FILM nou cu judecatoarea beata care se lupta cu politistii; Ce sanctiune credeti ca trebuie aplicata in acest caz ?
Imagini noi în cazul judecătoarei care a fost acuzată că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Aceasta, la rândul ei, i-a dat în judecată pe poliţiştii ce "au îndrăznit'' să îi facă un test de sânge pentru a-i stabili alcoolemia.
În afară de redifuzarea imaginilor prezentate în ediţia de joi, au fost prezentate imagini noi care arată şi alte persoane implicate în incident. Cu acest prilej s-a audiat mărturia conducătorului scuterului avariat care afirma că ar fi fost lovit cu pumnul în ochi.
S-a continuat dezbaterea conflictului din Dâmboviţa între judecătoarea Elena Turcu şi poliţişti de la Rutieră. Au comentat evoluţia acestui caz Alex Cumpănaşu, director executiv al Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, Petre Tobă, adjunct inspector şef la Inspectoratul General de Poliţie, Viorica Costiniu, preşedinte al Asociaţiei Magistraţilor Români şi Gheorghiţa Stoian, avocata judecătoarei Elena Turcu.
Avocata judecătoarei a susţinut în continuare nevinovăţia clientei sale şi comportamentul brutal al poliţiştilor.
În luna mai 2007 şefa secţiei penal a Tribunalului Dâmboviţa, judecătoarea Elena Turcu, a fost implicată într-un incident rutier, iar testul alcoolemiei a aratat o concentraţie de 1 la mie. Ulterior ea a fost găsită nevinovată şi a deschis acţiune în justiţie împotriva poliţiştilor care au oprit-o pe motiv că a fost agresată.
CE SANCTIUNE CREDETI CA TREBUIE APLICATA IN ACEST CAZ ? CE PARERE AVETI FATA DE ATITUDINEA JUDECATOAREI SI FATA DE REACTIA POLITISTILOR ? ASTEPT COMENTARIILE VOASTRE !
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com
REALITATEA.NET - Noi dezvăluiri în cazul judecătoarei Elena Turcu vs. poliţiştii de la Rutieră
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































bibicu said
am November 21 2008 @ 1:50 pm
incredibil …
cristi said
am November 21 2008 @ 2:19 pm
Ca la noi la nimenea. Ce sanctiune? Concedierea si retragerea dreptului de practica. Ce incredere mai poti avea in deciziile acestei judecatoare care considera ca legea este facuta sa fie incalcata doar pentru ca o persoana are o anumita functie?
plodu said
am November 21 2008 @ 2:54 pm
N-o sa primeasca nicio sanctiune, normal… Aia mari scapa tot timpul ,aia mici, niciodata!
ildiko said
am November 21 2008 @ 3:41 pm
Prima sanctiune a primit-o, s-a facut de ras la ore de maxima audienta. Nici avocata ei nu este mai breaza, clar ca nu datorita “peofesionalismului” ei a scapat cu NUP. Cine se aseamana se aduna.
Bogdanecs said
am November 21 2008 @ 3:44 pm
No comment ….Parerea mea ca judecatoarea nu e de vina cu absolut nimic!!!!
Ce sa mai zicem daca politistii se poarta ca niste fetite!
Moonchild said
am November 21 2008 @ 4:25 pm
daca ar fi intrat baietii aia doi cu scuterul in masina judecatoarei bete sigur ar fi primit o pedeapsa mare. ce ne mai miram .. traim in romania si aici totul este posibil si cine are o functie imoprtanta nu va plati niciodata nimic, indiferent ce va face. idioata asta o sa-si faca de cap in continuare si va trimite oameni la inchisoare dupa bunul plac. asta e tara lui ‘ESCU, oricare ar fi el. Mergeti la vot ,,, si nu veti schimba nimic, doar niste pilosi cu altii. mai sunt bilete la avion !!! plecati pana se mai poate !!
marianf said
am November 21 2008 @ 4:49 pm
Nu merita sa fie judecatoare, daca asa judeca cu acest limbaj,este o insulta la adresa dreptati, pacat de scoala care a facuto.
Cosmi said
am November 21 2008 @ 5:10 pm
Asta este Romania si Justitia din Romania, adevarat fata a judecatorilor, va mai mirati de ce se dau solutii de ramai masca.
KICI said
am November 21 2008 @ 5:11 pm
Te miri de ce toti mafiotii nu patesc nimic.
Kyk said
am November 21 2008 @ 5:14 pm
Adevarat,asta este fata justitiei,nu vreau sa mai vad oameni care se bat cu pumnul in piept ca justitia nu este lasata sa-si faca treaba si ca trebuiesc luate masuri, cum sa fie lasata sa-ti faca treaba daca aceasta este prima care calca in strachini.
Serban said
am November 21 2008 @ 6:26 pm
si cine va asteptati sa o destituie (pt. folosirea functiei in scopul de a se sustrage legii), madam Barbulescu de la csm? nici nu stiu daca ar trebui sa ma umfle rasul sau plansul …
Adrian said
am November 21 2008 @ 6:34 pm
pentru a se proteja pe ei si pe cei apropiati PARLAMENTARII au votat legi care sa-i apere, si de care profita toti. In cea mai democrata tara din lume AME…. in urmatoarele 2 minute i se puneau catusele si era retinuta 24 ore pentru ca nu a respectat legea… nu sa se roage de EA 1.3 h ca sa sufle in fiola…. asa ne trebuie VEDETI CE VOTATI PE 30 noiembrie….
voxpopuli said
am November 21 2008 @ 6:51 pm
V-a ingrozit avocata judecatoarei bete???
Uitati-l aici pe barba’su!! PROCUROR PENAL
http://www.ne-cenzurat.ro/arhiva/necenzurat_41/html/41_dezvaluiri2.html
savu said
am November 21 2008 @ 7:07 pm
sa fie data afara din justitie si ea si complicii ei !
n0madu' said
am November 21 2008 @ 7:24 pm
sa mor io ca merita o bataie sora cu moartea! vascrisu’ mamii lor de nenorociti!! ii doare-n prastie ca pe strut!
sa vezi ce morga de “judecator” are vaca asta cand ii pica in gheare un amarastean care a facut o boacana de doi lei!!
dar, o zic din nou, ne meritam tara si tara ne merita pe noi. scurt, sec si lautareste.
Razvan said
am November 21 2008 @ 11:26 pm
Retrasa pe VECI din BAROU
Razvan said
am November 21 2008 @ 11:26 pm
Mica scarba spagara
Maximilian said
am November 22 2008 @ 1:56 am
sa plateasca: amenda, despagubiri celor accidentati !
Mihai said
am November 22 2008 @ 7:35 am
unul din politistii impotriva carora a depus plangere imbecila asta de judecatoare imi e prieten si vecin de bloc inca din copilarie (in targoviste). tocmai m-am intalnit cu el ieri si am mai povestit una, alta. pot spune ca e dezgustat de ce se intampla, de 1 an de zile e “pus la dispozitie” (asa se cheama atunci cand nu mai ai dreptul sa aplici nici o amenda si ai niste restrictii la locul de munca), dar de abia asteapta sa scape. spera sa scape, de fapt, pentru ca nu e sigur, dar e aiurea ce se intampla.
personal, nu am o parere foarte buna despre politia romana, in general (de fapt, nu stiu daca are cineva), insa tipul e extraordinar, poti vorbi cate luna si in stele.
Cezar Oprescu said
am November 22 2008 @ 9:45 am
Un asemenea impartitor de “dreptate” ar trebui sa simta rigorile legii care trebuie sa fie oarba. Ea merita “penitenciarul” De asemeni ar trebui sa fie eliminata din corpul impartitorilor de “dreptate” pentru tentativa de obstructionare a procedurilor legale. Astia sunt oamenii care ne fac noua dreptate in Romania. Oricum se vedea pe toate filmuletele ca doamna era agresiva si juca tot timpul teatru, nu numai cand era beata crita. Oricum un betiv cu o asemenea alcoolemi nu poate fi domolit cu vorba buna ci numai cu tranchilizante si cu forta. Deci politisti nu au agresat-o ci betiva a agresat politistii.
loreta said
am November 22 2008 @ 10:12 am
eu zic sa filmeze cineva cand se judeca un proces in targoviste .ce urat te trateaza toti judecatorii , ce urat vorbesc cu partile si cum nu te lasa sa zici ce ai de zis ca d’aia te duci la tribunal , nu sa fie drumul cu oameni si nici de dragul cuiva .este jale….
samo said
am November 22 2008 @ 10:29 am
Nu inteleg de ce politistii nu pot, ca in alte tari, sa puna catuse persoanelor care refuza sa se supuna controlului, de orice gen ar fi acesta.
Ar trebui pedepsiti sever si cei care exercita presiuni, datorita functiei pe care o au, asupra organelor de politie si de orice alt fel. Traficul de influenta sa se pedepseasca rau, rau de tot si incheiem discutia.
Judecatoarea, avocata ei si procurorul sunt bomboana pe coliva justitiei. Daca mai era nevoie si de bomboana.
Daca mai exista ceva moralitate in sistemul asta, cei trei ar trebui scosi PE VECIE din sistem. Sa se duca sa faca dreptate in Sahara sau in Antarctica.
KiarEL said
am November 22 2008 @ 12:35 pm
Nu am remarcat sa fi sesizat cineva, sititi ce e mai crunt?
Daca pica vinovati politisti care si-au facut datoria si au adus-o la sectie, NICI UN ALT POLITIST nu va mai avea curaj sa isi faca datoria, cel putin in orasul respectiv.
Si asta e cel mai grav, si asa poate inelegem si de ce nu gasim politai care sa amendeze pe cei cu masini scumpe parcate aiurea, si multe altele.
SUBTIRELU ANCA said
am November 22 2008 @ 12:42 pm
Ca deobicei functia si banii isi spun cuvintul. Persoane ajunse pe functii inalte fara merit. Dar care au dreptul sa judece cazuri grave si sa dea verdicte gresite. Daca nu este in stare sa-si recunoasca greseala , nu este in stare sa dea un verdict corect. Unui conducator auto care conduce sub influienta alcoolului i se ridica carnetul pentru o perioada. Daca mai este si agresiv face si citeva luni de puscarie. Deci beata, agresiva, telefoane undeva sus, sfidatoare trebuie sa fie destituita din functie si sa i se interzica pentru totdeauna exercitarea profesiei de om al dreptatii.
Predoiu Cristian said
am November 22 2008 @ 1:19 pm
Dragi Romani,
asta este efectul sa nu aveti o justitie care functioneaza…
Votati comunistii in continuare…ca vad ca va place…
victor said
am November 22 2008 @ 1:24 pm
Acea avocata care apara clienta sa, tot spunea de prezumtia de nevinovatie. Nu am nimic cu aceasta fraza care am invatat-o dupa revolutie.e corecta, dar parca face abuz prea mare de ea la televiziune.
Judecatoarea era crita, iar politisti au simtito. Imediat trebuia luata pe sus ori la sectia de politie, ori la analiza sangelui la spital,cu forta, chiar daca erau filmati de reporteri, deoarece prezenta pericol mare in circulatie. Trebuia sa se mai intample inca niste nenorociri???
nu stiu unde, parca si profesoara la facultate. Chiar nu avem legii pentru aceste persoane Parca stiu ca ele ar trebui pedepsite si mai drastic. Autosesizarea procuraturii este o vorba in vant??? Mai ales la asa un caz mediatizat.
Nu se poate ca sa fie lasata libera,nejudecata aspru. Ce facem noi simpli muritori pe sosele? Cum ne purtam cu politia? Politia este cea care ne apara de betivi pe drumuri? Chiar dumnealor, ma refer la judecatoarea betiva si la avocata ei distrug increderea in politie, in autoritatile de pe sosele!! Avocata nu avea ce aparea la televuziune, ea nu are de cat sa apere inculpata la tribunal, la politie. In afara tribunaluluisi a politiei este o simpla persoana care la televiziune a aparut foarte urat si nu avea ce cauta acolo mintind realizatoarea emisiunii si in final pe noi care asistam la circul ei de pe micul ecran.
Chiar a fost considerata nevinovata judecatoarea betiva???
In tara asta mai exista dreptate???
Limbajul judecatoarei era de profesoara, la bara tot asa judeca procesele? Vai de de cei care asteapta judecata dreapta a justitiei si de elevii dumneaei.
cezar said
am November 22 2008 @ 2:19 pm
In primul rand este inadmisibil ca o judecatoare sa se urce la volan bauta. Daca nu era vinovata de ce s-a opus testului? De altfel demonstreaza n tupeu ecorespunzator la un impartitor al “dreptatii” Justitia trebui sa fie oarba si sa/i aplice sanctiunea cuvenita “penitenciarul” Daca seva dovedii ca politistii au aplicat legea cu forta ar trebui sa fie si ei sanctionat dar mai cu mila pentru ca un om baut in halul in care era doamna imprtitor de dreptate nu are discernamint. In caz cotrar contrar doamna impartitor de dreptate ar trebui obligata sa plateasca daune morale politistilor si o amenda pentru obstructionarea legii. Dar cred ca doamna impartitor de dreptate va scapa bazma curata si va ramane sin justitie.
Gabi Ionescu said
am November 22 2008 @ 6:00 pm
Ultimul sa stinga lumina…
Nu mai e de trait in cacatul asta de tara…
Florin said
am November 22 2008 @ 7:27 pm
Cred ca ia afara sanctiunii penale privind circulatia pe drumurile publice sub influenta bauturilor alcoolice, ar trebuii sa fie data afara din magistratura sa nu aiba acces la nici o functie publica si in ultima instanta sa ajunga avocat stagiar la avocata care a aparat-o .
O NESIMTITA SI O BETIVANCA DE ULTIMA SPETA !!!!!!
Din pacate nu va fi asa ! Justitia ca si adevarul vor umbla cu capul spart in ROMANIA !!!!!!
Nicolae Coman said
am November 22 2008 @ 9:53 pm
Pacat!!!Mare pacat ca astfel de oameni sunt scoliti si investiti cu inamovibilitate,pusi sa imparta dreptatea si sa aplice legea corect.
Asfel de oameni nu au ce cauta in justitie.In alta tara ex SUA sau Canada sau in oricare alta tara cu democratie erac urgent incatusata si dusa la probe biologice pentru stabilirea alcolemiei.
Am inteles ca alcolemia indeplinea conditile pentru inculparea penala,avand si victime si martori care atesta circulatia nereglementara a judecatoarei iar cu toate acestea procurorul da solutia de neinceperea urmaririi penale iar dupa interventile presei este judecata si gasita nevinovata.Vai ce eruare judiciara.
Atitudinea ei a terfelit,impreuna cu avocata,imaginea justitiei in Romania.
Politistii au devenit carpe de sters papucii mai marilor din politica,justitie si cu multi bani pentru care legea este o bariera care este subtraversata de catei,sarita de armasari si in fata carei se opresc boii(oamneii simpli de rand)carora legea este aplicata cu maxima severitate chiar daca varsta sisanatatea nu le permit sa stea in detentie.
Pacat mare pacat.Pestele de la cap se impute si se curata de la coada din pacate.
Nicolae Coman said
am November 22 2008 @ 10:04 pm
Daca politistii nu au putut sa o lamureasca sa se supuna legii,trebuia sa cheme trupele speciale sa o incatuseze ca sa nu poata sa mai intenteze proces unor alti oameni ai legii care trebuie respectati.Rusine avocatei care sustine ca a fost agresata si batuta,rusine si medicului care a eliberat un asemenea certificat medical.LIPSA MARE DE BUN SMT din partea tuturor care au lucrat in dispretul legii,
Philipo4you said
am November 24 2008 @ 8:39 pm
CSM-ul are ceva de spus?
cetitorul said
am January 8 2009 @ 4:06 pm
O speta similara in SUA, judecator urmarit de politie.
Comparati !!!
http://www.trutv.com/video/hot-pursuit/sober-as-a-judge.html
Iulia said
am February 23 2009 @ 1:44 pm
scarba…indignare…mai ales acum cand stim cum s’a finalizat “conflictul”