Pensia alimentara. Cadru legal si procedura.

Tweet this

Conform Codului Familiei, art. 94 alin. (1), se stabileste ca pensia de intretinere se plateste din „mijloacele" debitorului, adica veniturile din munca cu caracter periodic si continuu si alte sume care se platesc in temeiul raporturilor de munca, care au caracter de continuitate.

Pensia de intretinere stabilita prin hotarare judecatoreasca este datorata de catre parintele care nu creste copilul pe toata perioada cat copilul este minor, pana la 18 ani, dar si dupa aceasta varsta, daca copilul isi continua studiile in sistem de invatamant, dar numai pana la implinirea varstei de 25 de ani.

Una dintre cele mai mari responsabilitati ale tatalui (ori, mai rar, ale mamei) dupa pronuntarea divortului consta in plata pensiei de intretinere care sa asigure bunastarea copiilor.

Cine plateste pensia alimentara?


Dupa incredintarea copilului unui dintre parinti, la solicitarea acestuia, celalalt va fi obligat de catre instanta la plata unei "pensii de elimentare". Aceasta obligatie se stabileste sub forma unei sume fixe, datorate lunar, sau sub forma unei cote procentuale din retributia lunara a celui ce are obligatia de intretinere.

Partile pot conveni asupra pensiei printr-o invoiala reciproca sau, in cazul in care nu reusesc sa o faca, obligatia de retinere va fi stabilita printr-o hotarare judecatoreasca. Incazul in care copilul este minor, cererea de chemare in judecata este facuta dereprezentantul legal al minorului, iar instanta de judecata va stabili pensia.

Pana cand se plateste pensia alimentara ?


Pensia de intretinere este datorata pana la majoratul copilului. Insa, daca acesta decide sa dea admitere intr-o institutie de invatamant superior, va continua sa primeasca pensia de intretinere pana la finalizarea studiilor, dar nu mai tarziu de implinirea vasreti de 25 de ani. Pensia trebuie platita indiferent de forma de invatamant frecventata de copil si chiar daca cesta primeste bursa.

Pensia alimentara se poate majora?


Pensia se poate majora pe tot parcursul timpului, insa pentru aceasta trebuie inaintata instantei cate o actiune la fiecare crestere de salariu a tatalui. Toate actiunile de stabilire a pensiei de alimentare sau de majorare a acesteia nu sunt supuse taxei de timbru.

Numarul copiilor conteaza la stabilirea pensiei alimentare?


Desigur. Pentru un singur copil, suma nu va depasi un sfert din venitul parintelui obligat la plata pensiei, in timp ce pentru doi micuti va fi cel mult egala cu o treime din venitul parintelui care nu a primit custodia. Iar pentru trei sau mai multi copiii, pensia nu trebuie sa depaseasca jumatate din venitul parintelui obligat la plata pensiei.

Important!


Nu ezita sa discuti cu avocatul care te reprezinta toate aspectele ulterioare divortului care te ingrijoreaza. Este important ca solicitarea pensiei de intretinere sa fie mentionata in actiunea de divort, deoarece, in caz contrar, exista posibilitatea ca instanta sa nu ia in considerare o cerere ulterioara.
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa: iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 33026

211 Comentarii pana acum»

  1. adela said

    am September 12 2008 @ 5:46 pm

    Tatal copilului meu are domiciliul si locul de munca in Germania si plateste pensia alimentara conform salariului minim din Romania, unde s-a pronuntat divortul si s-a stabilit cuantumul pensiei alimentare in anul 2003.
    In acest moment, eu nu pot face dovada veniturilor sale reale pentru a se recalcula pensia alimentara deoarece nu cunosc detalii, nu am cum sa aflu si nici cum sa dovedesc cu acte. Tatal nu colaboreaza in acest sens.
    Ce pot face in acest caz?

  2. warth elena said

    am October 29 2008 @ 2:19 am

    cer sa imi mareasca pensia alimentara tatal meu la salariul minim pe economie din 2008.am 18 ani si sunt in clasa a 11 pea si doresc sa il dau in judecata daca as putea k sunt minora.si care este onorariul avocatului?va rog foarte frumos sa imi raspundeti cat mai repede posibil.sunt din timisoara.

  3. Marian said

    am November 17 2008 @ 1:06 pm

    Pensia alimentara nu este automat oprita din salariu? Deoarece angajatorul meu refuza treaba asta si as dori sa stiu o modalitate sigura de plata. Multumesc

  4. Beatrice said

    am November 18 2008 @ 7:47 pm

    As dori si eu sa stiu daca la stabilirea pensiei alimentare intra in discutie numai veniturile salariale sau si alte venituri.

  5. Teodora Nenciu said

    am November 24 2008 @ 9:51 am

    Tatal copilului meu are domiciliul NECUNOSCUT (adresa lui din buletin este adresa la care locuim noi, noi avem drept de folosinta prin hotararea judecatoreasca din 2003 a garsonierei proprietate comuna) si nu am dovezi ca ar avea venituri ( stiu ca a vandut niste proprietati mostenite de la parinti).
    In prezent plateste pensia alimentara conform hotararii judecatoresti din 2003, cand s-a pronuntat divortul si s-a stabilit cuantumul pensiei alimentare in valoare de 80 RONI.
    Ce sanse reale am avea pentru a se recalcula pensia alimentara deoarece nu cunosc detalii, nu am cum sa aflu si nu pot face dovada veniturilor sale.
    Tatal nu colaboreaza in acest sens.
    Ce pot face in acest caz? As dori sa obtinem marirea pensiei alimentare macar la nivelul salariului minim pe economie din 2009. Doresc sa il dau in judecata, si as vrea sa stiu daca este obligatoriu sa apelez la un avocat si daca da , care este onorariul avocatului? As dori sa stiu daca ne putem permite un avocat.
    Va multumim foarte frumos daca ne veti raspunde pentru a demara in ianuarie 2009 aceasta actiune.
    Cu stima,
    Teodora Nenciu

  6. andreea said

    am March 18 2009 @ 12:17 am

    As dori sa stiu cum sa procedez pentru a da in judecat a pe fostul sot pt neplata pensiei alimemtare..ce trbuie sa fac?…unde trebuie sa ma duc?…Va multumesc

  7. daniela said

    am March 27 2009 @ 4:29 pm

    Am un copil minor in intretinere si in urma hotararii judectoresti urma sa-mi plateasca pensie alimentara la nivelul salariului minim din martie 2008,dat fiind ca nu lucra la momentul respectiv.Care este suma pe care ar fi trebuit sa o trimita lunar minorului?si la intervale de cate luni am dreptul sa-l dau in judecata atunci cand nu plateste pensia?

  8. eu said

    am August 12 2009 @ 2:12 pm

    buna ziua.daca trebuia sa platesc pensie alimentara si nu am platit,ce se poate intampla,avand in vedere ca nu am avut servici?

  9. mioara said

    am August 22 2009 @ 10:38 am

    buna ziua.sunt divortata am un baietel de 6 ani cand am divortat legia ea htarat sai opreasca pensia alimentara pe stat de plata asa am luat doi ani dupa care sa lasat de munca si zicea cai bolnav si nu poate sa munceasca lam lasat sa se faca bine acu doa luni am auzit ca munceste in bucuresti .ce acte trebuie sal dau pentru pensia alimentara si ce se intapla daca nu da? multumesc

  10. mariana said

    am August 25 2009 @ 6:06 pm

    Baiatul meu a implinit 18 ani in 2008.Deoarece a mers la scoala la 7 ani, abia anul acesta a terminat liceul,a luat bacalaureatul si a intrat la facultate.Din noiembie 2008, tatal nu a mai platit pensie alimentara deoarece conform hotararii judecatoresti ar fi fost pana la 18 ani.Am deschis proces din nou,specificand ca inca este elev si conform legii se plateste pana la terminarea studiilor si nu mai mult de 25 de ani. Politia a considerat ca nu mai trebuie sa plateasca pensia alimentara si a respins cererea de urmarire penala inaintata parchetului.Nu este prima data cand se sustrage platii pensiei alimentare.Ce trebuie sa fac in continuare?Sincer m-am saturat de umblat prin tribunal si de hotarari care mai de care mai dubioase.Copilul are drepturile lui,nu?Va multumesc.

  11. alina said

    am October 20 2009 @ 12:22 pm

    buna ziua am si eu o intrebare,am inteles ca se pot afla veniturile fostului sot daca da,as dori sa ma indrumati,
    va multumesc
    in ziua de azi poti vedea pe internet daca detine o firma,
    poti vedea daca are vreun proces cu cineva,
    daca are datorii la banci si ipoteci,
    ar trebui sa vedem si veniturile reale.

    Pt a da in judecata pe tatal minorului pt pensia alimentara nu este nevoie de avocat eu am demarat totul singura.

  12. dany said

    am October 27 2009 @ 12:41 pm

    daca am o sc pe profit si salarul de 700 de lei ii revin copilului si bani din care firma mea inregistreaza profit

  13. Daniel said

    am November 4 2009 @ 7:52 pm

    va rog sa-mi spuneti daca perioada Iunie 2009 de cind a terminat doisprezece clase si octombrie 2009 cind a inceput anul universitar de invatamint cum este socotita, ca vacanta si trebuie sa platesc pensia alimentara, sau cum, ptr. ca practic in aceasta perioada nu a studiat nimic si in hotarire scrie ca se plateste numai pe perioada stuiilor.

  14. alina said

    am November 8 2009 @ 10:22 am

    buna. sint alina de la alba iulia. tatal copiilului meu este in spania el imi plateste in continuare pensia alimentara data prin hotarire judecatoreasca adica minimul pe economie. din surse clare am aflat ca el are acolo un contract de munca stabil (constructii) accte necesarein vederea stabiliri in aceea tara si mai are si o locuinta. din toate aceestea nu pot aduce instantei judecatoresti nici un act doveditor la tot cea ce am spus mai inainte pentru al da la recalcularea pensiei. el si acum imi plateste doar 53 de ron din salariul minim pe economie avind in vedere ca el mai are 2 copii cu o alta femeie. de vreo 2 ani plateste aceeasi suma avind in vedere ca in hotarirea judecatoreasca specifica ca ;16 la suta din sal. min. pe economie si nici de cum nu este o suma fixa.. baiatul meu are 10 ani dar pina acum 2 ani mi-a platit in crestere dupa cum crestea sal. min. pe economie . cepot sa fac in acest caz si mai ales pentru recalcularea pensiei acum avind in vedere ca are un cistig stabil(angajat in spania)? VA MULTUMESC pt. intelegere
    astept raspuns pe e-mail-lul meu

  15. Marta Estera said

    am November 14 2009 @ 8:38 pm

    Buna.sunt Estera si as dori sa ma ajutati”.Fratele meu s-a casatorit anul trecut in octombrie.Din casatorie a rezultat un copil nascut anul acesta in februarie.copilul este pe numele fratelui meu,dar in aprilie s-a aflat ca sotia il insala de mult timp cu mai multi barbati,astfel parasind-o.acuma am deschis proces pt paternitate,dar intrebarea este ;TREBUIE SA-I PLATEASCA SOTIE PENSIA ALIMENTARA,INAINTEA TESTULUI ADN,??INAINTE SA STIE SIGUR CA E COPILUL LUI???POATE FI DAT IN JUDECATA CA NU S-A INTERESAT DE COPIL 6 LUNI?? va multumesc

  16. dana said

    am November 26 2009 @ 3:24 pm

    “tatal meu” nu mi mai plateste pensia de 6 ani…la varsta de 10 ani primeam 3.50 lei.iar dupa aceea timp de 5 luni am primit 15 lei.iar dupa aceea pana in ziua de astazi nu am ami primit nimic.sunt studenta in anul 1 la facultatea de hidrotehnica din iasi.cat de putin as primi de la el m ar ajuta mult,insa nu primesc.si nici nustiu ce sa fac.

  17. Lala said

    am January 6 2010 @ 8:19 pm

    Se datoreaza pensie alimentara si in cazul in care forma de invatamant urmata de copil este Master – ID (invatamant la distanta)? E vorba de fapt de studii postuniversitare, nu?

  18. decu mircea nicolae said

    am January 11 2010 @ 11:35 am

    sunt angajat la o firma si exista posibilitatea sa nu mai lucrez . In cazul in care nu obtin nici un venit mai platesc aceasta suma sau ce alta suma .
    Cu multumiri anticipate

  19. Apostol Carmen Amelia said

    am January 20 2010 @ 3:47 pm

    Buna ziua. Va rog sa imi raspundeti si mie la urmatoarea intrebare: Cine suporta comisioanele ocazionate de plata pensiei alimentare, beneficiarul pensiei (si se retine din pensie) sau salariatul in numele caruia se face plata (si se retine din salariu)? Va multumesc anticipat.

  20. Adrian said

    am January 26 2010 @ 4:51 pm

    As dori sa va pun o intrebare:sunt salariat si am si o pensie de boala. Cum se stabileste pensia alimentara?Se pune in calcul si pensia de boala?Pensia de boala nu este definitiva pentru ca ma duc in fiecare an la comisie.

  21. Radu said

    am February 20 2010 @ 6:55 pm

    Salut am 19 ani si sunt student, mar interesa daca ma transfer la facultate la invatamant la distanta sau ID mai primesc pensia alimentara platita de tatal meu. Eu ne avad alta sursa de venit, adica ne fiind angajat cu carte de munca sau alte forme de lucru.

  22. maneaprilie said

    am February 21 2010 @ 7:30 pm

    am si eu o intrebare daca ma puteti ajuta.am 2 copii 9-10 ani platesc pensie alimentara 33% din salariu.m-am recasatorit si a mai urmat un copil.judecatoria a stabilit sa platesc 30% primilor 2 copii .as vrea sa stiu cum se calculeaza pensia alimentara in astfel de situatii.astept sms pe acest id.multumesc din suflet.

  23. silvia said

    am May 14 2010 @ 12:04 pm

    am un baietel de 14 ani handicapat gradu 1mam despartit in 1999 am primit pensie pina la sfirsitul anului de atunci fostul barbat este in italia in anul 2007 lam dat in judecata sa mi se dea bani din urma dar nu sa facut nimic decit sa marit pensia la salariu minim cum pot sa recuperez bani din urma si cum pot sa i se dea pensie alimentara la copil la salariu din italia mentionez ca din 2007 imi plateste pensia la salariu minim dar numai cind apelez la justitie va rog invatatima ce sa fac va multumesc si astept raspuns

  24. Campureanu Ionut said

    am May 18 2010 @ 1:04 pm

    Am un copile de un an si 2 luni cu o tipa. Nu suntem casatoriti, am stat 4 ani jumatate iar apoi ne-am despartit. Acum, va incepe procesul pentru custodia copilului. Am acceptat sa ii incredintez custodia ei, doar k nu ne putem intelege cu privire la pensi alimentara.
    Eu sunt agent de paza si am salarul de 720 ron. Aproximativ, imi puteti spune va rog care este suma pe care o voi plati drept pensie alimentara? multumesc.

  25. florea marin neculai said

    am May 31 2010 @ 10:58 am

    sora mea are 2 fete, e divortata de cca 2 ani, fostul ei sot lucra la o fabrica de ciment si a plecat de la locul de munca cu ordonanta. intrebarea mea: au fetele cumva drept la un procent din ordonanta? in prezent primeste numai 180 lei. multumesc

  26. VALY said

    am June 1 2010 @ 10:36 am

    Buna ziua,
    Va rog sa-mi precizati daca se mai plateste pensie alimentara si in cazul in care forma de invatamant urmata de copil este Master – ID (invatamant la distanta).
    Fiica mea este in alt oras, imi spune ca lucreaza (nu stiu daca are forme legale!?) iar eu inca platesc lunar o suma care, in contextul reducerilor aplicate de la inceputul anului, este deja 1/2 din venit.
    Pot depune in instanta o actiune de diminuare sau stopare a pensiei solicitandu-i o declaratie pe proria raspundere ca nu realizeaza venituri?
    Multumesc anticipat

  27. FLORIN COCUT said

    am June 1 2010 @ 10:49 pm

    Ma numesc Florin din 2005 locuiesc in Anglia.Am divortat acum 7 ani si in instanta s-a stabilit o pensie alimentara de un 1.000.000 lei .Eu am hotarit sa platesc o suma de 2.500.000 lei lunar considerand ca asa e mai bine. Acum am ajuns sa platesc ecivalentul a 100 euro/luna.dar fosta sotie stabilita in Austria doreste mai mult si am ameninta ca ma da in judecata.mentionez ca aceasta suma nu este satabilita in instanta.eu m-am recasatorit si am si un copil cu acuala sotie.pina unde poate sa mearga cu amenintarile?ma simt santajat. va multumesc

  28. Dianna said

    am June 7 2010 @ 9:33 am

    am o intrebare:
    este posibil ca copilului sa nnu -i mai fie platita pensia alimentara datorita schimbarii numelui tatalui pe numele mamei??
    (raspuns urgent)

  29. nistor simona said

    am June 18 2010 @ 6:50 pm

    sotul meu sa trezit acum 8 ani la usa cu fosta prietena insarcinata in 7 luni
    bineinteles nu se mai putea face nimic
    ea vroia sa se marite dar el nu a fost de acord
    asa ca plateste pensie alimentara de 25% din salariu
    dupa citiva ani el sa casatorit cu mine si avem un copil
    a platit in continuare 255 din salariu
    de curind insa a ramas fara servici
    ce suma il obliga statu sa plateasca pensie alimentara in cazul in care el nu are servici
    ?
    va rog sa-mi dati un raspuns

  30. adina dima said

    am July 1 2010 @ 2:34 pm

    buna ziua

    am doi copii minori rezultati dintr-o relatie de concubinaj recunoscuti de tatal lor purtand si numele lui, ne-am despartit si vreau sa cer pensie alimentara.
    care sunt pasii pe care trebuie sa-i parcurg , el nedorind sa coopereze

    multumesc

  31. yo said

    am July 6 2010 @ 9:26 am

    buna ziua.sunt divortata si am un baietel de 7 ani si jumatate.fostul sot s-a recasatorit si acum are o fetita din actuala casatorie.ce pensie i se cuvine fiului meu in aceasta situatie?va multumesc

  32. yo said

    am July 6 2010 @ 9:28 am

    buna ziua.sunt divortata si am un baietel de 7 ani si jumatate.fostul sot s-a recasatorit si acum are o fetita din actuala casatorie.ce pensie i se cuvine fiului meu in aceasta situatie? fostul sot beneficiaza de salariu minim pe economie(600ron).va multumesc

  33. valy said

    am July 7 2010 @ 6:23 pm

    fiica mea aimplinit 18 ani in aprilie.aterminat acum liceul.mai trebuie sa platesc pensia alimentarapan incepe facultatea de stat sau daca incepe?multumesc

  34. Anamaria said

    am July 16 2010 @ 10:24 pm

    buna ziua!eu sunt eleva la facultate in anul intai insa la frecventa redusa si as dori sa stiu daca inca il mai pot da in judecata pe tata avand in vedere ca sunt inca studenta si ca el nu mi-a platit niciodata pensie alimentara.va multumesc anticipat!

  35. elena said

    am July 21 2010 @ 12:32 am

    Buna ziua.Am un baietel de 3 ani(recunoscut de tatal sau)rezultat dintr-o relatie de concubinaj.Anul asta tatal a hotarit sa-si ia talpasita.Intrbarea mea este care sunt pasi de urmat pentru obtinerea pensiei alimentare.Stiu adresa unde locuieste dar nu stiu unde lucreaza.Va multumesc.

  36. dan said

    am July 22 2010 @ 6:30 am

    buna ziua

    am un copil cu o femeie cu care nu am fost casatorit si nici nu am locuit vreodata impreuna

    legea ma poate obliga sa platesc pensie alimentara pt acest copil ?

  37. nicoleta said

    am July 26 2010 @ 4:00 pm

    Buna ziua!V-as ruga sa-mi spuneti cum sa procedez pt majorarea pensiei alimentare, in conditiile in care nu cunosc domiciliul sau locul de munca al fostului sot? Este necesar sa apelez la avocat, sau nu exista nici o sansa daca nu cunosc aceste date? Multumesc anticipat!

  38. Raluca said

    am August 8 2010 @ 3:25 pm

    Buna!Parintii mei is divortati de 1 an.Eu am aproape 20 de ani.Acum eu stau cu mama,insa tata nu imi da nici o pensie alimentara.Doresc sa-l dau in judecata,insa el sustine ca nu pot sa-l oblig sa-mi plateasca pensia.Pe langa asta mai e o problema…el lucreaza in Italia,dar lucreaza legal.
    Stie careva ce pot face in acest sens?Am sanse de castig?

  39. co said

    am August 9 2010 @ 6:02 pm

    Buna!Asi dori sa va intreb ceva.Noi am stat in concubinaj si avem un copil impreuna.In urma cu 6luni ne-am despartit sicopilul sta cu ea.Timp de cateva luni la intelegere i-am platit lunar pensie alimentara dar apoi brusc s-a razgandit si nu a mai vrut sa primeasca bani spunand ca a intentat proces pt ca pensia sa fie retinuta din salar.Procesul e abia in decembrie,ea nu vrea bani pana atunci,spunand ca va cere retroactiv pana la data cand stabileste instanta.Mentionez ca copilul e pe numele meu.Ce spune legea,care ii sunt intentiile,si cum imi poate retine retroactiv daca se aduna suma mare si eu am salar mic?Si ce pot sa fac?Multumesc,astept raspuns

  40. isabela said

    am August 11 2010 @ 11:24 am

    buna ziua,
    fastului sot i s-a stabilit pensie alimentara pentru cei doi copii ai nostri la valoarea salariului minim pe economie.dupa procesul de divort el s-a angajat in strainatate , firma este din romania cred, cu deplasare in strainatate.doresc sa il dau in judecata pentru marirea pensiei dar nu cunosc sigur angajatorul si adresa acestuia.cum pot proceda? multumesc !

  41. nicoleta said

    am August 14 2010 @ 7:07 pm

    Buna ziua.Sunt divortata si am un copil de 14 ani .Tatal copilului se afla in Spania si munceste acolo cu acte in regula .Spuneti-mi va rog frumos cum se poate ca copilul sa beneficieze de pensie alimentara.Prin sentinta el trebuie sa plateasca copilului o pensie de 25% din venit.Am cunostinta de firma la care lucreaza si datele acesteia.Se poate face ceva in acest sens ca firma sa-i retina pensia pe care trebuie sa o plateasca si sa o trensfere intr-un cont la o banca compatibila sau colaboratoare in Romania?Si de ce acte as avea nevoie. Va multumesc.

  42. Constantin Nita said

    am August 17 2010 @ 3:33 pm

    Buna ziua. Fiul meu are 19 ani si abia acum a terminat liceul urmind sa dea din nou bac-ul n toamna. Ii platesc pensie alimentara in baza unei hot.judecatoresti, in aceasta find stipulat ca trebuie sa-i platesc pina la terminarea studiilor dar nu mai mult de implinirea virstei de 25 ani.Intrebarea este daca va urma cursurile unei facultati, sunt valabile toate formele de invatamint? Daca nu, va rog sa-mi spune-ti unde este stipulat acest lucru. Va multumesc anticipat si astept raspunsul dvs. Cu stima

  43. Madalina said

    am September 4 2010 @ 11:31 am

    buna ziua!Am 19 ani si am terminat liceul.Sunt la o facultatea de stat,zi,la fara taxa.Tata meu nu imi mai plateste pensie alimentara din martie 2010.Ce as putea face in acest caz?Trebuie sa incep intai facultatea si dupa aceea sa il dau in judecata?
    Multumesc!

  44. Simonica said

    am September 18 2010 @ 11:46 pm

    Sint divortata si am un copil la care i s-a stabilit pensia alimentara la 25% din venitul net al tatalui ,dar de la data pronuntarii sentintei si pina in prezent (Aprox 7 ani ) tatal nu a platit NICIODATA pensia alimentara .Acum sint plecata din tara ,iar tatal a ramas in tara …as dori sa stiu daca poate fi obligat sa plateasca retroactiv pensia copilului de la data pronuntarii sentintei ? …daca da, atunci ,care este modalitatea de a-mi recupera suma datorata ?…

  45. corina said

    am October 1 2010 @ 3:07 pm

    Buna ziua!!Numele meu este Corina.Am divortat acum 5 ani de sotul meu,minora mi-a fost incredintata mie,iar paratului i s-a fixat o pensie alimentara de 90 ron la un venit minim pe economia mationala de 310 ron.Acum 2 luni am depus actele pt majorare pensie intretinere nimor.Paratul lucreaza de 4 ani de zile in Italia.L-am citat la adresa de o aveam,dar din pacate,citatia a fost restituita la dosar cu mentiunea,, necunoscut,,.Nu stiu daca lucreaza cu contract de munca deoarece nu mai pastreaza legatura cu minora nici macar telefonic de aproximativ 2 ani.As vra sa stiu cum as purea proceda sa dovedesc ca este stabilit acolo!!!Va multumesc ,si astept cat mai repede un raspuns!!!

  46. Roxana said

    am October 5 2010 @ 10:30 am

    As dori sa stiu daca unul dintre parinti nu a platit pensie alimentara niciodata,desi minorul a fost incredintat unuia dintre parinti…se poate lua pensie si pentru anii respactivi in care trebuia sa o plateasca sa numai de la intocmirea sentintei pe cale legala?
    Multumesc.

  47. ionut said

    am October 5 2010 @ 7:33 pm

    am 22 de ani ,student anul IV la universitatea bucuresti,nu am mai primit pensie alimentara dupa ce am implinit 18 ani ,cum trebuie sa procedez pt.a primi pana la terminarea studiilor

  48. burlan alina said

    am October 6 2010 @ 6:11 pm

    As dori sa stiu ce se intamla in cazul cand tatal copilului meu nu are servici cu carte de munca; deci lucreaza la negru .Mai are venit din vanzari agricole din gradina sa personala.Daca il dau in judecata cum i se va retine pensia alimentara.El spuneca imi va lua copilul de 4luni

  49. Anca said

    am October 7 2010 @ 12:04 pm

    In urma divortului pt minorii a caror custodie mi-a fost incredintata s-a stabilit pensie alimentar de 180 roni .Fostul sot fiind plecat din tara si ne putinda face dovada veniturilor acstui .Momentan el este stabilit in Statele Unite ,recasatorit, astfel intrind in anumite drepturi in Amaerica . Doresc sa stiu cum trebuie procedat pt a-i deschide proces in Statele Unite pt. recalcularea pensiei alimentare in functie de veniturile pe care acesta le are acum . Astept raspuns ……Multumesc

  50. Oana Staicut said

    am October 7 2010 @ 2:03 pm

    Am divortat de sotul meu in anul 2006. S-a stabilit o pensie alimentara de 130 lei / luna. A platit-o cateva luni, maxim un an si apoi nu a mai platit nimic.
    Momentan nu cred ca lucreaza cu carte de munca, desi are un serviciu (deci are venituri).
    Ce pot face in acest caz ca sa recuperez pensia alimentara retroactiv?

  51. tudor mariana said

    am October 8 2010 @ 6:16 pm

    buna ziua, sunt divortata,iar un urma divortului am obtinut custudia fiului de 5 anisori.fostul sot imi plateste o pensie de75 de roni, am deschis proces de recalculare primul termen pe 21 oct 2010, problema este ca fostul meu sot castia peste3000 pe luna dar in cartea de munca are minim pe economie. ce pot face va multumesc

  52. NEDELCU ELENA said

    am October 25 2010 @ 11:28 am

    Buna ziua!
    Sora mea este divortatade 8 ani si are o fetita cu fostul sot.
    In urma divortului acesta din urma a fost obligat la o pensie alimentara pe care nu i-a platita-o decat in primele doua luni.
    As vrea sa stiu daca exista posibilitatea sa il dam in judecata si sa fie decazut din drepturi.
    Astept un raspuns de la dumneavoastra.

    Va multumesc anticipat
    Elena Nedelcu

  53. daniela jude said

    am October 25 2010 @ 3:59 pm

    Buna ziua.
    Va rog sa ma ajutati cu un raspuns.Am intentat divort de sotul meu in 2003, dar la pronuntare sotul meu a plecat din tara in Spania, eu nu m-am prezentat si divortul nu s-a pronuntat, astfel suntem casatoriti in acte.Pe toata perioada, din 2003 pana acum nu a fost in tara numai de 2 ori,mentionez ca avem 2 copii in varsta de 20,21 care au ramas cu mine,in aceasta perioada a trimis bani f rar doar pe numele copiilor eu neavand drept sa-i gestionez.As vrea sa stiu daca pot in instanta sa-i cer sa plateasca retroactiv pensie alimentara, si care este procedura daca inca nu suntem divortati?O alta intrebare ar fi procedura de divort in lipsa lui si partajul in cazul in care avem 2 proprietati,dintre care una este cu uzufruct viager ptr. mama lui.Va multumesc anticipat!

  54. marina said

    am October 25 2010 @ 4:25 pm

    buna ziua am si eu o intrebare la dvs.,sotul meu a divortat de mine si opilul meu este la el prin lege eu sint in cipru cind a divortat si nici nu am stiut de divort am primit un tel de la sotul meu si mia zis k trebuie sa platesc pensia alimentara la copil.dar nui asta problema, este prob.,k ce si unde trebuie sa ma interesez daca pot sai platesc pensia la copil cu acte sau fara acte de la vreu avocat. mersi mult si astept un raspuns urgent.

  55. elena said

    am November 1 2010 @ 4:31 pm

    Buna ziua ! Am doi copi si sunt divortata din anul 2004.Odata cu divortul l-am dat in judecata si pentru pensie alimentara drept pentru care el a iesit de la serviciu iar,
    de atunci lucreaza la negru fiindu-mi foarte greu sa dovedesc asta in instanta . In urma hotariri judecatoresti a ramas sa-mi plateasca pentru ambi copi suma de 70 de lei de persoana in total primim de atunci lunar suma de 140 de lei.Cu scuzele de rigoare si cu multumiri anticipate asi dori sa stiu daca avem dreptul la majorarea pensiei alimentare si de cand.

