Banner

5000 de ron daune morale obtinute de primul roman care a castigat un proces cu Banca / Biroul de Credit

Tweet this

bani11.jpgAm acum ocazia sa le demonstrez tuturor celor care, atunci cand eu am scris cate un material din seria Mecanismele Fraudei, si pe care i-am indemnat sa nu mai accepte abuzurile bancilor, firmelor de leasing, societatilor de asigurare, operatorilor de telefonie mobila, sa nu se mai lase furati, sa aleaga sa reclame aceste abuzuri, sau sa imi scrie mie ca sa le reclam eu pentru ei, cat si pe cei care i-am indemnat sa aiba incredere in avocati si in Justitia din Romania si sa dea in judecata aceste companii, si sa le ceara daune, ei bine acestora le voi demonstra ca am avut si am dreptate si aceasta este calea de urmat.

Dupa ce am analizat strategia procesuala a avocatilor specializati in USA in procese impotriva bancilor si a birourilor de credit, am inceput sa aplic aceste documentari si pentru Romania.

V-am povestit astfel despre cazul lui Dobre Georgeta care in dosarul 43860/3/2007 prin care s-a judecat la Tribunalul Bucuresti - Sectia Comerciala cu banca BRD - Groupe Societe Generale si cu Biroul de Credit, a reusit sa obtina un verdict istoric al judecatorilor, si anume faptul ca Biroul de Credit nu isi poate declina raspunderea in cazul unui proces in care este acuzat ca a inscris date eronate in raportul de credit al unei persoane, si trebuie sa ramana in proces umar la umar cu banca care i-a trimis acele date eronate, si asta pentru ca atunci cand un restantier reclama faptul ca datele inscrise in dreptul lui sunt eronate, Biroul de Credit, pentru ca face profit de pe urma acestor restantieri, trebuie sa verifice si rectifice datele din oficiu.

Ei bine, astazi o va vorbesc despre o alta premiera absoluta in Romania, care va schimba decisiv aspectul juridic si procesual al avocatilor si consumatorilor care acuza date eronate inscrise in rapoartele de credit inscrise la Biroul de Credit, si o sa va vorbesc de primul roman, care a castigat un proces impotriva tandemului banca / birou de credit, si care a si obtinut prin hotarare definitiva si irevocabila, daune in valoare de 5000 de ron !   IATA CA SE POATE insa depinde de voi, consumatorii sa reclamati, sa ne semnalati aceste abuzuri pentru ca ele sa poata fi duse de avocati in Justitie si sa se obtina daune pentru voi!

Ilie Gheorghe vs. BRD / Biroul de Credit

Pe cel care a reusit prima victorie in Justitie de acest tip, il cheama Ilie Gheorghe Cornel, si el s-a judecat cu BRD - Groupe Societe General SA [ atentie la faptul ca, cele mai multe procese de pe rolul instantelor de judecata in care se reclama abuzuri prin inscrierea unor date eronate in rapoartele de credit, sunt deschise in mod ciudat impotriva BRD ] si cu Biroul de Credit.

In dosarul 1454/303/2007 inregistrat la data de 13 iunie 2007 pe rolul Tribunalului Bucuresti, petentul a cerut obligarea BRD si a Biroului de Credit in calitatea lor de parati la plata de daune morale pentru erori legate de datele care figurau inscrise in raportul lui de credit inregistrat la Biroul de Credit.

La data de 17 octombrie 2007, petentul a ridicat o exceptie de neconstitutionalitate a unor texte din lege, iar judecatorul Tambulea de la Tribunalul Bucuresti a considerat exceptia acestuia intemeiata si a trimis dosarul spre solutionare la Curtea Constitutionala. De acolo, dosarul s-a reintors la Tribunalul Bucuresti pe data de 17 martie 2008, iar la data de 31 martie 2008, judecatorii Danaila si Tambulea , constituiti in complet de recurs au decis obligarea BRD - Societe Generale la plata unor daune morale in valoare de 5000 de ron, apreciind ca aceasta comunicase datele eronate, obligand insa Biroul de Credit sa modifice conform realitatii datele din raportul de credit.

Hotararea este istorica, si ea va face valva si inconjurul mass-media pentru ca , repet, eu ca specialist in probleme legate de industria colectarii debitelor, nu pot sa nu imi dau seama de importanta colosala care o va avea, aceasta hotarare, care este IREVOCABILA, asupra tuturor consumatorilor din tara noastra, care au probleme cu Biroul de Credit.

Daca ne gandim la faptul ca, sunt inscrisi la Biroul de Credit peste 2,0 milioane de romani, va dati seama cati dintre acestia, pana sa afle de cazul Ilie Gheorghe vs. BRD/Biroul de Credit, au acceptat sa li se faca nedreptati, sa li se refuze acordarea unor credite de catre alte banci, doar pentru ca figurau inscrisi cu date eronate in evidentele Biroului de Credit.

Consider de asemenea ca, asistam astazi 07 iunie 2008, data la care am facut public succesul obtinut de Ilie Gheorghe, la nasterea industriei autohtone a avocatilor specializati in procese impotriva bancilor si a biroului de credit, iar numarul proceselor in care consumatorii nemultumiti ca li se incalca drepturile si li se refuza acordarea de credite din cauza datelor de la Biroul de Credit, va exploda pur si simplu, iar sumele pe care acestia le vor obtine cu titlu de daune morale vor ajunge sa atinga chiar si sute de mii sau milioane de ron. Toti avocatii care vor sa se specializeze in asemenea procese, care pot sa schimbe modul in care consumatorii romani sunt acum priviti si tratati de banci si de Biroul de Credit, pot sa ma contacteze sau sa citeasca materialele publicate de mine .

Iar pentru cei care au probleme cu faptul ca li s-a refuzat acordarea de credite din cauza faptului ca apar inregistrati la Biroul de Credit cu restante despre care ei stiu si pot proba ca sunt eronate, am un singur mesaj : va rog sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com pentru ca incepand de astazi aveti sansa, aveti ocazia, nu numai sa cereti Biroului de Credit prin Justitie, sa va curete raportul personal de credit de acele date eronate, aveti sansa sa puteti obtine din nou un credit bancar si , sa cereti judecatorilor sa oblige bancile vinovate si Biroul de Credit sa va plateasca DAUNE MORALE, adica aveti sansa sa le bagati si voi mana in buzunare, asa cum v-au facut ei in toti acesti ani.Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa refuzati resemnarea si sa va luptati pentru drepturile voastre. Eu v-am demonstrat ca se poate , iar Ilie Gheorghe Cornel va ramane in istorie ca primul roman care a ingenuncheat tandemul banca / Birou de Credit.



iulian.urban@gmail.com




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 709

3 Comentarii pana acum»

  1. Iulian Urban said

    am June 9 2008 @ 1:10 pm

    Iulian Urban
    Date: Jun 9, 2008 1:09 PM
    Subject: Re: Intrebare Gazeta de Sud
    To: “ramona olaru

    Buna ziua

    Problema este ca Biroul de Credit, asa cum eu tot incerc sa arat opiniei publice, este o SOCIETATE COMERCIALA PRIVATA la care sunt actionari niste banci, asa ca nu intra sub incidenta legii 544 /2001; ca atare daca directorul Biroului de Credit nu vrea sa va raspunda nu aveti ce sa-i faceti in schimb, haideti sa ne unim eforturile sa gasim oameni care figureaza cu restante raportate eronat la BC si sa le deschidem procese; asa le veti castiga rspectul

    Iulian Urban

    On 6/9/08, ramona wrote:

    Buna ziua,
    Am cerut, in calitate de jurnalist, de la Biroul de Credit care este
    numarul total al datornicilor din Craiova (din Dolj) care figureaz? cu
    restan?e sub 10 lei, dar directorul a refuzat sa-mi comunice orice data,
    pe motiv ca nu vrea el si c? nu sunt date de interes public. Itrebarea mea
    e urmatoarea (va voi cita ca specialist):
    – Este obligat sau nu Biroul de Credit sa-mi cominice, pe Legea 544/2001,
    un raspuns la aceasta intrebare, mai ales ca eu cer date statistice
    generale, nu date personale?

    Ideea este ca majoritatea celor care figureaza cu datorii de 2 lei, 5 lei,
    7 lei la Biroul de Credit sunt erori ale b?ncilor, cu complicitatea
    Biroului. Astept raspuns ?i va multumesc anticipat!

    Ramona

  2. Sanda said

    am June 10 2008 @ 8:42 am

    buna ziua,
    ma numesc Sandu Iulia-Titina,domiciliata in bucuresti si va aduc la cunostinta urmatoarele:in luna martie a anului in curs,sotul meu Sandu Tudor,a primit pe telefonul mobil un mesaj de la compania Vodafone,care-l informa asupra unei oferte de abonament ,in vederea pastrarii numarului ;in conditiile in care din luna august a.c.pierdea acest numar fiind pe cartela.prezentandu-ne la un oficiu reprezentant vodafone cu actele pregatite in vederea incheierii unui abonament ,avem surpriza ca dupa aprox.1h1/2 sa aflam ca nu putem incheia nici un contract ,decat daca sotul meu plateste 50 lei noi;deoarece figureaza ca rau platnic.din acel moment mi-a fost aproape imposibil sa realizez unde si cum am putea figura restantieri ,in situatia in care,in ziua de salariu,se platesc toate si apoi restul.am efectuat o cerere la biroul de credit de pe calea victoriei ,pe care eu cu mana mea am introdus-o in cutia postala amplasata in incinta cladirii.in mai putin de 5 zile ne-a sosit raspunsul dinb care nu rezulta ca sotul meu ar fi rau-platnic ;mentionez insa ca isi ia salariul de la BRD!!!atat am avut de spus…buna ziua.

  3. ilona said

    am June 12 2008 @ 1:01 pm

    Buna ziua,

    Dintr-o intamplare fericita am dat de blogul dvs. si am citit despre problemele pe care le au multi romani cu BRD, din nefericire ma numar si eu printre ei , si daca ceilalti poate ca au facut credit si banca le-a gresit anumite date, eu nu am facut nici un credit la ei ever dar apar ca rau platnica din cauza unui credit. In momentul in care le-am cerut detalii a trecut o saptamana pana sa imi dea extrasele de cont si mi-au spus ca oricum nu se poate afla nimic pentru ca incidentul s-a petrecut undeva in anul 2004 sau 2005. Intrebarea mea e simpla credeti ca pot sa le fac ceva, nu e neaparat ideea de despagubire morala ci de faptul ca eu acuma sunt administarator la firma mea si din cauza lor nu pot sa iau in numele meu nici macar un fier de calcat in rate.

    Multumesc de atentia acordata si o zi frumoasa,

    Ilona Postolache

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean