F.C. Rapid, târât prin procese pentru neachitarea unor lucrări

Tweet this

Societatea Stizo Fundaţii Speciale a dat în judecată clubul de fotbal Rapid Bucureşti, acuzând faptul că nu i s-ar fi plătit lucrările efectuate la bază de antrenament ProRapid, Tribunalul Bucureşti fixând primul termen al procesului pe 30 septembrie. Potrivit actelor de la dosarul cauzei, Stizo cere instanţei să oblige FC Rapid Bucureşti la achitarea sumei de 134.953,19 de lei noi. În acţiunea depusă la Tribunalul Bucureşti, societatea Stizo susţine că, în baza unui contract încheiat pe 12 octombrie 2006, a realizat la baza ProRapid un „ecran pentru impermeabilizarea terenului din jurul clădirii şi pentru impermeabilizarea terenului de sub pardoseala subsolului la baza ProRapid". Pentru aceste lucrări, Rapid Bucureşti urma să achite societăţii suma de 46.700 de euro, lucru pe care nu l-ar fi făcut, însă, în totalitate, susţine Stizo. Astfel, printr-un protocol încheiat între cele două părţi pe 20 martie 2007 şi semnat din partea FC Rapid Bucureşti de secretarul general Constantin Zotta, giuleştenii se obligau să achite suma restantă până pe 15 aprilie 2007. Societatea susţine, însă, în acţiunea depusă la tribunal, că doar în urma unei notificări FC Rapid Bucureşti a achitat 38.442,04 RON, obligându-se apoi ca, până la 25 iunie 2007, să achite restul sumei, lucru pe care nu l-ar fi făcut. (M.P.)

Cititi integral : Atac Online
Foto : Atac Online




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 387

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean