Alexandra supranumita “eleva porno” da in judecata liceul !
Alexandra, "Eleva porno", a fost prezentă, joi seară, în platoul emisiunii "Acces Direct" prezentată de Mădălin Ionescu. Alexandra, care susține că s-a apucat de filme porno din dorința de a le arăta părinților că se poate descurca singură, este hotărâtă să-și facă dreptate. Dacă în urmă cu câteva zile spunea că este persecutată la școală, acum ea este hotărâtă să dea în judecată conducerea liceului care a mutat-o disciplinar la un alt liceu.
Fata nu a venit singură, ci cu iubitul ei, Dudu. Acesta a declarat cu seninătate că nu este câtuși de puțin deranjat de ocupația prietenei lui:"Viața noastră personală e una și ce face ea, e altceva" a spus acesta.
Deși majoritatea profesorilor s-au aliat împotriva ei, fata se încăpățânează să-și termine liceul alături de actualii colegi de clasă. "Nu vreau să fiu transferată, vreau să rămân alături de colegii mei."
Eleva porno a povestit și ultima umilință la care a fost supusă de profesoara ei de sport. "M-am întâlnit cu ea pe hol și mi-a zis că dacă ar fi fost colega mea, mi-ar fi decupat pozele în care apar și mi le-ar fi pus pe bancă pentru a mă face de râs." În urmă cu câteva zile, o altă profesoară, de biologie, a refuzat să primească un referat de la Alexandra fără să-i ofere vreo explicație. "Sunt foarte stresată, toată lumea face presiuni asupra mea." a mai ținut să precizeze eleva porno.
O colegă de breaslă a Alexandrei, cunoscută sub numele de Sexi Brăileanca, a intrat în direct în timpul emisiunii pentru a-și arăta suportul față de eleva porno. "Nu mi se pare normal că au dat-o afară. Dacă ei îi place activitatea asta, să continue!" a sfătuit-o aceasta, fiind ceva mai veche în industria porno.
În contrast cu dezabrobarea afișată de profesorii liceului, colegii Alexandrei sunt mai toleranți. "E strict treaba ei ce face și chiar merită să continue liceul" a spus una dintre colegele de clasă ale acesteia.
Se pare că Alexandra a prins gustul proceselor. . http://antena3.ro/stiri/romania/eleva-porno-si-iubitul-Dudu-sustinuti-de%20-sexy-braileanca-dau-in-judecat-liceul-video_58874.html
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com sau la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































MADCAT said
am November 28 2008 @ 4:07 pm
Vai, saraca fata, este sensibila… dupa ce pune gura pe instrumentul intregului cartier si este iubita in dos de toata mahalaua, ea se sesibilizeaza brusc in momentul in care profa de sport i spune ca i-ar fi pus pozele pe banca in scopul de-a o face de ras…
Hai, ba, lasa-ne-n pace cu lacrimogenele tale!!!
MADCAT said
am November 28 2008 @ 4:17 pm
Daca vaca asta voia sa le demonstreze parintilor ca se poate descurca singura, isi gasea un job unde sa aplice mintea aia sclipitoare pentru care o tot laudati. Dar, daca tot esti curva, de ce sa faci altceva decat filme porno?!
Asa ca, nu o mai martirizati atata, ca nu i Maica Tereza. E o simpla traseista care isi castiga caviarul cu cea mai veche si rusinoasa meserie din lume: politica. Pardon, am vrut sa zic prostitutia… de fapt, e acelasi lucru!!
:D:D
asd said
am November 28 2008 @ 4:26 pm
“Industrie porno”??? din moment ce e indutrie o fi si ea vreo inginera porno.
Lasati-o in pace nu o mai bagati in seama ca prea se infoaie duduia.
Se crede prea importanta la cata atentie ii dati si pentru ea asta e publicitate nu rusine. auzi “SEXI BRAILEANCA” draq, copile jmekere.
Unii se simt tare cu pusca in mana altele cu “pusca” in gura.
E normal sa fie umilita, ea a cerut-o, la fel si cu homosexualii, mai bagati-va mintea in cap nu tot “pusca ingura”.
RNCSTER said
am November 28 2008 @ 4:42 pm
@MADCAT: Esti bolovanca rau “fetitzo”…
Ce are sula cu prefectura?
