Banner

Iata proiectul de decizie privind prelucrarea datelor si imaginilor voastre prin camerele de supraveghere; astept comentariile voastre sa le trimit la ANSPDCP

Tweet this



Intrucat o lege sau o decizie a unei autoritati care ne va afecta pe toti, nu se poate adopta fara ca noi sa fim consultati si sa ne spunem pararea in legatura cu ea, eu Urban Iulian , mi-am luat rolul de candidat la Senat in serios , asa cum am scris aici http://www.urbaniulian.ro/2008/09/27/parlamentul-consumatorilor-romani/, astfel incat va supun dezbaterii un proiect de lege care vizeaza modul in care comerciantii si autoritatile vor fi abilitate sa prelucreze imaginile si datele despre voi, prin intermediul camerele de supraveghere video care sunt si vor fi amplasate in magazine, mall-uri, pe strazi.

Va las sa cititi acest proiect de decizie si astept comentariile sau sugestiile voastre , ca sa le trimit conducerii ANSPDCP

PROIECT
DECIZIE
privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea
mijloacelor de supraveghere video
În temeiul prevederilor art. 3 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 102/2005
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de
Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările
ulterioare, şi ale art. 6 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de organizare şi
funcţionare a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu
Caracter Personal,
având în vedere dispoziţiile art. 3 lit. a) şi b) din Legea nr. 677/2001
pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal şi libera circulaţie a acestor date, modificată şi completată,
întrucât utilizarea tehnicilor pentru captarea, transmiterea,
manipularea, înregistrarea, stocarea sau comunicarea datelor constituite din
sunete şi imagini privind persoanele fizice, reprezintă operaţiuni de
prelucrare a datelor cu caracter personal,
luând în considerare extinderea utilizării sistemelor de supraveghere
video în spaţiile publice şi private, precum şi dezvoltarea tehnologiei din
acest domeniu, de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale persoanelor fizice,
în vederea asigurării unei protecţii eficiente a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţă intimă,
familială şi privată cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, prin
mijloace de supraveghere video,
văzând Referatul de aprobare nr. din octombrie 2007 privind
propunerea emiterii unei decizii privind prelucrarea datelor cu caracter
personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării
Datelor cu Caracter Personal, emite următoarea decizie.
Art. 1
(1) Captarea, transmiterea, manipularea, înregistrarea, stocarea sau
comunicarea datelor, precum şi orice alte operaţiuni de prelucrare privind
imagini şi sunete care permit identificarea directă sau indirectă a persoanelor
fizice în cadrul unor sisteme de evidenţă în care sunt folosite mijloace de
supraveghere video reprezintă operaţiuni de prelucrare a datelor cu caracter
personal cărora le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 677/2001, modificată
şi completată.
(2) Echipamentele şi elementele componente ale sistemului de
supraveghere video se instalează şi se utilizează în conformitate cu
prevederile legale în domeniu.
Art. 2
(1) Prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea sistemelor
de supraveghere video se efectuează numai cu respectarea principiului
proporţionalităţii scopului legitim urmărit şi numai în cazul în care alte
măsuri de prevenire, protecţie şi securitate se dovedesc în mod clar
insuficiente şi/sau inaplicabile.
(2) Supravegherea video poate fi efectuată în următoarele scopuri:
a) prevenirea şi combaterea săvârşirii infracţiunilor;
b) asigurarea securităţii persoanelor şi a bunurilor;
c) supravegherea traficului rutier şi constatarea încălcării regulilor de
circulaţie rutieră;
d) asigurarea pazei şi protecţiei bunurilor, imobilelor şi a instalaţiilor de
utilitate publică, precum şi a împrejmuirilor afectate acestora;
e) obţinerea unor mijloace de probă, cu respectarea condiţiilor şi a
restricţiilor impuse de lege;
f) apărarea unor interese publice justificate;
g) alte scopuri legitime justificate, cu condiţia ca aceste scopuri să nu
prejudicieze drepturile şi libertăţile fundamentale sau interesul
persoanelor vizate.
Art. 3
(1) Supravegherea video poate fi efectuată în locuri şi spaţii deschise
sau destinate publicului, de pe domeniul public sau privat, precum şi pe căile
publice de acces.
(2) În cadrul operaţiunilor de supraveghere video a căilor publice de
acces şi a spaţiilor publice deschise este interzisă prelucrarea de imagini care
să vizualizeze interiorul imobilelor locuite sau a căilor de acces în acestea.
Art. 4
Instalarea de echipamente de supraveghere video a imobilelor şi
bunurilor aparţinând gospodăriilor private sau împrejmuirilor acestora,
inclusiv a apartamentelor situate în imobilele cu spaţii comune, se poate
realiza numai în condiţiile în care echipamentele sunt orientate exclusiv
asupra căilor de acces sau vedere a acestor obiective şi fără ca în raza lor de
acoperire să fie vizualizate spaţiile comune, cele destinate circulaţiei sau
accesului publicului sau al colocatarilor, ori a gospodăriei terţilor.
Art. 5
(1) Persoanele care efectuează supraveghere video sunt obligate să
furnizeze, în mod succint, informaţiile prevăzute de art. 12 alin. (1) din
Legea nr. 677/2001, modificată şi completată, inclusiv cu privire la:
a) existenţa sistemului de supraveghere video;
b) identitatea operatorului ori a persoanei responsabile cu
supravegherea;
c) existenţa înregistrării imaginilor şi destinatarii acestora;
d) caracteristicile instalaţiilor.
(2) Informarea primară se va realiza în mod clar şi permanent, prin
intermediul unui semn adecvat, cu o vizibilitate suficientă şi localizat în
zona supravegheată.
(3) Conţinutul şi modelul semnului menţionat la alin. (2) vor fi în
conformitate (sau se găsesc în) cu Anexa la prezenta decizie.
Art. 6
(1) Operatorul are obligaţia de a asigura exercitarea dreptului de acces
al persoanei vizate la înregistrările pe care le deţine cu privire la aceasta, pe
întreaga perioadă de stocare a datelor cu caracter personal.
(2) Imaginile furnizate vor fi clare, în măsura posibilităţii, cu condiţia
de a nu prejudicia drepturile terţilor.
Art. 7
(1) Durata de stocare a datelor obţinute prin intermediul sistemului de
supraveghere video trebuie să fie proporţională cu scopul pentru care se
prelucrează datele, dar nu mai mare de 30 zile. Fac excepţie situaţiile care
impun predarea înregistrărilor către autorităţile competente.
(2) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1) înregistrările se
distrug sau şterg, după caz, în funcţie de suportul pe care s-au efectuat.
Art. 8
Operatorii sunt obligaţi să adopte măsurile de securitate tehnice şi
organizatorice necesare pentru protejarea datelor cu caracter personal în
condiţiile art. 19-20 din Legea nr. 677/2001, modificată şi completată.
Art. 9
Instalarea, operarea şi menţinerea sistemului de supraveghere video,
precum şi existenţa eventualelor înregistrări, fără ca acestea să fie notificate
autorităţii de supraveghere, constituie contravenţie dacă fapta nu este
săvârşită în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune şi se sancţionează
în condiţiile prevăzute de Legea nr. 677/2001, modificată şi completată.
Art. 10
Prevederile prezentei decizii nu se aplică supravegherii video
efectuate de persoanele fizice exclusiv pentru uzul lor personal, în cadrul
activităţilor private sau familiale, dacă datele în cauză nu sunt destinate a fi
dezvăluite.
Art. 11
Prezenta decizie intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării
Datelor cu Caracter Personal
Georgeta Basarabescu

Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com





Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1421

3 Comentarii pana acum»

  1. Cristi said

    am October 1 2008 @ 11:04 am

    In mare parte sunt de acord cu aceste prevederi dar…exista o categorie aparte care nu ar trebui sa se supuna acestor reglementari. Politia Rutiera! Aici ma refer la camerele radar si camerele de supraveghere al traficului. Ei nu TREBUIE sa se supuna acestor reglementari tocmai pentru ca vor aparea abuzuri (gen: m-a filmat cu amanta si mi-a distrus familia, m-a filmat fara sa ma anunte etc.). Din proiect nu reiese clar aceasta delimitare si este foarte importanta. Pentru ca pe toti ne doare cand vedem accidentele rutiere dar toti suntem Zorro la volan si ne plangem politia ne incalca drepturile cand gresim. Pentru Politia Rutiera cred ca trebuie un punct separat la care sa se raporteze ei, sa fie exclusi de la cazurile acelea generale. Ei trebuie sa aiba dreptul sa filmeze fara nici o restrictie ORICE incalcare a legii, indiferent ca este pe spatiul public sau privat (prin camerele radar sau de supraveghere al traficului). Nu cred ca pot aparea abuzuri gen: am fost filmat cand faceam baie cu camera de la radar. Sa fim seriosi. Si sa gandim matur (am spus acest lucru pentru sunt convins ca se vor gasi unii care vor gandi asa).

  2. Bodali Alexandru said

    am March 10 2010 @ 9:25 am

    Buna ziua
    Urmaresc cu interes efortul dvs. pe care depuneti in interesul cetateanului, pentru care apreciez munca Dvs.
    As dori sa aflu daca s-a adoptat pana la urma acest proiect de Decizie privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea
    mijloacelor de supraveghere video, sau daca exista o alta reglemntare in prezent in vigoare, care sa prevada montarea si utilizarea mijloacelor de supraveghere video de exemplu pe strazile dintr-o comuna sau chiar din birourile primariei.
    Va multumesc pentru raspuns.

  3. Bodali Alexandru said

    am March 10 2010 @ 9:33 am

    Buna ziua.
    Am urmarit cu interes efortul dvs. de a informa cetateanul, munca pentru care va apreciez foarte mult.
    As dori sa aflu daca s-a adoptat acest proiect de Decizie privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea
    mijloacelor de supraveghere video? Sau daca exista in vigoare vreo alta reglementare, pentru montarea si utilizarea
    mijloacelor de supraveghere video, de exemplu intr-un sat, pe strazile acestuia sau in birourile primariei dintr-o comuna? Cum aflu daca acestea au fost montate cu o eventuala autorizatie in cazul in care un asemenea act este necesar? Va multumesc pentru raspuns, Bodali alexandru

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean