Banner

Salvamontistii din Busteni amenintati de rudele celor doi turisti disparuti

Tweet this

Salvatorii montani din Buşteni, Sinaia şi Predeal au urcat vineri pe munte, pentru a şaptea zi consecutiv, pentru a-i căuta pe turiştii dispăruţi sâmbăta trecută pe Valea Caraiman, salvamontiştii acuzând că asupra lor se fac presiuni din partea apropiaţilor celor doi, care-i ameninţă şi îi jignesc, anunta Mediafax.

Un număr de 25 de salvamontişti din Buşteni, Sinaia şi Predeal au urcat, vineri, pentru a şaptea zi consecutiv, pe Valea Caraiman din Munţii Bucegi, acolo unde sâmbăta trecută au dispărut doi turişti, un bărbat şi o femeie de 25 de ani din Bucureşti.

Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, cei doi turişti daţi dispăruţi în urmă cu o săptămână sunt căutaţi "cu aparatură specială de către echipe de la Bucureşti care aparţin probabil SRI". El a adăugat că, din punctul său de vedere, nu mai există nicio şansă ca cei doi să fie găsiţi în viaţă.

Haiduc a spus că asupra salvamontiştilor se fac presiuni din partea "apropiaţilor familiilor celor doi dispăruţi" şi că salvatorii montani au fost jigniţi şi ameninţaţi.

Întrebat cine anume face presiuni şi cine i-a jignit şi ameninţat pe colegii săi, şeful de la Salvamont Buşteni a răspuns: "Nu ştiu cine sunt acele persoane. Stau la masă la Silva cu hărţi în faţă şi ne spun să-i căutăm între pilonul nu ştiu care şi pilonul nu ştiu care. Tot ei mai spun că le-a spus nu ştiu cine că există semne vitale. Jignirile şi ameninţările nici nu pot să le reproduc".

Gheorghe Haiduc a mai spus că salvatorii, care timp de săptămână au urcat zi de zi pe munte, timp de ore bune, pentru a-i căuta pe cei doi turişti dispăruţi, sunt epuizaţi.

"Dacă, Doamne fereşte, se întâmplă ceva în altă parte, nu ştiu cum am putea interveni. Cei mai mulţi dintre noi sunt mobilizaţi aici. Căutăm, practic, două cadavre", a mai spus Gheorghe Haiduc.

Doi turişti, un bărbat şi o femeie de 25 de ani din Bucureşti, au rămas blocaţi sâmbătă după amiază, pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi.

Când au văzut că nu pot înainta şi nici nu se pot întoarce, cei doi au cerut ajutorul salvatorilor montani prin Dispeceratul Naţional Salvamont.

La scurt timp de la apelul primit la Dispecerat, turiştii nu au mai putut fi contactaţi pe telefonul mobil.

Ulterior, salvamontiştii au aflat numărul de telefon mobil al bărbatului, au apelat acel număr însă nimeni nu a răspuns.

În urmă cu două zile, doi salvatori montani dotaţi cu aparatură specială de detectat telefoane mobile sub avalanşă au venit din Austria, la solicitarea familiei unuia dintre turiştii dispăruţi, însă căutările nu au avut nici un rezultat.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1158

5 Comentarii pana acum»

  1. Emmario said

    am November 29 2008 @ 8:49 am

    Dar cand Salvamontul avertizeaza de pericolele la care se expun cei care urca pe munte, si turistii nu iau seama…, iar apoi se intampla ce s-a intamplat si in cazul acesta…?
    Prea putini turisti “educati” urca pe munte…, chiar daca au echipament, nu e suficient…
    O actiune de salvare sau de recuperare costa foarte mult, si timp, si eforturi si financiar…, si se poate intampla ca unii din cei cautati (nu ma refer la cazul de mai sus), sa fie pe undeva bine-mersi, si altii sa se zbata sa-i gaseasca. A fost cazuri si de genul asta.

  2. szultan said

    am November 29 2008 @ 6:52 pm

    bucuresteni spurcati,crapati-ar cu totii

  3. catalin said

    am November 29 2008 @ 8:37 pm

    ZILELE ASTEA CITEAM IN PRESA LOCALA CA UN TAMPIT A PUS PE DRUMURI SALVAMONTISTII DIN BISTRITA SA CAUTE PE PRISLOP NU STIU CE TURISTI RATACITI. DUPA NU STIU CATE CAUTARI SA DOVEDIT UN APEL FALS. TEMA DE MEDITATIE SI LA BUSTENI

  4. Rikki said

    am December 2 2008 @ 7:52 am

    Trebuiau sa se gandeasca de 2 ori inainte de a se urca pe munte iarna. Ei sunt cauza a ceea ce li s-a intamplat. Salvamontistii au facut ceea ce este omeneste posibil.

  5. Camil Patrascu said

    am December 2 2008 @ 1:14 pm

    Inteleg disperarea parintilor, dar tragedia s-a produs datorita inconstientei copiilor lor care (de fapt-oameni in toata firea-)au urcat pe valea Jepilor mici in conditiile in care la meteo s-a anuntat ninsoare viscolita la munte iar acest traseu e interzis iarna. Ce pot sa le reproseze salvamontistilor care si-au riscat viata (am vazut la tv. cum unul dintre ei a fost luat de avalansa, noroc ca erau in echipa) cautandu-i pe cei doi turisti disparuti 7 zile la rand ?
    Szultan baiatule, noi bucurestenii iti rezervam un pat la spitalul 9 , ca ai probleme grave la mansarda!

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean