Nu pot schia!

Tweet this

comentariu de Traian Ungureanu aparut in Cotidianul)

Voi vota PD-L fie şi numai pentru a împiedica derapajul celor deja aflaţi pe pârtiile de schi. Voi vota PD-L fie şi numai pentru a refuza „votul alb", votul stupid, recomandat de Pro Democraţia, organizaţia care îşi calcă numele în picioare.




Evident, acest articol s-ar putea aşeza, de luni, în rândul celor mai mioape articole scrise vreodată. Sper să fie aşa. Vreau să fie aşa. Am convingerea că duminică, 30 noiembrie, se joacă un lucru mare în care încap şi eu, şi părinţii mei, şi copiii dumneavoastră. Se joacă viitorul României.



Viitorul n-ar trebui să se joace. Ar trebui să se aleagă cu ochii bine deschişi, dar asta depinde de numărul celor care vor apărea la urna de vot. Iar numărul lor depinde de prea multe nehotărâri. Refuzul a ajuns şic. Absenţa e cool. Sila de oamenii din afişe şi de pe buletinele de vot a căpătat reputaţia unui act curajos de protest.


Nu e uşor să ajungi la concluzia că tot ce te înconjoară e neserios şi că toţi cei care îţi promit ceva te vor înşela cumva.


Publicitate





România nu are şi nu va avea curând o clasă politică decentă, aşa cum nu are şi nu va avea curând clase profesionale curate: o presă nepătată, intelectuali integri, poliţişti incoruptibili, judecători care judecă, preoţi care slujesc sau ţărani care stau pe picioarele lor măcar până la prima cârciumă.



România e o ţară coruptă, corupţia e o ocupaţie de stat, iar statul e ocupaţia de bază a puşlamalelor. De aici sfatul pe care sunteţi gata să îl urmaţi, cu un pic de comoditate, cu un pic de împotrivire şi cu toată speranţa: nu mergeţi la vot! Nădejdea celor care vor să decidă să nu decidă e că răsunetul palmei aşternute pe obrazul gras al politicienilor va chema la viaţă bunul-simţ. S-ar putea să fie aşa, dar va fi, cu siguranţă, prea târziu. Corecţia va găsi uşa închisă şi PSD la putere. Prezenţa PSD se va naşte din absenţa dumneavoastră. Palma se va întoarce direct pe obrazul şi pe speranţele dumneavoastră.



De ce nu PSD? Pentru că, în vreme ce alte partide sunt imperfecte, adăpostesc hoţi, impostori şi palavragii, PSD este părintele natural al corupţiei şi al minciunii politice româneşti. PSD nu e un partid propriu-zis, ci concretizarea în carne, oase şi discursuri a tot ce aţi pierdut şi veţi mai pierde, până la dispariţia completă a cetăţeanului român. PSD n-a fost niciodată suma erorilor de la capătul bunelor încercări prost slujite. PSD e suma ororilor de la capătul delictelor premeditate. Cu PSD la putere, România a fost împiedicată să devină o ţară normală la ţară. Milioane de oameni trăiesc în mizeria fără sfârşit a satelor, pentru că PSD nu i-a vrut cu pământ. I-a vrut săraci, proşti şi buni alegători ai PSD. Alte milioane de oameni trăiesc în oraşe rupte de civilizaţia modernă.



România a pierdut, sub PSD, acei ani lungi de mişcare şi de inovaţie pe care vecinii noştri i-au pus să adulmece Europa. Suntem înapoiaţi şi ruginiţi, mereu la coadă şi miluiţi, dispreţuiţi şi toleraţi, fără drumuri şi fără ieşire, pentru că PSD a dominat prea mult timp România. Vom avea nevoie de o lungă epocă anti-PSD pentru a îndrepta toate curburile fibrei umane şi toate instituţiile strâmbe pe care le-am primit cu sila de la guvernările PSD. Iar regăsirea drumului bun nu poate începe tot cu o guvernare PSD.


Primul şi singurul lucru cu care putem începe să ne certăm predestinarea şi politicienii e, după câte cred eu, un vot pentru PD-L. Iar asta înseamnă să găsiţi puţin timp şi să aveţi o îndrăzneală cu totul remarcabilă: să votaţi.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 759

3 Comentarii pana acum»

  1. MADCAT said

    am November 28 2008 @ 4:09 pm

    Ce inseamna <> in poza aia?! HOT… adica, hot din ala care fura?!

  2. MADCAT said

    am November 28 2008 @ 4:10 pm

    Ce inseamna “trandafir”OT in poza aia?! HOT… adica, hot din ala care fura?!

  3. LastChance said

    am November 28 2008 @ 5:28 pm

    da fraiere, ca la voi nu e HOT “este” HOTI cu gramada

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean