Propunere de infiintare a Casei Europene de Asigurari de Sanatate
In atentia D-lui Iulian Urban
Stimate Domn,
Numele meu este Valeriu Ghimpu. Locuiesc in Municipiul Bucuresti, al. Poiana Muntelui, nr.2, Bloc OD3, Scara 6, Etaj 7, Apart.229, Sector 6.
In urma discutiei avute cu dvs. ieri 30.10.2008 , va trimit e-mail cu propunerea privind o solutie viabila pentru rezolvarea problemelor privind tratamentele medicale gratuite in strainatate.
Deseori aflam din mass-media de foarte multe cazuri disperate pe persoane care au nevoie de operatii, tratamente medicale la clinici din alte tari - ori aceste operatii, tratamente medicale costa foarte mult. Daca ele s-ar efectua in tara s-ar efectua cu metodele existente la noi in tara, multe dintre ele fiind depasite, invechite si putand lasa pacientul cu sechele. La clinicile din afara exista metode non-invazive, mult mai eficiente, mult mai bune, care ar aduce pacientii in starea buna, de sanatate, fara a-i lasa cu sechele.
E adevarat ca si la noi au fost implementate si sunt in curs de implementare metode noi de interventii si tratamente (operatii prin laparoscopie - mai mult, mai nou la o clinica din Timisoara - interventii cu ultrasunete, in alte clinici - transplanturi, etc.) dar s-a facut si se face putin in acest domeniu, fie din lipsa de bani, fie din alte cauze.
In plus, in Romania sunt foarte multe cazuri de cancere, leucemii (urmare a exploziei de la Centrala Atomo-Electrica de la Cernobil din 1986 ; a stress-ului ; a alimentatiei necorespunzatoare bogate in E-uri ; a fructelor si legumelor stropite cu diferite ingrasaminte chimice, etc.). Aceste cazuri necesita transplanturi si tratamente de specialitate la clinici din strainatate.
Multe dintre aceste cazuri s-ar rezolva daca s-ar gasi banii necesari pentru interventiile in afara, unele cazuri s-au rezolvat - prin donatii online, prin SMS-uri, in diferite conturi bancare, etc.
Inca ceva: un procent foarte mare de medici din Romania sunt incompetenti (cum e cazul medicului Ciomu; cazul medicilor care au operat din greseala de apendicita pacienti care aveau alte afectiuni, etc.)
Multi medici buni de-ai nostri lucreaza in clinici din strainatate, in SUA sau in diferite tari europene, la clinicile particulare de la noi din tara (Medicover, Medsana, Biomedica, Clinica Polisano, etc.) , altii lucreaza si la clinici de stat. Salariile de la stat sunt, dupa cum stim, foarte mici.
Avand in vedere cele de mai sus, va propun urmatoarea solutie care trebuie pusa in discutie - solutie din care ar rezulta bani si gratuitate la tratamente in strainatate, in alte tari europene si in alte tari, pentru toti pacientii din toata Europa.
Idee: Infiintarea Casei Europene de Asigurari de Sanatate - aceasta Casa Europeana de Asigurari sa functioneze in paralel cu Casele Nationale de Asigurari de Sanatate. Asa cum din salariile noastre cotizam cu un anume procent din salariu pentru Casa Nationala deAsigurari de Sanatate, asa sa putem cotiza (cu acelasi procent, sau cu o suma fixa lunar pentru toata lumea, pentru toti cetaatenii europeni ~ 15 Euro) si la viitoarea Casa Europeana de Asigurari de Sanatate si, in acest mod va permite pacientilor din tarile europene interventii medicale si tratamente medicale toate gratuite in alte tari decat in tara de bastina. Daca intr-o tara europeana nu exista o anumita metoda de tratament care , in schimb exista in alte tari europene, pacientii sa poata beneficia gratuit de transport, interventii, tratamente medicale si spitalizare la clinicile din acele tari.
Toti avem dreptul la viata, la sanatate.
Toata lumea are dreptul de a beneficia de interventii si tratamente de calitate si a se vindeca integral de toate afectiunile, dar costurile sunt foarte mari si lumea nu-si permite acest "lux". Acest "lux" trebuie sa devina o necesitate pentru absolut toata lumea, iar solutia propusa de mine mai sus ar rezolva acest deficit.
E adevarat ca in prezent exista Formularul E112, dar Guvernul nu aproba toate cazurile care au nevoie de interventii si tratamente in alte tari europene.
