Am fost obligati sa cumparam cadavrele copiilor nostri morti in accident
Scandalul legat de acuzatiile aduse familiile celor patru tineri decedati la 02/09/2008 intr-un accident rutier in Ungaria , si despre care am scris aici http://www.urbaniulian.ro/2008/09/12/mae-nu-s-a-implicat-in-repatrierea-celor-4-tineri-care-au-murit-in-ungaria-la-02092008/, ia amploare.
„Ne-am cumpărat cadavrele copiilor noştri"
Rudele celor patru tineri suceveni morţi pe data de 2 septembrie a.c., într-un cumplit accident rutier petrecut în Ungaria, au mărturisit, ieri, umilinţele la care au fost supuşi în momentul în care au încercat să aducă acasă, la Iaslovăţ, trupurile neînsufleţite.
Acuzaţiile lor se îndreaptă în primul rând către consulul român de la Budapesta, Marin Ursuţ, şi şeful unei firme de pompe funebre recomandate de oficialul român.
Vorbe goale: „Mi se rupe inima când moare un român"
Cu sufletele sfâşiate de durere din cauza tragediei prin care trec, rudele îndoliate ale lui Ion şi Vasile Coajă, fraţi, în vârstă de 25, respectiv 32 de ani, Nicolae Şorea, de 26 de ani, şi Brânduşa Strugari, de 20 de ani, declară că au fost jecmănite pur şi simplu în Ungaria.
Nu mai puţin de opt persoane, membre ale celor trei familii greu încercate, au plecat duminica trecută spre Ungaria, după ce, povestesc ele, primiseră un telefon de la Consulatul Român de la Budapesta, prin care erau anunţate că pot să vină să ia trupurile neînsufleţite ale celor patru tineri.
Pe drumul spre Budapesta, pe o autostradă din Ungaria, au rămas blocaţi aproape patru ore şi jumătate, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate patru maşini.
Deşi se gândeau că nu vor întâmpina foarte multe probleme cu repatrierea cadavrelor, fiind convinşi că vor fi sprijiniţi de consulul român din capitala maghiară, aveau să se convingă mai târziu, spun ei, că mesajele acestuia, de genul „mi se rupe inima când moare un român" –aşa cum le-a spus de mai multe ori, la telefon, rudelor îndoliate –erau doar vorbe goale.
„De ce vă grăbiţi aşa tare, că puteţi să-i luaţi şi peste o lună"
Ion Strugari, tatăl Brânduşei, tânăra în vârstă de 20 de ani care va fi condusă astăzi pe ultimul drum, era, ieri, sleit de puteri.
Ne-a povestit că, înainte de plecare, a vorbit cu consulul Ursuţ la telefon, iar acesta i-a spus că are o firmă de pompe funebre cu care lucrează şi care se va ocupa de repatrierea cadavrelor. Consulul, mărturiseşte Ion Strugari, i-a spus că transportul trupurilor neînsufleţite va ajunge la aproximativ 1900 de euro, plus costul sicrielor.
Pe consulul român la Budapesta l-au văzut o singură dată, chiar în prima zi în care au ajuns în Ungaria.
„Noi am ajuns pe la 10 jumătate –11:00 şi am întârziat puţin faţă de ora stabilită iniţial. Ne-a spus că de ce am venit acuma, că e prea târziu, şi ne-a chemat a doua zi. I-am spus că nu plec din ambasadă, numai dacă mă fugăreşte careva. Eram doar o parte dintre noi acolo. Ne-a zis că până miercuri nu putem lua cadavrele, deşi, iniţial, la telefon, a declarat că totul e rezolvat.
„De ce vă grăbiţi aşa tare –zicea el – că puteţi să-i luaţi şi peste o lună". La insistenţele noastre, l-a chemat pe şeful de la pompe funebre, i-a dat o hârtie şi a zis să se ocupe de noi", explică tatăl Brânduşei Strugari.
„Nu ne-a întrebat dacă avem unde să dormim, dacă e nevoie să ne dea pe cineva să meargă cu noi, că nu ştiam nici unul dintre noi limba maghiară... nu ne-au ajutat practic cu nimic", povesteşte şi Petru Coajă, fratele lui Ion şi Vasile Coajă.
Negocieri „ca la piaţă" în sediul firmei de pompe funebre
Atunci a fost prima şi ultima oară când l-au văzut pe consul. Au fost nevoiţi să se descurce singuri într-o ţară în care nu mai fuseseră niciodată.
Norocul lor a fost un sucevean, stabilit de mai mulţi ani în Budapesta, care, fiind rudă cu unul dintre ei, i-a luat în casa lui, le-a oferit un loc să doarmă, le-a dat de mâncare şi a mers cu ei pentru a-i ajuta să-şi rezolve mai uşor problemele.
Petru Coajă îşi aminteşte că la sediul firmei de pompe funebre, individul pe care li-l recomandase consulul român a început să negocieze cu ei preţul sicrielor şi al transportului trupurilor neînsufleţite: „Era ca la piaţă. Dacă îmi dai atâta, ţi-i duc, mai rupem atâta, mai punea atâta, ca să-i iasă lui la socoteală".
Dacă la început suma pe care membrii celor trei familii trebuiau să o plătească celor de la pompe funebre era de 4400 de euro, în numai câteva zeci de minute, aceasta a ajuns la 5150 de euro.
Şpagă de 500 de euro, să-şi ducă copiii acasă mai repede
La un moment dat, li s-a spus că nu îşi pot lua acasă rudele decedate mai devreme de miercuri, 10 septembrie.
„Şeful de la firma aia de pompe funebre mi-a spus că el lucrează până la 16:00, nu poate sta peste program, că şi lui îi e greu, că are copii, că nu câştigă foarte mult... I-am spus să-mi zică cât vrea, numai să plecăm, să-mi duc fata acasă. I-am dat vreo 500 de euro, că altfel nici azi (n.r.-ieri) nu cred că eram ajunşi acasă", continuă Ion Strugari.
Marţi seară, când în sfârşit credeau că au să-şi poată aduce rudele acasă pentru a le înmormânta creştineşte, cei opt bărbaţi din Iaslovăţ s-au confruntat cu o nouă problemă.
Şoferul microbuzului firmei de pompe funebre nu vroia să conducă noaptea. „A venit şeful lui la mine şi mi-a spus că şoferul nu merge noaptea, dar dacă-i mai dăm 100 de euro poate îl convinge", îşi şterge faţa de lacrimi tatăl Brânduşei Strugari.
„Nu cred că mai pleca viu de aici"
Cea mai mare jecmăneală pe spatele familiilor îndoliate aveau să o afle abia în momentul în care au ajuns acasă şi au desfăcut capacele de la sicriu. Deşi îşi aleseseră din sediul firmei de pompe funebre sicrie între 600 şi 800 de euro, cu îmbrăcăminte, cu cruce sculptată pe capac, odată ajunşi la Iaslovăţ aveau să-şi dea seama că au fost înşelaţi.
Sicriele erau fără îmbrăcăminte, iar pe capac nu era nici o cruce.
„Ăsta cu firma ne-a spus că 6 ore să nu desfacem sicriele. Dacă le desfăceam atunci, când am ajuns, eu nu cred că mai pleca viu de aici. Nu i-au spălat mai deloc. Încă mai au sânge pe ei, săracii. „O să fiţi foarte mulţumiţi", îmi aduc aminte că ne spunea consulul când ne-a vorbit despre firma de pompe funebre cu care avea să ne pună în legătură", completează Petru Coajă.
Familiile celor patru tineri se pregătesc acum de înmormântare. Astăzi, vor fi duşi pe ultimul drum Nicolae Şorea şi Brânduşa Strugari, iar mâine rudele, prietenii, vecinii îşi vor lua rămas bun pentru totdeauna de la fraţii Coajă.
„Ne-am cumpărat cadavrele copiilor noştri", izbucneşte în plâns Ion Şorea, tatăl lui Nicolae Şorea.
Consulul: „Eu nu am nici o legătură cu această firmă"
Contactat telefonic, consulul României la Budapesta, Marin Ursuţ, s-a arătat uimit de acuzaţiile care i se aduc de către familiile celor patru tineri decedaţi.
„Eu nu am ce să-mi reproşez legat de aceste familii. Am făcut tot ce se putea face. Cu acea firmă de pompe funebre am mai lucrat şi nu am avut niciodată probleme. Eu am făcut tot posibilul să-i ajut. Transportul este mult mai scump dacă veneau cu o maşină din România. Dacă ceea ce aud acum este adevărat, atunci este un lucru foarte grav. Rog familiile să mă contacteze, pentru a le cere să depună o reclamaţie şi, dacă se vor confirma acuzaţiile lor, să fie despăgubite. Eu nu am nici o legătură cu această firmă, să fie bine înţeles. Vă asigur că voi verifica toate aceste aspecte. În cealaltă privinţă, vă repet, nu am nimic ce să-mi reproşez. Ei mi-au spus că au unde sta, iar după ce au plecat de la ambasadă, după ce le-am tradus şi legalizat certificatele de deces, nu m-au mai contactat", a declarat consulul Ursuţ.
Legat de faptul că le-ar fi spus sucevenilor că pot să ia acasă şi după o lună trupurile neînsufleţite ale celor patru tineri, consulul Ursuţ spune că a fost vorba de o neînţelegere. „Le-am spus că sunt cazuri care durează şi o lună. Au înţeles greşit.
Am un gust amar după ce-am auzit ce mi se reproşează. Nu pot să îmi imaginez că ar fi cineva care se gândeşte că eu aş fi ştiut sau chiar împărţit acea şpagă, de care vorbesc ei, cu angajaţii de la firma de pompe funebre. Este inimaginabil", a încheiat consulul. [ Sergiu Rusu - Monitorul de Suceava]
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com
Foto : dani-hellgaming.com
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































dorin said
am September 12 2008 @ 3:52 pm
graznic
ionut siritean said
am September 23 2008 @ 2:27 am
sunt un prieten de-al victimelor… nu se poate face asa ceva intr-un stat civilizat…sunt morti dupa shpagi toti in ungaria,si mai ales sa te insele… o spun din propria experienta. nu se mai poate asa ceva, trebuie reclamat la uniunea europeana si sa ia masuri cu toti parlamentari corupti si toti politisti, ca sunt foarte multi!imi pare foarte rau pentru familiile celor decedati ca au facut treaba asta si cu ei… intr-un moment care numai ei stiu cum au trecut…de necrezut…
florentina said
am December 11 2008 @ 1:39 pm
Este groaznic ce am citit,eu cred ca ar fi de denuntat pentru-ca asa ceva nu se poate,toti fac asa dupa ce se afla adevarul toti incearca sa arunce vina pe pe celalalt sau sa zica lucruri banale adica spunand ca el nu a zis ca nu stia si toate cele,deci in concluzie es as face denuntie si nu as renunta pana nu as rezolva ceva, nu se poate asa ceva deci nici macar sa nu fie spalati bine e batie de joc ,imi pare rau pentru aceasta familie,au fost pur si simplu batjocoriti si mintiti in nesimtire daca pot sa zic asa. sper sa luati in calcul comentariul meu, si sa rezolvati acest caz.
Va multumesc.
Scripca Miruna said
am April 25 2009 @ 1:03 am
Incerc sa cred ca unele persoane , cu toata durerea pe care o au in suflet, probabil si din cauza socului, chiar inteleg gresit unele lucruri sau denatureaza informatia.Familia mea a trecut prin exact aceeasi situatie , dar nu vom avea niciodata cuvinte suficiente sa multumim consulului Marin Ursut, politiei maghiare, procuraturii din Budapesta , am publicat chiar si anunturi de multumire in ziare, dar este mult prea putin pentru cat ne=au ajutat, si nu in ultimul rand Medicilor si spitalului militar din Budapesta si ” asa zisei firme de pompe funebre” din Budapesta care de fapt este o institutie de stat, mai exact institut funerar din Budapesta, care s-au purtat exemplar.Dupa experienta traita , ma intrebam, ei sunt unguri ,iar noi suntem romani, oare le pasa de noi, oare e posibil de asa ceva, eu o nationalista convinsa.Dar viata mi-a dat o palma grea, nu are importanta daca le pasa sau nu, ei fac ceea ce trebuie sa faca in asemenea momente, pe langa noi,nu credeam vreodata ca voi spune asa ceva, in Ungaria,a fost prima data in viata, cand eu mare patrioata, imi venea sa intru in pamant de rusine, doar pentru faptul ca sunt romanca, pentru ca noi in situatii grele suntem caini, iar ei au fost mai mult decat oameni.Tatal meu a avut un accident de masina in 14 august 2008, la ora17, noi am aflat unde este, ce s-a intamplat abia a doua zi dupa masa, cand in disperare am aflat nr, de telefon al consulatului din Budapesta si am sunat acolo.
Scripca Miruna said
am April 25 2009 @ 1:13 am
Ca doar romanasii nostri nu ne-au spus mai nimic, adica cei care erau cu el, sau altii care aflasera de la acestia, doar variante de genul ori s-a jucat pe autostrada, a avut aproape 170km la ora, etc.Nu stiam in ce stare este sau unde este.Din pacate a decedat sambata noaptea, era in moarte cerebrala si nu mai avea nici o sansa.Domnul consul ne-a anuntat cand l-a gasit, unde este l-a spital, a luat legatura cu spitalul, chiar s-a interesat daca exista la acea ora un medic vorbitor de limba romana in spital, era, dar pe alta sectie, si a fost rugat sa vina la terapie intensiva, ca sa putem vorbi direct cu dansul,apoi sambata ne-am dus si noi la spital.Noi suntem din Timisoara, dar din fericire, am contactat aceeasi firma de pompe funebre, care a fost peste asteptari si am economisit bani frumosi, pentru ca duminica am intrebat in Timisoara la aproape toate firmele de aici si cereau niste preturi exorbitante, unii chiar dublu, am aflat ulterior,cand am vazut preturile din Ungaria.
Scripca Miruna said
am April 25 2009 @ 1:29 am
Dar toata lumea s-a comportat peste toate asteptarile noastre.Eu nu am retinut numele consulului, si l-a un moment dat m-am pronuntat ca “precis e ungur, de aia e asa de treaba”, iar cineva a zambit si mi-a spus ca e roman, la care replica mea a fost “nu se poate, prea e de treaba”.Chiar si la politie, saptamana viitoare e 1 mai si va incepe procesul in Ungaria, ancheta s-a terminat pe 29 ianuarie la politie, apoi a ajuns l-a procuratura, tot la ei,noi am sunat regulat la politie pt. ca eram curiosi sa vedem ce s-a intamplat, oficial nu se poate spune nimic, dar au mai facut exceptii, iar cand au predat dosarul la parchet, ne-au dat nr. de telefon al procurorului de care apartinea dosarul, pe care la fel l-am sunat regulat si ne-a confirmat cand s-a definitivat trimiterea in judecata a soferului vinovat, iar ulterior ne-a trimis recomandata cu decizia finala si constatarea procuraturii{ un amanunt ca multe altele , viteza cu care conducea era in urma simularii 55-60 km la ora}si bineinteles descrierea completa a accidentului.Nu suntem persoane importante, nu am dat spaga la nimeni, dar am fost tratati cu suflet.Nu cred ca in Romania va suna cineva vreodata, va primi nr.de telefon al unui procuror ca sa il sune sa il inrebe ba una, ba alta, nu mai vorbesc de restul de oameni, oricum fara cuvinte, doar mii si mii de multumiri.
cristina said
am November 12 2011 @ 7:33 pm
trista a fost aceasta veste pt mine,mam ingrozit fiin prietena cu Brandusa de mici.imi pare foarte rau dupa ea a fost o fata foarte de treaba si vorbareata.si voi cei lalti care tot comentati,lasati judecatile ca asa a vrut Dumnezeu,nui nimeni in stare de judecata,judecata e a Domnului!!
pahome danut said
am March 21 2012 @ 12:44 am
ce pot sa va spun imi pare foarte rau de ei dar nici aia de la ambasada nu trebuea sa faca asa ceva cu ei eu cred ca era destul de amarati parinti lor eu sa fi fost in locul lor odata cu cei 4 morti pleca si soferul care iau adus pentru ca asa ceva nu se face toti suntem oameni asta este parerea mea va mai spun inca odata imi pare fpoarte rau de ei toti imi erau prieteni DUMNEZEU SAI ODIHNEASCA IN PACE SI LINISTE