Romania este tara care exporta cele mai multe prostituate in Germania
In ultimii ani, traficul cu carne vie a devenit mult mai profitabil decat cel cu stupefiante, iar Romania, pe langa faptul ca este o sursa pentru prostitutie, este si o tara de tranzit pentru retelele de traficanti. Problema romancelor obligate sa se prostitueze in Italia se afla de mai mult timp in atentia procurorilor din aceasta tara, iar acum este si in centrul atentiei anchetatorilor germani. De altfel, publicatia "Augsburger Allgemeine" noteaza ca "multe femei din cea mai saraca tara a Europei, Romania, sunt atrase in Germania cu promisiunea ca vor primi un loc de munca ca barmanita sau chelnerita, in realitate ele fiind trimise sa parctice prostitutia, unul dintre profitorii acestei afaceri, un roman, fiind acum condamnat la amenda in Germania". "Trei pentru bar, trei pentru bordel" Romanul de 49 de ani, de profesie dealer auto, a fost acuzat ca a transportat ilegal la Augsburg mai multe femei din tara sa, contra unei taxe de 2.500 euro. La vremea la care au avut loc transporturile, respectiv 2006, Romania nu era inca membra a Uniunii Europene, iar cei care veneau in Germania aveau nevoie de viza si de permis de munca in caz ca lucrau aici. Transporturile aveau loc fie prin Ungaria si Austria, fie prin Slovenia si Polonia catre Germania, femeile respective fiind apoi folosite drept prostituate in localuri detinute de turci. Dupa ce a primit indicii de la o persoana anonima, politia a ascultat telefoanele romanului si ale prietenei sale din Augsburg. Din convorbiri a reiesit ca fetele din Romania erau comandate sub forma de marfa, de genul: "trei pentru bar, trei pentru bordel".
Cititi pe larg in Ziua
http://www.ziua.net/news.php?data=2008-12-09&id=17635
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































a said
am December 9 2008 @ 8:49 pm
d-aia nu mai gasesc nimic de futut…
Cristian said
am December 10 2008 @ 12:55 pm
Asa este A. Disperatul ala dupa bani ?i-a exportat si mama. La cum te exprimi, putea sa-ti exporte si gura, ca creierul nu-i bun nici de ce iti trebuie tie.