Agentiile imobiliare controlate de ANPC
Comisionul practicat de agenţie, situaţia juridică a imobilului şi clauza de penalizare: trebuie sa ne pună la curent cu toate. Asa spun câteva dintre normele pe care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului le propune într-un proiect de lege. Cine nu vrea, plăteşte amenzi grele.
Contractul pe care agenţia îl încheie cu potenţialii clienţii trebuie să conţină de la informaţii procedurale până la deficienţele apartamentului. Dacă se află într-o zonă zgomotoasă, este sau nu predispus la umezelă sau surpări, clientul trebuie să ştie totul încă de la primele discuţii.
Alexandru Grigoriu, reprezentant al unei agenţii imobiliare, a declarat:"E primul cadru legislativ de acest gen şi este foarte bun. O astfel de lege ar mai tria din agenţii imobiliari care au împânzit piaţa"
Clientul va şti încă de la început comisionul practicat de agenţie. Dar şi costurile care urmează să fie suportate ca să încheie tranzacţia. În prezent, agenţiile imobiliare au clauze abuzive în contracte. Ei obligă consumatorii, care se răzgândesc, să plătească sume foarte mari drept penalizare.
Şi proprietarii vor avea obligaţii. Vor scrie o declaraţie pe proprie răspundere că imobilul nu se află în litigiu. Cine nu va respecta legea, va plăti amenzi de până la 30 de mii de lei. Numai în ultimele şase luni, peste trei sute de sesizări făcute la ANPC au vizat acelaşi lucru: modul de lucru al agenţiilor imobiliare.
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































rodica mihaela said
am October 22 2008 @ 10:12 am
Eu sunt agent imobiliar. Adevarat ca unele agentii practica comisioane imense, plus ca isi pun peste pretul cerut de proprietar sume mari (+ comision). Noi practicam comisionul standard de 3% dar in functie de pretul apartamentului, de bugetul clientului negociem. Asa ca deseori comisionul ajunge la 1%. Nu suntem o agentie f. mare dar ne respectam clientii. Din pacate foarte multidintre ei nu mai vor dupa incheierea tranzactiei sa plateasca nici acel comision negociat. Fac scandal sau ur si simplu nu platesc, sau merg la proprietari dupa vizionarea cu noi si desi au contracte semnate cu noi cumpara direct. Tepe. Repet nu bagati toate agentiile in aceeasi oala. Daca nu ma credeti va invitam la noi. Am uitat sa va spun ca noi nu tranzactionam sub nici o forma imobilele de pe lista de risc seismic indiferent de gradul in care sunt incadrate sau imobilele care au probleme ( litigii, ipoteci etc)
Lucian said
am October 22 2008 @ 10:21 am
Toate bune si frumoase, dar despre cei care nu isi acita comisionul la sfarsitul tranzactiei sau isi trimit prietenii la vizionare sa afle adresa proprietarilor nu scrie nimeni si nici masuri nu se iau. Ce facem in cazul in care un imobil are vicii ascunse iar proprietarul ascunde informatii agentiei? Ce facem daca se vinde o casa proaspat terminata si nu a apucat nici o ploaie sau iarna (cum aflam daca poate produce umezeala)? La fel si in cazul celor la rosu. Pot insira o gramada de posibile probleme pe care le au sau pot avea si agentiile, probleme care nu intereseaza pe nimeni. Recunosc ca este o piata haotica unde isi fac de cap o multime de asa zis agentii si pacalesc clientii, dar o serie de legi auncate la intamplare nu vor repara nimic, din contra. Nu ma mai lungesc, o sa raspund la eventualele replici.
florenta mineata said
am October 22 2008 @ 10:26 am
Asa este .fata de mai sus are dreptate.si eu sunt agent imobiliar si am luat destule ,,tepe”.Clientii sunt neseriosi, se intorc in urma noastra la proprietar, sau la vanzare pur si simplu nu vor sa ne dea comisioanele.De ce nu se face ceva pentru a ne proteja ?cel care vorbea de nu stiu ce program probabil ca are in spate pile destule ca sa-i faca pe cumparatori sa le dea comisionul,dar agentiile mici care respecta totul ,pe ei cine ii apara?sa nu mai zic de atatea site-uri care defaimeaza agentiile imobiliare(magazinul de case…..)Si cand va ganditi ca un agent poate face zeci de vizionari si nu este acoperit din punct de vedere legal de nimic………nu are dacta sa mearaga pe incredere!!!!
agent 007 said
am October 22 2008 @ 3:39 pm
Si eu am o agentie imobiliara car s-a impus pe piata cu toate ca este o agentie mica. Am investit mult in imagine, oameni, publicitate.
Daca la inceput am creat un contract simplu, pentru ca toti clientii sa il inteleaga si sa nu se supere ca trebuie sa il semneze, mai tarziu am realizat necesitatea crearii unui contract prin care afacerea mea in care am investit foarte mult si am pierdut multi bani pana am inceput sa ii recupere, sa nu aiba de suferit.
Toti dau vina pe agentii, dar de intermediarii din piata, ilegali, cine se intereseaza? Acei samsari nenorociti care sunt jupanii terenurilor din jurul capitalei?
A trebuit sa adaptez contractul de asa natura incat clientul sa inteleaga si ce drepturi are dar si ce obligatii si fiecare teapa a fost un pas inainte spre o noua clauza.
Am negociat comisionul mereu, am fost flexibili, nu am adaugat peste pret, am comnunicat clientilor toate informatiile pe care le-am cunoscut, insa nu putem fi responsabili pentru vicii ale constructiei si nici pentru alte elemente pe care, in opinia mea , de jurist, trebuie sa le cunoasca proprietarul si sa le faca cunoscute agentiei. Nu ne putem transforma in specialisti in urbanism, constructii, drept, geofizica si altele.
Legea trebuie sa apara, e normal, insa va trebui ca si proprietarii sa aiba obligatii clare cand fac oferta agentiei.
Cum poti intr-o zi sa te informezi despre toate imobilele care iti sunt oferite? Ce facem, nu mai cautam clienti, mergem pe teren la fiecare oferta si pierdem ziua prin Bucuresti-ul asta gaunos, trei ore dus trei ore intros de la o proprietate.
Sa fie legi da’ sa stim si noi inainte si sa ne mai intrebe si pe noi ce probleme sunt in piata.
Sunt de acord cu apararea drfepturilor consumatorului insa sa nu uitam ca si noi avem drepturi.
Svetlana said
am October 22 2008 @ 10:17 pm
Sunt de acord cu tot ce s-a spus mai sus. La fel am avut aceleasi experiente. Nu am avut bani de “investitii” = specula imobiliara (apropo de samsari), am facut doar intermedieri si din pacate de multe ori am luat teapa de la clienti.
Cred ca cei de la ANPC ar trebui sa faca legea, dar sa se documenteze foarte bine si sa nu se bazeze doar pe “plangerile” primite (la noi se obisnuieste sa depui plangeri si sezizari doar ca sa scapi fara a plati) si sa ne protejeze si pe noi agentiile de tepe.
ion said
am October 23 2008 @ 12:21 am
ba i-mi bag pula in legile voastre de prosti. si eu lucrez in domeniu si m-au obosit de doi ani tzepele proprietarilor care vor sa vanda proprietatea si dupa ce le gasesc client , ori te tzepuiesc , ori maresc pretul pt ca li se pare ca a venit clientul prea repede, sau pur si simplu profita de faptul ca ai o anumita incredere si se dau mari OAMENI de cuvant si vezi doamne incheiem contract de intermediere atunci cand se face ceva, si dupa asta pupi o pula cat casa si uite asa Romanu cand e vorba ca se vede cu banii in buzunar i-si baga pula si-n mumasa ca nu te mai plateste. Ba-i farieri de la ANPC .. face-ti in pula mea legi pentru cei care incaseaza de drept banii , si ma lasati-ne in pula mea cu legile voastre de idioti. Si apropo vis-a vis de litigii este obligatia notarilor si astia verifica cu CF DE AUTENTIFICARE pe care un simplu agent nu are cum sa-l obtina , si asta se verifica oricum inainte de C-V-C.
ion said
am October 23 2008 @ 12:30 am
Apropo de lege, mai bine obligatii pe proprietari sa apeleze la o singura agentie , si daca au semnat contract sa nu mai aiba voie sa vanda prin altcineva , nici macar ei singuri. Si atuni mi se pare normal sa-i fac 1000 de servicii citez AGENT 007 de mai sus, ne putem transforma in specialisti in urbanism, constructii, drept, geofizica si altele. Futuva-n muma voastra
agent 007 said
am October 24 2008 @ 10:22 am
Ion, dincolo de limbajul, sa-i zicem “agresiv”, ai dreptate, dar, vezi tu, exista niste asociatii de doi bani, numite ARAi si UNIM care nu fac nimic.
De altfel UNIM este continuatoarea raposatei UNAI, care se stie ce a facut.
Cred ca trebuia ca agentiile sa creeze un proiect de lege corect si sa-l propuna spre legiferare,iar exemplul cu proprietarul care semneaza un client cu o singura agentie ar fi viabil dar nu in Romania, din cauza de “lipsa” de mentalitate in acest sens.
S-a sris mereu despre umflarea preturilor de catre agentii. In realitate nu este asa, fiindca proprietarul imi propune un pret-deja mare- il propun clientului si cand mergem la vizionare pretul creste, fiindca asa a vandut vecinul lui sau ca asa a auzit l la TV ca preturile au crescut si nu e mai fraier.
Pe de alta parte, legat de comision, lasa ca iei de la client pt ce sa iti dau comision?
Alexandru Suciu said
am October 29 2008 @ 7:40 am
In zilele noastre exista prea multe agentii imobiliare. Si din pacate prea putine ofera servicii de calitate, profesioniste.
De cele mai multe ori agentii nu au pregatire/ experienta. De aceea pot comite greseli grave de pe urma caruia va “patimi” clientul.
De aceea sustin o initiativa de control al profesionalismului serviciilor oferite de agentiile imobiliare.
Bogdan said
am May 13 2010 @ 12:51 pm
Apartamente de vanzare si garsoniere, case/vile, terenuri, spatii birouri de vanzare si inchiriere, vanzari terenuri, danielaimob ofera servici complete in domeniul imobiliar nu ezitati sa ne contactati.
Tel: 0766222953, 0314187074 Bogdan Onica
http://www.danielaimob.ro
danielaimob2006@yahoo.com