Sfantul Dumitru sarbatorit cu fast la Bragadiru!

Tweet this



Vasile Cimpoeru, primarul PDL al orasului Bragadiru, a organizat pentru zilele de 25 si 26 octombrie 2008, o petrecere in aer liber iesita din comun, intrucat Sfantul Dumtru este si ocrotitorul orasului Bragadiru.

Desi a fost ales primar pentru prima oara la alegerile din iunie 2008, Vasile a reusit sa intre la sufletul locuitorilor din Bragadiru, atat prin stilul sau caracteristic de om cald si primitor, la care orice cetatean gasesc o rezolvare sau un sprijin pentru problemele sale, dar si pentru ca este preocupat de schimbarea modului in care a fost condus acest oras pana acum.

El crede sincer ca se poate face mult bine pentru oameni, si pentru acest lucru il stimez.

Iar petrecerea organizata cu ocazia Sfantului Dumitru a reusit sa stranga peste 5000 de locuitori, inclusiv din satul Buda sau comuna Cornetu, oferind clipe de bucurie cetatenilor, a caror mare majoritate sunt oameni cu salarii sau pensii extrem de mici, pentru care, aceste petreceri constituie un bun prilej de a mai uita de necazurile zilnice.

Va sfatuiesc sa stati cu ochii pe acest acest primar din Bragadiru, care este extrem de ambitios si mai ales care, manifesta preocupare pentru cetatenii sai ! Este un om admirabil, si o spun deschis asa cum spun ca, sunt alti primari PDL care nu se ridica la nivelul lui si care ar trebui sa faca mai mult pentru oameni !

Bravo Vasile Cimpoeru.







Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1122

2 Comentarii pana acum»

  1. ildiko said

    am October 27 2008 @ 2:11 pm

    Ma bucur ca oamenii sarmani au avut cateva clipe de fericire, dar sunt curioasa cine a platit factura pentru sarbatorirea cu fast. Daca a fost pe banii personali ai domnului primnar, am toata admiratia pentru el.

  2. fane said

    am October 15 2009 @ 9:50 pm

    da pe banii lui si ce nu a fost bine toti vrem numai rau in tara si orasul asta

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean