COPII CARE OMOARA COPII ! mass-media stie de ce; Dupa ora 21:00 pe Animax se dau desene animate cu omoruri

Numarul minorilor de sub 14 ani care comit crime este in continua crestere in Romania ! Iar mass-media stie de ce.
Stateam aseara la TV si ma uitam pe Animax impreuna cu fi-miu. Am ramas interxis sa vad ca ruleaza tot felul de idiotenii de desene animate japoneze cu copii care taie si omoara cu sabia alti copii. In tot aceste timp CNA-ul sta cu mainile in san sau asteapta sa scriem noi despre aceste lucruri ca sa se sesizeze, iar copii isi omoara partenerii de joaca in Romania !

Nu uitaţi că şi voi aveţi copii!


"Moarte pentru moarte, de asta să aibă parte criminalul care i-a luat viaţa bietului copil", aceasta este declaraţia unei femei, aflată ieri în faţa casei familiei Mazuru din Săveni. Aceasta, alături de alţi localnici, a venit la înmormântarea copilului ucis cu bestialitate la sfârşitul săptămânii trecute. Cei prezenţi îi compătimeau pe părinţii băiatului şi în acelaşi timp plângeau soarta nemiloasă a acestuia. "Poate Dumnezeu i-a pregătit un loc mai bun în ceruri", declara o localnică.La familia îndoliată a ajuns şi Relu Târzioru, primarul oraşului Săveni, care a spus că familia Mazuru a primit un ajutor de 400 de lei. Acesta nu a exclus posibilitatea ca familia să primească şi alte ajutoare, în baza unei anchete sociale.

Copiii de vârsta băiatului ucis se aflau în fruntea cortegiului ţinând în mâini coroane de flori. O tăcere mormântală s-a aşternut atunci când sicriul a fost scos din curtea casei. Mama băiatului abia dacă mai avea putere să meargă, fiind sprijinită de două persoane. În faţa cortegiului a fost postată o maşină a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, în zonă fiind prezentă şi o maşină a Poliţiei. Suspect de omor după un şir de furturi

Ancheta în cazul băiatului ucis şi îngropat scoate la iveală aspecte greu de închipuit. Deşi are numai 14 ani şi câteva luni, principalul suspect, Bogdan B., a reuşit să bage groaza în vecini. Din câte povestesc oamenii, furturile şi spargerile se ţineau lanţ. Aproape că nu era zi în care tânărul să nu fure ceva. Printre cei prădaţi s-au numărat atât cunoscuţi, cât şi rude.În urmă cu câţiva ani, pe când nu putea răspunde penal, Bogdan B. a furat un viţel din curtea bunicii şi l-a vândut. "Pe 4 iulie am plecat în Italia, pe 10 iulie mi s-a spart casa, pe 15 iulie mi s-a spart baia, pe 20 iulie, de Sfântul Ilie, mi s-a spart bucătăria. Dar nu putea să facă singur pentru că mi-au lipsit bunuri în valoare de 6.000 de lei. Dar nu el e vinovat (n.r. - Bogdan B.)! Părinţii sunt vinovaţi. Taică-su ştiţi ce a zis? Decât să crească un prost, mai degrabă să crească un hoţ", s-a plâns Florica Niculea, una dintre vecine. Şi Maria Vişan spune că a fost prădată pe stradă. "Aveam cinci lei în mână şi vroiam să-i schimb. Am alunecat şi în timp ce încercam să mă ridic a trecut el şi mi-a înşfăcat banii", povesteşte femeia. De altfel, acest comportament al suspectului nu e o noutate pentru oamenii legii. Anul trecut, în timp ce anchetau un furt comis de acelaşi suspect, poliţiştii s-au văzut ameninţaţi voalat. "Nu uitaţi că şi voi aveţi copii", a fost replica lui Bogdan B.

Băiatul riscă să ajungă după gratii.Ieri, după mai bine de 48 de ore de cercetări, Bogdan B. a fost internat într-un centru psihiatric pentru evaluare. "Toate probele indică un singur autor, respectiv minorul de 14 ani", a precizat Aurel Simion, procurorul care coordonează ancheta. Scenariul întocmit de anchetatori avansează ipoteza că omorul ar fi avut loc sâmbătă seara, când victima şi autorul, care erau prieteni vechi, au mers la scăldat la Başeu. Acolo ar fi izbucnit o ceartă, pe motiv că victima l-ar fi denunţat la Poliţie pe suspect în cazul unui furt. Mai violent din fire, Bogdan B. a tăbărât asupra amicului lovindu-l cu pumnii şi picioarele.Referitor la modul în care a fost omorâtă victima, procurorii nu au făcut precizări şi asta pentru că rezultatele ultimelor expertize ştiinţifice nu le-au parvenit. Cert este că după ce şi-a dat seama ce a făcut, suspectul a luat faetonul tatălui şi a transportat trupul neînsufleţit pe terenul bunicii, la circa un kilometru şi jumătate de drumul principal, şi l-a îngropat într-un lan de porumb. Crima a fost descoperită după trei zile când, alertaţi de dispariţia fiului, părinţii lui Gabriel Mazuru au anunţat Poliţia. Autorul nu a recunoscut nimic, însă pus în faţa probelor a spus că l-a lovit pe băiat.

După finalizarea anchetei, dosarul va fi trimis în faţa instanţei, Bogdan B. riscând să-şi petreacă următorii ani în spatele gratiilor. [ Virgina Constantiniu si Sebastian Gheorghiu au scris despre crima din Botosani]

Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1896

20 Comentarii pana acum»

  1. yo said

    am September 13 2008 @ 10:42 am

    Acele desene se numesc Manga si sunt de obicei semnalizate cu marcaj de 16-18 ani in coltul ecranului sau la inceputul episodului. Nu stiu ce cautai cu copilul sa te uiti la ceva marcat astfel si banuiesc ca ai vazut deja cu el tot felul de filme marcate la fel fara sa iti dai seama. Oare ce e mai daunator… un desen animat sau un film cu actori veritabili care se omoara, impusca, tortureaza s.a.m.d. ?

  2. Minnie said

    am September 13 2008 @ 10:44 am

    Urmaream si eu programul Animax. Desi genul se incadreaza in ceea ce numim “desene animate” – pentru ca nu sunt cu actori reali, subiectele abordate sunt departe de a se incadra in ceea ce stim noi ca ar fi desenele animate. De aceea apar si semnele cu interzis sub 12, 16 sau 18 ani (da, se dau si “desene animate” interzise sub 18 ani). Dar astea sunt doar desenele animate pentru copii mari. De cele pentru copii mici, insa, nu spune nimeni nimic. Ar fi interesant de urmarit intr-o zi desenele animate traduse pe Cartoon Network sau Jetix, date la ore la care copiii (mici) se uita, si de notat limbajul si atitudinile pe care le invata copiii.

  3. vera said

    am September 13 2008 @ 11:25 am

    dar la cartoon network credeti ca e mai bine?……..sau la jetix?………… ducand-o pe fiica mea de 2 ani jumatate la gradinita, un alt baietel de vreo 3 anisori imi spune ” stai, ca te impusc!!(simuland cu o jucarie gestul respectiv… )”…….oare de unde stia de asa ceva?………..cred ca dupa ora 19.00 ar trebui sa le interzicem copiilor sa se uite la TV……..indiferent la ce….da, intr-adevar si la alte ore sunt tot felul de desene cu limbaj surprinzator de violent, dar dupa ora 19.00-20.00 e cumplit….poate solutia ar fi DVD-urile cu desene animate “ad
    ministrate” controlat de parinti…..si poate ar fi util de vizionat impreuna cu copilul (ca sa-i poti explica si interpreta anumite gesturi si atitudini…)… pentru cine poate…

  4. Urban Iulian, un alt dezinformat | Bakaism.net said

    am September 13 2008 @ 2:17 pm

    [...] Urban Iulian scrie pe blogul lui: Numarul minorilor de sub 14 ani care comit crime este in continua crestere in [...]

  5. Cedik said

    am September 13 2008 @ 9:39 pm

    Se numesc “anime”, nu “manga”. Manga-urile sunt benzile desenate. Si nu se adreseaza copiilor.
    E ok daca vede scene de violenta realistice intr-un film marcat 12-14-16+, dar nu e ok daca le vede intr-un anime cu aceleasi avertismente de varsta?
    Despre ce sa se sesize, domnu’? De niste anime-uri care mai au si un substrat uneori si nu doar violenta fara sens?
    Get real, dude…

  6. kkman said

    am September 13 2008 @ 10:56 pm

    @yo
    NU se numesc “Manga” ci “Anime”.
    Manga=benzi desenate japoneze, un fel de comics ale japonezilor

    @Nea’ Urban
    cam la ce oare te-ai uitat dumneata si ai vazut ca se omorau aia?
    hai sa o luam logic. din post deducem ca era in data de 11:09 deci sa vedem programul animax din acea data:
    20:00 Kyoro chan => aventurile unei pasari in satul in care locuieste; clar un exemplu negativ
    20:25 Digimon => un Pokemon in care animatia e mai buna calitativ; din nou clar pericol social in special ca Pokemon era in weekend dimineata pe Protv
    20:50 Full Metal Alchemist => asta recunosc are ceva violenta in el dar din cate imi amintesc nu e bazat pe violenta chiar daca mai apare din cand in cand; povestea a 2 frati ce pleaca sa descopere secretul alchimiei e clar ca trebuie cenzurata
    21:15 Spiral => rezolvare de mistere violenta apare abia in ultimele 4-5 episoade
    21:40 Read or Die => despre carti si puterea lor cica; mie mi s-a parut mereu ca e despre relatiile dintre cele 4 tipe

    dupa asta intra reluarile din ziua precedenta pentru ele

    Eu as avea cateva sugestii pt dumneata daca esti asa de indignat:
    1) Presupun ca ai un televizor mai nou de 5 ani => activezi optiunea child protect pentru canalul asta si ne scutesti cu lamentarile fara nici o baza reala
    2) Te documentezi mai bine inainte sa aberezi toate prostiile astea. Nu stiu ce ati vazut acolo dar e clar ca nu ati dat de Higurashi sau Elfen Lied sa vedeti ce inseamna violenta
    3) Nu-ti place nu te uiti; in Romania nu se mai practica cenzura din ‘90 incoace(teoretic)

    In final multumesc tuturor ce au rabdare sa citeasca tot postul asta si un mic sfat: Daca nu ai nimic de zis mai bine taci!

  7. ady_x said

    am September 14 2008 @ 1:06 am

    oh, c’mon dude! sunt animeuri ?i sunt chiar populare peste tot, ?i eu m? uit la ele, îns? pe internet, nu urm?resc des animaxul, plus c?, au zis ?i al?ii, alea au buline, dar nu m? a?tept s? fie respectate din moment ce vedem c? p?rin?ii se uit? împreun? cu odraslele lor la a?a ceva, cazul t?u… nu ?tiu ce f?ceai tu ?i la ce or? te uitai, s? în?eleg c? pentru tine e mai bine s? se uite la un film în care e vorba cam tot de acelea?i chestii, mor?i, violen?? etc m?car animeurile te mai relaxeaz? ?i au ?i umor (unele) :P dac? vezi un hentai ce faci? grev? în strad?? d’oh.. nu suport genul ?sta de mentalitate la un p?rinte, închide-l dom’le în camer?, între 4 pere?i, f?r? tv, pc or smth… a?a e mai bine, nu?

  8. ady_x said

    am September 14 2008 @ 1:07 am

    fit’ar pluginu pt diacritici :P pe care nu-l ai

  9. Sorin said

    am September 14 2008 @ 10:38 pm

    Mai bine ai rezolva problema cu diacritice, in loc sa te apuci sa dezinformezi, iar cand vine ora de culcare sa te culci si tu si copilul tau.
    Iar o stire ala ProTV17

  10. Sorin said

    am September 14 2008 @ 10:44 pm

    Cand vine ora de culcare ar fi bine sa te duci si tu, lasa acel post si ocupate de acest blog. Evenatul as lucra putin la problema cu diacritice, [?î’] si rezolvarea problemelor mai importante.
    PS. iar o stire gen PROt17

  11. Shinju said

    am September 15 2008 @ 10:46 am

    Mda, ma indoiesc ca acel Bogdan B. s-a uitat la Animax la “desene animate japoneze cu copii care taie si omoara cu sabia alti copii”. Cred ca el era prea ocupat sa fure vitelul de la bunica din curte si sa ameninte vecinii decat sa urmareasca asa ceva. Eu zic sa gandesti un pic (si mai ales sa te informezi un pic mai mult) inainte sa scrii ceva pe propriul blog, pe care ti-l doresti citit de atata lume. Mereu se mai trezeste cate unul sa critice lucruri despre care nu stie nimic, dar care il fac sa se simta un pic “macho” si care ii dau si o aura de sfant care doreste salvarea lumii, dar nu poate ca “societatea asta murdara il impiedica”.
    Give me a break! Ti-as da eu cateva titluri (de anime, duh!) la care sa te uiti tu (nu copilul tau, TU!) si sunt curioasa daca dupa ai mai apune ca sunt desene pt copii care se omoara intre ei. Pfft!

  12. Shinju said

    am September 15 2008 @ 10:47 am

    A, da, uitasem! Rezolva problema aia cu diacriticele ca de aia ai un blog care cica se respecta!

  13. Viorel Urban said

    am December 5 2008 @ 12:25 pm

  14. Misaki said

    am July 20 2009 @ 9:45 pm

    Animax difuzeaza animeuri de la ora 8:30 ! deci pt copii e ora de culcare.Dar…daca esti impotriva dc te uiti si u?

  15. LUMIERU said

    am July 31 2009 @ 3:06 am

    Deci vad ca multi is impotriva animeurilor
    Dar pe animax nu difuzeaza numai scene cu violente si in plus sunt marcate cu avertismente
    Asa ca nu va mai luati de programul Animax ca pe langa Hbo se difuzeaza doar la 8
    Exista si animeuri ptr copiii Nu ati auzit de Sailor Moon sau de Digimon
    Nu va mai luati intruna de programul Animax
    Ca altele pe care se difuzeaza numai filme horror asa ca nu Animaxul ii devina
    Si nu se difuzeaza numai desene cu violente pe Animax
    Cei care is contra animeurilor or vazut macar unu singur
    Nu se dau numai Desene cu omoruri pe Animax
    Sau ce nu vededeti ca are avertisment
    Sau numai la filme poate fii avertismente de varsta
    Eu mam uitat la animeul Bleach si sincer nu mi so parut violent si in plus are si advertisment de varsta
    Nu mai barfiti despre Animax.
    Ce sa faci ca la alti le sta in cale si nu au loc de Animax .
    Dar programele care le comvin lor cat mai multe.
    Nu mai barfiti despre canalele cu desene animate ca sunt doar Cartoon Network,Animax,Jetix,Minimax sunt cu mault mai putine decat posturile pe care se difuzeza filme horror sau altle.

  16. LUMIERU said

    am July 31 2009 @ 5:15 am

    si vretii cumva sa spunetii ca e vina desenelor ca ua devenit copii cum au devenit nu adica voi navetii pe ce altceva da vina hai mai fiti si voi sincerii si spunetii ca vio stat programul in cale nu tot atat cu copii vostrii vai saracii de ei ca nu stiu ce mai bine vati grabii sa faceti in asa fel sa scoateti si de la unguri animaxul da grabitiva inaite sa mai fie alte violente si stii ceva io nici nu inghit o iota din ce ziceti pt ca si eu ma uit la ele si is intreaga voi va luati de alte programe de desene dar de programele de film nu va luati acolo nu exista violenta asai cate programe de film exista multe doar ca acolo daca exista violenta nu aveti nimic in contra nu asa e bine filmele sunt cele mai educative dar cele horror sa nu mai zic ca mai sunt multe filme care se dau si sunt interzise dar acelea nu sunt o problema voi macar atii vazut un intreg anime sau desen animat de la cap la coada nu va uitati si voi la un episod gata imediat desenele sunt violente trebuie neaparat scoase ca asa ni se nasareste noua ia ar trebuie si voi sa mai stati cu gura inchisa si sa nu va mai luatii de animax,cartoon,jetix sau minimax ca Ati fii in stare sa scoateti toate programele de desene animate amu sper ca sunteti impacati pe suflet dragii de voi care atii cerut scoaterea programului scoateti doar programele de desene pe motiv de violenta bine macar ca nu ati scos toate desenele da imi inchipui ca asa stati voi cu mintea inpacata ca au scos programul
    si voi nu vedeti ca au avertizarii nu vedetii adica filmele se pot sa aiba avertizarii dar desenele trebuie sa fiti extrem de multumiti ca ati scos programul bravo va felicit data viitoare cand mai scoateti un program de desene ia mai scoateti si unele programe de filme care difuzeaza horror crima etc pe aleea nu le vedetii trecetii cu vederea ca doar las ca avem programele de desene sa le scoatem eu chiar nu cred ca se ucid copii din vina desenelor.fac pariu ca atii vazut si voi un episod din anime-uri si desene animate si gata la voi ii violenta in exces dar alte tarii de ce nu au probleme taman voi ce vo stat programul in cale sigur asta era motivul si veniti cu baliverne de a voastre ca bla bla si io stiu ce ia mai incetati cu numarul minorilor de 14 anii care comit crime este in crestere si desenele sunt devina numai asa dati vina pe desene dar oare nu exista si alte cauze care ii fac pe copii sa devina asa nu nu vedeti celalte cauze la voi desenele sunt de vina si imi exprim opinia liber am tot dreptul.

  17. LUCINDABrady21 said

    am April 26 2010 @ 11:45 am

    Set your own life more easy take the loan and all you require.

  18. Manole Viorica said

    am August 17 2010 @ 7:38 pm

    Sunt impotriva acestui lucru ,scoaterea acestor desene in limba romana. Ma numesc Manole Viorica, si sunt mama unei fetite de 12 ani ,care se uita frecvent la aceste desene si niciodata nu i-au fost un exemplu negativ! Este o mare prostie ceea ce vreti sa faceti! A-ti vazut ce este la televizor???!!! In casele oamenilor??? Cata violenta intre parinti??? Cata violenta in scoali…Parerea mea ca aici va este mai comod decat sa luptati cu realitatea,,,sincer sa va fie rusine,..copii nu invata de aici ,,de la parinti ,..Nu acest site este de vina ,,dar cand nu aveti ce face ,,ce puteti face decat sa nu plictisiti. Daca un copil are un TV in camera si la 12 noaptea da pe un film porno,,horor,,,ce poti face??? sa ii scoti toate canalele si sa ii lasi OTV-ul?? sau cel cu muzica crestina>??? Hai sa fim seriosi! Sunteti penibili!

  19. Bibishor98 said

    am August 17 2010 @ 7:53 pm

    Ai mah, ducetiva de aici. Ai dat si tu pe Jetix (acum Dysnei) si ai vazut Naruto episodul 1. Vad ca am prieteni ale calor creiere nu au fost afectate de aceste ,,desene animate violente”. Vad ca eu am 12 ani, si nu am turbat de la ele, mai bine, am invatat ceva din ele. Dar sa nu credeti ca ne-ati afectat cu ceva. Cine vrea sa se uite, n-are decat sa deschida calculatorul si sa caute epispadele. Mie ciuda pentru ca imi placea sa ma uit pe Jetix la Naruto episoade in romana, si mai e ceva. Sunteti siguri ca se omorau. Ati fazut capete taiate sau asa ceva? :) ) ha ha ha :) )sunteti prea ridicoli ca sa ma iau de voi, pateticilor. x(

  20. Bibishor98 said

    am August 17 2010 @ 7:58 pm

    A da stati, ati lasat Minimax’ul, iar pentru noi, copii mai marii,vi se pare aducativ sa ne uitam la ratuste care cauta florii pe munte. Nu zis, este cel mai adecvat program pentru copii micii, chiar bebelusi, care invata sa vorbeasca, dar sa fim seriosii, credeti ca pe noi se fascineaza cu ceva?

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean