Prezent in alimente, aer si apa, aluminiul este un element chimic neurotoxic, responsabil de aparitia dementei Alzheimer • Prima masura: aruncati vasele din aluminiu!

La nivel european, s-a dat alarma cu privire la prezenta in exces a aluminiului in alimentatie. Acest element e peste tot, in aer, apa, sol, si, in anumite cantitati, nu este daunator organismului. Dar, in ultima vreme, produsele pe care le consumam, de la alimente, la medicamente, apa si chiar obiectele inconjuratoare, ne pun in contact cu o supradoza din acest metal toxic. Efectele sunt dintre cele mai devastatoare: boli ale sistemului nervos, printre care si Alzheimer. Ziarul nostru va prezinta sursele de aluminiu din mediul inconjurator si produsele pe care trebuie sa le indepartati din viata dumneavoastra.

Avertisment ignorat

Aluminiul este un metal omniprezent pe Terra, e folosit si in industria alimentara, ca aditiv, in medicamente (antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat), in produsele de larg consum, exista in aer si in apa. Este inevitabil. Dar, in ultima vreme, specialistii au constatat o concentratie crescuta de aluminiu in organismul oamenilor, mai ales al copiilor, intoxicarea putand ajunge saptamanal la 2-3 miligrame de aluminiu pe kilogram, in conditiile in care cantitatea tolerabila este de cel mult un miligram. In timp, expunerea la aluminiu duce inevitabil la dementa. Alerta la aluminiu s-a dat inca din secolul trecut, dar oamenii au ignorat avertismentele. Pana in 1940, cand o renumita doctorita a descris cazul catelusului ei care fusese pe moarte si nici un veterinar nu reusise sa-i afle diagnosticul. Ea obisnuia sa-i pregateasca mancarea in cele mai bune tigai de aluminiu, insa cainele a inceput sa vomite dupa mese si dupa o luna era atat de slabit ca nu se mai putea tine pe picioare. Stapana a schimbat tigaia cu una emailata, constatand imediat imbunatatirea sanatatii cainelui, pana cand acesta s-a refacut total. Desi pare greu de crezut, aluminiul e responsabil de multe dereglari si in organismul oamenilor, cea mai cumplita fiind dementa, afectiune de care sufera milioane de persoane in lume.

Beti apa de izvor!

Apa noastra cea de toate zilele e plina de aluminiu. Cea mai mare parte a uzinelor de tratare a apei de suprafata utilizeaza sulfat de aluminiu pentru a elimina microorganismele nocive si alte particule pe care le contin si care pot fi usor distruse prin sedimentare si filtrare. Pentru ca sulfatul de aluminiu este eliminat in mare parte printr-un stadiu mai avansat al procedeului, concentratia de aluminiu a apei tratate este mai ridicata decat in cea netratata. Aportul zilnic de aluminiu din apa potabila poate varia mult in functie de regiune si de rauri care sunt mai bogate sau mai sarace in aluminiu. Se crede in general ca aluminiul de origine naturala, provenit din apa netratata, se afla intr-o forma care nu este usor asimilata de organism si nu provoaca efecte negative asupra sanatatii. Dar apa tratata contine aluminiu usor asimilabil, de aceea - atentie! - apa poate fi o sursa mai importanta de aluminiu decat hrana. Cantitatea de aluminiu din apa imbuteliata si cea de la robinet variaza si ea, dupa cum producatorii utilizeaza apa de la robinet cu sau fara tratamente suplimentare. Cel mai bine e sa citim cu atentie eticheta sticlei de apa minerala sau plata si sa o alegem pe cea care contine cel mai putin aluminiu. Riscul de aparitie a bolii Alzheimer e de 7-8 ori mai mare la persoanele care consuma ape bogate in aluminiu monomeric.

Continut in medicamente

Aportul de aluminiu care provine din aerul nepoluat se ridica la cel putin patru micrograme pe zi. Dar unde mai exista aer nepoluat? In zonele industriale, unde nivelul aluminiului din aer este mult mai ridicat, cantitatea poate creste la mai mult de 100 micrograme pe zi. La serviciu, muncitorii pot respira 3,5 pana la 7 miligrame de aluminiu pe zi. In afara de aer si apa, oamenii absorb aluminiu, si inca in doza maxima, si din medicamente. E vorba de cele care nu sunt prescrise de medici si care se vand la cerere in farmacii, ca antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat si unele vitamine pentru copii. Organizatia Mondiala a Sanatatii a estimat ca aportul celor care consuma regulat acest tip de medicamente pe baza de aluminiu poate creste pana la cinci grame pe zi. Toti acesti factori care contin metalul toxic au efecte diferite asupra organismului in functie de varsta si grad de sanatate. Dar cele mai puternice surse de expunere la aluminiu raman ambalajele: cutii, caserole, foliile care au la baza acest metal. Un studiu recent publicat de o revista medicala din Australia a aratat ca doza de aluminiu care se gaseste in cutiile metalice de bauturi si sucuri o depaseste cu 5% pe cea din ambalajele din sticla.

Aluminiul n-are ce cauta in bucatarie!