  56. Claudia said

    am November 1 2010 @ 10:44 pm

    Buna seara!
    Am mai vazut subiectul asta, dar niciodata nu am aflat un raspuns….
    Tatal copilului meu are domiciliul si locul de munca in Spania si plateste pensia alimentara conform salariului minim din Romania, unde s-a pronuntat divortul si s-a stabilit cuantumul pensiei alimentare in anul 2008.
    In acest moment, eu nu pot face dovada veniturilor sale reale pentru a se recalcula pensia alimentara deoarece nu cunosc detalii, nu am cum sa aflu si nici cum sa dovedesc cu acte. Tatal nu colaboreaza in acest sens.
    Ce pot face in acest caz?
    Daca va dau datele lui personale si regiunea in care locuieste in Spania , ma puteti ajuta sa dau de el?…sau ce trebuie facut?!?

  57. elena said

    am November 17 2010 @ 7:09 pm

    daca tatal copilului meu are o firma, si mai are un contractde munca cu un salariu de 1500 ron, cam cat ar putea fi oblicat sa plateasca pensie pentr un copil?

  58. ella said

    am November 19 2010 @ 12:11 am

    Am chemat in instanta pe tatal copilului meu minor,rezultat dintr-o relatie de concubinaj si recunoscut,in vederea incredintarii minorului si obligarii tatalui sau la crestere si intretinere.Am primit citatia prin care se specifica ca e vorba de incredintare minor nicidecum de obligarea piritului sa contribuie la cresterea minorului.Vreau sa stiu daca in cadrul aceleiasi intilniri de la tribunal se va judeca si acest lucru?SAu va trebui sa fac alta cerere in acest sens?

  59. Sorin said

    am November 19 2010 @ 12:43 pm

    Codul Familiei,Art. 94,scrie doar atat:
    Intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati.
    Instanta judecatoreasca va putea mari sau micsora obligatia de intretinere sau hotara incetarea ei, dupa cum se schimba mijloacele celui care da intretinerea sau nevoia celui ce o primeste.
    Cand intretinerea este datorata de parinte sau de cel care infiaza, ea se stabileste pana la o patrime din castigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii.
    Unde scrie in Codul Familiei ceea ce ati scris dvs. la inceputul articolului???????
    ++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
    Pensia de intretinere stabilita prin hotarare judecatoreasca este datorata de catre parintele care nu creste copilul pe toata perioada cat copilul este minor, pana la 18 ani, dar si dupa aceasta varsta, daca copilul isi continua studiile in sistem de invatamant, dar numai pana la implinirea varstei de 25 de ani.????
    +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

  60. Sorin said

    am November 19 2010 @ 1:47 pm

    Stimate domnule Senator,
    Vă rog să aveţi amabilitatea de a şi răspunde la întrebările pe care vi le adresează cititorii.Vă mulţumesc!

  61. Catalina said

    am December 1 2010 @ 2:16 am

    Buna ziua,am si eu o mare nelamurire….Am varsta de 21 de ani sunt studenta anul 3 la o facultate de stat la zi.parintii mei au divortat cand eu aveam 3 ani iar tatal meu nu mi-a platit pensia alimentara niciodata…am hotarat sa-l dau in judecata si sa-i cer pensia alimentara retroactiv pentru ultimii 18 ani…din cate stiu eu nu lucreaza dar are o pensie si cateva proprietati pe numele lui…plata pensiei retroactiv se face intr-o perioada mai lunga de timp sau este obligat sa-mi plateasca toata suma odata?sincer mi se pare ca justitia tinde sa tina cu aceste persoane pe care greu le poti numii “parinti”.cum este posibil ca in decurs de 18 ani sa nu platesti un leu pensie alimentara desii exista o hotarare judecatoreasca in care se mentioneaza ca el este obligat sa plateasca pensia alimentara?si cu toate astea el a gasit n modalitati sa se sustraga platii acestei pensii….legea nu face nimic pe ei nu-i ia nimeni la intrebari…iar mamele se chinuie singure sa-si creasca copii..unde-s legile in cazu asta???unde-i dreptate???

  62. edy said

    am December 16 2010 @ 2:52 pm

    Buna ziua!
    Am si eu o intrebare….am primit pensie alimentara pana la varsta de 18 ani,acum il dau in judecata pe tata pentru a-mi da in continuoare pensie,intrebarea mea e,pe ce nume va veni pensia……pe numele meu sau al mamei?Va multumesc!!!

  63. albu adrian said

    am December 19 2010 @ 3:31 pm

    Cum as putea livra pensia alimentara direct fara a mi se opri din salar
    desi mi sa oprit fara ami zice
    a trimis direct la servici
    eu as vrea sai trmit direct din contu meu direct in contu copiilor\
    multumesc

  64. Petrescu Georgeta said

    am December 28 2010 @ 7:46 pm

    Dupa cate luni de neplata a pensiei alimentare pot sa dau in judecata pe tatal copilului ? Sentinta precizeaza ca va trebui sa dea 150 ron pe luna.

  65. albu adrian said

    am December 29 2010 @ 5:38 pm

    e normal ca cuantumu pensiei de intretinere sa fie oprit din salar fara a ma anunta
    eu am optat ptr a plati direct
    CE E DE FACUT

  66. albu adrian said

    am December 29 2010 @ 5:39 pm

    cine are un raspuns sami dea va rog frumos

  67. NICULITA said

    am January 15 2011 @ 6:41 pm

    As dori sa stiu daca bursa de doctorand POSDRU care in prezent o are mama copiilor in cuantum de 1850 lei lunar este considerata ca venit pentru ca instanta sa stabileasca pensia de intretinere a celor doi copii ce imi sunt incredintati spre crestere si educare .
    H.G.567/2005 precizeza ca pe toata durata activitatii doctorandul beneficiaza de recunoasterea vechimii in munca si de alte drepturi si obligatii ce revin salariatului ( art. 23 )
    Acest venit de care beneficiaza mama copiilor poate fi considerat ca un mijloc material conform art.94 ,art.90 si art 91 C.fam.pentru a fi obligata la intretinere ?

  68. maria said

    am January 17 2011 @ 8:53 pm

    Buna seara,eu sint rezidenta in Italia iar tatal fiicei mele in Romania.nu a platit pensia alimentara pentru 6(sase)ani iar eu am facut plingere in urma caruia a fost obligat la plata pentru toti acesti ani.As vrea sa stiu daca prin lege poate sa plateasca si in euro sau doar in lei.Va multumesc

  69. Doina said

    am January 18 2011 @ 12:59 pm

    Va rog frumos sa ma sfatuiti si pe mine.In cazul unui divort la stabilirea pensieie alimentare se iau in calcul si veniturile realizate din drepturi de autor? Pe lanaga salariul, sotul are drepturi de autor in suma fixa in fiecare luna.Pe langa aceste doua venituri are si drepturi de autor variabile, de la luna la luna.Ce se ia in calcul?

  70. nicoleta said

    am January 29 2011 @ 1:04 pm

    in urma unui divort fetita mea mi-a fost incredintata mie,iar tatal a dat doar 350 lei din luna februarie pana acum,iar el ma dat iar in judecata pt custodia copilului.ce se intampla daca nu a platit pensia alimentara asa cum trebuia pana acum?pot sa-l dau si eu in judecata pt acest lucru?va rog frumos sa ma ajutati nu vreau sa-mi pierd copilu ,e totul pt mine.CE SE INTAMPLA DACA NU MA PREZINT LA PROCES? VA MULTUMESC!

  71. elena said

    am January 30 2011 @ 6:33 pm

    nu am servici si nici un venit cat trebue sa platesc pensiealimentara copilului

  72. eu kee said

    am February 21 2011 @ 11:23 pm

    AS VREA SA STIU DACA SE POATE AFLA DACA PENSIA ALIMENTARA CARE IMI ESTE PLATITA ESTE CALCULATA REAL LA UN PROCENT DE 17% DEOARECE DIN CITE STIU EU SALARIUL FOSTULUI SOT NU ESTE FIX , DAR SUMA PE CARE O PRIMESC DE LA FIRMA UNDE ESTE ANGAJAT ESTE ACEEASI DE 11 LUNI , VA MULTUMESC

  73. Tudor Elena said

    am February 22 2011 @ 7:52 pm

    Fostul sot nu a mai platit pensia de intretinere de 8 luni. am tot depus plangeri penale si nu se rezolva nimic.spune-ti mi unde trebuie sa ma duc sa rezolv problema.

  74. Tudor Elena said

    am February 22 2011 @ 7:53 pm

    si am uitat sa va spun ca si-a schimbat domiciliul unde am locuit impreuna si nu-i mai cunosc noua adresa, dar stiu unde lucreaza si kiar am fost la el la job dar degeaba.

  75. DUMITRU DOINA said

    am February 25 2011 @ 9:41 am

    Fostul sot trebuie sa plateasca o pensie alimentara de 25 procente din venitul net (hotarare judecatoreasca) Pana in octombrie a platit 25 la suta dintr-un salariu ce-l avea ca bugetar ( aprox. 200 ron ) , neplatind si 25 la suta din veniturile ce le avea ca ”persoana fizica” inregistrata la administratia financiara Bacau
    As vrea sa stiu daca sunt indreptatita sa cer in instanta si recalcularea pensiei alimentare , cat sa cuprinda si veniturile pe care fostul sot le-a realizat ca ”PF” respectiv din 2006 pana in 2010 . Din octombrie 2010 pana in prezent nu am mai primit nimic deoarece motiveaza ca este in somaj si tot timpul spune ca va plati ca o sa-mi trimita el bani mai tarziu. Acum suntem in proces , fiica mea fiind majora trebuie sa participe si ea la fiecare termen desi ar fi mai bine sa mearga la scoala ( fiind in cl a XII ) iar fostul sot sustine ca nu a avut nici o societate ”PF” deoarece nu ar fi fost legal in timpul cat a avut servici ( la primarie – electrician parc auto ) . De asemeni a depus o intampinare la dosar , scrisa de mana intr-un singur exemplar din care eu nu stiu nimic ce ar cuprinde pentru ca nu mi-a fost inmanat nici un exemplar din aceasta intampinare .
    V-as ruga cu respect sa-mi spuneti ce as putea face sa termin cat mai repede si daca se poate si cu castig de cauza acest proces.
    MULTUMESC

  76. DUMITRU DOINA said

    am February 25 2011 @ 2:37 pm

    v-as ruga pentru un sfat
    Am primit pensia alimentara de la fostul sot conf. hot. judecatoresti in cuantum de 25 procente din venitul net , respectiv aprox 200ron ce reprezentau 25 procente din salariul lui de bugetar. Din 2006 acesta mai detine si o societate ”persoana fizica ” inregistrata la administratia financiara ca fiind activa dar din veniturile dobandite acolo nu am primit nimic niciodata . In 2007 executorul judecatoresc pe care l-am investit mi-a comunicat ca pe 2006 respectiva societate nu a avut profit deci nu are ce plati. As dori sa stiu daca am sanse sa primesc ceva retroactiv in conditiile in care aceasta ”persoana fizica ” a functionat pana in 2010 . Din 2010 fostul sot a ramas si fara servici , a desfiintat si societatea si asta ma indreptateste ca nu urmareste decat sa nu mai plateasca deloc pensia alimentara desi fiica noastra este in cl a XII-a si … orice suma ar fi binevenita . deci intrebarea ar fi : POT SA-L CHEM IN JUDECATA PENTRU RECALCULAREA PENSIEI ALIMENTARE
    va multumesc

  77. sicoe diana said

    am February 25 2011 @ 3:12 pm

    buna ziua am si eu o intrebare daca ma puteti ajuta este prima data cand scriu.. eu am o fata de 8 ani si am div in anul 2006 dar am primit pensie de la fostul sot … intrebarea mea este… anul trecut in data de 1 iulie 2010el a depus dosarul de pensie si la 25 noiembrie 2010 a decedat eu am primit pensia alimntara de la casa de pensii hd in luna octombrie 2010 asta a fost primul cupon dupa aceea am primit si noiembrie,decembrie,ianuari si el a beneficiat de pensie de boala timp de 5 luni eu am primit doar 4
    ar mai trebui sa primesc si pe luna aceasta ????? eu asa stiu ca ar trebui ca el in luna noiembrie a luat pensie? va multumesc frumos si va rog sa-mi raspundeti cat mai urgent sa stiu ce masuri sa iau .

  78. sicoe diana said

    am February 25 2011 @ 3:14 pm

    va rog sa-mi raspundeti pe adresa mea de mail

  79. marinela darie said

    am February 27 2011 @ 2:38 pm

    buna va rog sa imi rspundeti si mie la o intrebare,am stat cu u tip timp de 1 an de zile dupa care am ramas insarcinata dar el nu a recunoscut copilul,,,pot sa il dau in judecata?

  80. Marinela said

    am February 27 2011 @ 6:54 pm

    buna ziua,
    Tatal copilului meu are domiciliul si locul de munca in Anglia si plateste pensia alimentara conform salariului minim din Romania, unde s-a pronuntat divortul si s-a stabilit cuantumul pensiei alimentare in anul 2009 in valoare de 107 lei.
    In acest moment, eu nu pot face dovada veniturilor sale reale pentru a se recalcula pensia alimentara deoarece nu cunosc detalii, nu am cum sa aflu si nici cum sa dovedesc cu acte. Tatal nu colaboreaza in acest sens.
    Ce pot face in acest caz?

  81. Cristina said

    am March 2 2011 @ 3:23 pm

    Buna ziua,
    am un salariat care plateste lunar pensia alimentara, fetita s-a casatorit desi are 17 ani schimbandu-si numele, tatal mai este obligat la plata pensiei de intretinere? daca nu ce documente trebuie sa aduca la unitate pentru a fi scos din plata.
    Multumesc

  82. GABRIELA - JUD HUNEDOARA said

    am March 10 2011 @ 9:49 am

    Buna ziua, am o intrebare la dvs,sunt mama unei d-re care este studenta in strainatate,si as dori sa stiu pana la ce varsta are dreptul de a primi pensie alimentara,deoarece pe ultimile imi apare pana la terminarea studiilor dar nu mai tarziu de implinirea varstei de 26 de ani-eu stiam ca pana la 25 de ani.Fiica mea implineste anul acesta 25 de ani fiind profesoara eu la o scoala am fost intrebata de catre contabilitate de ce pana mai ani trecuti era 25 de ani si acuma imi apare pe sentinta 26 de ani,si nu as vrea sa am probleme dupa aceea cu fostul sot. Va multumesc mult si va doresc multa sanatate si o zi buna.

  83. GABRIELA - JUD HUNEDOARA said

    am March 10 2011 @ 9:53 am

    Buna ziua,sunt profesoara la o scoala si as dori daca se poate sa imi spuneti pana la ce varsta se poate primi pensia alimentara,deoarece am o fiica care este studenta inca si anul acesta implineste 25 de ani,si pe ul;timile 2 sentinte specifica ca pana la terminarea studiilor dar nu mai tarziu de implinirea varstei de 26 de ani,eu stiam ca pana la 25 de ani.Va multumesc ,va doresc multa sanatate si o zi buna

  84. Crisan Sebastian said

    am March 13 2011 @ 1:56 am

    Am facut o intampinare la Tribunal pentru pensie alimentara (sunt major dar sun la facultate) , iar avocatul tatalui meu tot amana finalizarea procesului pe baza faptului ca tatal meu a plecat din tara . Am fost la el la lucru si si-a bagat lichidarea , nu mai stiu nimic de el , dar am vorbit cu el pe internet si mi-a zis ca nu ii plecat din tara .. am facut o copie la ce a zis el … am sa rezolv ceva daca duc copia ca si dovada ?

  85. COPANDEAN MIHAELA DELIA said

    am March 13 2011 @ 10:13 pm

    buna ziua! in data de 25 martie 2010.am inceceput un proces de majorare a pensiei alimentare,pentru fetita mea in varsta de 7 ani. in 2004,fetita mi-a fost incredintata printr-o sentinta civila spre crestere, fostul meu sot a fost obligat sa-i plateasca suma de 750000 lei ROL. intre timp,de 5 ani, fostul sot(tatal fetei) s-a stabilit in Spania si lucreaza in regiunea Ponferrada,la o firma de constructii. de la inceputul procesului si-a schimbat domiciliul de doua ori,niciodata nu a fost gasit la adresa la care a fost citat. nu mi-am permis sa angajez un avocat si nu stiu care sunt demersurile care trebuiesc facute ca sa pot dovedi ca locuieste si lucreaza acolo. ce stiu de la el este ca i-a salariul prin transfer bancar, si are abonament la telefonul mobil si fix,internet. acestea sunt mijloacele prin care comunicam…azi am vorbit cu el si mi-a spus ca a primit ultima citatie si m-a asigurat ca va plati cat va vrea si cand va dori el…va rog sa imi spuneti ce pot sa fac ca pentru fetita mea sa fie stabilita o suma corecta? (mentionez ca nu are alti copii) ce pot face ca sa dovedesc ca locuieste in spania?. la ultima infatisare ,judecatorul mi-a spus ca daca nu fac dovada ca locuieste in spania ,va stabili o suma echivalenta cu salariul minim pe romania. va rog sa ma ajutati si sa imi dati unraspuns cat mai repede posibil,pentru ca urmatorul termen este in 15 aprilie. va multumesc

  86. munteanu ionica said

    am March 27 2011 @ 1:00 pm

    Buna ziua !! Dintr-o relatie de concubinaj cu un cetatean turc, am nascut in 1997, o fetita. Copilul a fost recunoscut legal de tatal sau si ii poarta numele. In urma unui proces pentru stabilirea pensiei alimentare, instanta a hotarat, si tatal fetitei a fost deacort sa-i plateasca suma de 100 D.M.sau contravaloarea acesteia in lei. Hotararea este definitiva. Din data de 2.07.1998 ar trebui sa primesc pensia, pe care eu nu am primit-o niciodata. Am consultat cativa avocati, dar ei au spus ca inafara onorariului de avocat eu trebuie sa platesc alte taxe, pentru ca el este intr-o alta tara, va trebui sa suport expedierea, traducerea si alte plati pe care nu le inteleg.Eu nu pot suporta aceste cheltuieli, fiind mari. Mentionez ca niciun avocat nu a putut sa imi estimeze cat m-ar costa procesul. Mi s-a cerut sa aduc dovada veniturilor lui, asa ceva eu nu am cum sa procur. La pocesul pentru stabilirea pensiei alimentare, m-am reperezentat singura, si nu ma costat nimic.Tatal fetitei a primit prin posta la domiciliul sau din Turcia, toate citatiile trimise de instata si procedura a fost completa.Va rog sa ma sfatuiti ce as putea face in acest caz? Va multumesc !! Si astept raspuns.

  87. Dumitriu Carmen said

    am April 8 2011 @ 3:59 pm

    Buna ziua,
    Doresc sa obtin o majorare de pensie alimentara ptr cei 3 copiii ai mei. In momentul de fata primesc doar 300 lei ( 100/copil), stiu cu exactitate ca tatal are surse de venit din afacerea proprie altele decat salariu care il are pe cartea de munca. Cum se procedeaza? Pot sa fac acest demers de majorare , pe cont propriu sau ma sfatuiti sa fiu sustinuta de un avocat? Astept raspuns.

  88. roman anca said

    am April 20 2011 @ 6:22 pm

    nu sunt casatorita cu tatal copilului si as vrea sa stiu daca pot sa-l oblig la plata pensiei alimentare.care sunt pasii pe care ar trebui sa-i fac?

  89. vladimir said

    am May 11 2011 @ 1:37 pm

    Buna ziua,momentan sunt somer avand o indemnizatie de somaj de aprox 600 ron , AJOFM i-mi retine suma de 384 ron ,motivind ca aceasta suma reprezinta pensia alimentara pe care o datorez minorului din casatoria anterioara pe baza unei hotariri judecatoresti data pe perioada cind eram incadrat in munca si aveam un salariu de aprox patru ori mai mare decit indemnizatia de somaj.Este corect sa mi se retina aceasta suma,tinind cont ca mai am un copil in intretinere? Ce trebuie sa fac?

  90. Iuliana said

    am May 12 2011 @ 8:36 am

    Buna ziua ! Povestea mea este mai complicata . Nu am fost casatorita cu tatal fiului meu . Desi are 20 de ani fiul meu trebuie tot timpul supravegheat , ingrijit , ajutat . Sa nascut cu sindromul Down . Se afla in ingrijirea mea permanenta . A primit un certificat de persoana cu dizabilitati si beneficiaza de o suma din partea primariei de sector . Tatal sau este pensionar si asociat unic al unei societati comerciale . Detine doua spatii comerciale pe care de cativa ani le-a inchiriat . La sfatul unei prietene incerc sa ma informez daca este posibil ca fiul meu sa primeasca un ajutor financiar din partea tatalui sau . Cu multumiri . Iuliana

  91. ina said

    am May 23 2011 @ 8:57 am

    Buna, am o mare intrebare si va rog un raspuns daca se poate. Platesc pensie alimentara unui copil, care a intrerupt cursurile scolare preferind sa sa aiba alte activitati(mentionez ca nu a implinit inca 18 ani) cf. legii mai sunt obligat sa platesc si sa alimentez diverse vicii mai putin ortodoxe?

  92. Daniela said

    am May 29 2011 @ 4:30 pm

    Buna ziua! Apelez si eu la dumneavostra cu o problema legata e pensia alimentara, obtinuta prin hotararea judecatoreasca in 2000, care ar trebui platita de fostul meu sot. Acesta fiind invatat de un avocat plateste doar o data la 60 de zile astfel incat sa nu pot inainta dosarul de urmarire penala la politie. Am actele necesare pentru a dovedi acest lucru insa am nevoie de un sfat cu privire la ce as putea face in aceasta situatie si unde as putea sa ma adresez astefel incat copilul meu sa isi primeasca drepturile cuvenite prin lege. Va multumesc si astept cu interes un sfat din partea dumneavostra.

  93. MARIUS IONESCU said

    am June 1 2011 @ 1:58 pm

    Buna ziua.
    In urma divortului platesc 1000 lei pensie alimentara pentru un
    copil de 3ani.
    Sotia mea (cu 700 lei salariu)are in “intetinere” si parintii .
    Ce posibilitate am (un nou proces?) in care sa limitez accesul
    sotiei la intreaga suma . Doresc ca fiul meu sa beneficieze
    de bani si nu sotia cu familia ei. Pensia alimentara este numai pentru copil sau si pentru mama?
    Ce posibilitate exista
    pentru ca 50% din pensie sa fie disponibila fiului meu la varsta majoratului .
    Peste doua luni mi se v-a naste un copil.
    Se recalculeaza pensia pe care o platesc acum?
    Cu stima,
    M.Ionescu

  94. Preda Nicoleta Cristina said

    am June 2 2011 @ 4:44 pm

    am si eu o problema am divortat acum cinci ani si am doi copii
    prin hotarire judecatoreasca sotul meu are de platit o pensie minima de 13 ron pentru amindoi copii
    bani pe ca re nu iam vazut niciodata pentru ca eu si copii sint in spania acum el vrea sa vada copii ca a vindut apartmentul parintilor si are bani de calatorie ce sa fac va multumesc

  95. NESAN FLORIN said

    am June 6 2011 @ 10:25 am

    ESTE POSIBIL CA PENSIA SAFIE MAJORATA DE LA 100 LEI LA 366 LEI AVND O FIRMA CARE NU ARE TOTAL VINZARI PE LUNA 30000 LEI SI UN PROFIT DE 600 LEI

  96. liana g. said

    am June 20 2011 @ 8:57 pm

    am 2copii:fata a terminat facultatea in 2010 si face _master 2 ani_spune ea,n-am cum sa verific.Baiatul termina acum 2011dar lucreaza de 1 an la o firma,cu acte sau fara acte…nu stiu dar de cand lucreaza refuza pensia de intretinere dar o foloseste sora lui, adica fiica mea.Cred ca si fiica mea lucreaza dar nu_mi spune…ba mai mult mereu se plange ca n_are bani…Curios e faptul ca amandoi stau in chirie impreuna cu prietenul respectiv prietena in centrul universitar unde chiriile nu sunt mici…Intrebarea e :mai pot fi obligat prin lege sa platesc pensie de intretinere in conditiile date?????

  97. ana said

    am June 26 2011 @ 1:44 pm

    As dori si eu un sfat foarte urgent.
    Parintelui caruia nu i-a fost incredintat copilul spre crestere si educare nu i-a fost stabilita nici o pensie de intretinere in favoarea copilului pana la varsta de 18 ani. Dupa implinirea varstei de 18 ani, copilul s-a inscris la facultate (la distanta sau FR) si si-a dat parintele in judecata pentru acordarea pensiei de intretinere, bazat pe faptul ca acesta ar fi obligat la intretinere daca copilul este in continuarea studiilor, dar nu mai mult de 25 de ani.
    Intrebari:
    1. Poate instanta admite actiunea sau nu? Deoarece din cate am aflat eu daca actiunea este admisa ea ar trebui sa curga in baza unei hotarari judecatoresti de pana la majorat.Care este temeiul legal?
    2. Este obligat parintele la intretinere chiar daca copilul urmeaza cursuri superioare la distanta si are posibilitatea sa-si castige existenta? Nu este mentionat nicaieri acest aspect. As dori si argumente.

    Va multumesc. As dori raspuns urgent.

  98. Diana said

    am June 27 2011 @ 11:35 am

    Buna ziua!
    Am si eu o intrebare la care necesit un raspuns urgent: daca ma casatoresc si imi schimb numele, mai primesc pensie de intretinere de la tatal meu pana la terminarea masteratului si nu mai tarziu de 25 de ani? Va rog mult sa imi raspundeti. Multumesc!

  99. Irina said

    am July 1 2011 @ 6:36 pm

    Buna ziua! Sunt majora si am intentat actiune judecatoreasca tatalui meu pt continuarea pensiei alimentare. Tatal meu a venit cu o intampinare pt diminuarea pensiei(cu tot felul de scuze ca nu as avea nevoide de atatia bani) de la 25 % din venitul net obtinut la 20 %. Este posibil acest lucru tinand cont ca sunt unicul lui copil ? Trebuie sa vin si eu cu o intampinare la dosar,raspunzand neadevarurilor scrise de el?Va rog sa mi raspundeti urgent si daca puteti sa mi si trimiteti un model de intampinare

  100. Dezsi Stefan Alexandru said

    am July 6 2011 @ 6:15 pm

    Fiica mea a implinit in acest an 18 ani. As dori sa stiu daca incepand de anul viitor dupa terminarea liceului, in baza caror documente din partea fostei mele sotii trebuie sa-i mai platesc pensie de intretinere si daca in perioada de la terminarea liceului pana la o eventuala admitere la un institut superior trebuie sa mai platesc pensie de intretinere? multumesc.

  101. ana madalina said

    am July 20 2011 @ 12:10 pm

    Buna ziua! Am un baietel de 2 ani si 3 luni. in urma unui conflict cu cumnata si soacra mea am hotarat sa-mi iau copilul si sa parasesc domiciliul (sotului meu proprietate).Sotul meu nu a avut nicio obiectie referitor la faptul ca noi parasim domiciliul, ba mai mult de cand am plecat nu s-a interesat nici de mine nici de copil. intrebarile mele sunt:
    – poate sa-mi ia copilul din cauza ca am parasit domiciliul?
    – pot sa cer pensie alimentara inainte de a baga divort?
    va multumesc

  102. Elena said

    am July 28 2011 @ 9:53 pm

    prin hotarare judecatoreasca s-a stabilit ca o luna pe an copilul sa stea la tatal platitor de pensie alimentara. in acest timp de o luna cat sta copilul la parintele platitor de pensie alimantara se mai plateste pensia pe acea luna?

  103. buhuta daniela said

    am July 29 2011 @ 12:52 pm

    cui trebuie sa ma adresez penru a-l obliga pe fostul sot sa plateasca pensia alimentara,pentru cei trei copii,avind in vedere faptul, ca exista hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.Nu a mai platit din 2006,nu are un loc de munca stabil

  104. kelemen ilona said

    am August 1 2011 @ 8:46 am

    Buna ziua …am o intrebare si sper sa ma puteti ajuta
    Am dat in judecat pe tatal copilului meu pt marirea pensiei alimentare mentionezi ca copilul are 16 ani inpliniti si de la tribunal a venit citatie pe numele minorului sa se prezinte pt a semna actiunea sub sanctiunea anularii cererii conform art 133alin.1 c.pr.civ. Ma puteti lamuri va rog ce inseamna asta si de ce minorul e implicat de tribunal in asa ceva? multumesc

  105. Milos Camelia said

    am August 9 2011 @ 2:41 pm

    Buna ziua,am o fetita de 12 ani,tatal ei este plcat in Spania de 7 ani.sunt divortata,cum ar trebui sa procedez pentru a obtine pensia alimentara la venitul din Spania.Mentionez faptul ca am numai o adresa ,pot dovedi cu martori ca este plecat din tara si de 7 ani nu a venit sa vada fetita,iar bani ai trimite cand asi aduce aminte la 2sau la 3 luni.Sunt din Timisoara,va rog foarte mult ajutati-ma cu un sfat. Va multumesc

  106. DITA GAITAN said

    am August 17 2011 @ 1:24 pm

    Buna ziua,am o rugaminte,si sper ca ma puteti ajuta.Sunt divortata si am un copil de aproape 8 ani.De la inceputul anului 2011 nu am mai primit pensia de intretinere(77.5),am recurs la ajutorul unui executor judecatoresc ca sa-l oblige sa-mi plateasca din urma,si in acelasi timp i-a facut si poprire pe salar(tatal lucreaza la o firma de protectie si paza sc rosegur).Va rog frumos daca puteti sa ma ajutati cu un model de cerere pentru a introduce actiune de majorare a pensiei de intretinere.Va multumesc

  107. DITA GAITAN said

    am August 17 2011 @ 1:26 pm

    adresa de eMail corecta dita.gaitan@yahoo.com

  108. Crys said

    am August 25 2011 @ 7:41 pm

    Buna ziua ,

    Am 24 ani si anul acesta am terminat masterul.De 2 ani am un loc de munca , dar in acelasi timp am continuat sa primesc pensie alimentara, din cate stiu eu din momentul in care m-am incadrat in campul muncii nu ar mai fi trebuit sa primesc pensia alimentara.In ultimele luni nu am mai primit pensia .Cineva din fam. il suna pe tatal meu si ii spune sa trimita pensia desi i-am spus sa nu mai dea aceste telefoane.El ar putea sa faca ceva impotriva mea din punct de vedere legal daca ar afla ca in ultimii 2 ani am lucrat si in acest timp mi-a trimis si pensia?Alta intrebare este :pensia alimentara se trimite pana la sfarsitul anului scolar?(acesta terminandu-se in luna august).

    Va multumesc,

  109. Cristea Ionut said

    am September 9 2011 @ 2:28 pm

    Buna ziua,
    Va rog sa ma ajutati cu niste raspunsuri la problema pe care o am.
    Sunt divortat si am un copil in varsta de 9 ani pe care l-am recunoscut ca fiind al meu acum 4-5 luni el purtand in continuare numele mamei.La divort nu s-a stabilit nici o pensie alimetara deoarece fosta mea sotie a declarat ca in urma castoriei nu a rezultat nici un copil.Divortul a avut loc acum 2 ani si in acest timp am ajutat-o cu bani si bunuri materiale(televizor lcd, calculator, imprimanta, telefon mobil,am luat baiatul si l-am imbracat cu toate cele necesare de 2 ori pe an, i-am cumparat pentru scoala toate necesare,i-am platit fondul scolii ( cate 50 ron)-atat a zis ea ca e la scoala respectiva, l-am dus la salina pentru tratament de 3 ori in 2 ani,si-a facut toate sarbatorile de Paste, Craciun,Revelion cu mine si cu actuala mea prietena,iar vacanta aceasata de vara a stat permanent la mine fara ca ea sa contribuie cu un ban si de fiecare data nu a fost multumita.Va zand ca nu este multumita de toate acestea m-am hotarat sa-i platesc pensia alimentara pe cale legala. Va rog sa-mi spuneti cum sa procedez, deoarece ea a zis ca se mai gandeste si poate peste 2-3 luni ma va chema in instanta pentru stabilirea pensiei alimentare. Eu doresc sa ii platesc cat mai curand pensia alimentara si de asta va intreb …… eu de bunavoie pot sa merg la tribunal si sa cer acest lucru ???Trebuie neaparat sa-mi angajez avocat? sincer acum luna asta nu-mi permit sa platesc onorariul unui avocat deoarece am imbracat copilul si i-am cumparat toate cele necesrae pentru scoala;si mai am o intrebare :Ca suma cat ar trebui sa-i platesc lunar pensie alimentara daca eu nu am servici si nici alte venituri.Va multumesc anticipat si o zi buna in continuare

  110. dan oprescu said

    am October 5 2011 @ 8:01 am

    Buna ziua,

    Fiica mea are 24 de ani. Desi in vara anului 2010 a terminat facultatea eu am continuat sa-i trimit pensie de intretinere – 1000 ron lunar. Luna aceasta, octombrie 2011, am primit o citate pentru majorarea pensiei de intretinere.
    Nu stiu daca in prezent urmeaza cursurile vreunei forme de invatamant, dar presupun ca s-a inscris la o alta facultate sau la master, pentru ca altfel nu putea deschide actiune judecatoreasca. Trebuie sa faca dovada ca isi continua studiile.
    Intrebarile mele sunt:
    Care este legea care reglementeaza plata pensiei de intretinere?
    Daca urmeaza cursurile unei forme de invatamant ID – (invatament la distanta) mai poate primi pensie de intretinere?
    Unde ma pot interesa daca este angajata?

    As fi fost dispus sa ii trimit o suma de bani consistenta lunar, dar faptul ca ma cheama prin tribunale aproape semestrial, ma enerveaza tare.
    Simt ca nu doreste de la mine decat bani. Cat mai multi bani.
    Va multumesc si astept raspunsul dvs. cu interes.

  111. GROZA DOINA said

    am October 7 2011 @ 7:07 pm

    aM SI EU O INTREBARE IN LEGATURA CU PENSIA ALIMENTARA CUVENITA FETITEI MELE DE 8 ANI IN URMA DIVORTULUI.La divort sotul meu a fost de acord cu plata unei pensii alimentare in suma de 1.000 lei.A platit aceasta suma timp de 6 luni.Apoi nu a mai platit nimic.Acum a introdus actiune pentru stabilirea unei sume mai mici spunind ca s-au schimbat conditiile.Conditiile nu s-au schimbat doar ca el este antrenor la o echipa de sport divizia A, unde managerul este iubita lui care ii face contract de munca cum doreste ea de comun acord cu el.Asa i-a facut si inainte de divort desi el avea contract de antrenor.Echipa primeste subventie aceiasi suma de bani si pentru sezonul 2011-2012, situatie ce poate fi dovedita cu publicatiile din presa si eventual cu inscrisuri de la autoritatile care aloca fondurile.contractul lui nu poate fi mai mic decat cel pentru perioada 2010-2011. Se poate face ceva in acest sens. S-ar putea solicita Federatia Romana de >>>>>>In contractul de antrenor mai sunt stabilite si alte avantaje materiale cum sunt masa, chiria si altele. Aceste pot fi luate in calcul ca si venituri?.Mai am inca o intrebare, actiunea in instanta poarta o semnatura dar care nu este a lui.Pot sa contest acest lucru in prima faza?

  112. soporan sanda said

    am October 13 2011 @ 12:52 pm

    doresc sa stiu daca la calculul pensiei intra si sporurile aferente salariului

  113. covacimaria said

    am October 13 2011 @ 6:43 pm

    sal ma numesc maria am divortat de 2 ani si am o fetita de 3 ani fostul sot afost obligat la pensie de intretinere dar nu a platit din 2009 as vrea daca sar putea sami spuneti ce as putea sa fac impotriva acestuia.va multumesc

  114. Graur Dana said

    am October 26 2011 @ 9:36 pm

    Stimata/Stimate Doamna/Domn,

    Imi cer scuze pentru deranj. V-as ruga, daca puteti, sa ma ajutati cu un sfat.

    Sunt divortata si am un copil de 10 ani. Sunt singura si am un venit mic.

    Fostul meu sot (si tatal copilului) plateste o pensie de intretinere doar de 150 RON lunar (stabilita la salariul minim pe economie).

    El este plecat din tara, in Elvetia. Stiu ca lucreaza acolo, si are un venit rezonabil. 150 lei lunar este nimic in Bucuresti, iar el castiga foarte bine in Elvetia.

    El nu vrea sa spuna unde lucreaza, unde locuieste si cat castiga. Am incercat sa aflu unde lucreaza dar nu am reusit.

    Intrebarea este: cum as putea afla unde lucreaza sau cat castiga? Exista o modalitate?

    Financiar sunt intr-o situatie critica!

    Cu mutumiri si scuze pentru deranj,
    Graur Dana

  115. Graur Dana said

    am October 26 2011 @ 9:41 pm

    Stimata/Stimate Doamna/Domn,

    Imi cer scuze pentru deranj. V-as ruga, daca puteti, sa ma ajutati cu un sfat.

    Sunt divortata si am un copil de 10 ani. Sunt singura si am un venit mic.

    Fostul meu sot (si tatal copilului) plateste o pensie de intretinere doar de 150 RON lunar (stabilita la salariul minim pe economie).

    El este plecat din tara, in Elvetia. Stiu ca lucreaza acolo, si are un venit rezonabil. 150 lei lunar este nimic in Bucuresti, iar el castiga foarte bine in Elvetia.

    El nu vrea sa spuna unde lucreaza, unde locuieste si cat castiga. Am incercat sa aflu unde lucreaza dar nu am reusit.

    Intrebarea este: cum as putea afla unde lucreaza sau cat castiga? Exista o modalitate?

    Financiar sunt intr-o situatie critica!

    Adresa mea este: graur.dana@yahoo.com

    Cu mutumiri si scuze pentru deranj,
    Graur Dana

  116. corina mariana said

    am November 12 2011 @ 3:18 am

    Va rog sa ma ajutati si pe mine cu niste raspunsuri la problema mea sigur daca puteti.. Sunt mama de un baietel de 3 anisori.. Din nefericire lucrurile dintre mine si tata lui nu au mai mers bine si urma sa ne despartim, dar el intr-o zi a luat copilul si a disparut,, noi find intr-o tara straina el sa intors in romania fara aprobarea mea,, asta nu este drept un rapt??? Am mers in tara am fost la politie nimeni nu a facut nimaca zicand ca “ESTE TATA SI ARE DREPTUL”,,Am depus divortul intr-un final neam divortat si legea ia dat copilul lui deoarece el are domiciliul in romania,, si mai mult ma pus pe mine sa platesc o PENSIE ALIMENTARA la COPIL de 120 de EURO pe luna…ESTE POSIBIL ASA CEVA??? SI tinund cont ca eu timp de 2 ani de zile de cand fostul sot a luat copilul eu am reusit sal vad doar o data,,, El nu ma lasa sa vad copilul nu nimica dar in schim imi cere sai platesc PENSIA ALIMENTARA… Ce pot face eu in situatia asta??? Eu am vorbit cu avocata mea si mia zis ca sai deschid o conta la copil si sai depun bani acolo lunar,,,dar in schimb fostul sot mia zis ca nu conteaza daca ii fac conta dar eu trebe sai platesc bani lui luna de luna… Este posibil asa ceva???? Am nevoie de un sfat ce pot face eu in situatia asta??? El continuie sa numi arate copilul,, eu iam ceut copilul in vacanta la mine dar el nu mia acceptat… Poate sami refuze daca timp ce a foast data CUSTODIA COMUNA???

  117. Andreea said

    am November 29 2011 @ 6:49 pm

    Buna ziua!
    Am si eu o intrebare la care necesit un raspuns urgent: m-am casatorit casatorit si mi-am schimbat numele, mai primesc pensie de intretinere de la tatal meu pana la terminarea scolii si nu mai tarziu de 25 de ani? Va rog mult sa imi raspundeti, Multumesc!

  118. chitimia veronica said

    am December 14 2011 @ 1:38 pm

    eu sunt in strainatate iar sotul a depus actele de divort in care cere si pensie alimentara desi eu lucrez fara documente.nu as_i vrea sai trimit lui acea suma pt a se folosi el de ea ci vreau sa deschid un cont in banca pe numele fetitei,este posibil.o alta chestiune este ca cineva m_a invatat sa cer un desfasurator de la tribunal si sa fac si o cerere pt ca el sa_mi dovedeasca cu acte ca acei bani merg in educatia si intretinerea feti.este posibil acest lucru,va rog sa_mi d_ati mai multe detali.el a spus ca daca nu platesc pensia dupa doua luni te cauta politia este oare adevarat.desi cum v_am mai spus eu nu sunt in tara.va multumesc

  119. petra said

    am January 3 2012 @ 12:52 pm

    Buna ziua!
    Ex-sotul meu plateste pensie alimentara 30% din salariu pt. 2 minori aflati in intretinerea mea -prin hotarare judecatoreasca. Cum pot afla daca mai are si alte job-uri?
    Am dreptul sa obtin pensie si din salariile lui de la alte joburi?
    Multumesc anticipat pt. raspuns.

  120. mariana said

    am January 5 2012 @ 12:42 pm

    am un baietel de8ani nu a mai primit pensia alimentara de 2 ani,tatal lucreaza acum in Franta are alte venituri decat alea de cand sa stabilit pensia si nici asa nuii plateste,pensia sa stabilit in Romania, ce sa fac ,nu am nici o adresa unde locuieste el acum,pot eu sal dau in judecata?

  121. Nicoleta Badea said

    am January 10 2012 @ 7:42 pm

    Ce drepturi am eu ca sotie asupra locuintei ( dupa divort ) in cazul in care in timpul casatoriei am cumparat acel apartament eu punand 40% el restul de 60%.Am un copil in varsta de 13 ani.

    Multumesc

  122. maria said

    am January 11 2012 @ 5:20 pm

    Buna ziua!
    Va rog, sa ma indrumati: pentru majorarea pensiei alimentare am nevoie de avocat sau ma pot reprezenta singura.Sunt divortata de 10 ani si copilul mi-a fost incredintat spre crestere si educare.Din 2003 de cand s-a finalizat divortul, pensia a ramas aceeasi. Multumesc anticipat

  123. Didu said

    am January 12 2012 @ 12:55 pm

    eu fac 18 ani peste 1 luna..in 18 ani am primit pensie alimentara cred k de 10 ori..asi dori sa-l dau in judecata,credeti ca voi rezolva ceva?sau..este in zadar?

  124. Nicu said

    am January 19 2012 @ 12:31 pm

    Prin hotarire judecatoreasca definitiva si irevocabila copilul a fost incredintat tatalui ,mama fiind obligata sa plateasca pensie alimentara .Nu a mai platit de vreo 7 _ 8 ani .Cum pot recupera acesti bani ?

  125. MARINESCU said

    am January 20 2012 @ 1:18 am

    AS DORI SA STIU VA ROG FRUMOS DACA EU AM TERM FACULTA SI TATA MIA MAI TRIMIS PENSIE SI DUPA SI EU AM SCOSO ESTE CEVA IN NEREGULA?SI CE TREBUIE FACUT PT A O OPRI?CINE TREBUIE SA FACA CERERE SI CUM SE POATE PROCEDA?EU NU O MAI VREAU SI NICI EL NU VREA SA MAI IMI DEA DA II TRAGE DIN SALAR AUTOMAT K EL NU ESTE DIN ACELASI ORAS CU MINE EU SUNT DIN ARAD SI EL ESTE DIN BARLAD….MULTUMESC ANTICIPAT….LARI

  126. Iuliana said

    am January 21 2012 @ 2:02 pm

    la un venit net de 613 lei cat este suma care trebuie acordata la doi copii, unul minor si unul peste 18 ani?

  127. stamate iuliana said

    am January 26 2012 @ 4:37 pm

    fiului meu in urma divortului i s+a stabilit o pensie alimentara pt baiatul sau si as dori sa stiu daca i se va opri pe statul de plata,la servici,sau trebuie sa-i dea el din mana fostei sotii;divortul a fost din culpa comuna

  128. ADINA said

    am January 29 2012 @ 6:25 pm

    DACA SUNT SEPARATA DE TATAL COPIILOR POT CERE PENSIA ALIMENTARA?VA MULTUMESC

  129. Lucian said

    am February 2 2012 @ 1:21 am

    Sora mea sa recasatorit si sa mutat din Hunedoara ij Jud Brasov,pensia ii vine tot la Hunedoara,ce poate face sa ii vina pensia la noua adresa in Judetul Brasov?
    Va multumesc,

  130. Vicki said

    am February 2 2012 @ 1:46 pm

    Buna ziua,
    In urma divortului mi-a fost incredintata custodia copilului si s-a stabilit pensia alimentara in conformitate cu veniturile de la momentul respectiv.
    Dupa cateva luni de la finalizarea divortului fostul sot a plecat din tara, am inaintat o actiune de recalculare a pensiei alimentare in conformitate cu veniturile actuale dar nu am informatiile despre locul de munca iar acesta refuza sa se prezinta in fata instantei. Ce as putea face?
    Va multumesc anticipat si astept un raspuns pe adresa personala de e-mail.

  131. CRISAN MIHAELE said

    am February 12 2012 @ 12:36 pm

    am o hotarare judecatoresca de divot . divortu sa realizat dar tatal copilului nostru trebuia sa plateasca pensie alimentara ficei noastre care avea atunci 2 ani actualmente are 16 ani si nu a mai primit pensia alimentara de 10 ani . Intrebarea care o pun este .Ce pot face in aceasta situatie nemaistiind nimic de fostul sot care trebuia realmente sa plateasca pensia de intretinere copilului. Va multumesc astept raspuns 10.02.2012

  132. negut said

    am February 13 2012 @ 10:23 am

    am o fiica din prima casatorie care a implinit 18 ani in decembrie 2011 si ii platesc pensie de intretinere 370 ron.
    eu m-am recasatorit si in aprilie 2011 a rezultat un alt copil cu actuala sotie
    va rog sa imi spuneti daca se micsoreaza pensia de intretinere

  133. gabriela said

    am February 22 2012 @ 7:52 am

    nu am niciun venit iar instanta mi-a stabilit suma de 160 lei pe luna fiind minimul pe economie.as vrea sa stiu daca pot face ceva in aceasta situatie si sa-mi micsoreze suma.astept un raspuns va multumesc!

  134. mitrita said

    am February 24 2012 @ 5:14 pm

    buna ziua nu am primit pensiea alimentara de pe 24 august 2011 el a plecat din tara si nu stiu unde pot sal dau in udecata si pentru banii din urma ii mai primesc sau nu casa stiu ce am de facut invatatima si pe mine ce si cum multumesc

  135. carmen said

    am March 3 2012 @ 8:50 pm

    Buna ziua,am si eu o fetita in varsta de trei ani,dar care nu am mau vazut-o de 2 ani,deoareve am plecat la munca in Anglia iar tatal copilului meu cu care nu am fost casatorita m-a dat in judecata dupa o luna de la plecarea mea.Am castigat primul proces dar deoarece el nu a fost multumir a facut recurs si judecatoria i-a incredintat lui copilul,punandu-ma sa platesc pensie alimentara lunara de 150lei din martie 2010 pana can copilul v-a implini 18 ani.Eu m-am casatorit in Anglia cu un cetatean indian.Nu lucrez si nu am nici un venit pentru a plati pensia alimentara.Este posibil sa ma dea in urmarire generala pt neplata pensiei??Am vreo posibilitate sa il dau eu pe el in judecata?Nu m-a lasa sa imi vad copilul si m-a amenintat cu moartea.Pensia se ridica la aproape 3,150 ron…ce se v-a intampla daca nu o platesc???Nu am nimic pe numele meu in tara si nici in afara..p.s. el m-a lasat insarcinata cand inca eram minora..am 20 de ani acum si nu stiu cum as putea sa imi recuperez copilul inapoi tinand cont ca el este alcoolist??nu are loc de munca nici macar carte de munca..va rog sa ma ajutati si sa imi raapundeti macar la aceste intrebari.multumesc!

  136. Adriana said

    am March 7 2012 @ 9:46 pm

    buna tuturor
    va rog sa ma ajutati
    din ianuarie 2010 puiutul meu nu a mai primit pensia alimentara stabilita de instanta. am facut plangere la parchet, rezolutia a fost : neinceperea urmaririi penale deoarece dnul in cauza a descchis un cont pe numele lui in brd ,a facut un card pe numele copilului l-a trimis cu posta pe adresa mea ,dar eu nu am intrat in posesia cardului.a depus o luna respectiv 80 ron in cont(asta-i suma stabilita in prealabil)dupa care a retrtas suma din cont (din surse non oficiale).nu am acces la cont pentru ca nu-s imputernicita pe cont chiar daca sunt tutore legal.
    politia si parchetul au decis neinceperea urmaririi penale deoarece zic ei ca n-a fost de rea credinta daca mi-a trimis un card pe numele copilului.

    In plus din decembrie 2011 pensia a fost majorata in 1/4 din salariul minim pe economie
    ce trebuie sa fac???? cum recuperez pensia restanta??????

  137. Corina said

    am March 15 2012 @ 12:19 am

    Buna ziua,sunt divortata de 11 ani,am un copil de 17 ani-elev cu multe succese scolare.Fostul meu sot locuia in SUA de 2 ani inainte de divort iar pensia alimentara a fost stabilita la 200 USD.Am primit cei 200 USD in 3 randuri,apoi fostul sot a intrerupt orice relatie cu noi, schimbandu-si adresa,numarul de telefon,adresa email,neluand niciodata legatura cu copilul.Acum doi ani a revenit in tara si cu greu a inceput sa trimita 190 lei lunar prin mandat postal.Nici aici in Bucuresti nu cunosc adresa sa reala si nici daca si unde lucreaza.Mi-a zis ca nu am nici o sansa de a recupera suma adunata in cei 11 ani pentru ca el figureaza cu o ora de munca pe zi(???).In plus,a instrainat toate bunurile, punandu-le pe numele familiei sale,el nefigurand cu nici un bun.Dupa divort am ramas pe drumuri cu copilul.Nu pot incasa nici un ajutor de la stat(incalzire,familie monoparentala fara venituri,etc) din cauza hotararii de divort pe care apare suma de 200 USD.Am dat la Primaria sector 2-asistenta sociala nenumarate declaratii pe propria raspundere sau incheiate la notar ca nu primesc cei 200 USD de 11 ani.In zadar.Ce pot sa fac, deoarece mi-am pierdut locul de munca de 2,6 ani si nu imi permit un avocat?!NU AM NICI UN VENIT,TRAIM DIN PENSIA MAMEI DE 600 LEI Si URMEZ UN TRATAMENT.Cel putin pot sa obtin o anexa la hotararea de divort ca acest copil nu primeste cei 200 euro? Va multumesc!

  138. adrian said

    am March 21 2012 @ 1:53 pm

    buna ziua,am si eu o problema daca sunteti bun sa ma ajutati cu un raspuns ,de curind am ramas fara servici si platesc pensie alimentara si nu mai am posibilitate sa mai platesc neavind nici un venit,ia platit pina acuma inclusiv si pe luna ianuarie iar eu din 1 ianuarie nu mai muncesc,intrebarea mea ie daca sunt obligat sa mai platesc neavind nici un venit,multumesc

  139. KALMAN MIHAELA MARIANA said

    am March 21 2012 @ 6:13 pm

    BUNA.VA ROG SA IMI RASPUNDETI SI MIE LA CATEVA INTREBARI.FATA MEA IMPLINESTE 18 ANI ANUL ACESTA SI ASI DORI SA STIU CE TREBUIE SA FAC CA TATAL EI SA II PLATEASCA PENSIA ALIMENTARA EA MAI AVAND INCA UN AN DE SCOALA,ESTE IN CLASA 11.FOSTUL MEU SOT ESTE OBLIGAT SA II PLATEASCA 150 RON PANA LA 18 ANI.SI PE CE NUME AR TREBUI SA TRIMEATA BANII EL FIND PLECAT IN SPANIA,PE AL MEU SAU PE AL FETEI?VA MULTUMESC ANTICIPAT.ASTEPT RASPUNSUL DUMNEAVOSTRA.

  140. stela said

    am March 27 2012 @ 9:29 pm

    Buna ziua,in urma divortului din 2006 s-a stabilit pensie de intratinere fiului meu de 500 ron,tatal copilului este in Franta casatorit de 5 ani are loc de munca dar eu nu stiu compania.Cum as putea sa procedez pentru recalcularea pensiei alimentare?Am vazut tot felul de situatii cand a venit in instanta si a declarat ca nu are venituri si asta a fost!
    Multumesc!

  141. cristina said

    am April 17 2012 @ 10:56 am

    buna ziua!am o situatie mai dificila.am o fetita de 5 ani pe care o cresc singura de la varsta de 2 ani,nu am fost cununata cu tatal ei si nu l-am dat in judecata pentru pensie.el nu are un loc stabil de munca si am inteles k nu mai locuieste la adresa din buletin.a zis k o sa trimita bani prin posta pentru a avea o dovada k a contribuit la cresterea copilului dar nu a trimis nimic.ce trebuie sa fac pentru a-l da in judecata pentru pensie?unde ar trebui sa merg?

  142. Asoltanei Constantin said

    am April 30 2012 @ 6:51 pm

    cum se procedeaza pentru sistarea pensiei de intretinere daca copilul a implinit 25 ani si pensia este retinuta de o institutie.Va rog sa imi raspunde-ti. Multumrsc

  143. ana maria F. said

    am May 3 2012 @ 9:27 am

    buna ziua.sunt divortata de 4 ani am un copil de 6 ani in decizia de divort scrie clar ca fostul sot este obligat sa platesaca pensia alimetara dar daca el nu lucreaza cu forme legale sau nu lucreaza deloc el mai este obligat sa trimita pensia?

  144. ioana said

    am May 5 2012 @ 9:31 am

    buna ziua.am si eu o nelamurire dc puteti sami rasp .daca sotul plateste pensie alimentara nu pot face in asa fel incat sa nu aiba nici un drept asupra copilului.sau km se procedeaza ? multumesc

  145. badea adina said

    am May 13 2012 @ 2:09 pm

    buna ziua.am si eu o nelamurire ,la salariul minim pe economie ce pensie alimentara trebuie sa palteasca fostul meu sot pentru copil.va multumesc

  146. roman georgeta said

    am May 14 2012 @ 12:06 pm

    Am un copil minor pt care s-a stabilit o pensie de intretinere de 150 eur/luna ,in functie de salariul min pe Spania deoarece tatal copilului locuieste si obtine venituri de aprox 5 ani in Spania.Tatal copilului nu s-a prezentat in instanta,nu a adus probe si nici eu nu am nici un indiciu in afara faptului ca a trimis bani(pensia copilului)prin western union din Madrid ,conversatii pe pc si martor. In hotararea noua se specifica ca intra in vigoare din feb. 2012,dar paratul imputernicit de un avocat din orasul nostru,din Romania,a depus RECURS laTRIBUNAL pe motivul ca nu obtine venituri regulate si continue si doreste sa mearga pe HOT din 2008,prin care s-a fixat pensia minorului raportat la salariul min pe ROMANIA,de 95 RON. Va rog imi spuneti cum sa procedez?

  147. Stefania said

    am May 16 2012 @ 12:22 pm

    Buna ziua,
    Am un copil minor in varsta de 14 ani pt care s-a stabilit o pensie de intretinere de 1/4 din venitul net, tin sa precizez ca in perioada divortului la dosar a fost depusa o adeverinta de venit a fostului sot pt suma de 500 Ron. Problema este ca fostul meu sot sustine ca el trebuie sa imi plateasca 1/4 din venitul de atunci de 500 Ron, specific ca venitul i s-a schimbat de atunci, acuma este aproape dublu. Si sustine ca ar fi trebuit ca eu sa-l dau in instanta la fiecare modificare salariala de-a lui daca vroiam modificarea pensiei alimentara, dar eu nu am nici un control asupra ventitului sau neavand un loc de munca stabil de unde sa pot primi o adeverinta salariala. Eu cunosc modificariile lui salariale direct de la el, fara a vedea ceva concret. Cum trebuie sa procedez?

  148. oana said

    am May 30 2012 @ 6:40 pm

    buna!sper sa ma poti ajuta.tatal copilului meu este cetatean japonez.am fost casatoriti in japonia cateva luni ,dupa care am divortat,intorcandu ma in romania ,insarcinata fiind in 5 luni. fostul meu sot nu a venit sa cunoasca copilul si nici nu l a recunoscut.cum as putea faca sa primesc pensie alimentara.cred ca procedura va fi de lunga durata si costisitoare dar nu stiu cum sa procedez.micutul meu are acum 6 ani.va multumesc anticipat

  149. flory said

    am June 1 2012 @ 4:42 pm

    Buna sunt Flori si am o mica nelamurire,sunt in Spania si am un prieten care trebuie sa plateasca pensia alimentara copilului sau din fosta relatie adica 150 euro,mai e valabila aceeiasi suma si in Romania,sau se poate sa nu mai plateasca nici o pensie?astept raspuns va multumesc

  150. manolache said

    am June 5 2012 @ 9:09 pm

    am un copil cu fosta sotie si cu actuala un alt copil.primul copil a locuit la mine 2 luni pina i la incredintat mamei. instanta nu a luat in consideratie asta nici ca nu am venit ce as putea face?

  151. serban daniel said

    am June 21 2012 @ 10:17 am

    am un copil din prima casatorie care face 19 ani si e clasa a 11-a si a fost exmatriculata din cauza ca are absente multe. a fost sistata pensia alimentara si am inteles ca vrea sa se inscrie iar la scoala. va rog sa-mi spune-ti daca este obligatoriu sa platesc pensie in cazul in care copilul nu se duce la scoala si are absente multe, dar este inscris la o scoala si ce trebuie sa fac. mentionez ca a fost exmatriculat .va multumesc!

  152. harietadoige said

    am June 25 2012 @ 8:36 pm

    buna ziua

    Suntem in urmatoarea situatie
    Am un frate care a fost obligat de instanta judecatoaresca la plata pensiei alimentare.
    Cum situatia in Romania este precara , a decis sa plece in strainatate , si nu stim mai nimic despre el. nici unde este nici daca are loc de munca .
    Ne stiind nimic de el , nu a mai platit pensie alimentara copilului multi ani
    Acum doua saptamani a inaintat o plangere la sectia de politie de pe raza sectorului unde are adresa de domiciliu.
    Politistul de proxemitate a venit acasa la parintii mei si a intrebat de el.
    Tatal meu a dat o declaratie pe propria raspundre ca fata nu a fost lasata de izbeliste de familia tatalui ei.
    Doresc sa imi raspundeti daca este obligat sa plateasca pensie alimentara din urma daca nu stim nimic de el, nu stim daca are loc de munca , daca inainteaza actiune in instanta .
    Va multumesc, astept raspuns .

    Cu stima

  153. papp lucretia said

    am July 5 2012 @ 6:06 pm

    eu nu stiu de ce va plingeti ca nu primiti pensia alimentara bucurativa de viata si de copilasi vostri atit cit puteti credeti ca daca va plingeti si mergeti prin tribunale sunteti mai buni decit cei care nu platesc la timp sau nu platesc deloc .

  154. Deac Lucian said

    am July 9 2012 @ 6:43 pm

    Buna ziua! Amm divortat in 2009 si de atunci platesc o pensie alimentara care a fost stabilita in functie de salariul pe care il aveam atunciin Romania. Momentan am gasit un contract de munca in germania pe o perioada de sase luni(sezonier). fosta mea sotie a deschis un proces pentru marirea pensiei alimentare . a aflat unde lucrez si vrea sa ii platesc pensia in functie de cat castig eu aici pe luna.As vrea sa va intreb daca este posibil asa ceva avand in vedere ca sunt sezonier adica nu am un loc de munca stabil.
    Va multumesc !
    Cu stima Deac Lucian.

  155. Andrea said

    am July 30 2012 @ 11:46 am

    Buna ziua,

    Va rog daca se poate sa ma ajutati cu o problema, viitorul meu sot are un copil dintr-o relatie anterioara fara sa fi fost insurat cu respectiva dar a recunoscut copilul,
    De 10 ani nu a fost lasat sa vada copilul nici un minut acuma insa i se cere brusc sa plateasca plus santaj ca daca nu il da in judecata.
    Din cate stiu eu daca 10 ani nu i s-a permis acest luicru, si asta se poate dovedi, acuma nu cred ca au drept sa ceara pensie alimentara.
    Ce as dori sa-mi spuneti ce putem face, este posibil de exemplu renuntarea la drepturile paternale care oricum nu exista.

    Va multumesc pentru atentie.

  156. anca said

    am September 3 2012 @ 8:49 pm

    daca este facuta deja o propiere pe drepturile banesti ale unei persoane se mai poate face inca una si dintr-un salariu de minim pe economie cat la suta se poate opri?

  157. laura said

    am September 8 2012 @ 1:57 pm

    daca fostul sot lucreaza in strainatate cum il pot da de marirea pensiei alimentare? se mai percepe vreo taxa la inaintarea dosarului?

  158. Cristian said

    am September 19 2012 @ 7:38 am

    Buna ziua.As vrea sa va intreb ce pot face in cazul in care fosta sotie refuza pensia alimentara a copilului?Unde ar trebui sa fac plangere?Am deschis un cont in care depun banii in fiecare luna dupa ce se intorc de la posta dar as vrea sa stiu daca legal ii pot face ceva deoarece este un drept al copilului nu al ei.Va multumesc!

  159. Andreea said

    am November 2 2012 @ 6:03 pm

    Acum,in octombrie am implinit 18 ani,sunt clasa a 12-a la liceu si am de gand sa urmez si o facultate dupa terminarea acestuia.Ce trebuie sa fac ca sa iau in continuare pensie de la tatal meu?Trebuie depuse niste acte care sa faca dovada ca eu inca sunt la liceu?Ce acte si unde anume se pot depune?Va rog mult sa imi raspundeti la intrebare,vad ca majoritatea au ramas fara raspunsuri dar pt mine este foarte important sa aflu pentru ca mai este putin si se face o luna de cand am implinit 18 ani si nu stiu daca voi mai primi pensia,de care am mare nevoie pentru ca stau singura si nu lucrez,iar din familie nu ma sprijina nimeni financiar,pensia de intretinere este singurul meu venit.Va multumesc!

    P.S.:Am observat ca pe site in mare parte sunt femei care au ramas cu responsabilitatea unuia sau mai multor copii si acum sotii nu le mai trimit pensie alimentara sau le trimit mult mai putin decat ar trebui.Iar cand vad un comentariu de la un barbat,un tata,in general acesta intreaba cum sa faca sa plateasca mai putin sau daca copil a implinit 18 ani sau sunt niste conditii speciale,sa nu mai plateasca deloc…Este josnic…Nu stiu daca sunt eu in masura sa vorbesc,la varsta pe care o am,dar nu inteleg de ce ca tata poti fi asa rece si nepasator fata de proprii copii,toti barbatii au impresia ca femeile fac singure copiii?Ei nu simt nicio responsabilitate sau compasiune fata de proprii copii?Ar trebui sa le trimita copiilor bani fara sa ii oblige legea,pt ca le pasa de ei.Mie de exemplu nu mi-a trimit tata niciodata niciun leu peste pensia stabilita.Acum cand am facut 18 ani a avut “tupeul” sa imi scrie “La multi ani!” pe mandatul postal,s-a mai semnat si “tata”….si mi-a pus in plus(“cadou” de 18 ani)8 lei….In bataie de joc…De ce ne faceti daca nu va pasa de noi?Pe langa ce va obliga statul mai trimiteti si voi o ciocolata,10 lei in plus sau o urare de bine din cand in cand daca bani nu aveti….Nu e normal sa va intoarceti privirea de la copiii vostri….

  160. dumitriu mihaita said

    am November 11 2012 @ 6:26 pm

    va salut.sa icep direct:am divortat acum 3 ani ,iae in urma procesului de divort,am obtinut custodia copilului,drept pt care instanta a hotarat sa primesc si o pensie alimentara de intretinere a copilului,dar nici in momentul de fata nu am primit nici un leu!Cum trebuie sa procedez,pentru a recupera banii,daca fosta sotie nu e de gasit?Va multumesc!si astept un raspuns,va rog!

  161. Roxane said

    am November 13 2012 @ 12:51 am

    Buna ziua, as avea si eu o intrebare ca nu inteleg, sunt la facultate si astazi mi-am gasit de lucru si caut de ceva vreme as vrea sa stiu daca mai primesc pensie alimentara daca si lucrez? sau se recalculeaza in fucite de salarul pe car il voi avea? va multumesc anticipat va rog daca puteti sa imi raspundeti pe adresa de email.

  162. atamanenco marina said

    am December 13 2012 @ 9:28 pm

    SALUT…as vrea foarte mult ca sa raspundeti la intrebaria mea.Tatal meu sa divortat cu mama cu 3 ani in urma,eu invat,si am implinit in august virsta de 18 ani,pina la aceasta virsta el mia platit,dar mai departe nu vrea,zice ca deja am virsta de 18 ani,si sami bat capul singura de mine,spuneti varog frumos,e posibil ca el sami plateasca dupa virsta de 18 ani daca eu invat?

  163. ALY MARIA said

    am January 7 2013 @ 11:00 pm

    Buna ziua,

    Imi cer scuze pentru deranj. V-as ruga, daca puteti, sa ma ajutati cu un sfat.
    Sunt divortata si am un copil de 4 ani. Sunt singura si am un venit mic.
    Fostul meu sot (si tatal copilului) plateste o pensie de intretinere doar de 200 RON lunar (stabilita la salariul minim pe economie).
    El este plecat din tara, in Germania. Stiu ca lucreaza acolo, si are un venit rezonabil. 200 lei lunar este nimic in Bucuresti, iar el castiga foarte bine in Germania.
    Dupa procesul de divort el s-a angajat in strainatate , firma este din romania cred, cu deplasare in strainatate.doresc sa il dau in judecata pentru marirea pensiei dar nu cunosc sigur angajatorul si adresa acestuia.cum pot proceda?Va rog frumos daca puteti sa ma ajutati cu un model de cerere pentru a introduce actiune de majorare a pensiei de intretinere si ce trebuie sa fac Va multumesc anticipat va rog daca puteti sa imi raspundeti pe adresa de email.

  164. Cristina said

    am January 10 2013 @ 4:03 pm

    As vrea sa stiu si eu daca mai primesc pensie alimentara de la tata daca sunt inscrisa la o facultate de stat la zi? Am 21 de ani! Mai primesc pensie alimentara daca ma casatoresc si imi schimb numele??? multumesc anticipat!

  165. robu nela said

    am January 13 2013 @ 9:49 am

    buna ziua,am div de5ani si am o fetita de15 ani,pt care primesc pensia alim 100 ron,tatal fiind in italia si avind un loc de munca stabil,insa nu pot dovedi acest lucru ,pt ca nu am date concrete,va rog sa imi spuneti ce pot face pt recalcularea pensiei alimentare?

  166. carmen said

    am January 23 2013 @ 10:44 pm

    As dori sa stiu cum sa procedez pentru a da in judecat a pe fostul sot pt neplata pensiei alimemtare..ce trbuie sa fac?…unde trebuie sa ma duc?…Va multumesc

  167. Lucian Bogatu said

    am January 24 2013 @ 8:26 pm

    Ruginitelor la munca nu mai stati cu ochii pe salariu fostilor barbati,un copil traieste cu 1000-1500 ron pe luna bine si el are 2 parinti,o mare parte dintre voi nu numai ca nu contribuiti cu nimic(material) la cresterea copilului dar mai vreti sa traiti si voi pe langa copil din banii fostului barbat……aia e tare care a auzit ea ca fostul barbat al ei lucreaza acum prin germania si ea nu primeste decat pensia alimentara conform salariului minim din Romania…proasto omul e angajat in romania si detasat in germania salariul lui este minimul pe economie “grosul” care il ia este trecut ca diurna pentru mancare,cazare etc. bani de care nu ai cum sa te atingi asa ca daca vrei sa traiesti mai bine MARS la munca

  168. david elena said

    am February 5 2013 @ 2:30 pm

    Am divortat in 26.01.2012. In consecinta copilul minor trebuia sa primeasca pensie alimentara pana la varsta de 18 ani pe care ii implineste anul acesta dar este in clasa a 11 la liceu.Tatal este obligat sa plateasca pensia alimentara in continuare pana la terminarea studiilor sau trebuie o alta hotarare judecatoreasca in acest sens?
    Daca nu a platit lunar (o luna DA trei NU)cum sa procedez pentru a recupera pensia alimentara restanta? Ce consecinte poate avea asupra tatalui?

  169. ana maria bogdan said

    am February 5 2013 @ 7:31 pm

    buna sera,
    sunt o femeie divortata si am un copilas de 4 ani in intretinere,legea mi l-a incredintat mie acum 3 ani la divort,intre timp am ramas fara servici,dar ma ajuta financiar parintii mei la cresterea lui.Fostul sot lucreaz si ma ameninta ca-mi va lua copilul intr-o buna zi,sunt putin panicata si nu stiu ce sa cred,daca are sau nu acest drept,dat fiind ca eu nu am loc de munca momentan,va rog din suflet daca puteti sa-mi dati un raspuns in acest caz,va multumesc anticipat

  170. luuume,lume ,nu vedetzi ca nu ne baga nici un destept in seama,avem mii de intrebari si nici un raspuns,adica avetzi voi ,eu nici macar nu mai intreb,aveam si eu o problema da"problema va ramine deocamdata ,bag seama,desteptii astia sint prea ocupati,s-au said

    am February 6 2013 @ 11:56 pm

    NU MAI AM ,AJUNGE ,DESTUL CU INDIFERENTA

  171. elena. said

    am February 7 2013 @ 7:46 pm

    spuneti va rog , e posibil ca pensia alimentara sa fie incasata de la sotul meu in suma de 2000 lei. copilul are 7 luni. eu nu lucrez….ce sa fac ca sa primesc o pensie alimentara mai buna de la sot pentru copil…..datimi va rog un sfat.

  172. Tasica Florentin said

    am February 9 2013 @ 8:06 pm

    Buna seara,
    Am si eu o intrbare la dumneavoastra:
    In urma cu un an am ramas fara loc de munca si vreau sa stiu cum procedez sa se reduca pensia alimentara?Si de unde sa iau actele?Daca trebui avocat?
    Va multumesc pt timpul acordat.

  173. andra said

    am February 26 2013 @ 11:51 am

    Buna ziua,

    am si eu o intrebare: mama mea a divortat de 2 luni si nu stie cand anume ar trebui sa ii vina pensia alimentara pentru fratele meu, minor.

    ma puteti lamuri? va multumesc!

  174. tanasuca _ tantafleaza avocatul poprostului said

    am March 7 2013 @ 7:13 pm

    catzi din voi au primit raspuns de la d-nul poliftician ?! romania e condusa de acesti mamalucotziganashi si nu gasitzi dreptate brothers asa ca lasati-o undeva de treaba !!!va doresc multa bafta la toata clasa de mijloc care e din dos ‘ cum ar zice jiji becali !:P

  175. jmenaru said

    am March 25 2013 @ 9:35 pm

    adica de cate ori se va recasatori “curva” lasa-ti draku vrajala cu dreptul copilului…voi vorbiti numai dand persoanei care da viata copilului.dar din cate stiu eu in romania inca este legal avortul (si nu ma luati ca e pacat ca nu stiu ce) aici vb strict de fazele pensiei alimentare si etapele premergatoare.Deci daca ea ramane gravida si nu vrea s-a faca avort “ca asa vrea ea sa-l tina” dar tataal nu doreste acest lucru…crede-ti ca este corect sa fie obligat sa plateasca pt ceva ce nu e de acord???eu zred ca este o aberatie.Da,sunt de acord sa platesti pensie alimentara atat timp cat din proprie initiativa pleci de langa copilul tau sau nu contribui de buna voie la intretinerea si cresterea copilului.Majoritatea mamelor (ca sa nu zic toate) si sa nu le numesc altcumva…pt ca este adevarat nu toate sunt asa…vad in pensia alimentara un venit in plus pt nevoile ei,nu pt nevoile copilului cum ar trebui,asa ca lasati chestia asta cu dreptul copilului etc…asta este fictiune ce expun cele care fac copii de dragul de ai face apoi se trezesc ca vor pensie de la tata pt ca stiu ce va fi obligat prin lege indiferent daca are sau nu venit sa le plateasca.Unele folosesc asta si ca o razbunare,asa ca nu mai pozati in victime voi acestea care faceti copii pt a beneficia de pensia de intretinere.

  176. alex said

    am May 7 2013 @ 10:07 am

    ciao sunt alex , despre pensia alimentara, platesc 150 ron ….in aceste timpuri f grele intrucat nu am fost eu acel care a decis sa paraseasca familia si a nu ii da posibilitatea unui copil d a avea MAMA si TATA . in multe cazuri lucrurile iau o svolta neasteptata ….dupa aproape 3 jumate nu am posibiliatea sa platesc pensia alimentara ..as vrea pt ca e copilul meu dar cum?!!daca nu ai un post de munca si nu ai nici un venit si po-ti demonstra cu adeverinta de la fortele de munca …esti inca obligat sa platesti?!in timpul cat esti dezocupat?! si de ce? as dori sa mi se raspunda la aceste intrebari

  177. Brinză said

    am May 15 2013 @ 11:03 am

    vreau sa ma ajutati si pe mine cu un raspuns in problema mea. Sint studenta anul II. Am o fetita dintr-o relatie de concubinaj cu un cetatean italian. Fetita am nascut-o in Romania. Neam separat din cauza neintelegerilor si amenintarilor. El are 34 de ani , dar e la intretinerea tatalui lui. Acum 1 luna miau luat copilul dintr-un loc public , unde m-am dus de buna voie sa-l vada.Copilul avea 4 luni, era alaptat la piept.La toate demersurile mele am primit raspuns, ca el e tatal copilului și are dreptul. Am depus Dosar cu Ordonanță președențială pentru custodia copilului.El impreună cu părinții lui țin fetița la ei.La cererea mea de a-mi aduce copilul intr-un loc public să-l vad, ei refuză, dar ma invită insistent să mă duc la ei în apartament.Eu ma tem sa ma duc, că eu îi cunosc de ce îs în stare. Imi reproșează, că n-am inimă să ma duc să vad copilul.Dar eu știu sigur, că ei au mai pus la cale ceva să mă distrugă, după cum m-au și amenințat.SE bazează numai pe minciuni. Au zis că ei cumpără tot în Romania și avocații și Judecătorul și să nu mă gîndesc că am să obțin copilul. Am sprijinul deplin al familiei și al surorii mele ,pot sămi îngrijesc copilul.M-am stăruit să nu cad la provocările lor și am acționat numai pe bază legală pînă acuma, dar de ce așa de greu se Hotărăște?Eu sufer foarte mult, nu știu ce să fac? Avocata mea îmi pare foarte pasivă.Nu mă încurajează cu nimic.Ce să fac?

  178. Andrei said

    am June 1 2013 @ 9:17 am

    Buna ziua.Sunt Andrei.Eu si sotia mea am hotarat sa divortam.Avem 2 copii minori si doreste 40% din veniturile mele. E legal? Eu stiam de o treime din venituri.Multumesc

  179. dinu maria said

    am June 10 2013 @ 2:07 pm

    Buna ziua,am o fica de 20 ani si a terminat acum liceul,dar are o restanta la un obiect,va trebuii sa de-a bacul in toamna,va rog sa-mi spuneti daca va primii pensie alimentara in continuare. Tatal deja a mers la contabilitate sa-i sisteze pensia in baza unei cereri de mana si cu adeverinta de la scoala. Va multumesc!

  180. Neculau Constantin said

    am June 13 2013 @ 12:06 am

    Mama este plecata in strainatate,a abandonat copii care intrun final au fost internati intrun centru de plasament.Cum trebuie sa procedez pentru a nu mai platie pensie alimentara,pensie care se duce intrun cont deal ei? Va multumesc mult!

  181. Neculau Constantin said

    am June 13 2013 @ 12:09 am

    Mama este plecata in strainatate,a abandonat copii care intrun final au fost internati intrun centru de plasament.Cum trebuie sa procedez pentru a nu mai plati pensie alimentara,pensie care se duce intrun cont al ei? Va multumesc mult!

  182. pirtea ioana said

    am June 24 2013 @ 1:10 am

    buna as dori sa stiu ce acte imi trebuie ptr a obtine pensia alimentara ptr doi copii si unde trebuie depuse actele.vreau sa va spun ca am primit pensia acum vreo 6 ani,, cam doua luni ,,dupa care am renuntat ptr ca mia zis ca aduce el banii lunar fara hartii dar normal ca nu sa intamplat si eu am renuntat pe motiv ca ne am impacat ,va fi asta o problema?multumesc

  183. iulia ioana said

    am July 1 2013 @ 12:42 pm

    DE ex.daca nu are loc de munca stabil adica fara contract ne angajat si nu are nimic pe numele lui il poate obliga legea la plata pensiei alimentare? poate legea sa i faca ceva??? Va Multumesc

  184. Lilian said

    am July 12 2013 @ 1:57 pm

    Buna ziua!!!
    Sunt divortata cu 10 ani in urma,tatal copiilor nu achita pensia alimentara (o data in an poate citeva sute de lei).Motiveaza precum ca are alta familie si nu are posibilitate. Unde as putea sa ma adresez cu asa problema , deoarece la noi la Sangerei am obosit a bate la usi fara nici un rezultat , unicul sfat sa-l lipsesc de dreptul de parinte.Am scris cererea ca sa nu poata pleca peste hotare dar ….. Va multumesc din timp.

  185. Talianu Ana Maria said

    am August 8 2013 @ 3:36 pm

    Buna ziua ma numesc Talianu Ana Maria si am 16 ani de la varsta de 8 luni am primit o pensie alimentara in valuare de 50 ron .Eu mai avand inca o sora de tata este normal sa primesc o pensie alimentara atat de mica. Ce pot face.Pot sa imi caut drepturile pierdute timp de 16 ani .Daca bag un avocat pot sa primesc bani pierduti dimp de 16 ani. Ce documente imi trebuie la dosar pentru ca nu mi se pare normal avnd tata un salariu destul de bun in care eu sunt la liceu. Nu ma pot descurca cu 50 ron si mama neavand serviciu ?
    Multumes! Astet raspunsul.

  186. MARIAN BAIASU said

    am August 16 2013 @ 11:38 pm

    BUNA, MA NUMESC MARIAN AM UN COPIL DE 3 ANI PE CARE IL CRESC SINGUR CA TATA ! DIVORTUL SA PRONUNTAT PE 16 MAI 2013, SI IN HOTARARE SCRIE SA MI PLATEASCA PENSIA DIN DATA DE 25 A 9 2012 , SI PANA IN PREZENT. PARATA ESTE IN CLUJ , SI LUCREAZA DAR NUSTIU UNDE… VA ROG SA MI SPUNETI CE SA FAC ,CUM SI UNDE PE BAZA HOTARATI JUDECATORESTI, CA PARATA SA MI PLATEASCA PENSIA MINORULUI PE CARE IL CRESC SINGUR!! UNDE SA MA DUC SA INAINTEZ SA MI PLATEASCA PENSIA?

  187. silvia said

    am August 17 2013 @ 2:46 pm

    Buna ziua,am o fiica de 19 ani si termina acum liceul,dar are corijenta de dat la matematica acum in august , inca nu stiu ce se va intampla pana nu da corijenta si nu stiu sigur si de bac ,va rog sa-mi spuneti daca va putea primi pensie alimentara in continuare ,situatia ei nu a fost prea buna la scoala si din cauza absentelor f multe pe care le-a avut , daca merge la contabilitate si ea situatia fetei de la scoala si cu corijenta pe care o are de dat si merge la tribunal poate sa-i taie pensia alimentara ? si daca este in somaj unul din parinti , mai poate primi pensie alimentara in continuare ? va multumesc si astept raspuns

  188. TUTU VALENTIN said

    am August 20 2013 @ 1:35 pm

    sunt divortat cu prima sotie am un baiat de 19 ani care vrea pensie alimentara mai am un minor de 1 luna cu actuala sotie casatorit legitim nu am serviciu ce pot sa fac in aceasta privinta. cat trebuie sa platesc pensie alimentara unde ma pot interesa multumesc anticipat am si un nr de tel 0733 258 538 va multumesc

  189. laczkosanteanioan said

    am September 30 2013 @ 7:15 pm

    Se poate deschide actiune pentru plata pensiei alimentare, inainte de divort ?

  190. vasile mirabela said

    am October 3 2013 @ 8:31 pm

    buna seara ma numesc vasile mirabela siprimesc pensie alimentara prin card as dori sa stiu daca fostul meu sotasi schimba locul de munca mai primeasc pensie alimentara?cu mentiunea ca va lucra an cadrul aceleias insttutii.va multumesc

  191. florea gabriel said

    am October 12 2013 @ 4:11 pm

    Buna ziua ma numesc gabriel am un minor in intretinere si de 13 ani primesc o pensie de 68 de roni .fosta sotie lucreaza in elvetia de 13 ani dar nu am stiut unde.Acum am aflat adresa si locul ei de munca,ca urmare am deschis proces pentru a obtine o pensie mai mare.As dori sa stiu daca instanta va putea obtine o adeverinta de venit din ELVETIA daca eu am depus adresa si firma la care lucreaza

  192. aron said

    am October 23 2013 @ 8:46 am

    BUNA ZIUA ASI AVEA O INTREBARE .SINT DIVORTAT DIN 2011IAR SENTINTA JUDECATOREASCA AM PRIMITO IN 2012 COPILUL A RAMAS LA MINE IAR PE MAMA ISTANTA DE JUDECATA AU OBLIGATO SA PLATEASCA 80 DE EURO LUNAR PENSIA ALIMENTARA MAMA FIND CETATIAN SPANIOL DE UN AN DE ZILE NU PRIMESC NICI UN LEU UNDE TREBUIE SA MA ADRESEZ VA ROG SAMI RASPUNDETI VA MULTUMESC

  193. Mihaela said

    am November 6 2013 @ 11:03 am

    Buna ziua! Ma numesc Mihaela am divortat in 2003 si prin hotarare judecatoreasca mi s-a incredintat fetita (minora),fostul sot este obligat sa plateasca pensia alimentara, dar din 2010 nu am mai primit nici un ban.Am depus mai multe plangeri la circa de politie 15,dar cei de acolo au tinut dosarul timp de 3 ani, in clipa cand m-am dus si am insistat mi s-a spus ca dosarul este la parchetul de pe langa judecatoria 4,de aproape 1an.Mentionez ca eu am dat detalii de adresa si locul de munca.Nu stiu ce sa fac, unde sa ma duc sa mi se rezolve si mie, din cate vad eu in Romania te plimbi cu o hotarare judecatoreasca pana creste copilu si cel care de drept trebuie sa plateasca scapa.Astept cu nerabdare un raspuns.Multumesc anticipat!

  194. Zamfir Ionut said

    am December 29 2013 @ 2:16 pm

    Am o fata de 21 de ani studenta la zi. Vreau sa divortez de comun acord (notariat sau primarie). Cum pot stabili, legal, pensia alimentara ? Poate fi mai mare de 25% din veniturile mele? Pana la cat? (50%?). Va multumesc pentru raspuns.

  195. anca said

    am January 8 2014 @ 1:05 pm

    sunt insarcinata iar tatal copilului nu vrea sa mi recunoasca copilul, va rog sa ma indrumati ce trebuie sa fac, pentru a obtine pensia alimentara dupa nastere. si daca aceasta se poate retine direct din salariul acestuia, iar daca primele pe care le primeste fac parte din venitul acestuia.

  196. relu said

    am January 21 2014 @ 4:38 pm

    Daca lucrez in armata trebuie sa platesc pensie si din norma de hrana

  197. Elena said

    am January 29 2014 @ 1:05 am

    Buna seara,

    Am citit articolul si nu este specificat cum si cand primeste pensia alimentara parintele care are custodia copilului/oopiilor din momentul in care s-a dat o hotarare judecatoreasca definitiva de incredintare a copilului/lor.Am doi copii minori si instanta a dat o hotarare definitiva de increditarea a copiilor din 13 decembrie 2013 si pana in prezent nu am primit pensia alimentara care trebuie sa o plateasca retroactiv incepand cu luna mai 2013 asa cum reiese din hotarare.Va rog sa-mi spuneti cat trebuie sa atept ”bunavointa” tatal copiilor de a executa horararea?
    Dupa cat timp daca nu executa de bunavoie pot sa apelez la un executor?
    Va multumesc anticipat!

  198. Maria said

    am March 7 2014 @ 1:29 am

    As dori sa stiu daca pentru calcularea pensiei de intretinere se poate lua in considerare si un venit realizat de tatal copilului intr-o misiune in strainatate pe o perioada de 2 ani(ca politist de frontiera). El primeste salariul si in tara, fara sporuri momentan, si pentru aceasta misiune primeste 3000 euro pe luna, suma ce spune el ca reprezinta diurna + ajutor pentru plata chiriei in strainatate si nu salariu, si ca instanta nu poate decide ca el sa plateasca ceva din aceasta suma pentru pensia de intretinere. Are dreptate?

  199. estela said

    am March 18 2014 @ 12:59 am

    daca eu trebuia sa platesc pensie alimentara din 2004 pna in 2014 de in plinea vrsta de 18 ani dar eu in 2013 am platit si pentru 2014 ce este de facut acum

  200. jan said

    am April 22 2014 @ 7:51 am

    Buna ziua , nu am platit pensia alimentara de 9 ani , iar acum am fost dat in judecata sa platesc pensia alimentara pe toata aceasta perioada , pe ce perioada sunt obligat legal sa platesc din urma si care este articolul de lege. Va multumesc!

  201. anca67 said

    am April 29 2014 @ 5:28 pm

    Anul trecut l-am dat pe fostul sot pt majorare pensie, s-a judecat la judecatorie, a facut recurssi ne judecam la tribunal.Doresc sa stiu daca dupa aceea va trebui sa ne judecam si la curtea de apel Galati.Mentionez ca am domiciliul in Focsani

  202. radu cristina said

    am May 19 2014 @ 4:40 pm

    tatal fetitei mele joaca jocuri de noroc nu-mi aduce salariul lunar , o luna il aduce sapte nu , sunt o mama disperata nu am venit dar in schimb sunt proprietara apartamentului in care stau.Ce sanse am sa castig custodia fetifei?el ma ameninta ca i-mi ia copilul ca nu am venit, astept raspunsul.Va multumesc

  203. Daniel said

    am May 30 2014 @ 10:10 am

    Doamnelor…sunteti in stare sa luati si pielea de pe fostii soti. De ce nu dati copii in intretinere lor ?? Sa platiti si voi pensie alimentara. Sa vedeti si voi cum este cand nu mai ai serviciu si nu stii cum sa faci rost de bani pt pensie sau cum nu poti intretine actuala familie dar pensia trebuie sa o dai. Faceti lucrul asta si apoi cereti majorari si plati la timp

  204. vio said

    am July 18 2014 @ 6:29 am

    Analfabetelor, invatati sa scrieti! Ar fi trebuit sa stati acasa la voi si sa ascultati de parinti si sa mergeti mai mult pe la scoala (o cladire unde copiii merg sa invete) in loc sa umblati din strada in strada ca niste catzele in calduri. V-ati fi asteptat sa va inbogatiti pe spinarea altora?

  205. cincu sorin said

    am August 25 2014 @ 4:08 pm

    stiti s cereti bani, atata stiti, d cate dintre voi ati bagat divortul ca sa cresteti copilul cu altul si eti ramas cu buza umflata si acum cereti bani… credeti ca prin strainatate se casiga usor , au muncis sa ajunga acolo, sa faca acte. sa ajunga sa aiba un salariu frumos….

  206. cincu sorin said

    am August 25 2014 @ 4:10 pm

    da atata stiti bani, bani, bani,…..
    da

  207. cincu sorin said

    am August 25 2014 @ 4:12 pm

    da atata stiti bani, bani, bani,…..
    da cate dintre voi v-ati inselat sotul? si acum cereti bani…. sa ziceti mersi ca aveti copii langa voi. si ca va ajuta legea din romania…. maimutelor

  208. ella said

    am September 3 2014 @ 9:12 pm

    Buna ziua! Daca angajatorul tatalui refuza sa vireze pensia alimentara a minorilor catre mama, mama poate deschide actiune judecatoreasca catre angajator pentru a recupera pensia alimentara din urma.Exista acordul tatalui, si cererea mamei.

  209. Dana said

    am September 13 2014 @ 2:47 pm

    Tatal copilului meu are domiciliul si locul de munca in Germania si plateste pensia alimentara conform salariului minim din Romania, unde s-a pronuntat divortul si s-a stabilit cuantumul pensiei alimentare in anul 2014.
    In acest moment, eu nu pot face dovada veniturilor sale reale pentru a se recalcula pensia alimentara deoarece nu cunosc detalii, nu am cum sa aflu si nici cum sa dovedesc cu acte. Tatal nu colaboreaza in acest sens.
    Ce pot face in acest caz?

  210. Marinela Micu said

    am November 25 2014 @ 11:25 am

    Am divortat din 2002 ,iar tatal copilului nu a dat nicidata niciodata pensia de intretinere adica fiul meu nu a primit pensia. Insa acum fiul meu ma cearta ca vrea pensia alimentara din urma si in prezent . Ce pot face ptr. a obtine pensia de la fostul sot. Va rog sa ma ajutati va multumesc

  211. carmen mihaela said

    am December 8 2014 @ 6:59 pm

    Sotul meu are un copil pe care a fost obligat sa-l recunoasca datorita legilor din Romania care spun ca orice copil trebuie sa aiba uun tata si mentionez ca in 1994 cand s-a intamplat nu era casatorit. In momentul acesta copilul are 20 de ani impliniti si s-a inscris la un liceu seral, dupa ce a ramas cred intentionat repetent doar ca sa se inscrie la aceast liceu in clasa a unspezecea si sa mai faca inca trei ani de liceu dar mai mentionez ca din iunie anul acesta lucreaza cu carte de munca la o firma unde primeste un salariu de 1000 lei.Este normal sa mai primeasca pensie alimentara daca lucreaza si este la un liceu la seral?

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu: