Epidemie de leucoza la vacile din tot judetul Buzau
93 de vite din gospodăriile fermierilor din judeţul Buzau sînt bolnave de leucoză enzootică, o boală gravă care se poate transmite la copii şi la bătrîni. Animalele bolnave au fost descoperite după ce medicii veterinari au recoltat şi analizat probele preluate de la bovine. Cel mai mare număr de cazuri a fost înregistrat în comuna Puieşti, unde, ca şi în restul comunelor afectate, autorităţile sanitar- veterinare au luat toate măsurile pentru înlăturarea oricărui risc.
Animalele bolnave vor fi eliminate
În cîteva comune din judeţ au început să apară cazuri de tuberculoză şi de leucoză enzootică la bovine. Medicii veterinari au depistat animale bolnave la Puieşti (14 cazuri), Vadu Paşii (11 cazuri), Amaru (11 cazuri), Vipereşti (şapte cazuri) şi Beceni (şapte cazuri). Medicii au intrat în alertă după ce, în urma analizelor de laborator, au depistat zeci de bovine bolnave, diagnosticele fiind confirmate de Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (D.S.V.S.A.) Buzău. Instituţia a dispus deja o serie de măsuri pentru ca sănătatea oamenilor să nu fie pusă în pericol. "Animalele bolnave vor fi scoase din efectiv, iar cetăţenii vor fi despăgubiţi la preţul pieţei, pe baza rapoartelor de evaluare făcute de comisia de specialitate", a declarat medicul Marijan Milea, directorul interimar al D.S.V.S.A. Buzău. Ţăranii ale caror animale s-au îmbolnăvit primesc banii de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Imediat după sacrificarea animalelor bolnave, reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare dezinfectează gospodăriile în care s-au declarat cazurile şi monitorizează efectivul.
Risc pentru copii şi bătrîni
D.S.V.S.A. Buzău a transmis tuturor primăriilor din judeţ un tabel cu numele proprietarilor de animale bolnave, pentru ca bovinele să nu fie scoase la păşune, iar laptele să nu fie comercializat. Au fost formulate adrese care au fost transmise şi centrelor de colectare a laptelui, pentru înlăturarea riscurilor. Medicul Marijan Milea spune că, pe parcursul lunii septembrie, toate bovinele bolnave vor fi eliminate din efectivul de animale al fermierilor. "Nu există tratament pentru leucoza enzootică, motiv pentru care animalele bolnave trebuie eliminate, mai ales că prezintă risc de transmitere la copii şi la bătrîni. Situaţia este totuşi sub control, în condiţiile în care, în anul 2005, numărul de bovine bolnave de leucoză enzootică era de aproximativ două mii", ne-a spus directorul D.S.V.S.A. Potrivit specialiştilor, leucoza enzootică bovină se poate transmite la om, la care provoaca apariţia leucemiei. Alţii susţin însă că boala nu se transmite la om, dar recomandă să nu se consume produsele de la aceste animale decît după o prelucrare termică atentă. Cert este că pe piaţa liberă ţăranii vin cu lapte şi de cele mai multe ori nu au certificat sanitar-veterinar, iar populaţia trebuie să fie foarte atentă de unde cumpără acest produs, chiar dacă pentru împiedicarea răspîndirii bolii se fac examinări pentru depistarea şi eliminarea animalelor bolnave.
Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro






