Anul trecut, medicii români au determinat cantitatea de metale toxice din firele de par recoltate de la 1.000 de persoane. Rezultatele cercetarii i-au uimit: peste 30% dintre pacienti au aluminiu in corp. Efectele imediate sunt urmatoarele: omul are dureri de cap, se baloneaza, i se usuca pielea si isi pierde pofta de mancare. Pacientii care sufera de afectiuni renale si primesc tratamente de dializa regulat, se expun la niveluri crescute de aluminiu in lichidele pentru dializa. Studiile au aratat ca aluminiul ajunge in organism si din cereale, prajituri, biscuiti, paste, legume (ciuperci, spanac, ridichi, laptuci), dar si din ceaiuri sau bauturi care contin aditivi alimentari cu aluminiu, cum ar fi cacao. Cantitatea de aluminiu creste peste cota admisa si atunci cand pestele si carnea sunt gatite in oale din aluminiu sau sunt impachetate in folie de aluminiu (staniol, supus la temperaturi mari in cuptor). Toti suntem expusi mai mult sau mai puttin riscului de a absorbi aluminiu, daca nu in bucataria proprie, atunci cand bem o cafea in oras, preparata cu apa contaminata sau in ibrice de aluminiu. Un pericol pentru sanatate il reprezinta si radiatoarele confectionate din aluminiu care sunt responsabile pentru simptome ca: ameteala, tulburari de vedere si chiar inceputul unor paralizii.

Efecte nefaste

Persoanele supraexpuse la aluminiu pot sa prezinte encefalopatie, o forma de dementa caracterizata de convulsii, tremuraturi, psihoza si diferite schimbari la nivelul vorbirii si al comportamentului. Encefalopatia, ca efect al expunerii la aluminiu in exces, se intalneste mai ales la bolnavii care fac dializa. Absorbtia mare de aluminiu poate provoca anemie, osteomalacie (oasele moi sau sfaramicioase, din cauza tulburarilor profunde in metabolismul fosforului si al calciului din masa osoasa), infarcte. Aluminiul este asociat si altor boli serioase care afecteaza sistemul nervos, precum maladiile Lou Gehrig si Parkinson. Dar cele mai de temut sunt dementa presenila, tulburarile mentale, imbatranirea precoce si Alzheimer. Desi industria farmaceutica a mediatizat exagerat progresul inregistrat in prevenirea si tratarea acestei boli, in realitate progresul este nesemnificativ. Primele simptome care se recunosc la aceasta boala, si care indica inceputul unei deteriorari mintale progresive, sunt pierderile de memorie, dezorientarea si depresia. Celulele creierului pacientilor suferinzi de aceasta boala pot contine de 10 pana la 30 de ori mai mult aluminiu decat media.

Ce obiecte trebuie aruncate?

Toxicitatea acestui metal a fost descrisa in „Sciences et Vie", unde s-a aratat ca efecte secundare ale aluminiului apar chiar si cand este consumat in cantitati mici. Un alt caz de intoxicatie cu aluminiu este tratat intr-o revista medicala americana ca o tumoare a esofagului care s-a retras cand bolnavul a incetat sa mai foloseasca vase de aluminiu. Ce putem face noi pentru a sta cat mai departe de aluminiu? In primul rand trebuie sa scapam de toate ustensilele, tacamurile si recipientele de aluminiu din bucatarie, sa consumam apa imbuteliata cu continut scazut din acest metal, sa renuntam definitiv la ambalarea alimentelor in staniol si folii de aluminiu, sa evitam aspirina pe cat posibil, sa nu mai cumparam conserve, bere si racoritoare la cutie, sa refuzam mancarea la caserole tapate cu aluminiu. Pare imposibil, dar veti vedea ca aceleasi alimente exista si in ambalaje de sticla sau carton. Cat despre celelalte obiecte care ne inconjoara, eliminati-le pe cele inutile. De termopane si usi de aluminiu n-aveti cum scapa.

Aluminiul din deodorante

Ambalajele produselor cosmetice (sprayuri, cutii de crema, vopsea) au aluminiu din belsug. Aluminiul continut in deodorante (20% clorura de aluminiu) patrunde mai usor prin piele decat pe cale digestiva. In plus, inhalarea de aluminiu fin divizat si de pulbere de oxid de aluminiu a fost identificata drept cauza a fibromului pulmonar si a lezarii plamanilor. Antiperspirantele contin si ele saruri de aluminiu si zirconiu, care inhiba activitatea glandelor sudoripare, prin blocarea si inchiderea porilor. Un studiu efectuat la Universitatea Reading (Marea Britanie) acuza antiperspirantele si deodorantele ca pot favoriza aparitia tumorilor mamare, cauzate de absorbtia prin piele a unei cantitati de aluminiu. Asimilarea pe termen indelungat a unor concentratii importante de aluminiu prin deodorante si antiperspirante poate conduce la serioase probleme de sanatate. Persoanele cu asa zisa „aluminofobie" pot folosi antiperspirantele sau deodorantele fara aluminiu, disponibile in farmacii.

Un element vechi de 180 de ani

Aluminiul a fost descoperit de catre Friedrich Wöhler in anul 1827. Este cel mai raspandit metal din natura. Nu se afla in stare libera, deoarece este reactiv, dar se gaseste in minereurile de bauxita, silicatii sau oxizii sai: corindon (incolor), safir, rubin, smarald, smirghel. Este foarte folosit in industrie datorita rezistentei sale la oxidare, proprietatilor mecanice bune si densitatii sale mici. Aluminiul este folosit in industria aerospatiala, in constructii, acolo unde este necesar un material usor si rezistent. Are bune proprietati electrice.

E-ul criminal

In Uniunea Europeana, aluminiul este intalnit sub denumirea de E 173, responsabil de aparitia unor boli ca Alzheimer si Parkinson, osteoporoza, boli cardiovasculare. Fiind neurotoxic, Comisia Europeana dezbate posibilitatea de a fi retras din alimentatie, mai ales a copiilor. E 173 este un colorant intalnit mai ales in produse bazate pe cereale, ca painea, prajiturile si biscuitii.