caea zi, din piele normal…ptr ca asa a vrut muschii sotiei patronului…Nu ne este rusine de munca!!!!!! Dar conform Constitutiei care este legea fundamentala in stat, doresc sa lucrez. Nu destul ca platesc impozit la stat si din pensie si din salariu. Si eu care orice am probleme cu sanatatea si desi platesc asigurarile de sanatate constiincios si din pensie si din salariu, si am gratuitate la medicamente, niciodata nu le gasesc, trebuie sa le cumpar si platesc lunar aproape 200 de lei pe tratament. Asa ca nu criticati, ca stiti problemele fiecaruia dintre noi.
    Am colegi si colege care au pensii de 1000-1500 lei, au familii, probleme, boli cum sa se descurce.
    Salariile compensatorii de care vorbesc unii sunt bani care se dau la pesnsiile anticipate, cand nu ai limita de varsta, sunt bani de la NATO nu de la statul raman – care acum avand visteria goala vrea sa si-i aroge pe nedrept – cunosc toti miltarii acest lucru – toti dintre noi i-am investit. Unii au incercat mici afaceri dar, nefiind de profesie si neavand experinta au dat faliment, au pierdut toti banii – e drept a fost un risc.
    Avand in vedere faptul ca am pensie anticipata si nu ptr limita de varsta din acest motiv se discuta, ca suntem discriminati si nu suntem lasati sa muncim in continuare pana la varsta de pensionare. Ptr ca legile militare asa prevad, s-au primit bani din NATO pentru reconversia profesionala a cadrelor militare disponibilizate inainte de varsta de pensionare si pentru a fi integrati in societatea civila, s-au creat institutii, birouri, compartimente ptr asa ceva, Banca Mondiala a dat bani si s-au organizat cursuri ptr noi ptr a fi angajati in afara sistemul miltar, si aceste probleme s-au facut cu stirea celor ce ne conduc, iar acum vin si ne dau in cap, ne pun la zid, sa ne executedaca nu mai au nevoie de noi.
    In Elvitia, Franta, Olnda toti ofiterii disp[onoibilizati sunt angajati si preferati la angajare in institutiile statului. In Elvetia 50 la suta dintrwe angajatii bancilor sunt fosti ofiteri. Si americanii au acelasi sistem dar, noi trebuie sa ii distrugem de tot ca tara nu mai are nevoie de noi.
    Noi nu luam locurile nimanui, dar tinerii vor salarii mari, masina, bonuri de masa etc. si nu vor sa munceasca ptr 1000-1500 de lei, Eu una da pot, fac si ore suplimentare, neplatite si asta e ca am fost militar si nu cer nimic in plus.
    gENERALII si acolitii lor , dupa legil e facute tot de ei au pensii grase nu ca noi. Ba unii au intrat si in politica, au afaceri de pe timpul cat lucrau, ca nu degeaba presa a dat multe stiri adevarate dar, deh ..erau generali..au rezistat si acum noi o sa suferi alaturi de ei. Vedeti vreo unul pe la televizor, radio sau prin orice mij. mass-media…nu…..noi o sa scriem petitii peste tot, noi ei mici, nu ei….ca si la arazboi..noi luptam..nu ei..eu dau ordine si prostii trebuie sa execute…..asa ca noi ne tragem ponoasele…..
    Dar voi care criticati ce ati fi facut daca ati fi in situatia noastra. Ca atunci cand nu esti in cauza le stii pe toate!!!!!!!Nu cred ca trebuie sa fim rautaciosi ca ne vede Dumnezeu pe toti si ne va judeca dupa faptele fiecaruia…..
    Urez succces tuturor si sa fiti binecuvantati toti…

  82. anukk said

    am January 7 2009 @ 1:22 pm

    MII DE SCUZE PTR GRESELILE SCRISE!
    Dumnezeu sa va ajute la toti dupa cum voieste!

  83. IM 1964 said

    am January 7 2009 @ 2:18 pm

    Pentru anukk;
    Am lucrat intr-o U.M. in perioada 1987- decembrie 2007.In august 2007 am fost operat de cancer si am inceput sedintele de chemoterapie. Daca nu ieseam cu ordonanta ,ar fi trebuit sa plec oricum din armata pe motive medicale.Deoarece pensia nu ajungea(din 1200 pensie si 900 ai sotiei trebuia sa cumpar medicamente,sa tin un copil in facultate si 2 la scoala,sa achit rate la banca)am participat la un concurs pentru ocuparea unui post in sistemul bugetar pentru un salariu de 900 lei.Este normal ca actualul guvern sa ma oblige sa renunt la locul de munca si sa traiesc doar din pensie?Am 45 de ani si daca nu muncesc cu ce pot sa-mi intretin familia?Daca am fost militar,la plecarea din armata am beneficiat de niste drepturi legale .Legea 164/2001 a fost publicata si nemultumitii de astazi ar fi putut protesta inca de atunci impotriva drepturilor care au fost acordate militarilor.
    As dori sa luam legatura pentru a ma putea inscrie in Asociatie

  84. IM1964 said

    am January 7 2009 @ 2:39 pm

    Ar trebui popularizata adresa acestui forum.Altfel nu o sa avem destui adepti in sustinerea unui protest.De drepturile militarilor trecuti in rezerva nu se va ocupa in nici un caz Ministerul Apararii.Doar aceasta Asociatie a militarilor trecuti in rezerva ar putea sa faca ceva pentru a ne putea pastra dreptul la munca conform Constitutiei.

  85. IM said

    am January 7 2009 @ 2:46 pm

    —————————————————–

  86. Elena said

    am January 7 2009 @ 2:51 pm

    @anukk
    Am foarte multi prieteni rezervisti M.Ap.N. care, cu siguranta, vor dori sa faca parte din aceasta asociatie. CUm se procedeaza?

  87. LeSta said

    am January 7 2009 @ 8:47 pm

    Pt. Corina: Daca ai incredere intr-un avocat tanar si te-ai duce la EI cu placere, e foarte bine. Oricum…. sa te vad cum imi explici precizarile lui Boc cu privire la faptul ca se cumuleaza pensia cu venitul dintr-o conventie civila (atat in sensul ordonantei cat si in spiritul codurilor civil si al muncii), Sa te vad, specialisto!

  88. daria said

    am January 7 2009 @ 9:36 pm

    CRED CA E O LEGE DE BUN SIMT.FELICITARI CELOR CARE S-AU GANDIT LA ACEASTA LEGE.DIN PACATE BUNUL SIMT LIPSESTE INTR-O TARA CU LEGI PERMISIVE SI NEDREPTE.SE PARE CA E FOARTE CORECT CA O PERSOANA SA CUMULEZE PENSIA CU SALARIUL,IAR LA TRECEREA IN REZERVA SA BENEFICIEZE DE PLATI COMPENSATORII INTRE 50000 LEI SI 100.000 RON.DAR DACA DAM UN EXEMPLU CONCRET,UN MEDIC MILITAR,PE LANGA ACESTE VENITURI DELOC NEGLIJABILE DE LA STAT (ADICA DE LA NOI TOTI SI IN SPECIAL MAREA MAJORITATE CU VENITURI SALARIALE DE 1000-1500 RON)PRETIND SUME CONSIDERABILE DE BANI,ALTE ATENTII SI FOLOASE IN SCHIMBUL SERVICIILOR MEDICALE CARE DE FAPT AR TREBUI SA FIE GRATUIE.DECI,DOMNULE SENATOR IULIAN URBAN,CUM E POSIBIL CA PRIMUL MINISTRU,GUVERNUL ROMANIEI SA ACCEPTE,SA TINA CONT DE SOLICITARILE ACESTORA DE A-SI PASTRA IN CONTINUARE POSTURILE,DE A TANGUI SI A LE PROMITE,REVENIREA RESPECTIV,MODIFICAREA ACESTEI ORDONANTE CORECTE?DACA SUNT PROFESIONISTI SI SPECIALISTI DE NEINLOCUIT,DE CE NU MERG IN SECTORUL PRIVAT,MAI ALES CA AU ACEASTA OPORTUNITATE?
    CUNOSC MEDICI CARE AU TERMINAT FACULTATEA DE MEDICINA CU MEDIE F.MARE URMEAZA FACULTATEA DE FARMACIE SI SUNT REPREZENTANTI MEDICALI….ADICA VANZATORI DE MEDICAMENTE.DE CE OARE?PT.CA NU AU AVUT POST INTR-UN ORAS MARE.IN INCHEIERE,VA ROG MULT DE TOT SA VA GANDITI TOTUSI LA CEI TINERI.VA MULTUMESC SI SPER CA DREPTATEA SA AIBA CASTIG DE CAUZA.

  89. Andrei Gheorghe said

    am January 7 2009 @ 9:44 pm

    Pentru IM 19964
    Da-ne datele de contact ale asociatiei

  90. daria said

    am January 7 2009 @ 9:53 pm

    COMPLETARE…ACESTE PERSOANE CARE AR TREBUI SA-SI CONSULTE CARTEA DE IDENTITATE,NU CONTEST CA AU EXPERIENTA DAR…SA FIM SERIOSI,SANT ATAT DE PREOCUPATI DE SITUATIA FINANCIARA INCAT UITA SA MAI PUNA MANA PE O CARTE,IAR DACA PARTICIPA LA SIMPOZIOANE,SI SUNT INTREBATI DE NOUTATI ITI EXPLICA CU LUX DE AMANUNTE CUM AU FOST COKTAILURILE CE A FOST IN MENIU,CE MUZICA AU AVUT….DRAGILOR,SUNT ATAT DE PLICTISITI…HAIDETI SA-I LASAM SA SE ODIHNEASCA.

    AS MAI DA UN EX.DOAMNA PROFESOR UNIVERSITAR ILIESCU…CEA MAI INVARSTA MAMICA….DOAMNE,CHIAR NU MAI AVEM PROFESORI MAI TINERI?NU SE POATE.

  91. coca said

    am January 8 2009 @ 7:23 am

    @ daria said

    Ne bucuram de inversunarea de care dai dovada. Te rog frumos, nu mai scrie cu litere mari. Este foarte greu sa-ti citim minunatele elucurbatii.
    De peste 20 de ani, tot felul de persoane bine intentionate, ne fac trimitere la CNP- cod numeric personal. Multumesc.
    Tocmai am observat ca , fiind atat de preocupati cu pensionarii, nu vedeti ce urmeaza sa traversati.

    Am o propunere : pensionarii – la zid !!!!!!!!
    Daca gloantele sunt prea scumpe, incercati cu cianura !
    Domnul fie cu voi !
    Un pensionar, sugativa de la STAT- dusman al poporului cinstit, moral si etic.

  92. Cristina Turcitu, Otopeni said

    am January 8 2009 @ 8:50 am

    @coca
    A generaliza si a afirma ca cineva are ceva cu TOTI pensionarii pare a fi nu numai rea-vointa, dar si o manipulare ordinara! In-afara faptului regretabil ca m-ati ironizat absolut gratuit atunci cind eu v-am urat sincer succes! In-afara faptului ca nu ati dat niciun fel de motiv plauzibil pentru care evitati -pe fata- munca la privat, adica acolo unde muncesc cei mai multi din tara asta, acolo unde se creeaza adevarata competitie si economie, acolo unde se munceste pe brinci pentru a se putea plati pensiile celor 4 milioane de pensionari, si-acolo unde -odata iesit la pensie- ajungi sa te bucuri intr-adevar de odihna, pentru ca stii ce-nseamna munca (la privat). Toti cei care apreciaza adevaratul scop al acestei ordonante ca fiind unul corect sunt oameni care nu au parazitat niciodata bugetul public (nici direct, nici indirect / nici mai mult, nici mai putin).

  93. Cristina Turcitu, Otopeni said

    am January 8 2009 @ 9:11 am

    Ba chiar aud cum se mai si “pling” -unii dintre acesti o mina de pensionari de bani gata- ca si-au deschis afaceri din banii primiti de la bugetul statului drept salarii compensatorii+pensii+salarii din re-angajare, asta in timp ce alti pensionari din sistemul privat de-abia traiesc din pensia lor amarita :( . Deci, ce sa mai intelegem: sunteti si patroni, atunci cind mai aveti timp sa “lucrati” si la stat? Sau ati fost in mediul privat si ati constatat -iata- ca tot mai bine e la stat? De ce oare?
    Concluzia: la acesti pensionari de lux, se pare ca nu exista nici solidaritate sociala, nici bun-simt, nici decenta, ci numai un egoism feroce si ipocrizie! Pacat!

  94. coca said

    am January 8 2009 @ 9:13 am

    Corect.

    Repet intrebarea pe care am lansat-o pe site.

    Stie cineva o companie privata de aviatie (cu capital integral privat), care scoate la concurs posturi si angajeaza personal roman ?

    Servesc Patria- deocamdata ca parazit al bugetului public.

  95. Elena said

    am January 8 2009 @ 9:35 am

    @TOTI ACEI CARE SUNT / STIU CUM POTI INTRA in Asociatia cadrelor militare rezerviste

    SE POATE SA II INFORMATI SI PE CEILALTI DORITORI DE A INTRA IN ACEASTA ASOCIATIE (un e-mail, o adresa de contact, un numar de telefon), SAU O TINETI NUMAI PENTRU VOI? E CEVA SECRET? NU AU DREPTUL TOTI REZERVISTII SA SE INSCRIE?….

    @coca
    1. Din pacate, nu am informatia de care ai nevoie, dar daca esti personal navigant, vezi ca s-au infiintat (nu sunt sigura ca asa se cheama) niste companii de aero-taxi, pentru cei super grabiti. Cred ac salariile sunt OK!
    2. Si sa stii ca in sectorul privat nu e chiar iadul de pe lume, cum incearca sa sugereze unii. Eu lucrez de 4 ani in acest sector (dupa ce vreo 20 am lucrat in sectorul bugetar), imi fac treaba, sunt platita corespunzator (pe masura experientei si a mumncii pe care o prestez). Nu-s patronii asa de fraieri, ca daca au un bun profesionist sa nu lupte sa si-l tina! Personal, nu m-as intoarce la bugetari chiar daca mi-ar da salariu mai mare decat cel pe care-l am aici.

  96. Cristina Turcitu, Otopeni said

    am January 8 2009 @ 9:53 am

    @coca
    Eu te ajut -iata- cu placere: uite o sugestie :)
    Regional Air Services, este o companie full service in aviatia particulara (scoala de pilotaj, aero-taxi, parasutism, campanii publicitare neconventionale, monitorizare aeriana, zboruri pentru agricultura), detinatoare a primului aerodrom privat din Romania. Constantenii sunt deschizatori de drumuri nu doar in organizarea de evenimente aviatice sportive (de tip grand prix si acrobatie), dar si in initiativele de management, fiind prima scoala privata de piloti, prima ofertanta de pachete de turism de nisa (team building si programe speciale) si prima companie acreditata pentru servicii de publicitate aeriana.
    http://www.adevarul.ro/articole/2006/minerul-aviator-participa-la-primul-concurs.html
    In plus, in mediul privat exista o mare libertate de afimare, de a valorifica potentialul fiecaruia – de la implicare in evenimente aviatice si pina la a deveni profesor intr-o scoala de pilotaj. Dar chiar si-asa, daca un om este de neinlocuit la locul sau de munca de la stat, iar potentialul sau valoros este recunoscut, eu personal nu cred ca nu exista solutii de a fi in continuare platit, de exmplu ca si consultant. Ideea este ca banul public trebuie controlat la singe, mai ales in ziua de azi si dupa o guvernare iresponsabila care facut loc abuzurilor de tot soiul. Nu trebuie picat nici in extrema cealalta, de a renunta la profesionistii de buna credinta, mai ales acolo unde este penurie de specialisti.
    Va urez, din nou, si la fel de sincer, mult succes! :)

  97. coca said

    am January 8 2009 @ 9:58 am

    multumesc.

    De unde apare ideea ca la STAT- nu se lucreaza ?
    De ce s-a creat ideea ca am stat cu mana la cersit ?
    A verificat cineva “enormitatea” lefurilor de la stat, vis-a-vis de responsabilitate ?

    @elena
    din suflet multumesc. Nu ma deranjeaza aceasta OU, dact prin prisma ca, suntem inca o data dati la popor sa ne sfasie,

    Am umblat jumatate din tara cu casa in spate (la ordin). Nimic nu ma retine sa o mai fac o data. Din “pacate” sunt “tehnic”.

    Maine e o noua zi.

    Sa auzim de bine !

  98. maria viorica said

    am January 8 2009 @ 11:18 am

    pt.anukk: te voi contacta pt asociatie, sotul este pensionar militar si este interesat, deocamdata este ocupat cu plecarea de pe postul de civil din m.ap.n.
    ;,marti seara si-a depus cv iar miercuri a fost contactat pt.2 interviuri, joi s-a prezentat la ambele, unul zice ca a fost destul de dur, mai ales ca are peste 50 ani si s-a insistat pe acest fapt, a fost deja instiintat ca a trecut ambele teste, urmeaza sa se hotarasca el ce alege, salariile, spre surpriza noastra, sunt mai mari decat la armata in conditiile in care, pt. 3 luni va fi doar palmas apoi, dupa acomodare, sef.Totusi este trist pentru ca a fost facut hot, nesimtit si capusar in situatia in care toate trecerile in rezerva si incadrare si compensatorii s-au facut legal, pt. ca tara avea nevoie sa distruga armata, banii provin de la nato. Postul lui se va bloca, cei ce conduc institutia au trei cazuri ca el si nu stiu cum vor rezolva situatia, toate sunt de specialisti. Sotul se bucura ca a gasit ceva mai bine platit, este deosebit de suparat ca unii imbecili nu cunosc situatia, n-au umblat cu traista in spate din garnizoana in garnizoana pe vremea aceea trista, au stat cu familiile lunile acelea de la revolutie si dupa, etc., etc.,nu stiu ce inseamna viata de cazarma dar pot, in prostia lor, sa ridice piatra. La fel tuturor pensionarilor din alte ramuri, oameni de cultura, stiinta si chiar meseriasilor de rand care nu au cum sa se bazeze pe ziua de maine, n-au incredere in cei ce ne conduc.
    Desi situatia sotului s-a rezolvat bine, voi reveni pt. ca si eu am lucrat ca salariat civil in armata, sunt sotie si nora de ofiteri cu studii superioare si, repet, trebuie sa ne aparam onoarea caci, financiar ne-am fi descurcat oricum, SUNTEM GENERATIA CARE STIM SA DAM SI CU MATURA DACA ESTE NEVOIE, DAR NU NE PLACE SA FIM BATJOCORITI !

  99. mega2005 said

    am January 9 2009 @ 8:22 pm

    Deja B?se a zis ca vor gasi alta solutie legislativa pentru a promova aceasta nemernicie.
    E clar ca si-a dat seama cat este de… “pe langa” dpdv constitutional.
    Urmaresc de doua zile pe postul “Realitatea” discutiile pe aceasta tema ,…i-am auzit pe Prigoana (catastrofa) si pe “Sulfarina” Barbu,…niste nulitati in materie de drept,…iar Victoras Ponta cred ca a avut restanta la drept constitutional!!….RUSINE B?I ACESTIA!!!
    Ce este ciudat este ca reprezentantii MApN, care din câte am auzit au copt înc? din ,…aten?ie,..PRIM?VARA lui 2008, aceast?, sa-i spunem Ordonanta de Urgen?? a Prostiei, nu au curajul s? vin? sa explice macar acum, care-i treaba cu sistemul pensiilor militare, cu platile si ajutoarele compensatorii precum si cu numarul de generali si colonei care, intr-adevar, nu sau sinchisit sa lase locul celor care trebuiau promovati si care, au fost nevoiti sa-si bage,…si sa plece din Armata?
    A zis ceva la radio Norica Nicolai care la Comisia de Ap,….din Senat a venit in contact si care are habar de sistemul de salarizare si pensii din Armata,…dar atât!!!
    În rest mai apare câte un maior sau lt.col in rezerva care cumuleaz? pensia cu salariul în administratia publica si care se apara si ei cum pot împotriva hidrei de la Cotroceni-Victoria!!!
    Ne merit?m soarta dragi actuali si fosti militari,…niciodata nu ne-a ascultat nimeni,…cu exceptia momentului când “ARMATA E CU NOI !!!”….dup? care,….n-am mai contat pentru nimeni….popor de la?i ?i de ipocri?i ce suntem!!!
    B?sescule,…du-te tat? ?i lasa-ne…. m?car întregi la cap ?i cu ?ara pe care, m?car cu grani?ele, înc? avem îndr?zneala s? spunem c? mai este a noastr?!
    Semneaz?,..un fost ofiter de 45 de ani cu pensie par?ial anticipat?,….(asta este pentru cunosc?tori nu pentru to?i handicapa?ii care-?i dau cu p?rerea),… ?i care ?i-a facut cu onoare “jobul” pentru care a depus jur?mânt,…parc? a?a spun tinerii c?rora tre s? le l?s?m locul,…le urez f?r? ironie succes!!!
    PS ÎNTREBARE ÎNTREB?TOARE: DE CE RAHATUL ?STA DE OUGR NU A FOST CONTRASEMNAT? DE ?EFII SRI,SPP STS ?I SIE???….iaca de vezi!???

  100. mega2005 said

    am January 9 2009 @ 8:29 pm

    Deja Base a zis ca vor gasi alta solutie legislativa pentru a promova aceasta nemernicie.
    E clar ca si-a dat seama cat este de… “pe langa” dpdv constitutional.
    Urmaresc de doua zile pe postul “Realitatea” discutiile pe aceasta tema ,…i-am auzit pe Prigoana (catastrofa) si pe “Sulfarina” Barbu,…niste nulitati in materie de drept,…iar Victoras Ponta cred ca a avut restanta la drept constitutional!!….RUSINE BAI ACESTIA!!!
    Ce este ciudat este ca reprezentantii MApN, care din cate cunosc au copt înca din ,…aten?ie,..PRIMAVARA lui 2008, aceasta, sa-i spunem Ordonanta de Urgenta a Prostiei, nu au curajul s? vina sa explice macar acum, care-i treaba cu sistemul pensiilor militare, cu platile si ajutoarele compensatorii precum si cu numarul de generali si colonei care, intr-adevar, nu sau sinchisit sa lase locul celor care trebuiau promovati si care, au fost nevoiti sa-si bage,…si sa plece din Armata?
    A zis ceva la radio Norica Nicolai care la Comisia de Ap,….din Senat a venit in contact si care are habar de sistemul de salarizare si pensii din Armata,…dar atât!!!
    În rest mai apare câte un maior sau lt.col in rezerva care cumuleaz? pensia cu salariul în administratia publica si care se apara si ei cum pot împotriva hidrei de la Cotroceni-Victoria!!!
    Ne merit?m soarta dragi actuali si fosti militari,…niciodata nu ne-a ascultat nimeni,…cu exceptia momentului când “ARMATA E CU NOI !!!”….dupa care,….n-am mai contat pentru nimeni….popor de la?i ?i de ipocri?i ce suntem!!!
    Basescule,…du-te tata ?i lasa-ne…. macar întregi la cap ?i cu tara pe care, macar cu granitele, înc?a avem îndrazneala s? spunem ca mai este a noastra!
    Semneaza,..un fost ofiter de 45 de ani cu pensie par?ial anticipata,….(asta este pentru cunoscatori nu pentru to?i handicapatii care-si dau si ei cu parerea),… si care si-a facut cu onoare “jobul” pentru care a depus juramant,…parca a?a spun tinerii carora tre sa le lasam locul,…le urez f?r? ironie succes!!!
    PS ÎNTREBARE ÎNTREBATOARE: DE CE RAHATUL ASTA DE OUGR NU A FOST CONTRASEMNATA DE SEFII SRI,SPP STS SI SIE???….iaca de vezi!???

  101. anukk said

    am January 12 2009 @ 10:21 am

    Urmariti ziarul gardianul cu INTAMPINAREA NOASTRA.
    Sper sa fie publicat in forma trimisa de noi.
    sunt 10 pagini trimise la gardianul
    Lucram la Statutul Asociatiei/federatiei si asteptam propuneri,
    Trimiteti propuneri pe adrsa de email. Suntem in faza incipienta si tocmai acesta ordonanta neconstitutionala si care incalca fara nici o rsusine Directivele UE, CAP.7 DIN PROGRAMUL DE GUVERNARE PRIN CARE BOC S-A ANGAJAT IN FATA PARLAMENTULUI SA INTEGREZE TOTI PENSIONARII IN SITEMUL PUBLIC!!!!
    S-A DEZIS LA 3 ZILE DUPA PREZENTAREA PROGRAMULUI.
    SUNT STIPULATE TOATE INCALCARILE DE LEGI IN MATERIALUL DIN PRESA – GARDIANUL.
    SPARAM CA CEI DE ACOLO SA IL PREZINTE.
    NE-AM EXPRIMAT DE 2 RI PUNCTUL DE VEDERE LA REALITATEA TV DAR, NU OR SA DEA PE POST.
    NE-AM TRIMI PUNCTUL NOSTRU DE VEDERE SI LA PNL , PTR NORICA NICOLAI CARE SPER SA NE SUSTINA. SUNTEM APOLITICI DAR, INCERCAM SA AVEM SPRIJIN
    L-AM INFORMAT SI PE DOMNUL ILIESCU CARE SI DUMNEALUI PRIN PUNCTUL DE VEDERE SEMNALAT NE SUSTINE
    CONTACTATI TOTI COLEGII DIN TARA PTR A NE UNI FORTELE SA FACEM FILIALE IN TOATA TARA.
    GRABITI-VA FRATILOR, CA ASTIA SUNT MAI RAI DECAT COMUNISTII.
    BASE….VREA SA MODIFICE CONSTITUTIA PRIN CARE SA AIBA MAI MULTA PUTERE…..DA PUTEREA PE MANA PROSTILOR CA VETI VEDEA VOI……. SA MODIFICE CODURILE EXISTENTE, AL MUNCII, PENAL, CIVIL, COMERCIAL SI ATUNCI SA VEDETI VOI CUM VOM MERGE LA CULES DE CAPSUNI…..SE VREA SA INTARIM RANDURILE SARACIEI, A CLASEI DE MIJLOC….ASTA SE VREA..SUNTEM O CATEGORIE SOCIALA CARE AM FOST STABILI PANA MAI IERI SI TREBUIE SA CADEM SI NOI, NUUUUUUU
    VENITI CU PROPUNERI DE PROTECTIE SOCIALA PTR A DEFINITIVA STATUTUL
    BOSOROGII DE LKA COBALCESCU, ASOCIATIE FORMATA NUMAI DIN GENERALI NU FAC NIMIC PTR NOI, IN ACEST SCOP….ISI APARA INTERESELE LOR SI DE ACEEA SE IMPUNE SA FOMAM UN SINDICAT AL PENSIONARILOR MILITARI SI CAT MAI URGENT POSIBIL
    AM ONOAREA SA VA SALUT …SI SA TRAITI BINE FRATILOR CA ASA SE VREA.

    aDRESA DE CONTACT >anamaria.waiss@yahoo.com

  102. lilica said

    am January 13 2009 @ 7:11 pm

    Sunt sotie de cadru militar in rezerva si fost salariat civil dintr-o unitate care a fost restructurata. Ma doare situatia mea, dar mai mult ma doare situatia in care este clasa a III-a, unde este nepotica mea. Dna invatatoare s-a pensionat in toamna, dar a vrut sa duca pana la capat ciclul de invatamant. Tare ne-am bucurat. Problema este ca din semestrul doi, nu mai au invatatoare. Conducerea scolii ne-a anuntat ca nu ne poate ajuta. Nu este singurul caz. In vacanta din februarie sa incercam sa mutam pruncii la alta scoala. 25 de prunci. Felicitari guvernantilor. Au vrut sa se razboiasca cu noi “nesimtitii din armata” . Cu adevarat, tocmai au facut justitie sociala.

  103. LeSta said

    am January 15 2009 @ 2:05 pm

    Bai boc-boc-boc! Na ca ai luat-o la muie cu cacatul tau de ordonanta! Vezi bai boule?!? Cum mortii ma-tii ai ajuns tu profesor de drept constitutional? Ce pizda ma-tii sa invete studentii de la tine?!? Sa invete sa stea in genunchi si sa i-o ia in gura lui basesexu? Cap de musca beata ce esti! Pleaca in pula mea la clujul tau cacacios!

  104. mega2005 said

    am January 16 2009 @ 6:25 pm

    Pentru LeSta:
    Cu toate ca nu sunt de acord cu limbajul pe care il folosesti,..o iau ca pe o descarcare fireasca impotriva acestor pigmei ajunsi conjunctural sa ne conduca….ca sa fiu sincer pana la capat, cred ca te-as intrece,…in urari de genul asta ,..dar ma abtin!!
    Stimati simpatizanti ai Ordonantei Prostiei Romanesti,…unde ati disparut???
    Piticul erotic de Boc zice ca nu se lasa nici el, vezi Doamne, dupa Base a ajuns si el la concluzia ca trebuie sa faca o halta pe la Parlament,..si-a adus aminte, in sfarsit, de lectia de la care probabil chiulise sau fusese dat afara din facultate,…cu toate ca dreptul, dupa CV-ul stufos pe care il are, l-a cam facut din goana trenului,…adica la FF,…fara sa-i jignesc pe acei studenti de la FF care de cele mai multe ori erau mai pregatiti decat cei de la zi….
    Oricum, Chiorul-pirat si Sancho-Panza au declarat razboi multor oameni din tara asta si il vor avea!!!…..
    Deocamdata, sa-l salutam pe dl.profesor Ioan Muraru, dealtfel un om de bun simt, modestie si un profesionist desavarsit, care sesizand haosul social in care acesti netrebnici sunt pe cale sa ne arunce, si-a facut datoria in calitate de sef al institutiei Avocatului Poporului!!! Curtea Constitutionala nu a avut de indeplinit decat o formalitate,…atat de evidenta era incalcarea legii fundamentale a statului roman.
    Sa ramanem totusi cu picioarele pe pamant si sa urmarim in continuare cu mare atentie ceea ce ne mai pregatesc acesti pigmei handicapati!!!

  105. daria said

    am January 28 2009 @ 6:22 pm

    pt.coca:nu se pune problema ca pensionarii sa fie pusi la zid.te rog nu rastalmacii”elucurbatiile”mele.pensionarii sunt totusi parintii si bunicii nostrii.dar cand totusi au implinit o varsta sa aiba bunul simt sa lase si tinerii,adica copiii si nepotii lor.spuneai ca sunt inversunata….pai vad in jurul meu persoane cu salariul se 1000 lei si altii se imbogatesc de la o zi la alta si nu din cele 8 ore de munca.
    coca,daca esti unul dintre pensionari,eu iti doresc sa fi sanatos si sa te bucuri de multi ani de pensie,alaturi de cei dragi tie.si daca vrei si poti inca sa muncesti atunci spor la treaba.

  106. iulianaj said

    am January 11 2010 @ 2:37 pm

    Legea cumul pensie salariu este discriminatorie,si iata de ce:
    Daca luam exemplul unui pensionar care are o pensie de 2000lei,el nu poate cumula cu salariu, si ramane cu 2000.
    Un alt pensionar care are o pensie de 1500,poate lucra si sa zicem ca mai castiga din salariu 1800,deci in total 3300lei.
    E corect ? Cred ca nu este.

  107. georgeta balasa said

    am October 31 2011 @ 2:27 pm

    vi se pare normal; ca un pensionar sa lucreze la bugetari in continuare in situatia in care sunt atatia angajati pe perioda determinata in sistem administrativ eu cred ca nu ori este lege pentru toti sau numai pentru unii din aceasta cauza e tara asta in situatia asta .Tinerii sunt angajati pe perioada determinata si pensionarii pe perioada nederminata ce parere aveti stimati guvernanti?

  108. georgeta balasa said

    am October 31 2011 @ 2:29 pm

    stimati pensionari lasati tinerii sa munceasca si ei perioada nedeterminata

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu: