Judecatorii prelungesc mandatele de arestare ale hackerilor din Valcea ; Parchetul depasit in actiunea de probare a infractiunii
Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au decis, luni, prelungirea cu încă 29 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele celor 20 de hackeri arestaţi în cazul „Malware", de la Râmnicu Vâlcea. Potrivit lui Cristian Gălăţeanu, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Piteşti, judecătorii, în urma studierii dosarelor şi a ascultării pledoariilor avocaţilor apărării, au considerat că este oportună continuarea cercetărilor cu suspecţii în stare de arest. Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au decis, vineri, 5 septembrie, după o şedinţă care a durat patru ore, că sentinţa în cazul prelungirii mandatelor de arestare preventivă pentru cei 20 de hackeri arestaţi în cazul Malware va rămâne în pronunţare până luni, 8 septembrie.
Hackerii, plimbaţi la Piteşti cu patru dube
Judecătorul Paula Andrada Cotovanu, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Piteşti a precizat că, în cazul suspecţilor arestaţi la Vâlcea, aceştia au fost duşi la Piteşti cu patru dube însoţite de poliţişti DPIR, din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. Magistraţii au analizat probele prezentate de procurorii DIICOT Vâlcea şi au ascultat pledoariile apărătorilor hackerilor, care au cerut judecarea în libertate a acestora. „Magistraţii vor decide luni dacă cercetarea celor implicaţi în acest caz va continua cu suspecţii în stare de arest preventiv sau ancheta se va desfăşura cu ei în stare de libertate.
Este decizia judecătorilor Curţii de Apel Piteşti după analizarea dosarului şi a probelor prezentate de procurori şi avocaţi.", a declarat Păula Andrada Cotovanu. Acţiunea „Malware" - cum sunt denumite în general fişierele transmise prin internet care provoacă daune computerelor atunci când sunt accesate - s-a soldat cu reţinerea mai multor persoane, confiscare de echipamente IT şi bani, sechestrare de vile, apartamente, autoturisme de lux. Membrii reţelei din Vâlcea, care intrau ilegal în sisteme şi conturi bancare, după care organizau licitaţii fictive pe diferite site-uri, au obţinut peste 400.000 de euro, achiziţionându-şi vile, apartamente şi autoturisme de lux, proporţional cu rolul şi ierarhia pe care o aveau în grup.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate, fac cercetări cu privire la activitatea acestui grup de crimă organizată, după ce hackerii au fost ridicaţi din mai multe locaţii din Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Bucureşti, Alexandria, Sibiu, Hunedoara, la care au participat şi reprezentanţi FBI. (Federal Bureau of Investiagtion).
România, locul V în topul mondial al ţeparilor online
Cazul de la Vâlcea a făcut vâlvă nu doar în ţară, ci şi peste hotare, astfel că, potrivit statisticilor realizate de Internet Crime Complaint Center din SUA, în colaborare cu FBI, românii se află pe locul cinci în topul mondial al hackerilor. „Frustraţi de posibilităţile reduse de angajare din România, unii dintre cei mai talentaţi studenţi în domeniul computerelor îţi exploatează aceste cunoştinţe în domeniul fraudelor online", a declarat directorul de securitate al companiei eBay, Dave Cullinane pentru un cotidian central.
Specializaţi în phishing, hackerii romani au provocat, numai în prima parte a acestui an, pagube de peste 150 de milioane de dolari, conform Inspectoratului General al Poliţiei Române. Suma reprezintă, de fapt, numai jumătate din valoarea reală a fraudelor de care s-ar face vinovaţi românii. Anul acesta au fost înregistrate 436 de infracţiuni, fiind identificate 365 de persoane care sunt sau au fost cercetate penal. Directorul de securitate al companiei eBay, Dave Cullinane a mai explicat, pentru presa centrală faptul că România nu reprezintă pentru eBay un pericol mai mare decât alte ţări.
„Ar fi incorect să generalizăm, dar trebuie să recunoaştem că metodele de fraudare sunt din ce în ce mai sofisticate şi provin mai ales din ţări cu o rată mare de şomaj. Autorităţile ar avea nevoie de mai mulţi specialişti în domeniu pentru a putea face faţă fenomenului. Atunci când ţi s-au furat banii de pe card, ucrainenii sunt de vină, dacă te-ai înscris pe vreun site matrimonial cu plată şi ai rămas şi fără bani, şi fără femeie, înseamnă că la mijloc sunt ruşii. Dacă ai vrut să cumperi un produs ieftin pe eBay şi ai fost păcălit, sigur te-au tâlhărit românii." – a mai precizat Cullinance.
Această clasificare „pe naţiuni" este inclusă într-un raport al „Internet Crime Complaint Center", instituţia federală americană care se ocupă de infracţionalitatea din mediul virtual. O altă problemă subliniată de reprezentantul eBay este lipsa specialiştilor în domeniu din cadrul poliţiei şi parchetului. „Când eBay a început să lupte împotriva acestui flagel, multe ţări – inclusiv România – nici măcar nu aveau agenţi specializaţi în acest domeniu. Totuşi, acum suntem mulţumiţi de progresele pe care le-am făcut în România." – a mai precizat reprezentantul eBay [ Ziarul de Valcea]
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































Marius said
am September 11 2008 @ 11:51 pm
Daca as fi avut posbilitatea, i-as fi spus reprezentatului eBay ca nu are de ce sa fie multumit de progresele pe care le-a sau le-am facut in Romania pentru ca eBay nu a facut nici un progres in esenta.
Apropo de pierderile de milioane mentionate in articol, ei cum justifica cand un american vinde un porsche si nu il livreaza dupa incasarea banilor pentru ca marfa, de fapt, nu exista si nici americanul nu e de gasit…? In care jumatate echivalenta a 150 mil. il incadreaza, in a noastra sau a lor …? Americanul ramane american sau il declara roman …?
Cred ca un raspuns de genul unei liste cu doua coloane: romani, pe de o parte, si ceilalti, pe de alta parte, ar fi unul clar si concis asupra viziunii eBay.
Sa prinzi cativa romani frustrati si, poate, fortati de conditiile de trai in timp ce eBay este in continuare deschis (expus) oricarui doritor de anonimat din lume, nu spune foarte multe pentru unii decat ca eBay, supravietuitor lui dotcom, loves anyone for 1$ and a click.
N. said
am September 12 2008 @ 9:30 am
Pentru raspunsul d-lui ar trebui intentat proces de calomnie – cum ramane cu exprimarea “politically correct”? ia sa fi spus asa ceva si despre americani, sa vedem cum mai ramanea in functia pe care o detine.?!
si inca o realitate trista – inseamna ca romanii nu sunt hackeri atat de buni daca sunt descoperiti
a good eBayer aka Incerk Kartzi said
am December 22 2009 @ 11:04 am
Salutare natiune! Asa cum sustinea si baietii din Grecia care au intepenit calculatoarele de la CERN, nici cu baietii din Romania sa nu va puneti. Aia au zis ca sunt 2600, dar aveti idee cat sunt romanasii care baga pe toate site-urile din lumea asta? Sunt zeci de mii, majoritatea plecati afara sa nu mai fie nevoiti sa se fereasca atata. Ar trebui sa priviti si “partea plina a paharului”… Unde credeti ca trimit baietii banii care ii iau prin scam sau unde credeti ca vin cu ei??? In Romanica desigur! Cine va beneficia de ei??? Marile companii multinationale si statul roman! Unde sunt programele de protectie sociala? Unde sunt pensiile decente si ajutoarele banesti de somaj pentru amaratii ce au ramas fara serviciu peste noapte? In buzunarele clicii lui Base si ai lui insusi! Cine angajeaza acele inteligente ce fac fraude bancare si scam pe net, pe site-urile de anunturi gratuite sau nu! Pai de-abia astept sa mai iau niste cifre sa am si eu ca americanii care stau si se lafaie la TV toata ziua si in masini ce consuma 24 de litri de benzina/100 Km parcursi. Aia nu mai pot de viata buna si noi ne vindem voturile pe o galeata de plastic si pe un sort sau un pui congelat! Baietii astia, multi dintre ei, sunt niste capacitati, niste inteligente mult superioare alora din State ce nu stiu sa arate o alta tara pe harta lumii, deoarece ei nu isi cunosc decat propriul stat in care se afla orasul lor! Cine ii pune sa cumpere masini si alte produse doar vazandu-le pozele si trimit banii aiurea??? Daca sunt prosti si naivi asa sa pateasca! Imi aduc aminte ca erau vremuri cand aia de de-abia stiau sa porneasca calculatorul si sa ingaime doua vorbe in engleza pe mail si intrebau pe aia de langa ei care stiau mai bine, faceau bani de nu stiau cum ii cheama pe eBay sau pe BidPay sau pe alte sit-euri de licitatii. BUCURATI-VA CACI BANII AIA TOT IN TARA NOASTRA INTRA SI NE MAI SCAPA DE SARACIE, NE MAI RIDICA NIVELUL DE TRAI! De angajat nu ne mai angajeaza nimeni, caci daca am vrut sa dau examen de admitere la Jandarmerie trebuia sa am 3000 EUR PENTRU MITA SA FIU ADMIS si am fost prostit pe fata la proba sportiva unde nu aveam voie sa depun contestatie! Asta e dreptate??? Mai bine dau spam sau bag ca nebunul pe site-uri anunturi false si iau cifre decat sa mai cheltuiesc 350 RON pe un dosar medical degeaba cum am mai facut pentru Jandarmerie! Va garantez ca aia de termina o facultate de specialitate in IT la noi in tara si chiar in alte tari, sunt sugari pe langa mine. De aia si computerele lor sunt vulnerabile, ca nu au inteligenta si experienta necesara! Iar pe nefericitii aia de i-au prins i-a dat gata felul de a fi al romanului de rand care nu a avut niciodata o suma imensa de bani pe mana… Trebuie sa fie si fudul, sa se faleasca, sa stie lumea cine e seful banilor! Vorbesc mult si prost la telefoane si intra in atentia organelor de urmarire fiind ascultati chiar ambiental! Politistii nostri nu sunt asa buni cum ii credeti ci se infltreaza si asculta la greu ambiental si telefonic orice cacat de conversatie si asa prinde firul. Deci ii ajuta tehnica nu ei o stapanesc pe ea. Stiti domnilor ce e ala un socks4sau socks5? Stiti domnilor cum se cascadeaza aceste socks-uri si cum se navigheaza pe net cu PC fara hard cu browser online??? Ati auzit ce e ala un redirect si SMTP fara casuta de mail? Mai cititi, mai exersati si pe urma sa dati cu pietre? Stiti cata munca e? Credeti ca e asa usor? Habar nu aveti! Cu un singur lucru nu sunt de acord: cu cash-out-ul de pe carduri. E mare pacat! Dar cand sa il convingi pe fraier sa iti trimita banii pe poze, aia inseamna ARTA domnilor si nu hacker-eala! Cititi asta si pe urma insusiti-va in exprimare termenul de “hacker”: http://ro.goobix.com/pg/gba/ Fiti culti si cititi daca asa aveti pretentia! Baietii aia sunt doar niste scameri si atata tot, dar muncesc pe rupte. Nu dorm cu zilele! Eu de ex. acum sunt nedormit de 48 de ore si astept rezultatele.
doar_eu said
am March 21 2010 @ 9:19 pm
ceva nou …cauta=ma