De aceea, solutia propusa de mine ar aduce un plus de bani la Uniunea Europeana necesari pentru Sanatate si implicit la clinicile unde se realizeaza interventiile si tratamentele.
Banii cu care vom cotiza la viitoarea Casa Europeana de Asigurari de Sanatate, in paralel cu cei pentru Casele Nationale de Asigurari de Sanatate vor ajuta foarte mult si, dupa parerea mea, vor rezolva aceste probleme sociale.
In viitor, daca se hotaraste preluarea clinicilor noastre de catre lanturi internationale de clinici (ceea ce ne dorim cu totii, pentru a fi brand-uite, la standarde occidentale, cu medici competenti fie de la noi, fie din alte tari europene , salarizari bune, tratamente de calitate, conditii optime de spitalizare, etc.), acasta solutie ar ajuta si aici, pacientii putand beneficia de interventii si tratamente gratuite si in aceste clinici.
Avand in vedere cele de mai sus, va rog sa aveti amabilitatea de a trimite mai departe acest e-mail si forurilor legislative europene (Parlamentul European, Comisia Europeana, Consiliul Europei) analizarea si discutarea acestei idei si punerea ei in aplicare prin dezbateri in cadrul Parlamentului Romaniei, discutii cu viitorul Guvern cu Presedintia Romaniei si mai departe cu guvernele din celelalte tari europene, prin campanii de promovare, prin emisiuni ample pe toate posturile de televiziune unde sa fie invitati de la Guvern, Parlament, de la Parlamentul European, etc.
Am citit in presa ca din anul viitor 2009 noi ne putem trata si in alte tari europene, dar va trebui sa platim diferenta dintre costul tratamentului de la noi din tara si costul tratamentului in strainatate, ori nici aceasta metoda nu este buna, diferentele de pret dintre tratamentele in Romania si cele din strainatate sunt si vor fi foarte mari si vor fi imposibil de platit de catre cetateni, doar daca se vor face chete, donatii si daca au norocul sa primeasca la timp banii necesari achitarii acestor diferente.
De aceea propunerea mea cu infiintarea viitoarei Case Europene de Asigurari de Sanatate va rezolva si aceasta problema, umpland acel gol financiar.
Casele Nationale de Asigurari de Sanatate sa colaboreze in paralel cu viitoarea Casa Europeana de Asigurari de Sanatate. Pentru persoanele care au nevoie de tratament in alte tari europene decat cea de resedinta, in cazul de fata Romania, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate va directiona partea de bani necesara tratamentelor, interventiilor chirurgicale, etc. catre clinicile din tarile unde se vor trata persoanele impreuna cu viitoarea Casa Europeana de Asigurari de Sanatate care va directiona catre clinicile din tarile unde se vor trata acele persoane cealalta parte de bani necesara efectuarii tratamentelor, interventiilor echirurgicale, etc. , astfel incat persoanele care vor avea nevoie de tratamente sa nu mai fie nevoite sa mai efectueze vreo plata in plus fata de cotizatiile lunare la cele doua case de asigurari (casa nationala de Asigurari de Sanatate si viitoarea Casa Europeana de Asigurari de Sanatate).
Tot asa se va aplica si in celelalte tari europene, fiecare casa nationala de asigurari de sanatate va veni cu partea ei de contributie si viitoarea Casa Europeana de Asigurari de Sanatate va veni cu cealalta parte de contributie completand astfel suma necesara platii tratamentului, a interventiei, etc. pentru persoana (persoanele) care are (au) nevoie.
Va rog sa promovati aceasta idee mai departe - este dreptul nostru la sanatate, la o viata mai buna, de a beneficia gratuit de interventii si tratamente de calitate la orice clinica din intreaga Europa si, eventual din lume.
Propunerea mea este ca aceasta idee (a Casei Europene de Asigurari de Sanatate) sa devina realitate , trebuie ca si dvs sa puteti transmite aceasta idee mai departe la forurile legislative europene si cele de la noi din tara.
Mentionez ca eu am studii tehnice - Inginerie Mecanica si in prezent lucrez ca operator PC - nu am gasit post de inginer si acest proiect trebuie dezvoltat de persoane cu competente economice, sociologie, stiinte politice, drept.
ASTEPT PARERILE VOASTRE IN LEGATURA CU ACEASTA PROPUNERE !
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































ildiko said
am November 4 2008 @ 4:52 pm
Propun si o casa de asigurari mondiala pentru eventualele tratamente in Japonia, Israel… si sa cotizam si acolo, doar avem bani garla…