Du-te in IRAK sau in alt stat islamist sa iti pui valul islamic si arunci cu pietre in prostituate… Sintem in Romania, si nu vad nimic anormal ca fata asta (da, eleva la un liceu…) sa “si-o traga” in fata camerei video in timpul ei liber: e viata ei, optiunea ei, nu a ta! Si daca se mai tine si de scoala (asa cum poate), jos palaria in fata ei!
Ai idee cite studente (in Bucuresti spre exemplu) presteaza “dame de companie”? Si la ce scoruri?
E optiunea lor! Isi asuma si riscuri pe linga “avantaje”!
Asa ca: MATURIZEAZA-TE!
RNCSTER
aurelian said
am November 28 2008 @ 5:31 pm
PENTRU RNCSTER
Nu sunt de acord cu tine !
Este adevarat ca e treaba lor ce fac dar atata timp cat urmeaza scoli liceale si sta in banca cu al meu copil are obligatia sa se comporte ca un scolar si nu ca o actrita porno ! Obligatia ei este sa invete si sa-si dezvolte intelectul prin lectura nu prin pornografie ! Gandeste-te ce schimb de replici are o asemenea fiinta cu copilul tau si ce sfaturi poate sa-i dea !
Insa cred ca tu nu ai copii !
cocojumbo said
am November 28 2008 @ 5:33 pm
importanta chestiune de alegeri.fiecare cu viata lui prea multa valva .nu se va intampla nimic in afara de faptul ca-i va creste cota de piata.baga mare fetito ca lumea ,,e rele”.bulan romani ca ne trebuie.
kostesky said
am November 28 2008 @ 5:53 pm
Cred ca liceul ar trebui sa o exmatriculeze pe bagaboanda si apoi sa o dea si in judecata pentru stricarea imaginii scolii romanesti. MECT oare doarme?
MADCAT said
am November 28 2008 @ 6:16 pm
RCNTSER, nu cred ca crezi ce spui… Look into your heart, not your willy!!!
L. said
am November 28 2008 @ 6:31 pm
Astia care sunt de partea ei,pun pariu ca sunt in jurul varstei de 18 ani,”colegi” de-ai ei ,ce n-au avut nicio responsabilitate in viata si e normal sa gandeasca ei.Sper,totusi sa-si schimbe mai tarziu aceasta gandire “toxica”,spre binele lor si al urmasilor lor!
andra said
am November 28 2008 @ 8:15 pm
Fratilor si surorilor… dar pana la urma ce-a facut fetita asta?… a aparut cu o poza intr-un ziar local…. si a participat la un casting de film porno!!! Nici n-a apucat sa faca filmul, din cate inteleg… N-a omorat pe nimeni… n-a dat in cap… n-a furat nimic…
Atatea celebritati au aparut mai mult sau mai putin goale in reviste pentru adulti si nu le-a mai alungat nimeni cu pietre din societate…
In plus de unde teoria ca daca devine star porno trebuie automat sa fie vreo tampita sau vreo retardata. Mai ales ca fata a si demonstrat rezultate bune scolare… adica pana sa se afle de poza era “eleva eminenta” cu note de 10 in catalog iar dupa ce s-a aflat de poza + casting a devenit dintr-odata o “tampita”
Si daca tot vreti sa va varsati accesele de puritanism pe cineva, dati cu BUUUUUUU pe parintii ei care n-au fost in stare s-o invette mai bine… ca cel putin ea are o scuza: varsta frageda si faptul ca o fi necoapta la minte, dar parintii ei dita-mai oamenii trecuti prin viata dar care habar n-aveau ce si cum, aia ce scuza au?
Deci daca tot va inghesuie accesele de tip “politie islamica” propuneti sa fie pusi la zid parintii nu fata!
Piciu said
am November 28 2008 @ 8:21 pm
Foarte bine face ca ii da in judecata , dar trebui sa dea in judecata toti profesori care i-au pus bete in roate si sa le ceara despagubiri , nu liceul ca liceul va plati tot din bani nostri ai tuturor si profesori nu vor intelege nimic din lectia asta de viata . Prostiile se platesc si cei care atenteaza la libertatea de decizie a unei persoane trebuie sa o simta pe pilea lor .
Poate ca in felul asta inteleg si ei ca nu mai suntem in comunism si constitutia ne da dreptul sa alegem sa facem ce vrem in viata odata ce am implinit 18 ani .
Daca recrutarea de actrite porno nu este interzisa in Romania si nu si-a violat pina acum nici un coleg (cu toate ca multi si-ar fi dorit ) sau colega nu vad care este problema .
Sa jure pe Biblie , Constitutie si pe sanatatea lor toti profesori din Liceul ION Creanga ca nu au vazut in viata lor un material porno si atunci putem sa-le intelegem reactia pe care o au .
Oare consecintele deciziei Alexandrei le vor suporta porfesorii si colegii ei ?
NU.
Consecintele le va suporta ea singura .
Toti facem greseli in viata si viata are grija sa ne pedepseasca pentru greselile nostre . De ce trebui ca noi oameni sa mai pedepsim in mod suplimentar fapte care nu ne-au afectat in mod direct .
Pasarica Alexandrei va fi facuta vraiste de atitia km de p_la pe care o sa-i inghita . Daca asta vrea asta va avea .
Sa fie cumva profesoarele invidioase pe sansa ei de a testa atitea p_li si de aceea ii fac viata un calvar ?
Alex said
am November 29 2008 @ 3:34 am
N-are nevoie de scoala. Scoala ei e trotuarul sau la caldurica intr-o camera undeva.
Nimeni n-ar vrea sa-si aiba copiii la scoala in aceeasi clasa cu o curva.
Cat despre faptul ca pe prietenul ei nu-l deranjeaza situatia, majoritatea curvelor au barbati acasa, eventual si copii. Si normal ca nu-i deranjeaza, ca sunt ultimii terminati, le aduce femeia bani acasa si ei nu trebuie sa munceasca.
bobi said
am November 29 2008 @ 4:00 am
eu as vrea doar sa o fut on currrrr atat
apostolache said
am November 29 2008 @ 10:18 am
Daca tot este Olimpica la Biologie, de ce nu sa dus pe filiera asta sa-si castige existenta si sa nu depinda de parinti, daca zice ca este in conflict cu ei.
Ci a preferat INDUSTRIA PORNO= BANII
Degeaba esti OLIMPICA DACA MINTEA TI VA LUCRA PENIXURI MICI SI MARI INTRAND IN TINE.
IAR CINE TE VA VEDEA PE STRADA TE VEDE CA PE ULTIMA FATA RATATA IN VIATA.
Bunica said
am November 29 2008 @ 2:46 pm
Este socant si trist ca o asa zisa “eleva” care practica indirect prostitutia doreste sa mai faca si scoala…mai mult are tupeu sa dea in judecata liceul!
Dar Romania este tara tuturor posibilitatilor, asa ca Alexandra ar putea sa ceara si sa predea lectii de actorie porno in liceu!? Ar fi o oportunitate pentru a arata parintilor ca se descurca!!!
LMrosu said
am November 29 2008 @ 3:06 pm
Inca ma mir cati oameni cretini cu mintea umbrita de prejudecati si idei fixe sunt aici (madcat spre exemplu): daca fata vrea sa fie curva lasati o frate sa fie, e viata ei! Poate o sa regrete mai tarziu poate nu.. e treaba ei.
Dar sa fie data afara de la scoala pentru asta, cu toate ca are rezultate buna, mi se pare un abuz gros din partea unor profesori care in sinea lor sunt tot cumunisti. Nu stiu cum majoritatea se face ca nu vede asta..
adalmada said
am November 29 2008 @ 3:45 pm
E dreptul fetei sa faca ce doreste. Este majora si stapana pe propria conduita.
Moral, imoral- sunt notiuni abstracte.
Au aparut in utima vreme “n” personaje in presa care mai de care mai despuiate: profesori, politicieni, vedete etc.
De ce ar trebui sa intereseze asta pe cineva?
De vreme ce isi vede de scoala, are rezultate bune si vrea sa isi termine studiile, nu vad de ce ar trebui pedepsita.
Nu este nici de laudat “cariera” pe care si-a ales-o, dar nici de aruncat cu pietre nu e cazul.
E viata ei, decizia ei!
Dessan said
am November 29 2008 @ 4:33 pm
Profesori timpiti; ca si multi care scriu pe forum.
Miine ,poimiine,o vedem pe doamna de sport pe net cum am mai vazut -o pe una.D`asta sint bune televiziunile:dau de lucru `la` prosti.
Halal subiecte, da si mai si comentarii.
Pacat de forum, ca sint in unele zile subiecte foarte interesante.
Va pup pe botic si pe aia care ati aruncat cu pietre in educatoarea sexy.- alt subiect…
llooooll said
am November 30 2008 @ 6:25 pm
MADCAT: IN LOCUL TAU AS TACE DREQ DIN GURA, NEVASTA TA STIE UNDE UMBLI INAINTE DE A AJUNGE ACASA, SAU NU AI NEVASTA PENTRU CA NU AI TIMP DE FAMILIE , ESTI PREOCUPAT DE PROSTITUATELE TALE, HAI DA-TI 2 PUMNI IN KAP DISTRUSU-LE, CA ALTII SUG PULA CA SA CASTIGE UN BAN IAR TU LE DAI LIMBI IN PIZDA CA SA FI BAGAT IN SEAMA PE BLOG.
llooooll said
am November 30 2008 @ 6:28 pm
mAdCaT : nu mai manca kakat, ai auzit de drepturile fundamentale ale omului??? nu cred, ia pune mana si citeste-le.
ori ca sugi pula, ori ca dai cu sapa, ori ca dai limbi in cur ca tine, toti au aceleasi drepturi egale, dreptul la a invata acolo unde i place, dreptul la a trai asa cum i place , dreptul la viata, sanatate, si restul drepturilor . vito
llooooll said
am November 30 2008 @ 6:31 pm
Bunica : tu dute dreq ca s-au inpartit mormintele, poate mai prinzi si tu un loc, vito, ca curva nu mai poti ajunge la varsta ta, iar madcat o facut-o curva pe alexandra aia pentru ca nasul lui nu poate ajunge la pizda ei .
llooooll said
am November 30 2008 @ 6:33 pm
Alex, dar pe maicata ai intrebat-o cu cati o facut trotuarul ca sa iesi tu
llooooll said
am November 30 2008 @ 6:40 pm
aurelian : nu cred ca a facut filme porno in clasa in timpul orelor de curs, nu s-a dus imbracata la scoala mai pervers decat orice alta colega sau profesoara, si nu cred ca a tras de ficata sau de fiuto sa i bage in afaceri cu filme porno, asadar lasati fata sa se futa in timpu liber si sa isi faca scoala in timpul orelor de curs.
llooooll said
am November 30 2008 @ 6:43 pm
dar aveti idee ca 99% din fetele voastre sau femeile voastre se fut in caminele facultatilor pentru un pat in camin ? da se intampla in caminele facultatilor, de ce credeti ca s-au pus sisteme de inchidere a usilor caminelor cu amprenta digitala, sa sa futa doar profesorii si decanii la pizda lor fraierilor asa ca lasati copila sa isi suga ce vrea ea si sa isi faca si scoala daca asta are in cap, macar spre deosebire de multi dintre voi va ajunge o CURVA CU STUDII !!!
llooooll said
am November 30 2008 @ 6:45 pm
daca ar face public cateva pule supte nu se stie care din nevestele voastre v-o da sus fraierilor
flojo said
am December 1 2008 @ 6:24 am
Bai frate-meu daca si limbajul ti-ar fi dupa cum ai si pretentiile poate ar fi ceva de capul tau.
Tu crezi ca lumea asta ii asa de simpla si ca daca drepturile omului permit fiecaruia sa faca ce vrea cu viata lui asta inseamna ca restul lumii trebuie sa inchida ochii? Dar nu asta-i problema principala aici. Problema este ca “microbul” asta se raspandeste prea repede intr-o societate ca a noastra care inca nu e scolita intr-ale capitalismului si in care respectul pentru semen s-a dus dracului. Tineretul se arunca prea repede in ape tulburi si multi se iau din teribilism unii dupa altii. Rezultatul stii care va fi? O sa ajungem gunoaiele Europei daca ne lasam tinerii la voia sortii. Daca ar fi dupa mine as pune majoratul la 21 de ani fiindca 18 ii prematur pentru mintile tinere. Macar sa aiba parintii control asupra tinerilor pana termina o scoala in conditii morale adecvate. Si ar mai trebui sa stii ceva. Din punct de vedere fiziologic organismul uman nu este perfect format decat in jurul varstei de 30 de ani. Daca o fata ca ea isi canalizeaza energia in directia asta s-o crezi tu ca iasa ceva de capul ei. In cel mai bun caz ajunge un cadru licentiat mediocru. Sau daca o tin puterile la maxim pana termina o facultate nu va mai avea energie sa sustina o cariera inca 40 de ani dupa.
Asta e salve.
tarigeoana said
am December 1 2008 @ 2:46 pm
e o curva
flojo said
am December 2 2008 @ 12:59 am
Si cine e de vina ca esenta ei a fost corupta?
La asta poti raspunde?
david said
am December 2 2008 @ 9:15 am
“lloooolll” nu imi dau seama unde incepe si unde se termina partea ta retarda si pervertita! E clar ca nu ai nici macar o mica farama de discernamant in a separa capra de varza, pentru tine tot una este. Dar este si normal cand te gandesti pana unde s-a ajuns cu nesimtirea , proasta crestere, si toleranta fata de asa zisii ‘oameni’ ca voi!. in primul rand frustrarea de care dai dovada printr-un limbaj maltratat probabil de amintiri, nu intareste deat convingerea ca omul trebuie sa treaca peste ceea ce spun oamenii ca tine! mie mi-a ajuns primele 10 cuvinte sa imi dau seama ca esti un/o persoana fara prea multe capacitati de a intelege ce este valoros si auspicios in viata asta. Si nu e de condamnat, asa cum nu sunt multe de condamnat in societatea secolului 21, insa nu putem lasa ca aceste boli ale mintii pe care le vomitam zi de zi sa le lasam a ne infecta moralitatea noastra si a copiilor mai ales, moralitate care sta la baza intemeierii unei societati sanatoase cu principii inalte. Mi se face scarba de oameni ca voi, paat ca inca nu s-au infiintat spitale cu boli sociale de care dau dovada unii oameni, indeosebi prostia crasa…as veni cu flori in vizita la voi cu speranta ca va veti vindeca cat mai repede! Dezaxatilor!
Robobstia said
am December 2 2008 @ 10:30 am
Cica e o curva…lol..ok, fata a recunoscut ca vrea sa fie curva, dar de cand curvele nu au dreptul sa termine studiile?
flojo said
am December 3 2008 @ 1:17 am
E un drept fundamental si nu trebuie incalcat.
Dar eu am o vaga banuiala ca acolo in scoala aceea e un cerc vicios care daca s-ar rupe ar fi totul mult mai suportabil.
Fata e ocosa si poate se mai da si putin in stamba.
Profesorii nu se pot abtine sa nu faca pe durii la o asemenea atitutdine si uite asa se ambaleaza situatia.
Daca fiecare s-ar abtine de la atitutdini extreme eu cred ca s-ar mai raci supa. In fond cu intoleranta si teribilismul nu se ajunge nicaieri.
S3fu t4au said
am December 6 2008 @ 12:27 pm
pe fatuca asta o duce capul mai mult decat pe toti profi din liceul ala care umbla cu acelasi costum carpit de pe vremea comunismului!!!in ziua de azi nu prea mai conteaza cum faci banii,ci sa-i faci!!!si inca ceva:cine-i harnic si munceste ori e prost si nu gandeste
flojo said
am December 7 2008 @ 8:59 pm
Pai nu-i de mirare ca merge prost tara asta.
Daca nu conteaza cum faci banii inseamna ca poti face orice.
Sa zicem ca exemplu intoxicarea cu gaz neuro toxic a unei zone rezidentiale urmata de jefuirea tuturor caselor.
Ei ce spui?
Ups… e prea pe fatza si observa lumea.
Trebuie sa ne gandim la altceva mai putin evident.
Facem filme porno si le distribuim copiilor de 8-16 ani ca tot nu au pe ce da banii si subiectul e foarte atractiv (curiozitatea copiilor e proverbiala). Si dupa ce vor creste toti vor practica aceeasi meserie. Or sa vina aici la noi americanii, englezii, francezii, etc. si uite asa se vor face o multime de bani. Pe care,tampi fiind de atata porno, ii vom cheltui spre deliciul nostru probabil tot pentru a face ceva porno bineinteles, ca altceva ce mai putem face – tampi fiind, pana la o varsta, ca dupa aia trebuie sa fii masochist sa te mai ocupi de asa ceva, daca nu cumva mori de vreo boala cu transmitere sexuala mai intai sau din cauza drogurilor.
Trebuie si sa muncim dar si sa gandim. De fapt si gandirea e tot o munca – intelectuala daca nu stiati.
Vremea comunismului nu a trecut fiindca la noi nu a fost comunism, a fost un “socialism” pe 2!!! nivele. Unii erau mai socialisti ca altii in drepturi si in posibilitati.
Acuma e capitalism pe 2!!! nivele.
Hmmm avem noi ceva cu cifra asta: 2.